Un cioban vizibil și inexpugnabil

Chiar dacă vasul de lut se trece, adică se erodează (și aici e valabil și pentru ciobanul nostru Lae), spiritul, omul lui lăuntric rămîne inexpugnabil!

Asta ne-o dovedește și următorul capitol din „O cetate de necucerit”, capitol intitulat „O cetate vizibilă și inexpugnabilă”.

Dar să purcedem la pas prin capitol..

Biserica Baptistă din Caransebeș O Cetate pe Munte” subliniază un principiu de nezguduit, și anume că cei care nu se temeau de represiunile regimului comunist criminal, aveau succes în lucrarea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte  Biserica și slujitorii ei erau pe Munte, adică fericiți prin prisma celei de-a noua beatitudini din Predica de pe Munte.

În „O Adunare a Domnului pe Muntele Mic” se reiterează ceea ce Isus afirma în dialogul Lui renumit de la Fîntîna lui Iacov, dialog încropit cu femeia de o imoralitate celebră. Și anume că nu locul (în cazul nostru Muntele Mic) ci omul/oamenii (Liviu Olah și tinerii) sfințește locul.

Iuzi au fost dintotdeauna, nu-i nimic șocant în asta. Cazul trădătorilor din Comitetul Bisericii Baptiste din Caransebeș e ilustrat în subcapitolul „Trădarea unor membrii din comitetul Bisericii”.

Oprea Rusu, în subcapitolul „Zidul de despărțire” e întruchiparea turnătorului de meserie. Șantaj, e doar o etichetă ce i se potrivește perfect…

Păstor nou (Belciu Busuioc) la Comitet nou, iată ce aflăm în „Un nou Comitet în Biserică” la Caransebeș. Situația nu putea trece neobservată  de cei de la Comunitatea de Timișoara…

O Comunitate care în „O constatare tristă-pretindeau că ne reprezintă, dar reprezentau interesele autorităților comuniste” demonstrează în ce consta implicarea Comunității: trădarea.

Batjocoritorii sîngelui lui Christos” „Nu sunt păgînii, nici ateii”, e de părere Nicolae Rădoi.

Ca și cum nu era suficient că erau dușmani din interior, a trebuit să apară și din exterior. „Valeriu Seracin-activistul de partid” e o mostră.

Ion Mihai-lupul plin de pofte”, e altul, dar din „turmă”. Pretindea că păstorește o „turmă”, dar el se dădea la „mioarele” din altă turmă.

Promovarea păstorilor era uneori făcută de dușmanii Bisericii. Asta aflăm în  „Cei vînduți partidului erau promovați ca păstori de suflete”.

În „Primul Rund” aflăm despre „Lupta cu vînduții de la Timișoara”.

Ca și cum ar fi un ring de box (spiritual-n.n.) în „Rundul Doi” aflăm despre „Încercările de intimidare” din partea comuniștilor.

Și în fine „Urmează ultima repriză” (cum ar spune arbitrul), adică „Rundul Trei” în care conducătorii de la Uniunea Baptistă intră în ring pentru a da peste cap cele decise de noul păstor și Comitet de la Biserica Baptistă din Caransebeș.

Cît despre knock-out, cu altă ocazie… 🙂

 

O Cetate vizibilă și inexpugnabilă

Biserica Baptistă din Caransebeș O Cetate pe Munte

Trezirea experimentată la Caransebeș a fost cel mai bine simțită
în rândul tineretului. Aceștia au fost cuprinși de dorința mare de a trăi
în sfințenie și de a oferi lumii o mărturie creștină eficace. Focul spiritual
era întreținut de acele câteva familii dedicate care în fiecare duminică
slujeau Domnului cu post și rugăciune. La amvonul Bisericii erau invitați
mereu predicatori dăruiți cu har care proclamau Evanghelia cu puterea
ce vine dintr-o viață de sfințenie și predată Domnului. Era o observație
generală în timpul acela că predicatorii care nu se temeau de autoritățile
comuniste, refuzând să se conformeze cerințelor acestora, aveau har în
predicarea Cuvântului.
Fiecare duminică era o sărbătoare mare la Biserica Baptistă din
Caransebeș. Serviciile divine erau pline de efervescență. După terminarea
închinării de dimineață în casa noastră veneau pe lângă predicatorii
invitați, oameni ai orașului care aveau nevoie de asistență sau de atenție.
La masa noastră mâncau în fiecare duminică zeci de persoane. Procedam
așa cum ne învățase Domnul Isus să invităm la mesele noastre nu doar
pe cei care ne erau prieteni, ci și pe cei care aveau nevoie de o mâncare
și un cuvânt prietenesc.
Atmosfera comunității credincioșilor baptiști din Caransebeș era
ca aceea de care se bucuraseră primii creștini la Ierusalim. Toți erau plini
de frică și evlavie și luau masa cu bucurie în fiecare zi.

