În lupta pe mai multe fronturi

Și uite așa au trecut exact 4 luni fix (sic!) de la ultima noastră întîlnire cu povestea fascinantă a fratelui Lae de Canansebeș.

Ce-și vor fi zis unii? A uitat și Barthimeu ăsta de foiletonul „O cetate de necucerit”! S-a apucat și n-a terminat… Oare?!? 🙂 Hai să vedem!

Am fost prins de mai multe și mulți (inclusiv de o meritată vacanță) și iată-mă reluînd cu forțe proaspete filmul de lung metraj (de fapt în serial) al trepidantei istorii a Bisericii baptiste de Caransebeș, istorie în care Nicolae Rădoi a fost unul dintre actorii principali.

Ultima dată am rămas la Băile Călimănești unde baciul nostru era salutat respectuos ca „Director de oi”.

Ce urmează? Vom vedea mai la vale în episodul „El îți vindecă toate bolile tale…”

Respectînd paradigma pe care am urmat-o pînă acum, vom încerca să sintetizăm esența fiecărui subcapitol prin una sau chiar două fraze.

Ridică-mă din porțile morții” sau despre repetarea unei istorii. Cea a ananghiei.

În „Bolnav în Orașul Îngerilor” ni se vorbește despre lipsa unei explicații fiziopatologice a condiției prin care a trecut Nicolae R. în Los Angeles. Altfel spus, „bolnav, epuizat dar nu fără speranță”.

Eu sunt Domnul care te vindecă” ne ofera funia speranței de care s-a agățat Lae, una aruncată de titanul evanghelismului protestant românesc din vremea dictaturii comuniste, nimeni altul decît Liviu Olah.

Un om a lui Dumnezeu- predicatorul Liviu Olah”, sau despre o prietenie începută la Lugoj  dar continuată împotriva vicisitudinilor din acele vremuri. Cum a sărit Lae ca ars pentru Evanghelie?!? Aflați în aval.

O prietenie strînsă și o colaborare laborioasă”, una dintre un cioban (luptător  neînfricat) și un fost avocat devenit între timp un „nebun pentru Christos”.

Bucuria semănării-Antrenat în evanghelizare”, sau despre importanța lucrului în echipă conform darului fiecăruia.

Eh, acu-i acu! În „Pocăința scoasă la mezat-Șantaj comunist” Nicolae Rădoi e strîns la balamalele șantajului, o încercare un pic cam aspră pentru tînărul convertit la pocăință. Altfel spus, Rădoi renunță temporar la a-l mai invita pe Olah la evanghelizare în urma șantajului celor de la „ochiul și timpanul”.

Drept urmare Rădoi se află „În dispută cu moartea- O boală ce mă duce în marginea gropii”. Dincolo de o mică remarcă (poate mai corect era „pe marginea gropii”), ce e limpede e modul în care se raportează subiectul nostru  la febra tifoidă prin care a trecut. În agonia disperării apare un licăr al conștiinței, o mustrare a acesteia. „Dacă voi muri în noaptea aceasta e pentru că am făcut un mare compromis… Am încetat să-l mai chem pe fratele Olah...” Cîtă sensibilitate nativă pentru inactivitate la acest creștin „de rînd” comparativ cu împietrirea multor colaboratori dovediți cu acte-n regulă, fie ei trecuți dincolo sau (mai grav) aflați încă în viață… 😦

O pocăință și o vindecare incredibilă” ne ilustrează o miniaturizare a unei scene din viața împăratului Ezechia, una în varianta bănățeanului.

Din „Flăcările Evangheliei” aflăm despre hermeneutica fratelui Lae referitor la boala prin care a trecut.

Începe lupta cu autoritățile comuniste”, recte cu primarul din Caransebeș.

O decizie testată de dușmanii Evangheliei” (desigur, e vorba de Secu), și anume cea a trecerii la represalii datorită necolaborării cu ei a ciobanului de neclintit.

În „Măgarul ce a dat de furcă autorităților comuniste” aflăm despre măsura inteligenței unora dintre băieții gulerelor albe care au decriptat greșit o banală convorbire telefonică a lui Rădoi cu Dinu.

Mobilizare pentru apărarea libertății religioase” sau cum a intrat Nicolae Rădoi în linia a doua a ALRC-ului.

Reluarea luptei pentru triumful Evangheliei”, o realizare a lui Rădoi despre o altă dimensiune a luptei în care s-a angajat.

Și anume „În luptă cu frații mincinoși”, între care și păstorul bisericii din Caransebeș de la acea vreme.

S-au întîlnit la amvon” un fost avocat informator al Securității (Paul Bărbătei) cu un fost avocat urmărit de Securitate (Liviu Olah), tocmai la amvonul Bisericii Baptiste din Caransebeș. Un fapt ce-l pune pe gînduri pe autorul autobiografiei de mai-sus:„ Oare se vor întîlni și în cer?” Interesantă interogație…

Un cutremur ce a zguduit nu numai pămîntul” României, în mod fizic. Exact în seara din 4 martie 1977 (cine nu știe ce s-a întîmplat atunci?!?), de la amvonul Bisericii din Caransebeș, Liviu Olah întreba la finalul mesajului, mult mai mult decît retoric: „Dacă în noaptea asta ar avea loc un cutremur care îți va lua viața, tu unde vei fi?” Ce voce profetică, nu doar evanghelictică!

Ascultînd mai mult de Dumnezeu decît de oameni” e o punere în balanță a două opțiuni existențiale. Și cei de la Caransebeș au decis corect. Cinste lor!

Flăcările se extind”… Altfel spus flăcările trezirii spirituale declanșate prin Liviu Olah se extind, cuprinzînd Bujacul de Arad, Șega (tot din orașul de pe Mureș), Caransebeșul… Asta după Oradea.

Corul copiilor din Iași la Caransebeș”, sau despre extinderea miracolului numit „Corul Copiilor din Iași” a nu mai puțin celebrei Genoveva & comp. Mai aflăm și cum Iosif Țon a intervenit „frățește” să le convingă pe două din fetele celebre de la Iasi să renunțe la intenția lor de a se înscrie în ALRC. Frumoasă inițiativă a celui ce publicase „Cine își va pierde viața”! 😦 😦 😦

Lectură benefică vă doresc!

