Păstorule: „Aruncă-ți pîinea pe ape…” (ep.3)- sau despre policalificarea baciului

Continuăm așadar excursul nostru „de neclintit” prin aventura autobiografică a lui Nicolae Rădoi.

Devenită deja tradiție, vom continua survolarea cărții „O cetate de necucerit” a lui Lae ( cum îl alintă mulți prieteni pe Nicolae Rădoi) încercînd să sumarizăm printr-o (peri)frază ideea ce ni se pare principală din fiecare subcapitol a capitolului întîi „Aruncă-ți pâinea pe ape”.

Așadar…

Proprietar pe neașteptate”– sau cînd un păstor nebun pentru Christos (desigur că e vorba de Liviu Olah) mijlocește un împrumut bancar pentru un cioban devotat adevărului

Cum am devenit om de încredere pentru un antreprenor… uimit de viteză”- e vorba de viteza cu care lucra Lae la un american

Cum am devenit fermier”- sau despre o altă devenire ancestrală: de la zootehnia românescă (oierit) la agronomia americănească (sic!)

Cum am devenit truckist”- o mostră de policalificat la locul de muncă 🙂

Omenia americanilor” – o întoarcere nesperată pentru, sau a, sau față, de omenia creștinească a românului Lae (pe cînd era în Banat)

Orașul îngerilor-L.A.”– sau cum să faci bani mulți ca „să ajuți lucrarea lui Dumnezeu din România”

Sosirea părinților în America”– despre uimirea stîrnită de casele pe roate

„O operație dificilă prin care am trecut”- dar oare e singura?!?

Inexplicabila boală ce m-a dus la bancrută”– sau despre cum te simți cînd îți „fuge pămîntul de sub picioare”

Și în fine „Controversa cu Dumnezeu”– despre „deprimarea și disperarea atunci cînd se instalează și nu vor să mai plece”

Lectură plăcută!

Proprietar pe neașteptate

Vei stăpâni cetăți mari și bune pe cari nu tu le-ai zidit, case pline de tot felul de bunuri pe care nu tu le-ai umplut, puțuri de apă săpate pe care nu tu le-ai săpat, vii și măslini pe care nu tu i-ai sădit. Deuteronom 6:10-11

Nu aveam un serviciu pe baza căruia să cer un împrumut de la bancă pentru a-mi cumpăra o casă. În ciuda acestui fapt, un prieten al meu m-a însoțit la bancă și a stat de vorbă cu directorul instituției financiare pledând cu acesta să îmi împrumute bani, deși nu aveam o slujbă. „Vă garantez eu că va plăti!” – a spus prietenul meu. Așa, cu vorba bună pusă de prietenul meu și cu bunăvoința bancherului am ajuns proprietarul unei ferme cu casă și 40 de acri în Paducah, Kentucky.

Unii se întreabă cum a fost posibil ca pe vorba unui prieten să primesc împrumutul de la bancă? Adevărul este că cel care a pledat la bancă a fost chiar fratele Liviu Olah, care a povestit celor din conducerea băncii desprea persecuțiile din România prin care trecuse el și trecusem și eu. Le-a spus că el era păstor și garantează pentru integritatea mea. Așa se face că am primit împrumutul în condiții foarte avantajoase. Banca a accepta să plătesc nu lunar, ci la sfârșitul anului sumele ce mi-ar fi revenit lunar.

Zilele care s-au scurs după ce ne-am mutat în casa noastră au fost și frumoase, dar și provocatoare. Frumoase, deoarece eram la casa noastră și ne bucuram de mediul paradisiac în care era așezată ferma noastră. Provocatoare, deoarece mă gândeam la scadența când trebuia să restitui împrumutul ce îl făcusem la cumpărarea casei. Eu încă nu găsisem de lucru, iar nevasta lucra pe $20 pe săptămână.

