Cineva ne deschide urechea, dar nu și gura. Oare de ce?

Auzul, ca simț multifuncțional, este unul oarecum pasiv. Nu trebuie pus conștient în mișcare nici un mușchi. Auzim involuntar, neprogramat cînd cineva ia inițiativa să ne șoptească, sau dimpotrivă, să ne urle în ureche.

Vorbirea, ca și activitate conjugată dintre aparatul fonator și psihicul nostru, dimpotrivă are la bază un act volițional. Decidem să vorbim după ce am rumegat la nivel mental conținutul (în cel mai fericit caz) , ca apoi mușchii sistemului oro-faringo-laringian să se pună în mișcare pentru a produce sunete audibile și cu sens.

Deficitele majore de auz și vorbire merg nefericit mînă-n-mînă. Cel mai adesea cine e surd, e și mut. Rareori, chiar foarte rar, se întîlnesc cazuri doar cu un deficit. Un caz ilustru în Scriptură e cel a lui Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, care a fost (temporar) doar mut, nu și surd.

Pornind de la aceste generalități, să ne oprim momentan la Isaia ca unul dintre cei mai mari (dacă nu cumva cel mai mare) profet arhe-testamental. Partea a doua cărții ce-i poartă numele, e una luminoasă, încărcată cu multiple profeții mesianice.

Doar ca o paranteză… In carte se întrepătrund trei semnificații ale termenului de rob. Una îl privește pe Isaia, alta face trimitere la Israel iar a treia (și cel mai des) se referă la Mesia. O astfel de mențiune o găsim în capitolul 50, una în care se vorbește despre auzul și vorbirea Robului Domnului.

Scopul lui Dumnezeu atunci cadorisește pe cinve cu ceva (sănătate, vorbire, auz, văz și multe alte binecuvîntări) nu este lipsit de noimă. În cazul de față, intenția Făcătorului cînd îi dă cuiva o limbă,  e ca prin ea ,cel ce o „mînuiește” să o facă constructiv, nicidecum pentru a omorî. În cazul lui Mesia scopul acestui cadou era să revigoreze pe cel depresiv prin vorbire.

Dar cum se atinge acest obiectiv?

Nimic mai simplu: ciulind urechea și punînd corzile vocale pe treabă.

Robul Domnului e trezit de vorbirea lui Dumnezeu în amurg. Menționarea îndoită a acestei sculări din somn (dimineața, și nu seara!) e semnificativă. Că doar dimineața trebuiesc încărcate „bateriile”! La fel de evident e și faptul că auzirea e prioritară/primară vorbirii! Volens,nolens Robul trebuie să audă, căci, nu-i așa: „Domnul Dumnezeu Mi-a deschis urechea…”. E foarte semnificativă din mai multe perspective forma de pîlnie a urechii externe. E într-adevăr o deschidere. Pe pîlnia auditivă Creatorul a turnat un conținut la care Christos face mențiune și în Evanghelia după Ioan.

Acum avînd substanță, urmează ca „recipientul-Rob” să decidă ce face: ține în și pentru El sau dă mai departe pentru zidire, pentru mîngăiere? De la acest punct responsabilitatea e exclusivă a Robului. Și El s-a achitat cu brio în această privință.

Dumnezeu, se respectă pe Sine și pe noi pe acest subiect:ne deschide urechea, dar nu și gura!

Oare de ce?

Dacă ar face totul, fără să ne responsabilizeze, am fi niște mașinării, niște roboței, n-am mai fi noi. Tocmai aici e uimirea: El are puterea de constrîngere, și totuși se abține.

Pentru că ne așteaptă să ne coopteze în această misie de edificare prin comunicare!

 

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s