El îți vindecă toate bolile tale…”

„Ridică-mă din porțile morții…”

Experiențele începuturilor pocăinței, minunile umblării cu Domnul în anii dintâi ai vieții mele de credință mă urmăreau în timp ce colindam străzile orașului Los Angeles în căutare de soluții pentru problema cu care fusesem confruntat în ultimul an.

Văzusem providența lui Dumnezeu la lucru în viața mea în atâtea rânduri. Nu era prima dată că mă aflam la ananghie. Dumnezeu îmi aducea înaintea ochilor alte situații disperate în care m-am aflat în anii precedenți, și din care El mă scosese cu bine. Oare cum se va sfârși situația în care mă aflam la ora actuală? – era întrebarea pe care mi-o puneam zilnic în lunile în care am fost incapabil de activitate și m-au năpădit datoriile.

Bolnav în Orașul Îngerilor

„Ai milă de mine, Doamne! Vezi ticăloșia în care mă aduc vrăjmașii mei și ridică-mă din porțile morții, ca să vestesc toate laudele Tale în porțile fiicei Sionului și să mă bucur de mântuirea Ta! Psalmul 8:13-14

Nu existau explicații fiziologice pentru maladia mea. Și totuși, mă simțeam sfârșit. Observam ca autorul psalmilor de penitență că mă frământ și mă mișc încoace și încolo fără odihnă… Mă întrebam și concomitent Îl întrebam pe Dumnezeu în același fel ca psalmistul: Pentru ce mă uiți? Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare sub apăsarea

 -pag.69-

vrășmașului? Mă identificam așa de bine cu experiența descrisă de regele David în Psalmul 38:1-9 unde se plângea în rugăciune:

Doamne, nu mă mustra în mânia Ta, şi nu mă pedepsi în urgia Ta. Căci săgeţile Tale s’au înfipt în mine, şi mâna Ta apasă asupra mea. N-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea, din pricina mâniei Tale; nu mai este nici o vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu.

Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o povară grea, sunt prea grele pentru mine. Rănile mele miroasă greu şi sunt pline de coptură, în urma nebuniei mele. Sunt gârbovit, peste măsură de istovit; toată ziua umblu plin de întristare.

Căci o durere arzătoare îmi mistuie măruntaiele, şi n’a mai rămas nimic sănătos în carnea mea. Sunt fără putere, zdrobit cu desăvârşire; tulburarea inimii mele mă face să gem. Doamne, toate dorinţele mele sunt înaintea Ta, şi suspinurile mele nu-Ţi sunt ascunse.

Cunoșteam însă și celelalte texte ale Psalmilor, bunăoară versetele de la începutul Psalmului 103 unde aveam promisiuni atât de impresionante, în care credeam cu toată inima de când mă pocăisem: El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale; El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare! Eram bolnav, epuizat, dar nu fără speranță. Nu eram dincolo de posibilitatea experimentării îndurării lui Dumnezeu din nou!

„Eu sunt Domnul care te vindecă…”

El face rana și tot El o leagă; El rănește, și mâna lui tămăduiește. Iov 5:18

Gândurile mi s-au întors la o experiență similară ce a avut loc în viața mea nu la mult timp după convertire. Atunci contactasem o boală ce m-a adus la marginea mormântului. Cei din jur pierduseră orice speranță de vindecare pentru mine, dar Dumnezeul meu, căruia i-am încredințat viața mea și destinul meu veșnic atunci când m-am întors la El cu pocăință, a făcut minuni pentru nevrednicul de mine. Vindecarea de care vorbesc a fost legată de prietenia mea cu fratele Liviu Olah. Așa că înainte de a spune cum am fost vindecat, țin să relatez cum l-am întâlnit pe evanghelistul ce a zguduit România în anii 1970.

                                          -pag.70-

Un om al lui Dumnezeu – predicatorul Liviu Olah

Cunosc acum că ești un om al lui Dumne- zeu și Cuvântul Domnului în gura ta este adevăr! 1Regi 17:24

Îmi amintesc foarte bine de primul meu contact cu fratele Liviu Olah. L-am întâlnit cu ocazia unei înmormântări la Lugoj. Decedatul fusese dirijorul corului Bisericii, şi copiii lui au ţinut cont de dorința tatălui lor de a-l avea pe fratele Liviu Olah ca predicator la înmormântare. În vederea acestei dorinţe, fratele Liviu Olah a fost invitat de familia fratelui dirijor şi i s-a asigurat transportul la Lugoj.

Nu îl auzisem până atunci predicând pe fratele Liviu, dar ştiam că este un om al lui Dumnezeu care predica cu îndrăzneală Cuvântul Domnului, aşa cum făceau apostolii, ascultând mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Oamenii (reprezentanţii Guvernului comunist) i-au interzis să mai predice Evanghelia şi l-au destituit din funcţia de predicator. El a continuat însă să proclame Cuvântul lui Dumnezeu oridecâteori avea ocazia şi era solicitat. Aşa se face că atunci când a fost invitat de familia fratelui dirijor de la Lugoj, a răspuns invitaţiei şi a venit la înmormântare.

Era vară. Casa de Rugăciune unde se ţinea serviciul de înmormântare a fratelui decedat era plină de oameni, curtea de asemenea plină. Toţi cei prezenţi aşteptau cu nerăbdare ca fratelui Liviu Olah să i se dea cuvântul, dar lucrul acesta nu s-a întâmplat. Păstorul local a refuzat să îi ofere amvonul, pe motiv că fratele Liviu nu are dreptul să vorbească. Mulţimea nu ştia ce se petrece la masa unde stătea păstorul Bisericii din Lugoj şi până în ultimul moment a anticipat că fratele Liviu Olah va primi cuvântul. Dar păstorul Bisericii Baptiste din Lugoj (numit Turcu) a concluzionat însă serviciul de înmormântare de la Biserică şi a cerut celor prezenţi să se deplaseze spre cimitir.

