Despre colonei, păduchi, scandenberg și alte cele cu Nicolae Rădoi

Să revenim deci la biografia-manifest a fratelui Nicolae Rădoi, „O Cetate de necucerit”.

Dar unde rămăsesem ultima dată?!?

Ah, da, la cei trei colonei care l-au simpatizat pe ciobanul revoluționar: colonelul Ionescu de la Oradea, colonelul Mata de la Caransebeș respectiv colonelul David de la Reșița. Un fel de satrapi medo-persani (versiunea mioritică) care au simpatizat cu evreii lui Dumnezeu aflați în exil .

În ceea ce urmează fratele Lae ne introduce într-un fel de „Cu Dumnezeu în subterană” a lui R. Wurmbrand, experiment la o altă scară (se subînțelege) , derulat în beciurile bănățene.

Dușmani ce devin prierteni” cu ajutorul Celui de Sus e experiența de la „Popa Șapcă”, celebra închisoare timișoreană. Alături de Cocîrțău și Prejban, Rădoi al nostru a format trio-ul renumit de la acea vreme. Parcă am mai întîlnit undeva (în Scripturi) această formulă în trei. Nu într-o celulă, ci într-o groapă. Nu la răcoare, ci în flăcări. Și uite cum se repetă istoria, fie ea și la o altă scară, într-o altă locație, dar tot cu oameni ai lui Dumnezeu!

Deși știam ceva vag, fratele Rădoi ne confirmă în episodul „Ierarhia închisorii” care era principiul ce stabilea ierarhia între deținuți: cel al forței brute. Deși neantrenat în ale scandenberg-ului, Lae cel viteaz și pogan l-a făcut „down” (și încă de două ori!) pe cel mai de temut pușcăriaș. Și încă fără prea mari eforturi!

Dumnezeu și deținuții” ne relevă ceva fascinant: Lae, conferențiar! 🙂 Da, într-adevăr fratele Nicolae Rădoi, după ce l-a detronat pe acel ditamai „Piedone” al închisorii, l-a întronat pe Christos pe care a început să-l vestească pînă și unor profesori universitari aflați printre deținuți.

Drept urmare a acestei turnuri, trio-ul de care aminteam mai-sus, a fost mutat în „Celula morții”, cum era denumită cea mai cruntă celulă din închisoare.

Unde dai (în pocăiți) și unde crapă (greviștii din Valea Jiului)” ar putea fi intitulat următorul pas al cărții. „În legătură cu minerii greviști din  Valea Jiului” (și iată cum Dumnezeu îi leagă pe oameni prin suferință, deși din diverse motive) ni se dezvăluie un secret: cum au fost inițiați pocăiții noștri să comunice între ei (un fel de Morse autohton), bătînd în cănile de metal.

Și ca tacîmul sinistru al închisorilor românești să fie complet, aflăm care erau ”Noii locuitori ai celulei morții-păduchii”!

În ciuda vitregiilor din celulă (geam spart, frig cumplit) asemenea altor antemergători renumiți ai Scripturilor, tinerii noștri bănățeni au început să cînte cîntări duhovnicești și să vestească Cuvîntul lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte au început „Închinarea în celulă”.

Și după cum promite Biblia, rodirea Cuvîntului s-a concretizat prin „Convertirea unui criminal în închisoare”. Numele lui era Gîrbaci. Unul dintre cei mai înrăiți deținuți, o fiară… Acest fioros deținut a avut parte de o convertire atît de dramatică (sic!) încît șefii închisorii, de frică ca nu cumva și alti pușcăriași să se pocăiască, l-au transferat la penitenciarul din Craiova. Ulterior s-a aflat că acest Gîrbaci, devenit frate în Domnul, după Decembrie 1989 s-a mutat în satul lui natal din Moldova unde a deschis o Casă de Adunare de pocăiți. Un fel de Saul din Tars în varianta moldovenească.

În „Întîi Dumnezeu” aflăm cum un colonel ,intrînd în celula morții, a încercat să-i oprească pe tinerii noștri credincioși din închinarea lor la adresa Creatorului. Dar no chance!

Dacă ne amintim de episodul în care Rădoi descrie cum i-a ars casa și cum optsprezece prieteni și cunoștințe l-au ajutat s-o reconstruiască, acum în închisoare fiind, și adăugîndu-se la acuzarea lui și profit ilicit prin care și-a dobîndit averea, acești optsprezece oameni de omenie au venit și au depus mărturi că acuzația cu ilicitul nu se susține. Frumos gest! Asta aflăm din „Bine din rău”, context în urma căruia au scăpat eroii noștri de/din Celula Morții.

