După 500 de ani, Predica de pe Munte prin lentila lutherană

Din tripleta de reformatori (Luther, Zwingli & Calvin- pe numele lui adevărat Jehan Cauvin), să încercăm să (re)vedem perspecitva „ereticului” Martin asupra uneia din cele cinci cuvîntări magistrale ale Mîntuitorului: Predica de pe Munte.

Deși toți trei au avut o hermeneutică a lor asupra subiectului, datorită ceasului aniversar i-am acordat prioritate neamțului de Eisleben.

Dar apropos de Predica de pe Munte… Unui fost bibliotecar, angajat la Biblioteca Congresului american, un pasionat după Predică, i-a venit ideea năstrușnică să caute tot ce s-a putut scrie despre acest Compendiu de Conduită Creștină, dacă putem să numim așa Predica de pe Munte. Nu știm dacă a epuizat toată paleta de cărți, reviste, articole care se referă la acest discurs Christic, dar a adunat peste 500 de titluri pe marginea Predicii.

Interesantă coincidență: 500 de titluri despre Predică versus 500 de ani de la Reformă! Se prea poate ca prima s-o fi determinat pe secunda!

Pentru că tot veni vorba de Reformă, cred că mai potrivit ar fi fost să se numească Renaștere. Căci ce altceva a însemnat transformarea radicală a unei părți din creștinismul nominal dacă nu o Renaștere. Dar pentru a nu confunda domeniile (spiritual cu cel cultural), rămînem consecvenți Reformei.

Bibliotecarul nostru (căci de W. Harold Row e vorba) n-a apucat să scrie cartea ce avea să colecteze toate interpretările Predicii începînd cu perioada ante-niceniană, continuînd cu cea patristică, trecînd mai apoi la perioada medievală și sfîrșind cu cea modernă și contemporană. Lui Warren S. Kissinger i-a revenit sarcina și onoarea compilării cărții visate de Row.

Revenind la Marthin Luther trebuie spus că impresiile lui pe marginea Predicii și le-a exprimat inițial într-o serie de predici ținute la Wittenberg. Traseul transpunerii acestora în pagină nu știm exact care a fost. Mai puțin importă pare să ne spună Jeroslav Pelikan.

Aprecierile lui Luther, în partea introductivă a comentariilor lui, sunt mai degrabă critici la adresa a trei categorii de destinatari: papistașii, anabaptiștii și evreii rabinici. Apoi urmează efectiv hermeneutica lui pe marginea Predicii.

Învățătura catolicilor (pe care Luther îi numește „porci ordinari și măgari”– iată că și Luther folosește epitete dure!) distorsionează sensul normal al Predicii, mai ales al capitolului 5. Ei fac din împlinirea imperativelor enunțate de Christos o condiție a mîntuirii (în sensul răscumpărării) și nu o rezultantă a ei.

Împotriva anabaptiștilor Luther are o critică oarecum asemănătoare, numindu-i „eretici” sau „noii juriști și sofiști” datorită idealismului lor. Ei visau la o implementare ad-litteram a Predicii la nivelul întregii entități statale. Să nu juri deloc, să nu opui rezistență dușmanului tău de orice fel, să nu deții funcția de judecător, să nu ai proprietăți private, erau cîteva din preceptele pe care anabaptiștii le propagau.

După Luther, papistașii erau de extremă stîngă, iar anabaptiștii de extremă dreaptă, dacă e să apelăm la un limbaj politico-diplomatic.

Și în fine, Luther mai aruncă o critică și asupra evreilor, mai ales a elitei lor. Reformatorul crede că nu ucenicii erau destinatarii primari ai Predicii, ci liderii spirituali (în speță) și evreii de rînd (în general).

După Luther, atît anabaptiștii cît și catolicii n-au prins semnificația diferenței dintre cele „două împărății”: cea seculară și cea spirituală. De aici, în opinia lui, și ereziile pe care le-au promovat. El a crezut că tot mesajul lui Isus este adresat creștinului de rînd. Drept urmare creștinul trebuie să fie conștient de existența celor două statute pe care le deține simultan: cel de cetățean al urbei/statului respectiv cel de ucenic a lui Christos. Funcție de context, el își poate juca ambele roluri. De exemplu un creștin poate să dețină o funcție publică (de judecător/funcționar), dar poate să fie și un urmaș credincios a lui Christos. Ceea ce înlătură contradicția aparentă dintre cele două ipostaze, spune Luther, e caracterul și conduita morală a creștinului.

O altă distincție pe care Luther o pronunță e cea dintre har și fapte. Harul exclude categoric orice merit în împlinirea dezideratelor din Predică. La fel trebuie distins, afirmă Martin L., între credință (a fi creștin) și a aduce roadă (a face). Predica de pe Munte nu este o expunere soteriologică (în sensul justificării), ci un cod de legi ce privesc rodirea spirituală.

Așadar, iată cîteva din considerațiile lui Luther pe marginea magnificei Predici ținute de Christos Mîntuitorul, acu la prag aniversar de juma de mileniu.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s