O Adunare a Domnului pe Muntele Mic

Te-am pus să fii lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la
marginile pământului. Fapte 13:47

-pag.86-

În vara anului 1977 am organizat o întrunire a tineretului la o
tabără în Muntele Mic. Erau acolo tineri din toate părțile Banatului
(Caransebeș, Reșița, Lugoj, Timișoara etc.). Printre aceștia se aflau a
serie de studenți, foarte activi în mișcarea de pregătire a noii generații
de credincioși. Fratele Olah a fost invitat să petreacă timp cu tineretul
nostru și să îi instruiască cu privire la trăirea în frică de Domnul. Nu voi
uita niciodată ceea ce fratele Olah a transmis noii generații.

El a arătat din Scriptură că cei credincioși trebuie să se teamă
de Domnul și astfel teama de oameni, care este o cursă, va fi înlăturată.
De asemenea, ne-a învățat că orice dialog cu autoritățile comuniste se
termină cu compromiterea mărturiei creștine. Noi suntem chemați să
mărturisim pe Domnul refuzând să dialogăm cu cei netăiați împrejur cu
inima. Istoria ulterioară a demonstrat validitatea învățăturii fratelui Olah.
Predicatorii și credincioșii ce s-au antrenat în dialog cu Securitatea și
autoritățile au sfârșit prin a-și compromite mărturia.

Tot atunci tinerii au fost instruiți să mărturisească deschis pe
Domnul Isus, colegilor, vecinilor, celor apropiați și celor necunoscuți.
Așa ascultăm de Domnul care ne-a spus să facem ucenici din toate
Neamurile.

Trădarea unor membri din comitetul Bisericii

Nu un vrăjmaş mă batjocoreşte, căci aş suferi: nu protivnicul meu se
ridică împotriva mea, căci m’aş ascunde dinaintea lui. Ci tu, pe care te
socoteam una cu mine, tu, frate de cruce şi prieten cu mine! Noi, cari
trăiam împreună într’o plăcută prietenie, şi ne duceam împreună cu
mulţimea în Casa lui Dumnezeu! Psalmul 55:12-14

Unii membri ai Comitetului Bisericii au raportat imediat la
Securitate activitățile ce le desfășuram cu tineretul nostru. Am fost
chemat la colonelul David din Reșița și acesta, foarte binevoitor, mi-a
spus că suntem trădați de oameni din Comitet. Am refuzat să cred ceea
ce îmi spunea. Văzând scepticismul meu, el m-a îndemnat să îi întreb
personal pe cei vizați, ceea ce am și făcut. Cei cinci membri din Comitetul
Bisericii m-au asigurat că ei nu a dat nici o declarație la Securitate cu
privire la activitățile Bisericii, ale tineretului sau alt fel de informații
privitoare la Biserica din Caransebeș.
I-am spus colonelului David că noi avem în Biserică și în Comitet
oameni care sunt principiali și nu trădează cauza Domnului nostru.

-pag.87-
”Oameni cinstiți?” a spus el. ”Eu sunt cinstit când îți spun că ați fost
trădați de cei care vă reprezintă.” Văzând neîncrederea mea el a zâmbit
și binevoitor m-a sfătuit să le cer o declarație că nu au dat nici un fel
de informație Securității. Nu știam atunci că ofițerul cu care stăteam de
vorbă era nepotul unui credincios baptist și în secret omul ne simpatiza
și încerca să ne ajute.

Am avut o nouă întâlnire cu cei cinci nominalizați de colonelul
David și le-am cerut să dea o declarație că nu au divulgat informații
despre Biserică la Securitate. Au refuzat să o dea, și în final au recunoscut
că erau într-un dialog cu Securitatea și oferiseră informațiile ce li se
ceruseră. Trădarea lor a ajuns cunoscută de întreaga Biserică.

Zidul de despărțire

Căci El este pacea noastră care din doi a făcut unul și a surpat zidul de
la mijloc care-i despărțea. Efeseni 2:14

De fapt nu ne-a fost greu să înțelegem că unii membrii ai
Comitetului Bisericii Baptiste din Caransebeș erau în slujba Securității.
În anul 1977 toată Biserica a decis să mărească locașul de închinare.
Vânduții nu au putut să se împotrivească pe față, dar au acționat ulterior
pentru a anula hotărârile Bisericii.

