De șapte ori cade cel neprihănit… (partea II)

Sinusoida itinerariului existențial a lui Nicolae Rădoi nu face excepție de la regula generală. Doar că a lui are nuanțe specifice.

Acestea  din urmă sunt bine punctate în autobiografia-i intitulață „O cetate de necucerit”.

Acestea fiind spuse, să purcedem la a doua parte a capitolului biblic comprimat prin titlul de mai sus.

Devin oier” sau cum după o nenorocire (incendierea gospodăriei) urmează o aventură (cumpărarea turmei de 460 de oi).

La stâna din Retezat” sau cu oi și cîini, dar fără pășune. Cum vine asta?!? 🙂

În lupta cu ursul”(redivivus)  se justifică orice investiție, (mai ales) în cîinii ciobănești de meserie.

Din „Simbioza cu gospodăria de Partid” aflăm că ambele părți (ciobanul și Partidul-stat) sunt cîștigătoare.

Binecuvîntarea Domnului” sau despre un fel de reeditatea a istoriei lui Iacov la Laban.

După binecuvântarea precedentă urmează „Binecuvântarea săracului” care nu poate plăti, una care întrece plata bogatului.

În societatea pe drumul capitalismului” aflăm cum pe mătușa Ana o roade invidia, ceva de genul:„Firu (bărbatul ei-n.n.), uite-l pe Lae, capitalistul!Te-a întrecut!”

Și în fine ultimul titlu al capitolului mai-sus amintit Lae ne spune „Cum am petrecut la Călimănești împreună cu ștabii de Partid”. Altfel spus cum poți să fi salutat, tu simplu cioban, de către milițieni cu „Director de oi”.  🙂

Lectură benefică!

Devin oier

Dumnezeu a văzut suferința mea și osteneala mâinilor mele. Geneza 31:42

După ce m-am trezit sărac în urma incendiului ce mi-a distrus gospodăria, bucatele și animalele, am decis să cumpăr o turmă de mioare și să îmi refac astfel averea.

Părinții m-au sfătuit să nu mă aventurez în afacerea cu oile, deoarece, au zis ei, întreținerea unei turme mari este mult deosebită de întreținerea unei turme mici, așa cum avusesem când eram copil. O turmă mare trebuia dusă sus la munte pe perioda verii. Și acolo erau lupii și urșii. Fără să mă mai gândesc, am luat împrumut câteva sute de mii de lei și am târguit vreo 460 de oi. Banii ce îi aveam nu ajungeau să plătească nici jumătate din prețul oilor. Urma să dau diferența oamenilor de la care le cumpărasem în primăvară când se vindeau mieii.

Am căutat să cumpăr oile cele mai bune care erau pe piață. Știam să stabilesc vârsta unei mioare, deși nu mă uitam la dinții acesteia. Am târguit mioarele de la mai mulți ciobani, spunându-le: „O vreau pe asta, pe asta, pe asta…” Când oierii care mi le-au vândut le-au adus la staulul meu, am constatat că nu erau cele pe care eu le târguisem! Le-am spus că târgul nostru a fost făcut cu anumite oi, și i-am întrebat: „Unde sunt oile pe care eu le-am târguit?” Rușinați, au recunoscut că nu mi-au adus oile pe care le târguisem, dar m-au întrebat de unde știam că nu erau mioarele la care ne înțeleseserăm? „Le-am fotografiat” – am ripostat eu, fără să le precizez că le fotografiasem în minte! Mi-au adus mioarele pe care le târguisem de la început.

La stână în Retezat

Dupăce se ridică fânul, se arată verdeaţa nouă, şi ierburile de pe munţi sunt strânse. Mieii sunt pentru îmbrăcăminte, şi ţapii pentru plata ogorului; laptele caprelor ţi-ajunge pentru hrana ta, a casei tale, şi pentru întreţinerea slujitorilor tăi. Proverbe 27:25-27

Aveam oile, dar nu aveam pășune. Rudeniile mele care aveau funcții politice și religioase mari în Caransebeș nu s-au oferit să mă ajute să obțin o pășune pentru turma ce o achiziționasem, și nici nu am vrut să apelez la ei. În cele din urmă mi s-a repartizat o pășune undeva în Retezat.

-pag 61-

Nu aveam însă câini care să îmi apere mioarele. Știam că în munți urșii furau în medie cam o mioară pe zi de la o turmă mare.