Pe drum oamenii şopteau între ei încercând să desluşească ce s-a întâmplat. Unii ştiau că a fost rea voinţă la păstorul local, dar alţii

-pag.71-

credeau că fratele Liviu va primi cuvântul la cimitir. Ajunşi în jurul gropii, oamenii s-au apropiat cât mai mult pentru a putea auzi mai bine pe cei ce urmau să vorbească. Dar fratele Liviu Olah nu a primit cuvântul. Astfel, s-a ajuns la sfârşitul serviciului de înmormântare, şi păstorul a fost gata să încheie ceremonia, când din mulţime s-au ridicat glasuri care cereau ca fratele Liviu să fie solicitat să predice Cuvântul lui Dumnezeu. La aceste solicitări păstorul local a spus cu voce tare că fratele Liviu Olah nu are autoritatea şi nici dreptul să predice. Era clar că dispoziţiile primite de la autorităţile comuniste erau urmate fără abatere de cel ce conducea serviciul de înmormântare.

În clipa aceea mi-am dat seama că dacă nu se intervenea în mod hotărât, fratele Liviu Olah nu ar fi putut să predice Evanghelia. Atunci am sărit ca ars de lângă gardul cimitirului unde mă postasem, am trecut printre oamenii adunaţi în jurul gropii, am călcat pe scândurile care aveau pe ele sicriul, şi am dezechilibrat sicriul în goana mea, dar înainte ca predicatorul să zică „Amin”, am fost lângă fratele Liviu Olah, şi m-am adresat atât lui cât şi mulţimii: „Nu ascultaţi de acest trădător! Frate Liviu, vorbiţi în Numele Domnului!”

Păstorul local a amuţit. Văzându-mă hotărât în ceea ce făceam, şi observând statura mea impresionantă, a lăsat ochii în jos arătând că nu se opune la ceea ce am cerut. Toată mulţimea adunată era încremenită şi aştepta să vadă ce va urma. Puteai să laşi un ac să cadă jos şi ai fi putut să îi auzi sunetul, aşa mare linişte s-a făcut. Ceea ce a urmat a fost că fratele Liviu Olah a predicat Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum se aştepta. Era acolo o dovadă dată de Duhul lui Dumnezeu şi o putere divină care valida cuvintele ce le rostea în faţa mulţimii. Acolo, în acea împrejurare am întâlnit un mare om al lui Dumnezeu!

O prietenie strânsă și o colaborare laborioasă

Aceia cărora nu li se propovăduise despre El Îl vor vedea, și cei ce n-auziseră de El Îl vor cunoaște. Romani 15:21

Astfel l-am cunoscut personal pe fratele Liviu. După această întâmplare între noi s-a dezvoltat o prietenie foarte puternică. L-am invitat să vină la Caransebeş, şi duminica viitoare a fost prezent în Biserica Baptistă din Caransebeş unde a predicat din nou Cuvântul lui Dumnezeu cu puterea ce îl caracteriza. Vizitele sale la Caransebeş s-au înteţit, deoarece fraţii îl iubeau şi noi îl invitam mereu.

-pag.72-

Dumnezeu folosea Cuvântul predicat de fratele Liviu Olah ca să zidească spiritual pe cei credincioşi şi să cheme la pocăinţă pe cei ce nu cunoşteau calea mântuirii. Când venea el, în Biserica din Caransebeş se făcea o mişcare imediată. Cei credincioşi invitau la Casa Domnului pe prietenii şi vecinii lor şi aveau bucuria să îi vadă convertiţi. Lucrul acesta nu putea rămâne fără reacţie din partea autorităţilor.

Bucuria semănării – Antrenat în evanghelizare

Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie. Cel ce umblă plângând, când aruncă sămânţa, se întoarce cu veselie, când îşi strânge snopii. Psalmul 126:5-6

Era în anul 1977. Eram membru al Biserici Baptiste din Caransebeş. După ce m-am pocăit, aveam dorinţa să asist şi eu lucrarea lui Dumnezeu cu mijloacele ce le aveam. Eram proprietarul unui business înfloritor. Cele vreo 500 de oi pe care le posedam produceau brânză, caş, lână, carne, etc., şi aduceau un venit impresionant. Cheltuiam cu bucurie pentru Evanghelie știind ce binecuvântare am primit eu prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu. Aveam o mare dorință ca și alți oameni să fie mântuiți prin Evanghelia Domnului Isus.

După împrietenirea mea cu fratele Liviu Olah am vegheat să fie mereu invitat la serviciile Bisericii știind că Dumnezeu îl folosea cu talentul de evanghelist pe care îl avea ca să trezească din nepăsarea pierzării pe cei în nevoie de mântuire. Noi invitam la Casa lui Dumnezeu pe prietenii noștri, iar fratele Olah proclama Evanghelia cu o pasiune rar întâlnită. În zilele în care stătea în Caransebeș fratele Olah trăgea la casa noastră. Familia mea se îngrijea de toate cheltuielile legate de deplasarea fratelui Olah în zonă. Mulţi oameni se pocăiau ca urmare a participării la serviciile de evanghelizare unde fratele Liviu Olah predica fără compromis Cuvântul lui Dumnezeu. Eram aşa de fericit că puteam contribui şi eu la lucrarea mântuirii atâtor semeni de ai mei.

Pocăința scoasă la mezat – Șantaj comunist

Începutul înțelepciunii este frica de Domnul, și știința sfinților este priceperea. Prin mine ți se vor înmulți zilele și ți se vor mări anii vieții tale. Proverbe 9:10-11

-pag.73-

Bucuria mea a fost întreruptă de faptul că am fost contactat de oamenii Securităţii ce mi-au făcut o propunere oneroasă. Mi-au spus, foarte binevoitori, că ei se vor îngriji ca în fiecare primăvară să mi se repartizeze în munţi păşuni potrivite pentru turma de mioare ce o aveam, în schimbul unei cereri care era ușor de îndeplinit. Ştiam că repartizarea păşunilor era o problemă mare, şi dacă nu aveai o păşune bună, riscai să pierzi afacerea.