Astfel, unul numit Oprea Rusu, a declarat în Adunarea Generală
ce hotărâse extinderea clădirii că va lucra la construcție, dar după
demararea acțiunii, a început să pună bețe în roate lucrărilor. Securitatea
a fost înștiințată și oamenii Partidului s-au deplasat la șantier. Ne-au
amendat cu 100.000 de lei lăsându-ne să credem că dacă plătim amenda
vom fi lăsați în pace. Oprea Rusu a cerut să îi dăm lui imediat suma de
10.000 de lei, și conform legislației, care prevedea că în cazul achitării
imediate a 10% din sumă, restul amenzii se anulează, el va rezolva
problema ce o aveam cu autoritățile. Comitetul a refuzat să îi dea suma
cerută. Bănuiam că nu este o lucrătură curată.

Când partea nou construită a fost gata și zidul despărțitor a
fost dat jos, Securitatea a cerut colaboratorilor lor din sânul Bisericii
să zidească din nou zidul ce fusese dărâmat. Acești au trecut imediat
la muncă. Desigur, că membrii Bisericii au dat jos zidul imediat ce au
constatat rezidirea lui. Oprea Rusu și oamenii lui au construit din nou
zidul, și acesta a fost iarăși dărâmat de membrii Bisericii. După a treia
ridicare a zidului, noi l-am dat jos, dar am decis să tranșăm lucrurile

-pag.88-
foarte precis. La ieșirea din clădirea Bisericii l-am prins pe Oprea Rusu
de umeri, l-am strâns puternic, apoi l-am proiectat în gardul ce despărțea
proprietatea Bisericii de a vecinului. Martoră a fost sora Maria Iela, care
m-a auzit spunându-i: „Dacă mai o dată zidul este reconstruit o să ai de-a
face cu mine!” Zidul nu a mai fost rezidit! De atunci omul mă saluta
foarte respectuos când mă întâlnea și niciodată nu s-a mai opus lucrărilor
comunității noastre bisericești.

Am mai avut o altercațiune cu Oprea Rusu în fața primarului
Caransebeșului. Acesta fusese informat de Oprea Rusu că eu țin Biserica
în ascultare cu forța. I-am reamintit primarului că în Biserica din
Caransebeș oamenii nu acționează sub impulsul forței, ci sub impulsul
ascultării de Dumnezeu. El știa foarte bine că Oprea Rusu și ceilalți
informatori mințeau pentru a explica incapacitatea lor de a mai influența
realitățile din Biserică. M-am întors spre Oprea Rusu și i-am spus: “Dacă
nu încetezi cu minciunile, să știi că poți să te ascunzi unde vrei, că tot te
voi găsi! În iad dacă te bagi, și de acolo te voi scoate trăgându-te de păr
ca să te pedepsesc!” La care primarul, râzând a remarcat: „Nu poți să îl
scoți de păr, că este chel!”

I-am spus primarului următoarele: „Oprea a cerut 10.000 de lei de la
Biserică pentru a-i da primarului ca să reducă amenda de 100.000 de
lei pe care acesta ne-a dat-o! Prin urmare Oprea știa că primarul era
coruptibil!” La care primarul a ripostat: „Vrei să te pun pe tine primarul
orașului?” „Da, pune-mă, că mâine îl invit pe Liviu Olah să predice în
centrul orașului!” – i-am răspuns eu imediat. I-am amintit primarului
și tuturor celor prezenți de decretul 212 care ne dă voie să facem
evanghelizare oriunde. Enervat, el mi-a răspuns că o să ne arate un alt
decret, 150 care nu dă voie oamenilor să facă propagandă religioasă.
Fără să șovăiesc i-am răspuns: „Noi îl știm pe cel care ne favorizează și
pe acesta îl invocăm.”

El insista să promit că nu îl mai chem pe Olah la Caransebeș.
Prezenți erau împuternicitul Cultelor de la Reșița, Pârneci, secretarul
de partid al orașului, M. Andreiș. Din partea Comitetului nostru erau
prezenți: Achim Negrei, Ion Teleagă, Ioan Madina, Petre Cocârțeu și alți
câțiva. În fața lor am declarat: „Am fost un neînțelept, și am ascultat de
voi să nu îl mai invit pe Liviu Olah în Biserica Baptistă din Caransebeș.
Nu mai fac niciodată un așa târg cum am făcut cu voi. Pentru niște
gunoaie am acceptat să vă ascult în ceea ce mi-ați cerut! Vă spun că de
azi înainte el va fi mereu invitat aici, indiferent cum veți reacționa!”