Uneori mai adăuga la suma aceasta până la $10 în bacșiș. Câștigul ei era insuficient să ne susțină. Mă gîndeam să plec din nou la New York, știind că acolo se găsea de lucru.
                                         

Cum am devenit om de încredere pentru un antreprenor

Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind şi îm- plinind toate poruncile Lui pe cari ţi le dau astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, îţi va da întâietate asupra tuturor neamurilor de pe pământ. Deuteronom 28:1

                                                            -pag.21-

În timp ce mă gândeam să plec la New York, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. Am fost solicitat să dau ajutor unui om de afaceri din zonă la repararea unui dig de pe proprietatea acestuia. Eram împreună cu băiatul meu cel mijlociu când omul ne-a arătat ce aveam de făcut și apoi a plecat. Trebuia să descărcăm niște bolovani imenși dintr- un camion urmând să îi așezăm în peretele digului. S-a întors peste trei ore, și s-a speriat de progresul pe care îl făcusem în absența lui. Ne-a privit uimit mai multe minute cum lucram, și în urmă ne-a chemat la o altă lucrare pe care o avea, și anume, despădurirea unei parcele de pământ, unde am lucrat cu băiatul cel mare.

Acolo aveau un buldozer cu care desrădăcina pomii, dar nu avea un om care să îl mânuiască. Când m-a întrebat dacă știu să lucrez cu o astfel de mașină, fiul meu l-a asigurat că știm și în câteva minute a reușit să mânuiască buldozerul fără probleme, deși nu o mai făcuse înainte. Pădurea a fost dată jos și copacii i-am tăiat și despicat sub privirile uimite ale șefului. În urma acestor servicii pe care i le-am făcut ne-a spus că vrea să ne angajeze permanent. La obiecția mea că nu aveam mașină cu care să ne deplasăm de acasă la lucru, el ne-a spus că nu este o problemă și ne-a oferit o mașină de-a lui. Când am întrebat de preț, ne-a surprins el pe noi spunându-ne că ne-o oferă gratuit! Era sâmbătă în ziua când am lucrat pe proprietatea lui, și el ne-a spus că joi va veni la noi acasă și ne va duce la fiul său care ne va oferi serviciul de care aveam nevoie.

În zilele acelea stăteam ca pe ace. Nu știam dacă omul se va ține de cuvânt. Voiam să plec la New York, și fiecare zi cu care întârziam ne afundam mai mult în dificultăți din lipsa unui serviciu cu care să ne câștigăm existența. Dar omul nostru s-a ținut de cuvânt. Joi a bătut la ușa noastră și ne-a dus la magazinul fiului său. Acolo ne-a pus să facem ordine și curățenie. Am făcut ceea ce ne cerea în timp record. Omul a fost uimit de viteza cu care lucram.

În timp ce discuta cu noi a sosit un truck pentru a fi descărcat de marfă. Șoferul, angajatul său, făcea manevre la nesfârșit nefiind în stare să conducă bine în marșarier. Am cerut voie să mânuiesc eu truckul și imediat l-am plasat în poziția din care putea fi descărcat. Șeful m-a privit din nou uimit. Mi-a arătat apoi un truck ce zăcea de mai multă vreme pe proprietatea sa având nevoie de reparație, și mi-a spus că nu a găsit pe cineva în stare să i-l repare. Am cerut voie să mă uit la el, și în cîteva minute am pornit motorul. Omul era în culmea fericirii. În aceeași zi fiul său mi-a dat un camion de cinci tone, pe care l-am reparat și l-am folosit de atunci pentru problemele familiei. Aveam de acum și un camion!

pag.22-

Operatorii din depozit au învățat românește pentru a înțelege mai bine ordinele mele. Așa am ajuns să am un serviciu în Paducah!

Cum am devenit fermier

Iată toate binecuvântările cari vor veni peste tine şi de cari vei avea parte, dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău: Vei fi binecuvântat în cetate, şi vei fi binecuvântat la câmp. Deuteronom 28:2-3

Pe lângă serviciul pe care îl aveam la depozit am început să mă ocup și de agricultură. Am semănat porumb anul acela, dar nu aveam mașini cu care să îl recoltez. Șeful meu mi-a dat mașinile sale de recoltat fără să îmi ceară on cent pentru că le-am folosit!

