Tripla imoralitate la (unii) informatori

DECEBAL (alias V.V.) asemenea multor informatori/turnatori din vechea gardăa, se pretează la tactici imorale.

Mai mult ca sigur (părerea mea!) ca sub atenta oblăduire si instruire a celor cărora le-au slujit decenii la rînd, iese acum pe interval pentru a-și rescrie propria istorie. Dar nu așa cum s-a derulat ea în profunda și trista realitate (adică trătînd), ci una cosmetizată.

Dupa Bunaciu, Hușanu și alții, Vasile Vădan le calcă pe urmă în modesta-i broșurică intitulată „Totul cu Dumnezeu nimic fără EL”.

Aminteam în precedentele postări că trecem cu vederea peste multiplele greșeli ortografice si structurale, măcar că a fost asistat literar de un fost professor de Limba si Literatura Română, și ne referim la aspectul imoral ce străbate în minibiografia amintită mai-sus.

Nu a fost de ajuns că și-a dat oile pe mîna lupilor aproape săptămînal prin acele note informative, că vine acum si face trimitere la adevărații martiri ai credinței creștine din spatial carpato-danubiano-pintic dar nu numai. Mai exact V.V. aminteste in capitolul”____________”  de citeva nume ale gulagului sovietic care au platit de prisos prin suferinta fizica si psihica din partea bolsevicilor.

Trimiterea la modelul sovieto-kaghebist, ca sursa de inspiratie pentru cel romano-securist, nu ne induioseaza, nu diminua din gravitatea persecutarii crestinilor evanghelici.

Astfel se face ca unii (si din pacate cei mai multi) fosti si actuali ctradatori gafeaza intreit. Primordial, ca nu s-au si nu se (po)caiesc de vinzarea de Christs si de frati. Secundar, ca isi cosmetizeaza propriile biografii cu un tupeu rar intilnit. Si in fine, in al treilea rind ca invoca martirajul adevaratilor crestini, ei care nu au nici o cadere morala sa o faca.

Cititi va rog carticica lui Vasile Vadan, cu numele conspirativ de DECEBAL, si va veti convinge de cele de mai-sus…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s