Primarul a strigat: „El nu are autorizație!” I-am răspuns: „Nici

-pag.89-
nu îi trebuie. Decretul 212 îi dă voie să predice oriunde fără autorizație!”
Ei îmi cereau mereu să promit că nu îl voi mai invita pe Liviu Olah la
Caransebeș. M-am ridicat iritat de insistențele lor și am plecat fără să îmi
iau pălăria. Secretarul de partid, Mandriș, a luat pălăria și mi-a întins-o:
„Ia-ți pălăria de oier!” I-am răspuns: „Ține-o dumneata!” La care el mi-a
ripostat: „Nu o vreau, că miroase a oi!” Credea că mă înjosește, dar eu
nu m-am rușinat niciodată de faptul că eram păstor. Dimpotrivă, am
considerat întotdeauna că prin munca ce am depus-o în viață ca oier am
avut atât de multe lucruri de învățat.

Un nou Comitet în Biserică

De aceea, fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați, vorbiți de bine, plini
de Duhul Sfânt și de înțelepciune, pe care îi vom pune în slujba aceasta.
Fapte 6:3

La alegerile pentru Comitet de la începutul anului 1978, Biserica,
în Adunarea Generală condusă de seminaristul Belciu Busuioc, a refuzat
să mai aleagă pe acei oameni compromiși în fruntea ei. În schimb, prin
vot secret, a ales un Comitet care era hotărât să procedeze după Cuvântul
Domnului în relațiile cu autoritățile comuniste. Așa am ajuns în Comitetul
Bisericii Baptiste din Caransebeș. Comitetul era în cea mai mare parte
compus din tineri inimoși gata să lupte și să se sacrifice pentru dreptate,
dar avea și unii frați mai în vârstă, cum a fost fratele Martin Mihuț, care
ne-a fost de mare ajutor cu sfaturile sale înțelepte pe care ni le-a dat în
momentele de criză.

Alegerea noului Comitet a fost imediat semnalizată la Comunitatea
Bisericilor Baptiste din Timișoara, care a reacționat scriind Bisericii din
Caransebeș că ei nu recunosc noul Comitet. Membrii Comitetului au
răspuns celor de la Timișoara că nici ei nu recunosc pe cei puși în fruntea
Comunității de comuniști.

 

O constatare tristă – pretindeau că ne reprezintă, dar
reprezentau interesele autorităților comuniste

În norod s-au ridicat și proroci mincinoși, cum și între voi vor fi
învățători mincinoși, care vor strecura pe furiș erezii nimicitoare, se
vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat… 2 Petru 2:1

-pag.90-
… Mai sunt și astăzi, nu s-au stins, și chiar de vor pleca din lume
Credința lor rămâne Far, la generația ce vine.
Unii s-au dus, dar au lăsat, în urma lor trăire sfântă.
Prin închisori, pentru Hristos, purtat-au steagul spre izbândă.
Și când călăul îi lovea, zdrobind ades, mâini și picioare
Inima lor, şi-atunci bătea, pentru a Domnului lucrare.
Purtat-au steagul lui Hristos, din biruință-n biruință
Zdrobiți, loviți, târâți pe jos, au mers cu Domnul prin credință.
Adesea au fost umiliți, de cei cu care-și legau rana
Și n-au știut că cei iubiți, făcură pactul cu Satana
În camerele de tortură, în care moartea-i aștepta
Lipsiți de orice mângâiere, doar EL ISUS la ei venea.
… O, voi care-ați rămas în viață, strigați, vorbiți, mărturisiți.
Să vă călcăm și noi pe urme, tari în credință și sfințiți
Voi n-ați trădat Mântuitorul, și nici Mireasa Lui Hristos
Și pentru tot ce îndurat-aţi, v-așteptă cerul luminos.
Voi, care-ați mers tot înainte, și NU ați dat nicicând-napoi
Rămâneți pentru totdeauna, -“ O pildă sfântă” pentru noi …
                                                          Georgel Jivan

De fapt se semnaliza o ruptură tot mai pronunțată între cei puși
de către comuniști la conducerea Comunităților Bisericilor Baptiste și
credincioșii Bisericilor ce făceau parte din acele comunități. De pildă,
periodic, când păstorii din Comunitatea de Banat se întruneau la
Timișoara, întrunirile acestea erau acaparate de împuterniciți (oameni
desemnați special de către autorități să supravegheze Bisericile Baptiste
și să stopeze progresul acestora) și de păstorii vânduți regimului.