A observat că am început să cresc porci și mi-a trimis oamenii lui să îmi construiască instalațiile mecanice necesare în acest scop, și mi-a dat și zece scroafe.

Tot atunci a sosit în Paducah fratele Iorga din Chicago, și s-a apucat și el de creșterea porcinelor. Nu știa mai nimic în legătură cu agricultura sau creșterea animalelor. M-am oferit să îl învăț ceea ce știam eu. Fratele Iorga a cumpărat 60 de porci din care a reținut zece pentru șeful nostru.

Șeful m-a sfătuit să cumpăr un vier bun, și mi-a dat și bani pentru aceasta. Am cumpărat vierul care în anul acesta a câștigat premiul întâi într-un concurs al porcinelor pe statul Kentucky. Am ajuns să am peste 100 de porci. Eram fermier în toată regula!
                                                   

 -pag.23-

Cum am devenit truckist

Domnul va face ca binecuvîntarea să fie cu tine în grânarele tale şi în toate lucrurile pe cari vei pune mâna. Te va binecuvânta în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. Deuteronom 28:8

Șeful m-a angajat să lucrez într-o hală unde se încărca marfă pe truckuri pentru a fi transportată pe râul Mississippi. Nu înțelegeam comenzile celor ce mă dirijau, de aceea am rugat pe fiul meu cel mic să le spună cum să mă dirijeze cu macaraua în limba română. Oamenii aceia au învățat să comunice cu mine în românește: „Dă înainte!” strigau ei. „Dă înapoi!”

În urmă mi-am extins afacerile și în domeniul transporturilor cu truckul. Șeful mi-a dăruit un truck pe care el nu a mai vrut să îl repare. Eu l-am reparat și am început împreună cu fiul cel mic să mergem în curse prin zonă ca angajați ai companiei la care lucram ca șofer și supraveghetor al șoferilor pe care îi pontam.

Apoi m-am consultat cu șeful cerându-i părerea dacă este de acord să îmi cumpăr un truck cu care să câștig mai bine pe cont propriu. Cu aprobarea lui am decis să cumpărăm un truck uzat dând ca primă rată truckul mai vechi pe care îl primisem cadou de la el. Am pus jos $1.000 și așa am ajuns să am un truck mai bun. Când lucram pentru șeful meu câștigam șapte dolari la oră! Peste câtva timp am discutat cu Greg, șeful și la remarca mea că angajații săi câștigau bine, mi-a spus că mă ajută să îmi cumpăr un truck mai bun cu care să pot lucra pe cont propriu. Cu ajutorul lui am cumpărat primul meu truck în America! M-a costast $20.000.

Ultimul din copiii mei, Bill, care avea 14 ani, a învățat să conducă truckul și în curând s-a antrenat în curse împreună cu mine. De fapt toți trei băieții mei știau să conducă truckul și în următorii ani au ajuns de au lucrat în acest domeniu, fie împreună cu mine, fie pe cont propriu. Acum, că nu mai eram angajații unei firme, ci aveam compania noastră pentru care ne osteneam, câștigam mult mai bine decât în serviciile pe care le avusesem până atunci. Am reușit astfel să cumpărăm patru truckuri pe care lucram eu și copiii.

                                                            -pag.24-

Omenia americanilor

Cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Tit 3:8

Trebuie ca ai noștri să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune… și să nu stea neroditori Tit 3:14

Familia din Kentucky la care lucram s-a dovedit în multe privințe că iubea pe Domnul și era gata să ajute celor ce aveau nevoie de asistență. Soția mea a ridicat ceva greu și a ajuns să aibe hernie de disc la zona cervicală. Durerile ei erau mari, dar noi nu ne puteam permite să mergem la doctori deoarece nu aveam asigurare medicală. Durerile ne- au determinat să mergem la un control medical, ceea ce a revelat că una din vertebre trebuia schimbată, fiind zdrobită. Șeful meu, Greg, s-a oferit să plătească operaţia în cazul în care spitalul nu voia să acopere operația.