Cei de la Securitate mi-au cerut un singur lucru: să nu mai invit pe fratele Liviu Olah la Caransebeş, fratele meu, pe care ei îl numeau batjocoritor “bozgorul acela” – un nume peiorativ ce însemna “ungur împuţit”. Nu am promis nimic, dar am încetat să îl mai invit pe fratele Liviu Olah la Caransebeş. În anul acela mi s-a dat cea mai bună păşune în munţi. Eram mulţumit de această repartiţie, dar ceva nu mai îmi dădea pace.

În dispută cu moartea – O boală ce mă duce în marginea gropii

Omul – Zilele lui sunt ca iarba, și înflorește ca floare de pe câmp. Când trece un vânt peste ea, nu mai este, și locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaște. Psalmul 103:15-16

Într-una din zile, pe când eram în mijlocul transportului turmei de la Topolovățul Mare la o localitate de lângă Lugoj unde cantonam oile înainte de a le urca la deal, am băut apă din râul Bega. Nu ştiam că porţiunea aceea de râu era locul unde se deşertau resturile abatorului local.

Fără să îmi dau seama, am ajuns să mă îmbolnăvesc grav. Temperatura mare ce o aveam, tulburările intestinale, delirul în care cădeam i-a convins pe cei din jur că sufeream de lingoare. Dar eu am continuat să conduc turma spre poligonul comunei Jena unde urma să staționăm oile. Abia ajuns acolo, starea mea s-a înrăutățit așa de mult, că am acceptat să plec la spital la Caransebeș, deși eram conștient că trebuie să administrez niște medicamente oilor. După ce am tratat 30 de oi din cele 500 eram așa de epuizat încât a trebuit să mă opresc și să plec la spital. Soția nu m-a lăsat până ce nu m-a văzut internat. Acolo doctorii au confirmat că aveam febră tifoidă, şi că nu mai puteam fi ajutat cu nimic. Am fost transferat la secția de boli contagioase. Starea mea era aşa de disperată, încât medicul s-a pronunţat că aceea era ultima noapte a

 -pag.75-

vieţii mele. Uneori inima mi se oprea și personalul prezent îmi aplica un șoc al pieptului pentru a stimula inima să funcționeze.

Când am rămas singur în cameră am luat o bucată de hârtie pe care am scris următoarele: “Dacă voi muri în noaptea aceasta e pentru că am făcut un mare compromis în viaţă. Am încetat să îl mai chem pe fratele Liviu Olah la Caransebeş, ceea ce a însemnat că oamenii oraşului Caransebeş şi din satele din jur nu au mai putut auzi Evanghelia prin gura fratelui Olah, şi de aceea nu s-au pocăit”. Am dat biletul unei persoane din salonul vecin să îl dea soției mele când va reveni în spital. Agonizam. Simţeam o mare povară în suflet. Ştiam că eram vinovat de nepocăinţa altor oameni.

O rugăciune înaintea morții cu fața spre Dumnezeu

Doamne, nu mă pedepsi cu mânia Ta, şi nu mă mustra cu urgia Ta.

Ai milă de mine, Doamne, căci mă ofilesc! Vindecă-mă, Do- amne, căci îmi tremură oasele.

Sufletul mi-i îngrozit de tot; şi Tu, Doamne, până când vei zăbovi să Te înduri de mine?

Întoarce-Te, Doamne, izbăveşte-mi sufletul! Mântuieşte-mă, pentru îndurarea Ta!

Căci cel ce moare nu-şi mai aduce aminte de Tine; şi cine Te va lăuda în locuinţa morţilor?

Nu mai pot gemând! În fiecare noapte îmi stropesc aşternutul, şi-mi scald patul în lacrămi.

Mi s-a supt faţa de întristare, şi a îmbătrânit din pricina tuturor celor ce mă prigonesc.

Depărtaţi-vă de la mine, toţi cei ce faceţi răul! Căci Domnul a auzit glasul plângerii mele!

Domnul îmi ascultă cererile, şi Domnul îmi primeşte rugăciunea! Psalmul 6:1-9

În noaptea aceea m-am rugat cum nu m-am rugat niciodată până atunci. Am cerut sorei de caritate ce era în salon să mă lase singur să mă rog, ceea ce ea a făcut. Am zis: “Doamne, ştiu că am păcătuit împotriva Ta! Ştiu că m-am încărcat de vinovăţie! Nu mă lăsa să mor! Te rog cruţă- mi viaţa, şi de aici înainte voi fi gata să mă jertfesc pentru credință. Nu voi mai pregeta să risc pentru Tine. Îmi voi da şi viaţa pentru Tine, dacă va fi nevoie!”

-pag.75-

 

O pocăință și o vindecare incredibilă

Ce să mai spun? El mi-a răspuns și m-a ascultat. Acum voi umbla smerit până la capătul anilor mei, după ce am fost întristat astfel. Isaia 38:15

În clipa când am terminat rugăciunea, am simţit o atingere în trup şi am adormit. Când m-am sculat dimineaţa, doctorul era lângă patul meu, a constatat vindecarea mea şi mişcat mi-a spus: “Rădoi, nimeni nu a crezut că mai poţi să scapi! Dar rugăciunea care ai înălţat-o spre Dumnezeu te-a salvat! Sora de caritate te-a auzit şi mi-a relatat felul cum te-ai rugat!”

I-am spus că Dumnezeu a fost acela care m-a vindecat, şi am adăugat că vreau să plec acasă. Doctorul mi-a răspuns că aşa ceva era imposibil, dar eu l-am asigurat că pot să mă duc pe picioarele mele. Împotriva tuturor sfaturilor medicului am plecat acasă şi când am ajuns la uşa casei, soţia mea a rămas încremenită.

Vindecarea mea i-a uimit pe toți cei ce fuseseră martori la boala care m-a pus în pat și m-a adus în lațul morții. Toți au cunoscut că acolo a fost degetul lui Dumnezeu. Și au cunoscut de asemenea decizia mea de a nu mai asculta de oameni, ci numai de Dumnezeu. Acum prietenii mei așteptau să vadă dacă voi avea curajul să înfrunt mânia autorităților.

