Reluctanța (relativă) ca numitor comun

Ce-i poate lega pe doi giganți ai Noului Testament?

Ce întrebare generală!-ar putea obiecta unii. Mai mult sau mai puțin aleatoriu, să luăm cazul lui Ioan Botezătorul și a lui Petru.

Aplecarea spre o analiză comparativă între două personaje este de cînd lumea. Așa se face că nici noi nu i-am putut rezista.

Punerea în oglindă a „celui mai mare născut din femeie” cu Piatra pe care Isus Christos urma să-și zidească Biserica, e prea laborioasă ca să poată face obiectul unui simplu articol. Prin urmare vrem să ne oprim asupra unui moment particular din viața celor doi, moment-liant ce trădează o oarecare reluctanță. Fericirea face ca în cazul celor doi, îndărătnicia să nu fi durat mult. Sau dacă vrem, încăpățînarea lor nu a rămas „încremenită în proiect”- o sintagmă devenită deja clasică. 🙂

Antemergătorul mesianic, cel care a fost împuternicit de Duhul atunci cînd tuna și fulgera în pustia Iudeii așa încît aproape fiecare categorie socială prezentă la predicile lui a fost confruntată cu dilema:„ce să facem?”; cel care a fost iluminat de Duhul să arate lumii lui contemporane Cine este „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul Lumii”; cel care a ajuns să aibă o imagine proporționată despre sine atunci cînd a declarat că „El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez”; cel care tăvălit în pulberea modestiei (vezi vestimentația și alimentația lui) și smereniei („eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei”)… Acest Ioan Botezătorul deci, are un moment de rezistență în relația cu Isus. Momentul de rezistență e față de determinarea lui Isus de-a fi botezat de verișorul Lui, pe linia genealogiei umane. „Dar Ioan căuta să-l oprească. „Eu”, zicea el, „am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” este expresia opoziției lui Ioan, o opoziție născută sincer și natural din logica umană.

Petrosul eclesial instituit, declarat de însuși Marele Meșter Ziditor, are și el un moment oponent în relația cu Robul Domnului. E cel legat de spălarea picioarelor cu ocazia instituirii primei Cine. „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?” -ce poate să însemne dacă nu tot o oarecare îndîrjire a firii față de lecția pe care Învățătorul vroia să le-o predea ucenicilor, dar mai ales lui Petru?

Și iată cum logica omenească, deși animată de bune intenții, poate să se interpună voiei divine!

Fericirea face ca ambii corifei să fi înțeles pe final supremația planului lui Dumnezeu și prin urmare să cedeze!

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s