For de la distanță!

Știm cu toți polisemantica cuvîntului for.

Există în sport, mai ales în șah, sau în cursele cu doi sau mai mulți competitori, expresia „a da for” cuiva. Adică ai oferi un avans, un ascendent, un fel de bonus, chiar din start.

După urmărirea cu foarte mare atenție atît a conținutului cît și a „ambalajului” (decor, spontaneitate, cursivitate, coerență, naturalețe, stăpînirea subiectului, gestica corporala și mai ales expresivitatea feței) legate de conferințele de presă atît de la DNA ale Laurei Codruța Kovesi, cît și ale președintelui Iohannis de la Cotroceni, am răsuflat liniștit.

Sub asaltul concertat al unor moguli din media care s-au folosit de marionetele lor (mai ales de cele pe care noi le numim vasul slab – aici Sorina Matei bate orice record, nemaipunînd la socoteală vocea-i tremurîndă sau faptul că e o traseistă ce-a poposit în ograda mediatică a penalului securist Ghiță Sebastian), cei doi amfitrioni s-au descurcat magistral.

Pentru că șefa DNA a fost supusă unui asalt mediatic de sorginte bolșevic-stalinist- stahanovistă mai abitir decît a lui Klaus, Laura a fost mai generoasă, mai cu har și grație la întrebările uneori insultătoare (la adresa ei) puse de jurnaliste/ști. Fie și sub aspect cantitativ, în cele aproape două ore comparativ cu jumătatea de oră de la Cotroceni, Codruța a fost o doamnă.

Per ansamblu, cei doi înalți demnitari le-au dat for jurnaliștilor mai mult sau mai puțin profesioniști.

După cele două conferințe putem zice că speranța moare ultima, speranța că România nu a fost încă acaparată definitiv și irecuperabil de mîinile mafioților neo-cripto-bolșecivi de orientare putiniană! 🙂

 

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s