 

Flăcările Evangheliei

Cât de impresionante sunt căile Domnului! Uneori nu le pricepem decât după ce am ajuns să le contemplăm de la distanța oferită de timp și de văile lăsate în urmă. Lupta mea pe viață și moarte cu boala care mi-a măcinat trupul în 1977 nu a fost altceva decât o dedublare a luptei cu lașitatea care îmi cuprinsese viața fără să știu. Boala aceea a fost cauza victoriei mele pe planul confruntării spirituale. Imediat după ce sufletul mi-a fost scos din locuința morților am știut de ce a trebuit să mă feresc de moarte! Oare nu era posibil ca boala mea misterioasă cu care mă confruntam în 1999 în Los Angeles să fie la fel o dublură a unei confruntări spirituale în care urma să fiu ajutat tocmai de neputința mea fizică? Gândul la o posibilă paralelă era ispititor.

M-am întors din nou cu gândul la anii când eram antrenat în lupta pentru emanciparea Bisericii Baptiste din Caransebeș de sub controlul organelor comuniste, luptă pe care o voiam extinsă în toată România. Nu

-pag.76-

o dorisem, dar se pare că Dumnezeu avea planurile sale de a ne arunca în linia întâi de luptă. În acele zile avusesem parte și de lupte și de întâmplări comice.

 

Începe lupta cu autoritățile comuniste

Toți vrăjmașii mei vor fi acoperiți de rușine și cuprinși de spaimă; într- o clipă vor da înapoi, acoperiți de rușine. Psalmul 6:10

Am trimis pe fratele Lae Olaru să îl caute pe fratele Liviu Olah și să îl invite la Caransebeș. L-a găsit în misiune la Constanța și i-a transmis invitația noastră. Primarul orașului Caransebeș a aflat de invitaţia mea, şi mi-a spus că nu aveam voie să îl invit. Mi-a amintit că sunt la mila lor cu pășunile de care aveam nevoie pentru oi. I-am spus că pășunile nu valorează nimic pentru mine. Mi-a făcut promisiuni și mai mari dacă mă răzgândesc și îl ascult. I-am explicat că pentru mine nu mai există drum înapoi. M-a amenințat că voi ajunge în conflict cu organizația atotprezentă și atotputernică a Securității. I-am spus că Domnul meu, care m-a vindecat este Stăpânul absolut al tuturor lucrurilor și El poate pune limite Securității. Mi-a rispostat că devin un călcător de lege și pot fi acționat în judecată și pus în închisoare! I-am răspuns că legile ţării îmi garantau libertatea religioasă şi eu acţionam în acord cu acele legi. Apoi am adăugat: “Am făcut compromis pentru o mână de iarbă, dar de acum înainte nu voi mai face compromisuri niciodată!”

 

O decizie testată de dușmanii Evangheliei

Când au auzit toți vrășmașii noștri s-au temut… și au cunoscut că lu- crarea se făcuse prin voia Dumnezeului nostru. Neemia 6:16

De atunci fratele Liviu Olah a venit frecvent la Caransebeș. Din pricina aceasta începusem să fiu urmărit de Securitate. Îmi ascultau convorbirile telefonice și căutau să afle toate informațiile legate de activitatea lui Liviu Olah. Dușmanii Evangheliei mi-au făcut de atunci multe propuneri, dar nu am mai acceptat să cooperez cu ei în nici o instanță. Au înțeles că eram ferm hotărât să refuz orice compromis cu ei.

-pag.77-

De aceea au trecut la represalii.

La peste două decenii de la data când Dumnezeu m-a izbăvit de febra tifoidă mă întrebam dacă nu cumva apăruse din nou în viața mea vreun compromis care să explice boala ce mă devora fără milă!

 

Măgarul ce a dat de furcă autorităților comuniste

Măgarul cunoaște ieslea stăpânului său, dar …poporul Meu nu ia aminte la Mine.” Isaia 1:3

Aveam nevoie de un măgar pentru turma de mioare ce o cumpărasem și o pășteam în munți. Fiecare cioban avea nevoie de un măgar pentru a-și căra calabalâcurile. Unul din ciobani pierduse măgarul în drumul de la munte către Timișoara. Nu l-am mai putut găsi, dar mi- am adus aminte că un amic de al meu, cioban și el, și șofer pe ARO cunoștea zona și l-am rugat să meargă la Hațeg și să cumpere un măgar.

Securitatea a interceptat convorbirea noastră telefonică și credea că vorbeam codificat. Dinu, prietenul meu, mi-a spus că a găsit un măgar, dar stăpânul nu voia să îl dea fără o anumită sumă. Eu întrebam cât de bun era măgarul, dacă este liniștit și bun de povară, la care prietenul meu mă asigura că își merită banii. În sfârșit i-am spus: ”Ia-l în ARO, treci pe la mine să mergem împreună cu el la turmă.” Securiștii credeau că vorbesc codificat și probabil organizam o întrunire cu fratele Liviu Olah în zona Caransebeșului.

Cert este că s-au pregătit să ne oprească din acțiunea noastră și au postat o patrulă de 13 milițieni la intrarea în orașul Caransebeș. Omul meu întârziase pe undeva, și milițienii au așteptat și așteptat până când IMS-ul prietenului meu a apărut la orizont. A fost oprit și tras pe marginea șoselei, i s-au cerut actele la verificare, apoi a fost întrebat ce transportă. Când el le-a spus că transportă un măgar, milițienii l-au luat peste picior și au cerut să deschidă portiera din spate pentru a verifica marfa. Se postaseră în jurul mașinii, câțiva stând cu armele în mână în fața portierei din spate pe care cereau ca omul meu să o deschidă. Omul a deschis portiera, și milițienii au zărit măgarul, dar nu credeau că măgarul era marfa principală. Îl chesitonau pe șofer cu tot felul de întrebări, încât omul s-a iritat că nu pricepea ce se întâmplă. „Ce aveți cu măgarul ăsta?” a strigat el. M-ați oprit, mi-ați cerut actele, v-am spus ce transport, și nu mă credeți deși vedeți bine măgarul!” Târziu, spre dimineață Dinu a sosit la poarta casei mele, mi-a relatat ce s-a întâmplat și am dus măgarul la ciobanul meu ce îl aștepta cu nerăbdare.