Nu voiam să îmi înjumătățesc turma, așa că am hotărât să procur câinii cei mai buni ce existau în zonă. M-am prezentat la casa unuia ce avea faima că are cel mai bun câine ciobănesc. Am început târguiala, dar omul nici nu voia să audă să îl vândă. „Nu îl dau!” spunea omul. „Câinele acesta este mare, este curajos și știe să lupte cu urșii! Alții nu știu, deși sunt mari!” În cele din urmă i-am spus că îi dau prețul unei vaci! Mama lui a stăruit de el să accepte oferta, așa că am plecat de acolo convins că am cel mai bun câine ciobănesc.

Am procedat la fel când am ajuns la casa altuia ce avea și el un câine renumit, cu capul cât o găleată. Nu m-am mai târguit, ci i-am spus de la început că îi dau prețul unei vaci pe câinele său. Am avut succes și acolo. Mi-am mai cumpărat încă doi câini, foarte buni, și un cățel care avea faimă că face minuni la oi, că este cel mai promițător. Am urcat oile la munte împreună cu socrul și cu oierii pe care i-am angajat. Am așteptat trei zile, dar nu a apărut nici un urs. I-am lăsat pe oieri la slujbă, iar noi am coborât la vale. De îndată ce am plecat au început atacurile urșilor.

În luptă cu ursul

„…și când un urs venea să ia o oaie din turmă, aler- gam după el, îl loveam și îi smulgeam oaia din gură. 1 Samuel 17:34-35

Ursul a intrat în turmă și a luat una din oi în brațe. Când a dat să fugă cu ea spre Mărioara inspectează turma de mioare pădure, câinele mare i-a sărit în față. Ciobanul Ion a trecut în spatele lui și l-a lovit cu bota în cap. Ursul se întoarce în acel moment cu fața spre Ion și dă să îl atace. Ion cade la pământ și ursul se profilează deasupra lui gata să îl sfâșie, când câinele

                                                           -pag.62-

se pune între ei și atrage spre el atenția ursului. Astfel Ion iese de sub urs. Ursul apucă din nou oaia, dar Ion îl pocnește din nou cu bota. Înfuriat ursul trântește oaia însângerată la pământ și este gata din nou de atac. În acel moment câinele i-a sărit în spate, iar ceilalți câini l-au încolțit la picioare. Incapabil să facă față atâtor atacanți, ursul a fugit în pădure.

La vestea atacului, am revenit la stână pentru a pune la cale o strategie de luptă cu urșii. Știam că sunt foarte șireți în felul în care atacă turmele. 

În zilele acelea în care ne-am stabilit în zonă au reușit să fure doar o oaie. Atât! Cum s-a întâmplat? Câinii noștri au învățat cum să îndepărteze urșii care veneau la stână. Timp de câteva zile după insuccesul inițial ursul a revenit în preajma turmei, dar câinii au fost totdeauna pe fază. Cel mai mare și mai curajos sărea în spinarea ursului, iar ceilalți îi mușcau labele, așa că ursul nu mai putea face nimic. În cele din urmă se retrăgea bătut.

Surpriza noastră a fost mare într-una din zile când ursul a apărut, s-a încăierat cu câinii și s-a retras repede în pădure, cu câinii după el. Când noi credeam că am scăpat de atacul ursului în ziua respectivă, a apărut un al doilea urs, care, nemolestat, a înșfăcat o oaie și s-a dus cu ea. Abia atunci am înțeles că primul urs crease o diversiune pentru ca al doilea să poată fura oaia nestingherit. Aceea a fost singura oaie pe care ne-au furat-o.

A doua zi strategia noastră era deja pusă la punct. Doi câini erau puși în lanț. Când a apărut primul urs câinii liberi l-au gonit în pădure. Când a apărut al doilea urs am dat drumul celor doi câini pe care îi păstraserăm legați până în acel moment. Surprins, ursul al doilea a dat și el bir cu fugiții. Banii pe care îi investisem în câinii ciobănești erau justificați. Mai rămânea de văzut dacă banii investiți în oi vor fi la rândul lor justificați.

 

Simbioza cu gospodăria de stat

„…am auzit că Dumnezeu este cu voi! Zaharia 8:23

Curând ni s-a dus vestea în lumea oierilor că ursul nu are nici un succes la turma noastră. Era în zonă o cooperativă de stat care ne-a poftit să preluăm partea de pășune dintre coperativă și pădure, doar ca să le asigurăm protecție împotriva urșilor, ceea ce am acceptat. Ei aveau doisprezece câini de pază, dar aceia nu erau în stare să se lupte cu ursul și să îl gonească.

