O punte între Iov și David

Dincolo de hăul temporal (peste o mie de ani) care-l desparte pe exponentul credinciosului suferind pentru gloria lui Dumnezeu (aici ne referim la Iov) de omul cu inima după inima lui Dumnmezeu (așa cum e definit David împăratul, psalmistul, profetul, generalul), între cei doi există și o punte filozofică care-i unește: acel „Dacă aș fi…”.

Cartea Iov, alături de Proverbe și Ecclesiatul sunt grupate tematic în categoria literaturii despre înțelepciune. Psalmii davidici, ai fiilor lui Core, a lui Asaf, a lui Solomon sau Moise, alături de Cîntarea Cîntărilor se încadrează la genul de literatură poetică.

În fața suferinței nedrepte ambii își fac propriul rechizitoriu. Ambii intră în ei înșiși. Un demers dureros de absent în viața multora dintre noi. Ambii își construiesc un scenariu ipotetic care ar putea explica suferința prin care trec. E ceva de genul „Nu cumva sunt eu?” pe care fiecare ucenic aflat la Cina Domnului și l-a aplicat în dreptul lui.

Perifraza filozofică care-i unește pe cei doi este:„Dacă aș fi…”. Și să punem în spațiul lăsat deliberat liber toate alternativele pe care le găsim în cartea lui Iov respectiv în psalmii de lamentație ai lui David, acele logici care ar fi putut explica suferința.

După ce cei doi explorează tot acest cîmp imaginativ și ajung la concluzia că nici unul din scenarii nu se aplică la ei, neverbalizat, dar subînțeles se întreabă:

„Atunci totuși de ce suferința ?”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s