Doctorul ce urma să efectueze operația a spus că el o va face gratuit, dar spitalizarea și celelalte costuri urmau să fie plătite cumva. El ne-a spus că va apela la Bisericile din zonă pentru a se strânge suma de peste $50.000 necesară să acopere cheltuielile! Înainte de a ști cum vor răspunde cei solicitați să dăruiască pentru operație, doctorul a și efectuat-o. Dărnicia americanilor a fost impresionantă. Am știut atunci de ce Dumnezeu binecuvânta atât de mult țara americanilor! Când eram întrebat dacă îmi place în America, răspundeam afirmativ și arătam și motivele pentru care iubeam așa de mult țara în care am ajuns.

                                           -pag.25-

Orașul Îngerilor

La Los Angeles

Iată că locul unde locuim noi este prea strâmt pentru noi… –1 Regi 6:1

La sfârșitul anului 1985 ne-am mutat în orașul Los Angeles din California unde ne-am cumpărat imediat o casă. Următorii cincisprezece ani i-am petrecut în zona orașului Los Angeles lucrând ca șofer pe truck. Anul următor după sosirea în Los Angeles am cumpărat copiilor mei truckuri moderne și m-am orientat să cumpăr pentru mine unul nou-nouț, unul care era ultimul răcnet. L-am târguit de la un dealer din orașul unde ne mutasem. Acesta era foarte interesat să cunoască mărturia mea cu privire la persecuțiile creștinilor din România. Era un om pocăit, și se întrista de faptul că credința în America nu mai avea același preț ca în țările comuniste unde creștinii sufereau cumplit și plăteau uneori cu viața pentru credința lor. Când am menționat truckul pe care îl voiam, el nu îl văzuse, că doar atunci fusese coborât de pe tren și parcat. Fără să îl vadă, dar îl știa din descrierea ce o avea pe masă, el ne-a spus: „Rădoi, cred că truckul acesta este pentru tine!” Eu credeam că glumește, dar el m-a întrebat câți bani puteam să pun jos. I-am spus că am doar $3.000, dar el mi-a spus că îmi dă $10.000 pe truckul meu vechi. Așa am făcut târgul. Dealerul mi-a spus apoi că truckul trebuia să participe la o expoziție ce urma să aibă loc acolo peste câteva zile. Mi-a spus că îmi pune numele meu pe truck. Truckul avea generator electric, aer condiționat, chiuvetă, frigider și microwave în bucătărie, etc.

Expoziția respectivă a atras oameni interesați din toate părțile. Truckul meu era deci parte a expoziției, fiind unul din cel mai dotate modele. Mai mulți indivizi l-au contactat pe dealer cerându-i să le vândă truckul cu numele meu, dar el le-a spus că nu îl poate vinde din moment ce era deja târguit. Unii i-au oferit un preț mai mare decât cel pe care îl oferisem eu, dar dealerul a fost om de cuvânt și nu a acceptat să îl vândă pe bani mai mulți, deși eu nu îl achitasem, ci doar mă înțelesesem cu privire la preț. Dealerul a spus tuturor celor ce voiau să îi dea mai mult că truckul aparținea unuia care a stat în închisoare pentru credință. „Dumnezeu, pe care l-ai slujit în închisoare vrea să stai acum în acest truck ultra-modern” – îmi spunea el în zilele acelea când am finalizat tranzacția și am luat truckul acasă. Așa lucrează Dumnezeu pentru cei ce îl cinstesc cu credință și
                                  -pag.26-
curaj. Am început astfel businesul în trucking în Los Angeles. Cu truckul achiziționat am făcut peste 3.000.000 de mile. Curând am cumpărat încă unul, la fel de dotat și am angajat un maghiar. Până în anul 1999 am colindat America în lung și în lat și am câștigat bani frumoși cu care am putut ajuta lucrarea lui Dumnezeu din România prin donații pentru construirea unor case de rugăciune. Nu bănuiam însă ce va aduce anul 1999. A fost anul în care am intrat în umbră și nu știam de ce și nici cum să ies din acea suferință teribilă ce îmi măcina sănătatea și îmi încerca credința în Domnul.