În „Alte peripeții la Popa Șapcă” aflăm cum ciobanul Lae a pus pocăința jos pentru o clipă (cum ar spune un renumit clujean-mănășturean trecut prin aceeași ispită ca Rădoi), și l-a pus la punct pe zbirul celulei. Altul decît cel cu scandenbergul. Zbirul, de rușine, de frică (cine mai știe ?) a fost mutat într-o altă celulă unde și acolo a început să facă „ordine”. Cînd fr. Nicolae a aflat, s-a dus la zbirul -cotonogar și l-a pus la punct că se legase de un coreligionar de-al lui. Adică știți dvs cum… 🙂

În fine „În producție și în lupte romane” e ceva amuzant, dacă nu ar fi și trist. Merită citit episodul. Iată de ce nu dezvălui mai mult!

Lectură utilă!

”Cu Domnul în temniță

Dușmani ce devin prieteni

Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe
vrăjmaşii lui. Proverbe 16:7

După ce am fost arestaţi, torturaţi, „judecaţi” şi condamnaţi, a
urmat încarcerarea noastră oficială la Popa Șapcă. Eram adunaţi toţi cei
condamnaţi într-un şir lung şi se proceda la perchiziţionarea noastră ce
                                 -pag.150-
era însoţită de bătăi crunte. Eram ultimul din şir. Lângă mine se afla un
credincios adventist, condamnat pentru că nu voia să acţioneze sâmbăta,
după cum cereau „regulile” armatei. Înaintea noastră câţiva indivizi
au fost bătuţi sălbatic. Băiatul adventist era cam îngrozit de ceea ce va
urma. Încercam să îl încurajez, dar scenele anterioare îşi făcuseră efectul.
Mă gândeam însă și la soarta noastră, a celor trei de la Caransebeș. Noi
fuseserăm condamnați pentru că “am bătut milițieni”. Deținuții care
intrau la închisoare pentru că bătuseră milițieni, erau bătuți cu sălbăticie.
Știam ce mă așteaptă.

Fratele Cocârțău și cu fratele Prejban erau într-un țarc de unde
vedeau cele ce se petreceau și ei ar fi urmat să intre în scenă în actul
doi. Când a venit rândul la percheziţionare a fratelui adventist, au găsit
asupra lui o Biblie. Acum „păcatul” lui era dintr-o dată mult mai grav.
Ca să îşi bată joc de el, cei care îl anchetau i-au cerut să mănânce Biblia,
promiţându-i că dacă acceptă, nu va fi bătut. Tânărul adventist stătea în
faţa lor galben, fără să spună ceva, sau să facă ceva. Se vedea clar că este
descumpănit şi îngrozit. Ofiţerii vedeau lucrul acesta şi stăruiau de el să
înceapă să mănânce Biblia.

Nu ştiam cum se va sfârşi scena la care participam. Eram scos
afară dezbrăcat total pentru a fi bătut. Mă gândeam că odată cu mine
nu mai au nici un alt caz de analizat şi vor avea timp din belşug să mă
bată. Îngrijorarea tânărului adventist era şi a mea în clipele acelea. La un
moment dat unul din ofiţeri s-a apropiat şi a luat în mână corpul delict,
Biblia, şi a deschis-o, curios să vadă ce scria în acea carte pentru care cei
credincioşi erau gata să sufere atâta umilire şi maltratare. S-a aşternut
o tăcere grea. Apoi ofiţerul a început să citească cu voce tare. Biblia
se deschisese la Isaia, şi ceea ce i-a căzut sub ochi era versetul 10 din
capitolul 41. Fără să îşi dea seama ce face ofiţerul a citit: „Nu te teme,
căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci eu sunt Dumnezeul
tău; eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea
biruitoare.” Ce bine au venit pentru noi acele cuvinte! Nu ştiu dacă lucrul
acesta a fost observat de cei care urmau să ne tortureze, dar atunci s-a
petrecut o minune. Ofiţerul care a citit versetul a adăugat după ce şi-a
ridicat ochii din Scriptură: „De ce te temi? Nu scrie aici să nu te temi,
pentru că Dumnezeu este cu tine?” Era tăcere grea și eu stăteam gol în
fața lor. Deodată m-am trezit că îi întreb: „Ce vreți să fac?” Plutonierul
s-a întors spre ceilalţi, s-au înţeles din priviri şi au plecat cu toţi, fără să
ne mai interogheze şi fără să pună să fim bătuţi! Se vedea că cercetarea
lui Dumnezeu a venit peste ei! Noi nu știam că unul din ofițeri participase
la procesul nostru și știa că acuzațiile ce ni s-au adus erau false.