-pag.63-

Pierderile lor din pricina atacurilor urșilor erau foarte mari. Întrezăreau că prin plasarea noastră între pădure și gospodăria lor cel puțin ei vor scăpa de atacurile urșilor și noi vom suporta pierderile. Dar nu a fost așa.

La așezarea noastră între cooperativă și lizieră, pădurarul zonei, care avea și el 15 oi, a venit să îmi dea o pușcă și să mă avertizeze că urșii din zona aceea erau foarte puternici și agresivi. „Aseară unul a luat o vacă” – mi-a spus pădurarul. Știam că nu pot folosi pușca așa cum aș fi vrut, din pricina legilor ce interziceau vânatul în România. Am acceptat-o totuși neștiind la ce să mă aștept acolo în munții Retezatului. Nu a fost nevoie să mă folosesc de ea. Cei patru câini pe care îi aveam au făcut față urșilor și aceștia au renunțat pur și simplu să mai dea pe la stână. Prin așezarea noastră între cooperativă și pădure cei de la cooperativă au beneficiat de protecția câinilor mei, iar eu am beneficiat de pășunea grasă ce mi s-a oferit în schimb. Plasați acolo, am reușit să asigurăm condiții foarte bune turmei.

 

Binecuvântarea Domnului

Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui și turmele lui acopăr țara. Iov 1:10

În primăvara viitoare din oile ce au dat naștere la miei, doar șase au născut un singur miel. Celelalte au avut gemeni, la fel cum erau turmele Sulamitei, „toate cu gemeni, niciuna stearpă” (Cântarea Cântărilor 4:2). Ba unele au avut chiar trei miei!

Legea cerea ca mieii vânduți pentru sacrificare să nu fie mai mici de 30 kilograme. S-a creat penurie de carne de miel. Am hotărât să duc o parte din cele câteva sute de miei acasă unde am angajat șase măcelari care serveau pe toți cei ce aveau nevoie de carne de miel. Când primarul și șeful Miliției au venit să îmi spună că mieii trebuie să aibă 30 de kg, eu le-am spus că așa ceva era imposibil. Au cerut și ei câțiva miei, i-am trimis la locul unde era stabilită turma și după ce și-au luat mieii m-au lăsat în pace. Astfel oamenii din zonă au avut carne de miel pentru Paște. Din vânzarea mieilor am achitat toată datoria enormă la care mă angajasem prin cumpărarea turmei în sezonul anterior! Părinții și ceilalți membri ai familiei au rămas uimiți de binecuvântarea pe care mi-a dat-o Domnul!

Cu un an înainte eram sărac, foarte sărac! În vara anului 1970 eram proprietarul unei turme de 500 de capete de oi! Și acesta era doar începutul!

                                                              -pag.64-

Binecuvântarea săracului

Binecuvîntarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei. Iov 29:13

În vremea aceea exista o cerință mare după produse de carne și lactate. Oamenii veneau mereu la stâna mea să cumpere miei și caș. Câștigul meu nu a constat numai în termeni financiari. Șefii cei mari din Caransebeș și împrejurimi îmi cereau să le vând și lor carne și produse lactate. Așa am ajuns să îi cunosc pe cei mai mulți în mod personal și să îmi fie îndatorați. Printre cei care veneau să cumpere carne de miel erau și oameni săraci pe care eu îi cunoșteam. Am spus soției mele să nu ia bani de la cei săraci, ci întotdeauna să le ofere mielul solicitat pe gratis. Odată cineva a atras atenția soției mele că unul din cei ce luaseră mielul nu a achitat prețul, la care soția i-a răspuns că așa era dorința mea, ca oamenii cu greutăți financiare să obțină mielul în dar! Nu am păgubit deloc pentru că dădeam pe gratis miei celor săraci. Dimpotrivă, Dumnezeu m-a binecuvântat foarte mult. Nu puteam să țin socoteala banilor ce îi câștigam prin comerțul cu produse de carne și lactate. Binecuvântarea săracului venea peste mine!

În socialism pe drumul capitalismului

Vei fi binecuvântat în cetate și vei fi binecuvântat pe câmp. Deuteronom 28:3

Mi-am reconstruit casa și grajdul și celelate clădiri distruse de incendiu. Mi-am cumpărat din nou vaci de lapte. Aveam din nou o casă mare și bine aranjată. În scurtă vreme am ajuns omul cel mai bogat din regiune.