-pag.78-

În 1990 când m-am întors în România în vizită, șeful Miliției din Caransebeș a venit să mă vadă și să stea de vorbă cu mine. M-a îmbrățișat și mi-a spus râzând ce se întâmplase: „Noi, cei de la Miliție am fost avertizați de Securitate că Nicolae Rădoi este periculos pentru societate și trebuie supravegheat îndeaproape. Când a fost interceptată convorbirea cu măgarul noi am crezut că te vom prinde cu ceva ilegal și am acționat așa cum știi. Mare ne-a fost mirarea când am văzut că IMS- ul transporta într-adevăr un măgar. După ce am dat drumul șoferului tău, ne vedeam cât de proști am fost, ba unii credeam că tu ți-ai bătut joc de noi intenționat! Până astăzi povestea cu măgarul a rămas proverbială între milițienii din zonă arătând cât de proști ne-a făcut partidul.”

Mobilizare pentru apărarea libertății religioase

Izbăvește pe cei târâți la moarte… Proverbe 24:11

Eu nu am intenționat să lupt politic cu Guvernul comunist al României. Nu am avut nici o dorință să ajung în conflict cu autoritățile comuniste. Aveam relațiile cele mai bune cu mai marii regiunii în care trăiam. Toți apelaseră la mine pentru a fi ajutați cu carne de miel, produse lactate. Dar faptul că îl invitam mereu pe fratele Liviu Olah la Caransebeș, m-a dus fără voie în conflict și m-a antrenat apoi într-o luptă pentru a promova libertatea religioasă în România.

Fraţii din Comitetul ALRC (Asociaţia pentru Libertatea Religioasă şi de Conştiinţă), o organizație înființată cu scopul de a promova libertatea religioasă în România, m-au contactat şi mi-au cerut să mă înscriu asigurându-mă că nu mă pun în linia întâi, ci în linia a doua, unde eram mai scutit de persecuţie. Le-am răspuns că locul meu este în linia întâi, din moment ce Domnul m-a vindecat şi mi-a redat viaţa.

Aşa am ajuns să mă înscriu în eşalonul celor ce luptau pentru libertate religioasă în România. Nu voi uita niciodată că Domnul şi-a arătat bunătatea faţă de mine izbăvindu-mă de la moarte. De atunci I-am închinat nu doar inima, ci și viața.

 

Reluarea luptei pentru triumful Evangheliei

Luptă-te lupta bună a credinței; apucă viața veșnică la care ai fost che- mat și pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire în fața multor martori. 1 Timotei 6:12

-pag.79-

Am relatat toată experiența mea cu Domnul fraților mei și surorilor mele din Biserică pentru a ne încuraja unii pe alții în lupta ce ne aștepta. Le-am spus cum autorităţile comuniste ale orașului Caransebeș m-au contactat şi mi-au promis păşune foarte bună pentru oile ce le aveam, dacă încetez să îl mai chem pe Liviu Olah la Caransebeş. Ispita a fost foarte puternică, mai ales că mi se cerea nu să fac ceva rău, ci doar să nu mai invit pe un om al lui Dumnezeu să predice la Caransebeș! Nu l-am mai invitat şi drept urmare am primit o păşune care era râvnită de mulţi păstori. Dumnezeu a vrut însă să mă trezească din starea mea şi mi-a trimis acea boală necruţătoare, febra tifoidă. În faţa morţii, pe patul de spital de pe care medicii spuneau că nu o să mă mai scol, m-am pocăit şi am promis Domnului că dacă mă vindecă, eu voi acţiona întotdeauna cum îmi cere Cuvântul lui, şi nu voi pregeta să îmi dau şi viaţa, dacă este nevoie, pentru Evanghelie.

Le-am expus felul în care Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea, cum m-am vindecat în noaptea când am strigat către El, şi întors acasă l-am contactat imediat pe fratele Liviu, l-am invitat la Caransebeş și de atunci nu am mai vrut să îmi plec urechea niciodată la vorbele celor puși de tatăl minciunii să oprească Evanghelia. Biserica toată s-a înviorat, deoarece revenirea lui Liviu Olah la Caransebeş a însemnat pocăinţa multor oameni. Curând am înțeles că lupta ce eram chemat să o duc nu era doar cu autoritățile comuniste.

 

În luptă cu frații mincinoși

Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi. 2 Corinteni 11:26

La scurtă vreme păstorul Bisericii din Caransebeş (Ieremia Găvăgină), a început să facă opoziţie faţă de fratele Liviu Olah şi să ne ceară să nu îl mai invităm în Biserica noastră. Era clar că autorităţile interveniseră şi puneau presiune asupra păstorului din Caransebeş să îl oprească pe fratele Liviu Olah să predice în oraşul nostru. L-am confruntat pe păstor şi i-am cerut o explicaţie a faptului că se împotrivea venirii fratelui Liviu la Caransebeş. În orbirea lui a mers până acolo că a caracterizat vizitele fratelui Olah la Caransebeş ca vizitele unui bărbat la nevasta altuia! Atunci l-am mustrat şi i-am arătat vinovăţia ce o acumula

 -pag.80-

înaintea lui Dumnezeu, spunându-i:

Ce fel de slujitor al lui Dumnezeu eşti tu, când te opui predicării Cuvântului la care se pocăiesc atât de mulţi oameni? Sângele oamenilor care ar putea să asculte Cuvântul şi totuşi nu îl vor asculta, pentru că tu te opui, va fi cerut într-o zi din mâinile tale! Încetează să te împotriveşti lui Dumnezeu!”

Văzând că noi îl invităm mereu pe Liviu Olah la Biserică, la scurtă vreme păstorul Bisericii Baptiste din Caransebeş a plecat în altă localitate. Noi am continuat să invităm în localitatea noastră, nu numai pe fratele Liviu Olah, ci şi pe alţi predicatori.

În fiecare duminică aveam la masă între 20 și 40 de persoane. Casa noastră era deschisă pentru Liviu Olah, pentru Aurel Popescu, pentru Pavel Nicolescu, pentru Pascu Geabou, pentru Iosif Ţon şi alţii care predicau în vremea aceea Evanghelia. Biserica din Caransebeş a cunoscut atunci o trezire spirituală remarcabilă.