                                -pag.151-
În cele din urmă a venit unul care ne-a spus să ne îmbrăcăm
și să plecăm la celulă. La fel s-a procedat și cu frații mei Cocârțeu și
Prejban. Noi am fost singurii puși în pușcărie pentru “păcatul că am
bătut milițieni” și care nu am fost torturați la intrarea în pușcărie!
Milițienii însărcinați cu supravegherea noastră au știut că acuzațiile au
fost mincinoase și nu ne-au bătut. E trist că unii credincioși au crezut
minciunile oficialilor, dar milițienii puși să ne facă viața amară nu le-au
crezut. Aşa au început zilele oficiale de puşcărie. Dumnezeu a vegheat
ca la începutul puşcăriei noastre să ne întărească dându-ne una din cele
mai frumoase promisiuni ale Bibliei pe care să o tezaurizăm pentru zilele
ce urmau. Mai mult, Dumnezeu a împlinit o promisiune făcută în altă
parte a Scripturii (Proverbe 16:7): „Când sunt plăcute Domnului căile
cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăşmaşii lui.” Plutonierul care a citit
versetul din Isaia, a devenit din ceasul acela un prieten al nostru. Prin
toate cele întâmplate în prima zi a detenţiei noastre oficiale, Dumnezeu
ne-a comunicat că este cu noi şi ne putem bizui pe prezenţa Sa, un ajutor
care nu lipseşte niciodată în nevoi.

Ierarhia închisorii

Domnul a fost cu Iosif, şi Şi-a întins bunătatea peste el…Şi mai marele
temniţei a pus subt privegherea lui pe toţi întemniţaţii cari erau în
temniţă. Şi nimic nu se făcea acolo decît prin el. Genesa 39: 21-22

De îndată ce pășești în închisoare îți dai seama că acolo domnesc
alte reguli decât cele cunoscute din viața privată. Se stabilește o ierarhie
pe baza puterii, singura autoritate respectată de deținuți. Puterea fizică își
spune cuvântul și aranjează pe indivizi în paliere distincte în funcție de
forța brută deținută.

Eram puși cu alți deținuți într-o cameră unde se aflau peste 40 de
persoane. Imediat, la sosirea noastră văzându-mi ținuta impunătoare am
fost provocat la o partidă de scandenberg. Nu înțelegeam în ce consta
provocarea, dar Petru Cocârțeu mi-a explicat cum se dă întrecerea
de scandenberg. Cel care mă provocase avea reputația de a fi cel mai
puternic. Ne-am așezat la masă, am încleștat mânile și în câteva clipe
i-am dat brațul jos. Omului nu îi venea să creadă. A cerut o a doua
confruntare. Fără greutate l-am pus jos a doua oară. Toți deținuții mă
priveau admirativ. I-am spus amicului ce mă provocase să aducă doi ca
el la întrecerea următoare, deoarece cu unul singur nu simt că este o
întrecere serioasă.

                                      -pag.152-

Dumnezeu și deținuții

Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau, şi cântau cântări de laudă
lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau. Faptele Apostolilor 16:25

Din clipa aceea am putut lua cuvântul în dormitor să discutăm
și să dezbatem diferite probleme, inclusiv cele legate de existența lui
Dumnezeu. În conversație se antrenau chiar și unii profesori universitari
ce fuseseră închiși pentru luare de mită. În fiecare seară se iscau discuţii
aprinse, mai ales pe tema credinţei în Dumnezeu, din moment ce toţi
ştiau că noi fuseserăm închişi pentru credinţă. Am avut acolo ocazia să le
oferim mărturia noastră, să le spunem felul în care am ajuns să credem în
Domnul Isus, şi cât de importantă era credinţa pentru noi.
Unii ascultau în tăcere, alţii batjocoreau cele spuse de noi, iar alţii se
împotriveau deschis. Fiecare acţiona în funcţie de interesele ce le avea.
Unii credeau că dacă vor lua poziţie faţă de noi, cei închişi pentru
credinţă, vor obţine clemenţă de la persecutori. Profesorii prezenți au
avut în final curajul prin participarea la discuţii să aducă argumente în
sprijinul existenţei lui Dumnezeu. Se vedea cum ceata împotrivitorilor se
subţia în fiecare zi, până când nimeni nu a mai avut ce obiecta la mărturia
noastră.