Am vândut turma de oi la colectivul comunei Var, care a decis să se lanseze în afacerile cu păstoritul. Când au cumpărat turma mi-au cerut să vând și câinii. Le-am spus că îi pot ține până la o dată când voi decide dacă voi cumpăra sau nu alte oi. Cei de la colectiv au acceptat

                                                         -pag.65-

și așa știind că aveau mare nevoie de câini buni pentru paza turmei.

Peste un an mi-am cumpărat o altă turmă de mioare. Pe lângă toate aveam, sus la munte, o pășune frumoasă, un IMS cu care urcam la munte să fac transporturile necesare. În apropierea stânei era o cabană a ocolului silvic și eu duceam acolo cu IMS-ul pe cei mari care voiau să petreacă în aer liber la sfârșitul săptămânii. Cei mari din Caransebeș, Reșița, Timișoara (primari, secretari de partid, oficialități diverse), îmi erau foarte binevoitori și apelau mereu la mine pentru a le da carnea și cașul de care aveau nevoie, și pentru a organiza petreceri la cabana ocolului silvic. Pădurarul, care avea 15 oi în turma mea, îmi dăduse cheile și eu puteam astfel să servesc pe mai marii societății. De la cabană urcam la stână în Muntele Țarcului.

La stână aveam propria gospodărie, o clădire de lemn frumos construită cu bucătărie, sală de mese, sală de producție brânză etc., doi cai, cinsprezece porci, șase măgari și alte animale. Foloseam măgarii pentru transportul produselor de la stână până la punctul unde parcam IMS-ul, iar caii pentru călărie, știind că soțiile celor mari erau dornice să călărească atunci când veneau la stână pentru petreceri. Eu le asiguram celor ce veneau mâncare, dar nu și băutură, deși mi-au sugerat de mai Oile mă iubeau și veneau la mine când soseam în preajma turmei
multe ori că așteaptă așa ceva. Le-am explicat că eu sunt un om temător de Dumnezeu și nu pot să ofer băuturi alcoolice altora, deoarece m-aș pune sub blestemul Bibliei care condamnă pe cei care dau semenilor lor să bea! Am mărturisit în felul acesta pe Domnul celor ce nu aveau contact cu Biserica sau cu Biblia.

Invidiat de secretarul de partid al Caransebeșului

…Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu. Iov 29:4

Prim secretarul de Partid al județului Caraș-Severin era un unchi de al meu, Trandafir Cocârlă. Când eram în căutare de pășune pentru turma de mioare ce o cumpărasem, am avut multe greutăți, dar Dumnezeu m-a ajutat. În loc să dau faliment, așa cum anticipaseră unii, am devenit bogat.

Toamna, când am coborât

                                                                    -pag.66-

din munți cu cele 500 de oi ce le aveam pentru a le oferi condiții de iernat, oamenii din partea locului au putut vedea că Dumnezeu a fost cu mine și mi-a binecuvântat postava. Într- una din ocazii, soția primului secretar de partid, Ana, a reproșat soțului ei: „Firu, uite-l pe Lae, capitalistul! Te-a întrecut! Are mașină mai mare și mai frumoasă ca a ta!” Tocmai îmi cumpărasem un Mercedes nou, o mașină care era unicat în zonă.

Porecla ei a prins. În curând toți mă cunoșteau ca Lae Capitalistul. Bineînțeles că am folosit relațiile pe care le-am avut și mijloacele financiare pe care le dețineam pentru a ajuta lucrarea lui Dumnezeu acolo unde eram solicitat.

 

Cum am petrecut la Călimănești împreună cu ștabii de Partid

Domnul sărăceşte şi El îmbogăţeşte, El smereşte şi El înalţă. El ridică din pulbere pe cel sărac, Ridică din gunoi pe cel lipsit. Ca să-i pună să şadă alături cu cei mari. Şi le dă de moştenire un scaun de domnie îmbrăcat cu slavă.. 1 Samuel 2:7-10

Voiam să cumpăr o mașină bună, și îmi pusesem de gând să iau o Volga neagră. Din ziar am luat numărul unuia ce se oferea să vândă o Volga tocmai sosită din URSS. L-am sunat pe individul respectiv și s-a recomandat ca fiind colonel de Securitate. Avea o mașină, dar, ca unul care slujea bine Partidul, avea dreptul la o mașină nouă. El avea nevoie de ceva bani, de aceea se hotărâse să o vândă pe cea nouă și să o țină pe cea de care se slujise de câțiva ani. Cerea 100.000 de lei.

