Semnificația unei (dis)proporționalități

Deuteronom, dacă ar fi să-l parafrazăm pe Pavel, este o carte în care lui Moise nu-i e greu să repete mereu aceleași lucruri, iar evreilor și tuturor celorlalți le este de folos. Privită prin prisma Septuagintei, dar și a Torhei, cartea e o  copie, un duplicat sumarizat al Primei Legi date în partea a doua a cărții Exod, respectiv în Levitic și Numeri.

Spre finalul cărții, mai exact în Deuteronom 28 avem prezentate în oglindă cele două alternative între care evreii (dar nu numai) trebuiau să aleagă: binecuvîntarea sau blestemul. Acest B & B (dacă putem prescurta binecuvîntarea și blestemul) nu este altceva decît expresia unui Dumnezeu echilibrat. Nu așa cum din nefericire și adesea unii caută să-L zugrăvească. Fie în culori rozacee ( precum Rob Bell cu a lui renumită carte Love wins), fie în nuanațe sumbre , întunecoase (aluzie la legaliști).

Echilibrul e o mare taină…

Așa se face că Dumnezeu e prezentat de Moise ca Unul ce ține în echilibru ambele caracteristici ale Sale: dragostea și dreptatea. Iată un alt binom, D & D!

Din cele 68 de versete ale capitolului 28, doar 14 sunt alocate Binecuvîntării, restul de 54 pentru Blestem.

Ce reprezintă această (dis)proporționalitate?

De ce Binecuvîntarea precede Blestemului?

Care e raportul calitativ și numeric dintre scenariile ce descriu Binecuvîntările respectiv Blestemele? Să existe o tentație în a concluziona că Dreptatea atîrnă mai greu în balanță decît Dragostea?

Căutarea răspunsurilor la întrebările de mai sus, deși lista nu e închisă, merită orice efort…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s