Împuternicitul a spus la una din aceste întruniri cu vădit dispreț:
„Biblia voastră spune să dați Cezarului ce este al Cezarului și apoi să
dați lui Dumnezeu… Mai întâi este Cezarul, apoi vine și Dumnezeul
vostru…” Niciunul din păstorii prezenți nu a ripostat la insultele pe care
împuternicitul le aducea Domnului nostru! Nu de puține ori cuvântul era
dat unor nulități care preamăreau Partidul în luările lor de cuvânt.

Un membru din Comitetul nostru ce a participat la unele întruniri
ale Comunității Baptiste din Banat, fratele Viorel Vuc, a înregistrat
odată discursurile ținute de păstorii Comunității din Banat la o astfel de

-pag.91-
întrunire la care participa și împuternicitul regiunii, și a demonstrat că
acele discursuri erau pline de elogii și lingușiri la adresa președintelui
Ceaușescu (Anexa VIII, p. 324). Apologiile acestora concurau cu cele ce
se ofereau președintelui la Congresele Partidului Comunist. Am constatat
astfel, că Bisericile Baptiste din Banat au ajuns conduse de oameni de
nimic care înjoseau pe Domnul nostru și se întreceau în a aduce laude
partidului.

Batjocoritorii sângelui lui Christos

Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare
pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului cu care a fost
sfinţit, şi va batjocori pe Domnul harului? Evrei 10:29

Nu sunt păgânii, nici ateii. Batjocoritorii sângelui Domnului
nostru sunt cei care cunoscând Evanghelia Harului, totuşi îşi permit să
trăiască în păcate oribile la uşa Cortului Întâlnirii! Nu trebuie să îi căutăm
departe în timp sau în spaţiu. Ei sunt printre noi, în Bisericile Domnului
Isus, uneori cu funcţii importante în conducerea Bisericilor. Vă voi da
două cazuri pe care le-am cunoscut în anii de după întoarcerea mea la
Domnul.

 

Valeriu Seracin – activistul de partid

Voi n-aveți nici parte, nici drept, nici aducere aminte în Ierusalim.
Neemia 2:20

Unul se numea Valeriu Seracin. Despre slugărnicia lui faţă de
autorităţile comuniste aţi citit în procesul verbal al lui Viorel Vuc redactat
la 23 februarie 1978 la Timişoara (Anexa VIII, p. 324). Dacă ar fi fost
numai acest păcat al slugărniciei, probabil că nu ar fi fost atât de tragic.
El însă era un lup în piele de oaie. De fapt s-a lăudat că şi el şi nevasta sa
au fost activişti de partid, el scriind programele culturale ale echipelor ce
ţineau spectacole la Căminul Cultural al satului. Dar tovarăşul Seracin
avea şi alte îndeletniciri, pe lângă faptul că “păstorea” Biserica Baptistă
din satul Vălişoara. Una din îndeletniciri era să discrediteze pe Domnul
Isus, Mântuitorul nostru. O făcea prin târgurile de animale pe unde găsea
mulţimi gata să îl asculte.

Odată l-am surprins la târgul de cai al zonei, unde spunea celor
adunaţi în jurul lui că Isus a fost un hipnotizor. În grupul de oameni care

-pag.92-
se strânsese în jurul lui erau şi câţiva credincioşi baptişti, dar nimeni nu a
avut curajul să îl contrazică în public. Eu l-am oprit imediat din vorbire şi
i-am spus că eram foarte supărat, deoarece el batjocorea pe Mântuitorul
meu, Cel care Își jertfise viața pentru mine. Apoi l-am avertizat, că dacă
îl voi vedea undeva la amvonul vreunei Biserici, eu îl voi da jos de acolo,
deoarece el nu poate vorbi celor credincioşi, din moment ce crede că Isus
a fost un hipnotizor.

După o vreme ne aflam la o nuntă în satul Borlova, unde păstor
era socrul lui Valeriu Seracin, fratele Pavel Rădula. Cei doi erau la
amvon. Când Seracin s-a sculat să vorbească, eu am intervenit şi i-am
spus: “Vrei să stai jos?” În adunare era prezentă şi familia Arnăut, care
la ora actuală se află la Los Angeles, iar pe băncile Bisericii se aflau
câţiva din credincioşii care îl auziseră în piaţă şi ştiau de ameninţarea
pe care i-am adresat-o atunci. El s-a uitat peste mulţime, a constatat că
aveam martori, şi a zis cu voce joasă: “Stau jos, pentru că aşa a zis fratele
Rădoi.”