 

Sosirea părinților în America

Ridică-ți ochii împrejur și privește: toți se strâng și vin la tine… Isaia 60:4

Dumnezeu ne-a făcut bucuria de a primi în America pe părinții mei, scăpați și ei din iadul comunist. Era anul 1985 când au părăsit România și au sosit la noi în Kentucky. Lucrurile erau deosebit de grele în România, dar Domnul i-a scăpat de acolo. Părinții mei au văzut casele pe roți din zonă și și-au exprimat dorința să aibă și ei una, deși casa noastră era mare și aveau loc alături de noi. Ferma mea avea vreo 20 de hectare și le-am găsit un loc unde să își așeze casa pe roate. Era mare și frumoasă. Avea trei dormitoare pe lângă living, dining, baie și bucătărie.

Sosirea părinților mei mi-a dat posibilitatea să iau pe soția mea cu mine în călătoriile ce le făceam pe truck. Părinții ei stăteau cu copiii noștri, ceea ce ne-a dat posibilitatea să fim împreună mai mult timp. Lucrul acesta a fost providențial. Nu știam că voi trece printr-o situație critică în care soția urma să mă ajute și să mă scoată din încurcătură.

 

O operație dificilă prin care am trecut

Eu sunt Domnul care te vindecă. Exod 15:26

Eram împreună cu soția într-o cursă și mă întorceam de la New

-pag.27-

York spre Los Angeles când la un moment dat, în statul Pennsylvania, am fost nevoit să pun o frână puternică, ceea ce m-a izbit cu burta în volan. Izbitura a fost așa puternică că mi-a spart diafragma și mi-a cauzat dureri foarte puternice. Toată noaptea am încercat să merg mai departe, dar eram nevoit să mă opresc din nou și din nou să mă întind pe pat din pricina durerilor. Spre dimineață am sosit la un truck stop și am spus soției să meargă înlăuntru și să ceară ajutor. În clipa când ea a spus: „We need help!” toți cei din shop au lăsat lucrul și au venit imediat la truck.

Au chemat ambulanța și am fost dus la spital. Medicul a decis că am nevoie imediat de operație, altfel riscam infecții și probleme mari. I-am spus că nu am asigurare medicală. El m-a întrebat câți bani am, și i-am spus că dispuneam de $3.500. El a decis să efectueze operația oricum. Spitalul a primit cei $3.500 ce îi aveam, dar nu a mai cerut să plătim nimic în plus. Medicul ce m-a operat a renunțat la suma ce trebuia să i-o plătesc lui în schimbul operației. Cheltuielile lui erau separate de cele legate de spitalizare pentru care plătisem cei $3.500. Din nou am văzut omenia celor din USA.

În spital am citit cartea Cămașa lui Christos. Eram în lacrimi în timp ce făceam lectura cărții. Găseam în narațiune pe un comandant militar roman, Marcellus, care fusese însărcinat cu execuția și după ce ajunsese să înțeleagă Cine a fost cel pe care el L-a crucificat, suferea și se condamna că nu a făcut nimic pentru a salva pe Mântuitorul de la moarte. Când cineva i-a spus că era ordinul Romei de executare a lui Isus și nu putea să se împotrivească unui ordin al autorităților romane, el a spus că ar fi preferat să moară, dar să nu înfăptuiască un ordin prin care Fiul lui Dumnezeu era dat morții. Mă identificam cu centurionul roman. Îi mulțumeam lui Dumnezeu că în România aflată sub tirania comunistă eu am preferat să îndur prigoana înfruntând moartea din dragoste pentru Domnul.

La o săptămână după operație am plecat din spital, dar nu acasă, ci într-o cursă de transport. Doctorul a crezut că plec cu avionul, dar eu m-am suit în truck și am plecat mai departe să iau marfă din Pennsylvania. Pe drum, din cauza denivelărilor de teren operația mi s-a deschis și a trebuit să fac o pauză de alte două zile. Nu am așteptat să mă vindec, ci am plecat din nou în cursă. Dumnezeu a fost bun și mi-a vindecat tăieturile operației. Puteam să invoc atâtea instanțe când Domnul a fost cu mine și m-a izbăvit din situații critice. Dar nu vedeam nici o ieșire din situația în care ajunsesem la finele secolului în Orașul Îngerilor.