Trebuie să menționez aici faptul că în fiecare duminică mai multe familii din Biserica noastră stăteau în post și rugăciune pentru binecuvântarea lucrării din Biserică și trezirea orașului Caransebeș. Dumnezeu a răspuns acelor rugăciuni ce au fost înălțate către El cu multă stăruință.

 

S-au întâlnit la amvon:

Paul Bărbătei și Liviu Olah. – Oare se vor întâlni și în cer?

În adevăr, Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, cu cu putere, cu Duhul Sfânt și cu o mare îndrăzneală. 1 Tesaloniceni 1:5

Amândoi au studiat dreptul în România, amândoi au mărturisit cu gura că Domnul Isus este Mântuitorul lor, și amândoi au ajuns să slujească în Bisericile Baptiste. Liviu Olah a devenit predicator, păstor și îndrumător de suflete. A rămas fidel Domnului în toate persecuțiile la care l-au supus autoritățile comuniste. Nici destituirile, nici mutarea lui dintr-un oraș în altul, nici calomniile, nici amenințările nevoalate ale autorităților, nici prigoanele și șicanele de tot felul la care a fost supus ani de zile, nu l-au schimbat.

Dosarul lui de la Securitate este o mărturie că securiștii s-au recunoscut învinși, deoarece nu i-au putut găsi nici o vină (ca lui Daniel, cel aruncat între lei) și nu l-au putut corupe în nici un fel. Paul Bărbătei,

-pag.81-

la îndemnul celor ce voiau să schimbe fața Cultului Baptist, a acceptat să candideze pentru poziția de Secretar General al Cultului, promițând să apere drepturile celor persecutați. Dar în momentul în care și-a atins scopul, a uitat de frații săi, pe care i-a trădat. Funcția pe care a ocupat-o l-a compromis pentru totdeauna, deoarece ca Secretar al Cultului Baptist, a fost presat să persecute pe frații săi care rămăseseră credincioși Cuvântului și nu îl sărutau pe Baal, și el a cedat în fața acestor presiuni.

Biserica din Caransebeș îl invita deseori pe fratele Liviu Olah la servicii de evanghelizare. Cuvântul pe care îl proclama fără teamă cucerea sufletele ascultătorilor. Acțiunile noastre repetate de a-l invita
pe Liviu Olah la amvonul Bisericii Baptiste din Caransebeș nu au rămas neobservate de Securitate, ceea ce i-a determinat pe oamenii acestei lugubre agenții să ne someze să nu îl mai invităm la Caransebeș. Drept răspuns la cererea lor, noi l-am invitat din nou, dar de data aceasta, alături de Paul Bărbătei. Acesta din urmă nu bănuia nimic din ceea ce urma să se întâmple la Caransebeș. A acceptat invitația noastră, a venit la Biserică și când s-a urcat la amvon a observat că alături de el urca și fratele Liviu Olah.

Au predicat amândoi. Mai întâi Paul Bărbătei, apoi Liviu Olah. Primul vorbea ca un avocat, al doilea ca un împuternicit al lui Dumnezeu. Primul se străduia să comunice ceea ce învățase prin școli și pe la studiile biblice de duminica, al doilea se delecata în a proclama Cuvântul Celui veșnic. Peste predica celui dintâi s-a așternut uitarea. Nimeni nu mai știe ce a vorbit, și aceasta pentru că nu a comunicat nimic ascultătorilor. Ce putea să comunice un fricos, un trădător, un liber schimbist? Predica celui de al doilea a rămas cizelată în viețile tuturor celor prezenți. Era pe limba lui un foc ce ardea păcatul în noi și ne aprindea dorința de a sluji mai mult și mai bine Domnului.

A doua zi am fost contactați de securiștii care ne-au amintit de faptul că ne interziseseră să îl mai invităm pe Liviu Olah la Caransebeș. Le-am răspuns că Liviu Olah nu a comis nici o nelegiuire, și că a predicat alături de Secretarul general al Cultului Baptist. Dacă Uniunea Baptistă nu avea nimic de imputat fratelui Olah, nici noi nu aveam. Securiștii, care nu voiau să îl acuze în nici un fel pe Paul Bărbătei, omul de care se slujeau în Cultul Baptist, au înghițit gălușca și au tăcut molcom.

 -pag.82-

Un cutremur ce a zguduit nu numai pământul

Deodată s-a făcut un mare cutremur de pământ… Fapte 16:26

O să relatez un incident care poate arăta felul în care fratele Liviu Olah era călăuzit de Duhul lui Dumnezeu în predicarea Cuvântului. Era în martie 1977 şi fratele Liviu fusese invitat să proclame
Vestea Bună în Biserica Baptistă din Caransebeş. În seara aceea, după expunerea Evangheliei, fratele Liviu a stăruit de ascultătorii Evangheliei să nu amâne întoarcerea la Domnul. Printre altele, el a întrebat: „Dacă în noaptea aceasta ar avea loc un cutremur care îţi va lua viaţa, tu unde vei fi?” În aceeași noapte, imediat după terminarea serviciului a avut loc în România cutremurul care a zguduit capitala şi alte oraşe aducând moartea multor oameni. Cei care au ascultat Evanghelia în Caransebeş s-au întors la Casa Domnului a doua zi şi 25 de persoane s-au pocăit doar pentru faptul că Dumnezeu l-a călăuzit pe fratele Liviu Olah să menţioneze cutremurul de pământ cu câteva ore înainte ca acesta să survină.

 

Ascultând mai mult de Dumnezeu decât de oameni

„Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” Fapte 5:29

Trezirea spirituală din Biserica Baptistă din Caransebeş nu a rămas fără efecte. Efervescenţa spirituală experimentată atunci a determinat pe membrii Bisericii să asculte de Domnul şi de Cuvântul Său fără frică. Nu ne-am mai temut de oameni. La alegerile care au urmat vechea gardă compromisă prin cooperarea cu autorităţile comuniste a fost dată la o parte, şi vechiul Comitet a fost înlocuit la începutul anului 1978 cu oameni care aveau frică de Domnul şi erau interesaţi de progresul lucrării lui Dumnezeu. Noul Comitet a refuzat orice imixtiune a autorităţilor în afacerile Bisericii. Am început să trăim ca primii creştini care lăudau

 -pag.83-

pe Domnul şi erau nelipsiţi de la Templu şi vedeau mâna Domnului adăugând în fiecare zi la numărul lor pe cei pe care Domnul îi mântuia.