Cei prezenţi au aşteptat cu nerăbdare să se termine serviciul
religios pentru a afla cauza acţiunii mele şi a răspunsului lui neaşteptat.
Martorii au relatat întâmplarea din piaţă şi au arătat cum şi-a bătut joc
de Mântuitorul nostru. În urma explicaţiei, toţi cei prezenţi, revoltaţi, au
concluzionat cu vorbele: “Bine a făcut că l-a dat jos!” Pe atunci membrii
Bisericilor Baptiste se mai revoltau încă la constatarea prezenţei păcatului
în adunările Domnului.

 

Ion Mihai – lupul plin de pofte

Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua-n ameaza mare. Ca niște
întinați și spurcați, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, când
ospătează împreună cu voi. Le scapără ochii de preacurvie și nu se
satură de păcătuit… 1 Petru 2:13-14

O să vă dau un alt caz. Se numea Ion Mihai şi pretindea că păstoreşte
Biserica Domnului din Băuţari în jurul anului 1960. A fost denunţat de
o familie din Biserică pentru faptul că a încercat să necinstească pe fiica
lor. Conducerea Comunităţii cu păstorul Ieremia Găvăgină s-a deplasat
la faţa locului pentru a lua apărarea acelui fiu al lui Belial. În loc să
excludă lupul în piei de oaie din turma Domnului, Ieremia Găvăgină l-a
scos nevinovat, declarând mincinos pe tatăl fetei, şi i-a exclus pe părinţii
fetei din Biserică!

-pag.93-
Dar cum năravul din fire nu are lecuire, lupul nu a putut să stea
multă vreme pe lângă mieluşele fără să încerce din nou să pună laba
lui păroasă pe ele. Printre cele pe care le-a abordat a fost şi viitoarea
mea nevastă şi o verişoară de a ei. Din nou scandal. Biserica întreagă
l-a dat afară. Conducerea Comunităţii (în frunte cu Ieremia Găvăgină),
credincioasă pactului cu haita, a venit din nou în ajutorul lupului, şi de
data asta l-a mutat cu păstorirea în alt sat, la Feniş. Cum ghearele îi erau
prea mari (nu stăteau acasă, ci voiau să se aşeze pe umerii curaţi ai altor
fete), Biserica din Feniş a procedat la fel ca Biserica din Băuţari, adică
l-a dat pe uşă afară. Pe atunci, păcătoşii nu puteau sta în adunarea celor
neprihăniţi!

În faţa acestei situaţii Comunitatea l-a făcut diacon la o Biserică
din Reşiţa, unde se pare că nimeni nu ştia de poftele lupului (în afară de
păstorul con-frate). Acolo şi-a permis să împartă Cina Domnului! După
ce m-am căsătorit, şi am aflat de la soţia mea de poftele lui necurate, am
promis în sinea mea că îl voi da jos de la amvon oriunde îl voi întâlni.

Situaţia s-a ivit la nunta fratelui Petre Cocârţeu în satul Bolvaşniţa.
L-am găsit în momentul în care voia să se urce la amvon împreună cu
păstorul Nicolae Dragomir, căruia i-am spus:
– Frate Nicolae, dacă îl pui la amvon, eu o să îl dau jos!
Văzând hotărârea mea, lupul s-a dat îndărăt şi nu s-a mai urcat la amvon.
Dar de vorbit în public tot nu i-a trecut pofta. La masă, a cerut să i se dea
microfonul. Eu i-am prins mâna ce ţinea microfonul şi i-am strâns-o tare,
spunându-i:

– Tu vrei să vorbeşti? Tu care trăieşti în poftele firii pământeşti? Niciodată!

A plecat imediat de acolo. Toţi sătenii s-au bucurat că lupul
prădător a fost demascat şi veselia nunţii a continuat cu mai multă
intensitate. La procesul nostru de la Reşiţa a venit să asiste și s-a strecurat
printre cei prezenţi. Cert este că şi-a încărcat numele de ocară.

 

Cei vânduți partidului erau promovați ca păstori de suflete

„Vai de păstorii… care se pasc pe ei înșiși!” Ezechiel 34:2

Ticăloșia predicatorilor vânduți Partidului nu se manifesta doar la
întrunirile Comunității, ci și în Bisericile pe care, chipurile, le păstoreau
și pe care le privau de binecuvântările Domnului. Într-o instanță am adus
la Timișoara pe frații Liviu Olah și Pavel Nicolescu în vizită la Biserica

-pag.95-
unde păstor era Ioan Stanca. În ciuda faptului că membrii Bisericii ar fi
vrut să asculte pe cei doi predicatori, Ioan Stanca i-a ținut pe bancă.