-pag.28-

Inexplicabila boală ce m-a dus la bancrută

Mi-a asvârlit de sus în oase un foc care le arde; mi-a întins un laţ supt picioare, şi m’a dat înapoi. M’a lovit cu pustiire şi o lâncezeală de toate zilele! Plângerile lui Ieremia 1:13

Anul 1999 mi-a adus o surpriză pe care nu am anticipat-o vreodată. Eram voinic, sănătos, capabil să mut munții dacă era nevoie, și fără să știu cum, dintr-o dată am ajuns foarte bolnav. Nu era o boală care să mă țintuiască la pat. Dar mă oprea de la munca mea de șofer pe truck. Nu puteam să mă mai sui la volan. Dacă o făceam simțeam că mă năruiesc. Dacă persistam, după câteva sute de metri eram obligat să cobor din cabina șoferului. Simțeam în trup o sfârșeală continuă.

Nici un tratament nu a dat rezultate. Doctorii strângeau din umeri neputincioși. Incapabil de curse, am început să pierd afacerile. În mai puțin de un an economiile s-au dus și m-am trezit în datorii de peste $135.000. Situația părea disperată. Săptămână după săptămână trăiam cu nădejdea că starea mea fizică și psihică se va îmbunătăți și mă voi putea reîntoarce la lucru pentru a recupera pierderile suferite. Dar săptămânile s-au transformat în luni, și lunile s-au cumulat formând aproape un an de incapacitate.

Nu mai puteam continua astfel. Mă apropiam de bancrută. Posibilitatea împrumutului pe cardul visa se terminase. Ajunsesem la limita maximă. Mai aveam câțiva dolari în buzunar. Mă duceam zilnic la sediul companiei mele pentru a organiza munca angajatului ce îl aveam și să fac față întrebărilor ce mi le adresa contabilul. Nu îmi permiteam nici măcar să mănânc la un restaurant. Când eram flămând îmi cumpăram un hot dog. Simțeam cum îmi fuge pământul de sub picioare știind că nu mai pot să mă întorc la cursele săptămânale pe care le făcusem în ultimii cincisprezece ani!

Desigur că această situație m-a determinat să îmi analizez viața și să încerc să găsesc vreo explicație a lucrurilor ce le experimentam și care mă dureau atât de tare. Până atunci ori de câte ori avusesem o problemă majoră în viață am găsit cât de cât o explicație logică pentru ceea ce experimentam. Acum eram în ceață și ceața refuza să se ridice, să îmi permită să zăresc lucrurile în mod satisfăcător.

-pag.29-

Controversa cu Dumnezeu

Cine a spus şi s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului? Nu iese din gura Celui Prea Înalt răul şi binele? De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui! Plângerile lui Ieremia 3:37-39

Discutam cu Dumnezeu și Îl întrebam de ce îngăduie o astfel de situație disperată în viața mea. Cel rău mă ispitea să mă revolt față de Dumnezeu, să îi reproșez că am fost un om drept, că am ajutat pe săraci, că am zidit case de rugăciune etc., și în ciuda acestor lucruri El m-a abandonat fără să îi pese de situația mea disperată. Ca și Ilie am auzit un susur blând și subțire care îmi aducea aminte de anii trecuți în care fusesem în situații și mai disperate, și Domnul m-a izbăvit din ele cu dreapta Sa biruitoare.

Mi-am adus aminte de anii când m-am pocăit și de anii în care am luptat pentru drepturile religioase ale închinătorilor lui Dumnezeu din România. Mi-am adus aminte de convertirea mea, de timpul petrecut în închisoare și de modul minunat în care Dumnezeu s-a glorificat prin experiențele mele din temniță arătându-și puterea izbăvitoare. Mi-am adus aminte… Memoria este o unealtă pe care Dumnezeu o folosește pentru a învinge în viața nostră deprimarea și disperarea atunci când se instalează și nu vor să plece.”

 

-va urma, desigur!-

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s