 

Flăcările se extind

Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Și ce vreau decât să fie aprins chiar acum. Luca 12:49

Trezirea, experimentată la Caransebeș, nu era singulară în acea vreme, ci era o binecuvântare pe care Dumnezeu o revărsa peste multe Biserici din România, și mai ales acolo unde cei ce aveau poziții de conducere se ghidau după Cuvântul lui Dumnezeu și nu după cererile Guvernului. Astfel de Biserici aveau legături multiple. Biserica Baptistă din Caransebeș avea legături cu Biserica Baptistă din Bujac, Arad, unde fratele Liviu Olah fusese invitat să păstorească după ce plecase de la Oradea, și cu Biserica Baptistă din Șega, Arad, unde era membru fratele Pavel Gavrilovici, un alt luptător pentru respectarea drepturilor credincioșilor din România. Autoritățile comuniste făceau eforturi uriașe să izoleze aceste Biserici de altele și au luptat să dezbine pe membrii Comitetelor din acele congregații, ceea ce au reușit într-o măsură. Se vede că exemplul Bisericii Baptiste din Caransebeș producea frică în oamenii Partidului ce voiau să stopeze lucrarea de trezire.

 

Corul copiilor din Iași la Caransebeș

Din gura copiilor… ți-ai scos o întăritură de apărare… Psalmul 8:2

Era anul de grație 1978, când Biserica Baptistă din Caransebeș, care apucase pe drumul independenței față de autoritățile eclesiastice vândute partidului, a hotărât să invite Corul Copiilor din Iași să vină în zona noastră pentru a efectua un tur al Bisericilor locale în nevoie de revitalizare spirituală. Invitația a fost acceptată și ne-am trezit în casă cu vreo 25 de copii dornici să slujească prin cântare Bisericile ce își exprimaseră interesul de a-i avea. Corul era condus de cele două surori ce deveniseră atât de cunoscute în România pentru lucrarea cu copii în domeniul studiului biblic și în cel muzical. Corul Copiilor din Iași era un fenomen printre baptiști. Bine instruiți, cântau cu viață și motivau pe ascultători să laude și ei pe Domnul cu toată inima și să ia în serios trăirea în sfințenie.

-pag.84-

În paranteză spus, Securitatea depunea eforturi serioase pentru a împiedica activitatea acestui cor. Urmăreau mai tot timpul pe cele două surori ce dirijau corul, le amenințau cu închisoarea, „sfătuiau” pe părinții copiilor să nu îi mai lase la Biserică și la cor, etc., dar nimic nu a putut pune capăt misiunii Corului Copiilor din Iași. Când i-am auzit prima dată am hotărât imediat că trebuie să vină și la Caransebeș. Cele două surori îmi erau cunoscute deoarece își exprimaseră dorința de a se alătura Comitetului ALRC, dar imediat după primirea lor în Comitet au fost contactate de Iosif Țon și convinse să se retragă, deoarece „lupta politică nu era potrivită pentru credincioșii baptiști!” Noi cunoșteam riscurile mari pe care și le asumau cei ce intrau în Comitetul Apărării Libertății Religioase și de Conștiință, și de aceea nu am insistat de nimeni să se alăture și nici să rămână în Comitet. Am fost conștienți că Dumnezeu are pentru fiecare credincios o chemare, și consideram că lucrarea cu copiii era chemarea celor două surori la vremea aceea. Corul Copiilor din Iași era oglinda hărniciei, creativității și dăruirii lor în lucrarea Domnului. Deși se știa de riscul asocierii cu Biserica Baptistă din Caransebeș, cele două surori au primit cu drag să vină cu Corul Copiilor la noi.

Acum îi aveam pe toți în casă. Copiii nu erau de loc pretențioși. Se mulțumeau să doarmă înghesuiți în paturi sau chiar pe jos. Erau foarte ascultători de cele două instructoare ale lor. Împreună cu alți frați care aveau ca și mine un automobil, i-am dus prin Bisericile locale ajungând până la Hațeg, unde era păstor Petre Dugulescu. Securitatea fierbea de mânie, dar nu putea interveni în nici un fel. Zilele acelea au fost dintre cel mai memorabile. Bisericile care i-au primit pe copiii din Iași au fost binecuvântate peste măsură. Cred cu tărie că cele două surori au avut realizări mari în viață și datorită faptului că prin corul instruit de ele au adus frumusețe și încântare prin Biserici și prin casele credincioșilor, care nu au pregetat să mulțumească lui Dumnezeu pentru ele și să le binecuvinteze la rândul lor.

Îmi amintesc de momentele pe care le-am petrecut cu copiii Corului la gară în seara când trebuiau să plece înapoi spre Iași. Le- am cerut să cânte câteva cântări pe peronul gării, ceea ce au și făcut. Printre cântările intonate s-a aflat una ce avea accente profetice pentru regimul comunist, Căderea zidurilor Ierihonului. Cântările Corului Copiilor au fost receptate nu numai de călătorii din gară, ci și de funcționarii birourilor din clădirile gării și de locuitorii blocurilor din jur. Ferestrele tuturor s-au deschis repede de îndată ce copiii au început să cânte. Aprecierea ascultătorilor s-a concretizat în final prin aplauze

-pag.85-

zgomotoase. Securitatea s-a temut să intervină, dar imediat ce copiii au plecat cu trenul și eu m-am suit în mașină să plec spre casă, am fost oprit de niște milițieni și securiști furioși care mi-au luat carnetul de conducere și m-au amenințat cu arestarea pentru că am cântat în gară! De fapt eu nu mă oprisem din cântat! Ei nu puteau să vadă însă cântarea inimii mele, cântare ce se întețise după ce am avut timp de o săptămână pe acei copii minunați în casa noastră.”

 

-va urma-

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s