Noi eram profund întristați de realitățile ce le constatam în sânul
comunității Bisericilor Baptiste din Banat. De fapt, lucrurile nu erau mai
roze în celelalte comunități. Am decis ca în măsura în care Dumnezeu ne
va ajuta, să schimbăm situația în Biserica Baptistă din Caransebeș și de
asemenea în Comunitatea de la Timișoara. Nu bănuiam atunci amploarea
luptei ce se va declanșa între noi, pocăiții din Caransebeș, și colosul
comunist pornit să stingă credința biblică în România.

Pentru prima dată sub comuniști o Biserică (nu întâmplător era
una baptistă; baptiștii au susținut de la începuturi că Biserica lui Christos
este autonomă, și nu trebuie să accepte controlul autorităților seculare)
nu permitea Guvernului să se amestece în problemele interne și dădea un
exemplu și celorlalte Biserici cum să cinstească pe Mântuitorul, care era
Capul real al Bisericilor Sale.

Autoritățile comuniste au înțeles bine pericolul ce îl reprezenta
pentru Guvernul totalitar o astfel de Biserică autonomă, hotărâtă să
aplice principiile Cuvântului în trăire și organizare. Decizia imediată a
autorităților a fost să elimine Comitetul ales prin vot secret și să readucă la
supunere Biserica Baptistă din Caransebeș prin impunerea la conducerea
ei a elementelor slugarnice care fuseseră în Comitetul Bisericii înainte.
Inițial autoritățile au decis să se folosească de uneltele lor credincioase
pe care le plasaseră la conducerea Comunităților Baptiste regionale și la
conducerea Uniunii Baptiste de la București.

 

Primul Rund

Lupta cu vânduții de la Timișoara

Iată că îți dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, cari zic că sunt Iudei
și nu sunt, ci mint. Apocalipsa 3:9

Conducătorii Comunității Baptiste din Timișoara au primit
ordin să suprime autonomia Bisericii Baptiste din Caransebeș. Primul
lor act a fost să declare alegerile de Comitet nule și să someze Biserica
Baptistă din Caransebeș să repună în autoritate vechiul Comitet. Cei
din conducerea Comunității au declarat că ei nu recunosc noul Comitet
al Bisericii și de aceea insistau să fie dat la o parte. Pretenția lor era
o încălcare gravă a principiilor după care era organizată o Biserică

-pag.95-
Baptistă, unde congregația își alege slujitorii și nimeni din afară nu are
dreptul să impună ceva Bisericii. Dar pentru vânduții de la Timișoara,
principiile de organizare și funcționare a Bisericilor Baptiste nu contau
deloc, deoarece ei ascultau nu de Cuvântul Domnului, ci de ordinele
primite de la autoritățile comuniste!

În lunile ce au urmat Biserica a hotărât să nu mai trimită bani la
Sediul Comunității din Timișoara (oricum, acela nu ne recunoștea ca for
de autoritate valid în Biserică), ci mai degrabă să folosească banii pentru
misiune și ajutorarea celor săraci, și nu erau puțini cei ce aveau nevoie
de asistență.

Alertați, cei de la Comunitate au hotărât să trimită o delegație de
păstori la Caransebeș pentru a remedia lucrurile. Prin iulie cei mari de la
Timișoara (Ieremia Găvăgină, Ioan Stanca, Gheorghe Băleanu etc.) au
sosit la Caransebeș pentru a participa la serviciul de închinare de peste
săptămână a Bisericii și a schimba lucrurile din Biserica noastră.

Înainte de slujbă au dorit să stea de vorbă cu Comitetul Bisericii
și să ceară banii pentru cele opt luni cât noi nu le trimisesem contribuțiile.
Noi i-am poftit într-o cameră anexă și am pus magnetofonul pe masă să
înregistrăm ceea ce vom vorbi. Ioan Stanca s-a îndreptat spre magnetofon
cu scopul de a-l opri, dar unul din Comitet i-a spus că magnetofonul este
al lui Rădoi. Ca ars, Stanca și-a tras mâna înapoi și nu a mai avut curajul
să oprească înregistrarea.

Noi le-am pregătit mai multe surprize pentru seara aceea.
Am invitat pe frații Liviu Olah și Pavel Nicolescu să predice în seara
respectivă. Conducătorii de la Comunitatea de Timișoara, care au pretins
să fie lăsați să ocupe amvonul și să predice, au trebuit să stea pe bancă
și să asculte predicând Cuvântul Domnului pe predicatorii pe care ei îi
disprețuiau.

