În loc de epilog la „Pentru Numele lui Dumnezeu: Papagalul a ajuns simpatizat de Vindecătoru !”

Nu pun la socoteală înjurăturile (fie ele și în formă voalată) pe care le primesc aproape constant de la băieții „ochiul și timpanul” sau comentarile diversioniste după fiecare articol mai deochiat ca și cel menționat în titlul de mai-sus.

O astfel de tratare mi-am asumat-o încă din start, atunci cînd aminteam de inevitabilitatea confruntării cu icebergul de pe oceanul blogosferic. Am fost profet! 🙂

Dar să ajung să constat că unii pe care i-am considerat de aceeași parte a baricadei cu mine și cu mulți alții au trecut pe sub barieră de cealaltă parte, sincer să fiu nu m-am gîndit. 😦

Recent am primit un comentariu de la Vindecătoru, alias Răzvan Cristian Stoica, pe marginea ultimelor articole. Acum, acel comentariu vreau să-l postez aici pentru a putea fi mai vizibil și pentru a lăsa subiectivismul meu deoparte respectiv pentru a face loc interpretărilor tuturor prietenilor noștri comuni: Marinel B., Nicolae R., Lia, Rodica, Lidia, Mitică și încă mulți, mulți alții.

Iată comentariul:

Dragul meu Barthimeu, i-am cerut prietenia, pe facebook, pastorului de la Providența, în ziua în care am scris postarea. Omul nu mi-a răspuns. E dreptul lui să facă ce vrea, dar eu am încercat.
Am vrut să-l întreb, pe mesagerie, de ce a luat hotărârea aceea, care mi s-a părut provocatoare și greu de gestionat, fiind vorba de Alin Cristea, om nu mare de stat, dar degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat, ca să vorbim după… Ureche. 🙂
Când am spus că nu e înregimentat, m-am gândit la unii jurnaliști de pe la noi, care sunt plătiți de unii sau de alții. Or, Alin Cristea face jurnalism, dacă vrei, într-un sens mai larg, dând cu bâta în dreapta și în stânga, pe gratis, lăudând pe unul și că(l)când pe altul, după o grilă proprie, invocând lupta de idei și nu atacul la persoană, deși, pentru mine, cel puțin, lucrurile nu stau chiar așa.
După ce facebook-ul a devenit o ”față” a noastră, într-un sens mai larg, m-am gândit să fac un exercițiu, să văd cum aș putea să-l prezint pe Alin Cristea unor prieteni care nu au timp să citească sute de pagini despre el și incidentul respectiv. Să-l privesc cu un ochi proaspăt, complet detașat de trecut. Am scris un text sec, zic eu, de câteva rânduri, fără să mă implic sentimental în poveste.
Optica mea a rămas aceeași, referitor la Iosif Țon. Am aruncat din bibliotecă toate cărțile pe care le cumpărasem (și citisem) de-a lungul anilor, scrise de el. N-am mai făcut asta cu nimeni, deși, te rog să mă crezi, am o bibliotecă frumușică, cu autori laici pe care îi detest mai mult decât pe Țon.”

Expresia „Dragul meu...” îmi readuce aminte de originatorul acestei sintagme devenite de acum celebre… Nu cred că Răzvan a avut in inimă și minte aceeași conotație ca și autorul zicerii.

Las deoparte percepția mea despre unii pași făcuți de Cristian enumerați mai sus, și întreb: unde este revolta lui Răzvan față de limbajul suburban la care s-a pretat, se pretează și sunt semne că se va mai preta Alin Cristea? Să fi trecut cu vederea peste acest strident aspect al caracterului lui Alin Cristea? Poate fi el estompat de condiția lui social-financiară sau de producția editorială? Ce dă surplusul de valoare unui blogger: cantitatea producției sau calitatea ei ce izvorăște din caracterul lui? Eu nu cred, asemenea lui Adrian Papahagi, că trebuie să circumstanțiem grobianismul caracterologic al unora prin prisma performanțelor lor academice.

Cîtă vreme „prisosul inimii” e veninos, mizer, nu avem ce discuta!

Aici pun punct amărăciunii mele… 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s