Erau bani serioși în 1968. Mi-am dat întâlnire cu acel individ, și am dat pe la București venind din Moldova, dar în momentul în care m-a văzut omul s-a arătat suspicios că eu aș fi avut 100.000 de lei, de aceea înainte de a sta de vorbă cu mine mi-a cerut să îi arăt banii, ceea ce am și făcut. În portbagajul mașinii mele era o cutie cu teancuri de câte 10.000 fiecare.

Văzând că am bani, mi-a spus că

                                                     -pag.67-

trebuie să mergem la lotul unde se făcea repartiția mașinilor sosite, și să îmi aleg una de acolo. Eu i-am spus că vreau una neagră. În lotul sosit erau numai două mașini negre, iar una era stricată. Colonelul i-a spus celui ce se ocupa cu repartiția mașinilor că ar vrea pentru sine una neagră, dar omul i-a spus că era un alt individ înaintea lui ce solicitase mașină neagră. Neputincios, colonelul s-a întors spre mine, dar eu i-am spus că voi negocia singur din acel punct. I-am spus omului că îi dau 1.000 de lei dacă îmi dă mie mașina neagră, iar omul a dat afirmativ din cap.

Când s-a înființat individul ce solicitase o mașină neagră, el i-a spus că ambele mașini negre au probleme, și l-a îndemnat să ia una albă, deoarece acelea erau la modă. Ofițerul acela a acceptat sugestia, iar eu am intrat în posesia mașinii negre. Am luat-o cu numărul ce îi fusese repartizat colonelului, un număr mic și de București, și am plecat spre casă. Pe drum, oriunde întâlneam posturi de Miliție și milițienii erau prezenți, eram salutat cu mult respect. Când am trecut prin Caransebeș milițienii luau poziție de drepți și salutau respectuos. De-abia mai târziu au aflat pe cine salutau.

Am hotărât să merg cu soția în stațiune la Călimănești. Mai fusesem acolo cu câțiva ani înainte, dar tratamentul ce îl primisem atunci fusese dezgustător. Acum am intrat pe proprietatea stațiunii cu Volga și toți ne-au salutat respectuos. Milițienii direcționau tot traficul pe un drum secundar, nelăsând pe nimeni să intre pe drumul principal al stațiunii. Eu le-am spus că vreau să merg la vila principală, și imediat mi-au deschis drumul. Am cerut să ni se dea o cameră bună, și am primit una excelentă. La masă eram cu cei mai mari oameni ai țării veniți acolo. Toți se întrebau oare ce funcție importantă ocupam în straturile societății. Spre sfârșitul șederii noastre acolo, un mare șef, cu funcții la Import-Export m-a întrebat ce funcție aveam.

Eu i-am răspuns foarte sincer: „Director de oi!” Omul a crezut că sunt un oficial ce ocup o funcție importantă la întreprinderile de stat ce se ocupau cu oile, lâna, produse lactate, etc. I-am spus că nu aveam astfel de funcții, dar director fiind, aveam un secretar, un măgar! I-am mai spus că aveam șapte clase, din care trei le-am cumpărat într-o seară. În sfârșit, omul a acceptat ceea ce îi spuneam, că nu am nici o funcție importantă! M-a întrebat de ce am avut dorința să am mașină luxoasă și să petrec cu cei sus puși, și i-am spus „Până acum tot eu i-am salutat pe alții, dar acum alții mă salută pe mine!” Omul rădea de se prăpădea, și mi-a spus că vrea să îl vizitez la București.

                                                          -pag.68-

La întoarecera noastră de la Constanța unde împreună cu soția hotărâsem să petrecem vreo două săptămâni, l-am căutat și ne-a primit cu multă bucurie în casa lui. Seara nu ne-a lăsat să mergem la hotel, ci ne-a silit să stăm la el!

În aceleași zile am petrecut și în casa fratelui Aurel Popescu, cel cu care aveam legături de prietenie și îl primisem de multe ori în casa mea. Părtășia sfinților este superioară oricărei alte relații omenești pe pământ.

Da, cunoscusem zile în care Dumnezeu a făcut să lumineze fața lui peste mine, dar nu înțelegeam de ce Domnul mă uita acum, când eram atât de bolnav în Los Angeles.”

                                                         -va urma-

 

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s