Primul a vorbit fratele Olah. A descris binecuvântările ce vin
peste cei ce ascultă de Domnul și se expun riscului (Șadrac, Meșac și
Abednego). Apoi a expus pierderile celor ce trădează pe frații lor. După
terminarea închinării, după terminarea predicii fratelui Nicolescu,
vânduții au încercat să ia cuvântul să se adreseze Bisericii cu scopul de a
da la o parte Comitetul legal al acesteia. Biserica nu a vrut să îi audă, ci
mai degrabă să asculte o orchestră de frați țigani care ne vizita în seara
aceea. Vânduții de la Timișoara au scos vorbe că Nicolae Rădoi a pus
o orchestră de țigani să cânte peste ei, și astfel au fost împiedecați să ia
cuvântul!

-pag.96-
La plecarea din Biserică și din Caransebeș “Iuzile” Comunității
de la Timișoara au avut o nouă surpriză. Cauciucurile mașinilor lor
fuseseră împunse cu o sulă, așa că aceștia au avut de lucru cu repararea
anvelopelor în timpul nopții. Am trecut cu mașina mea pe lângă ei și
le-am spus: „Să vă ajute stăpânul vostru până dimineață să le terminați!
Domnul să binecuvânteze pe cel ce v-a împuns cauciucurile!”
Pesemne, cei de la Timișoara au semnalizat autorităților că nu au
fost capabili să remedieze situația de la Caransebeș în acord cu ordinele
primite. S-au mișcat atunci alte forțe în direcția aceluiași scop.

 

Rundul Doi
Încercările de intimidare

Nu vă temeți de ei! Aduceți-vă aminte de Domnul cel mare și înfricoșător,
și luptați pentru frații voștrii, pentru fiii voștri și fetele voastre!”
Neemia 4:14

Autoritățile comuniste au trecut la amenințări directe. Unele mai
voalate, altele mai puțin discrete. Am fost chemați de mai multe ori la
sediul Securității pentru a ni se pune în vedere că vom avea de suferit
dacă nu renunțăm la poziția noastră în Comitet și dacă nu abandonăm
lupta pentru autonomia Bisericii.

Cei care ne-au avertizat au fost primarul orașului, secretarul de
partid al regiunii, ofițeri superiori de Securitate etc. Amenințările erau
dure și nevoalate. Noi nu am dat importanță avertizărilor lor, știind că
ascultam de Domnul Isus care a promis că își va proteja turma mică și îi
va da cu plăcere Împărăția.

 

Rundul Trei
Intervenția liderilor de la Uniunea Baptistă din București

Știu necazul tău și sărăcia ta (dar ești bogat) și batjocurile din partea
celor ce zic că sunt Iudei și nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei.
Apocalipsa 2:9

Autoritățile au mobilizat în grabă pe toți cei care puteau să le ofere
ajutor în lupta ce o declanșaseră cu Biserica Baptistă din Caransebeș. Au

-pag.97-
asmuțit împotriva noastră pe trădătorii din interiorul Bisericii. Aceștia
complotau mereu și raportau tot ce se întâmpla în congregația noastră.
Au planificat apoi să aducă la Caransebeș pe conducătorii Cultului
Baptist din București pentru a organiza alegeri noi de Comitet. Aceștia
s-au înființat la adresa Bisericii aducând cu ei securiști, milițieni,
secretari de partid, elemente declasate și în cursul a două servicii divine
au încercat zadarnic să pună mâna pe amvonul Bisericii și să demită
Comitetul ales prin vot secret. Toate acestea au eșuat în fața acțiunilor
noastre de a menține autonomia Bisericii și a nu ne pleca capul în jugul
robiei. După arestarea și condamnarea noastră au trecut la apărarea și
cosmetizarea abuzurilor lor și au capacitat pe unii păstori baptiști să scrie
împotriva noastră epistole prin care aceștia justificau acțiunea represivă a
autorităților.

În tot acest timp Biserica Baptistă din Caransebeș cunoștea
o trezire fără precedent. Evanghelia era vestită la amvonul nostru de
oameni dedicați ai lui Dumnezeu ca Liviu Olah, Aurel Popescu, Pavel
Nicolescu etc. și oamenii orașului se converteau de la o credință moartă,
bazată pe tradiții și obiceiuri strămoșești la credința biblică. Urma ca
în 15 octombrie 1978 să avem un mare botez cu o parte din ei care se
alăturaseră Domnului prin pocăință.”

 

-va urma-

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s