Din acel moment, autorităţile observând că în loc să fim noi
influenţaţi de atmosfera celulei, de fapt noi determinam atmosfera celulei
prin discuţiile avute şi prin tonul optimist oferit de credinţa noastră în
Dumnezeu, au hotărât transferarea noastră într-alt fel de celulă. Decizia
lor a fost motivată oficial prin afirmaţia că exercitam o influenţă nocivă
asupra celorlalţi deţinuţi.
Așa am ajuns în celula morții.

Celula Morții

În celula morții eram doar noi, cei trei arestați la Caransebeș
pentru păcatul de a fi cerut ca Biserica Baptistă să fie lăsată în pace de
autorități. Celula era foarte rece, geamul era spart intenționat și nereparat,
de pe pereți se scurgeau picături de apă în continuu, și podeaua se umplea
de apă ce trebuia mereu ștearsă cu cârpe. Ne rugam lui Dumnezeu să ne
scoată de acolo, dar și să ne ajute să manifestăm o atitudine care să arate
că ne încredem în El și așteptăm lucruri mari de la El.

                             -pag.153-

În legătură cu minerii greviști din Valea Jiului

„Nu te teme, ci vorbește și nu tăcea, căci Eu sunt cu tine.”
Faptele Apostolilor 18:9-10

Unul din gardieni era mai omenos și când eram duși să facem
baie odată pe săptămână, ne lăsa să comunicăm cu ceilalți deținuți închiși
în celule similare cu cea în care noi fuseserăm plasați. Așa am intrat în
legătură cu minerii greviști din Valea Jiului care fuseseră încarcerați la
Popa Șapcă. Ei ne-au învățat cum să folosim cănile de metal pentru a
comunica dintr-o celulă în alta, lucru ce l-am făcut imediat și timpul
petrecut în celula morții a început să fie mai puțin apăsător deoarece
puteam să îi evanghelizăm pe acei greviști. Le cântam cântări de ale
noastre și le recitam versete din Scripturi. Dar faptul că puteam comunica
cu alți deținuți nu îmbunătățea condițiile ce le aveam în celula morții.

Noi locuitori ai celulei morții – păduchii

Le-au făcut viața amară… Exod 1:14

În fiecare dimineață la raport expuneam faptul că geamul era spart
și trebuia schimbat, dar nimeni nu lua aminte să schimbe situația. După
alte zile de teroare am reclamat faptul că ne umpluserăm de păduchi.
Cel care a consemnat reclamația noastră ne-a strigat că noi eram cei
ce aduseserăm păduchii în celulă. Peste zi ne-au fost luate hainele,
cearșafurile și saltelele pentru a fi dezinfectate – ni se spusese. De fapt
era o răzbunare.

Seara nu am primit nimic înapoi, și nici nu ne-au fost aduse
saltele sau cearșafuri curate. Noaptea aceea am consumat toate lemnele
ce ne fuseseră date (două lemne și cinci cărbuni pe care le păstram de
pe o zi pe alta și făceam focul odată la două zile), și ne-am pus pe foc
ismenele pentru a nu îngheța de vii. Simțeam că dacă va mai trebui să
mai stăm acolo vom pieri. Eram la capătul puterilor. Dumnezeu hotărâse
însă timpul cât trebuia să stăm în celula morții, dar și lucrurile ce voia să
le realizeze prin prezența noastră acolo. Nu pot să trec mai departe fără a
relata câteva lucruri impresionante ce ni s-au întâmplat în celula morții.
                             -pag.154-

Închinare în celulă

…l-a ascultat cu privire la credința în Christos Isus.
Faptele Apostolilor 24:24

Geamul era spart și frigul era cumplit. Conform legii trebuia să
ni se dea lemne de foc, dar de fapt ni se dădeau lemne foarte puține. De
pe pereții celulei se scurgea mereu apă, până acolo că apa se ridica pe
ciment. Pentru a nu sta cu picioarele în apă, noi trebuia mereu să luăm
apa de pe ciment cu o cârpă și să o stoarcem într-un vas.

Acolo, în celula morții am început să cântăm și să avem servicii
de închinare. Nu puteam citi Cuvântul, dar îl reproduceam din memorie.
Acolo am avut așa mare bucurie, încât spuneam celor doi: Aș fi gata să
mor acum pentru Domnul! E așa mare har să fii un martir! Așa am putea
să arătăm ceva din dragostea noastră pentru Cel ce și-a dat viața pentru
noi!

Convertirea unui criminal în închisoare

„Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu
numai tu, ci toţi ceice mă ascultă astăzi, să fiţi aşa cum sunt eu, afară
de lanţurile acestea.” Faptele Apostolilor 26:29

Deoarece autoritățile au constatat că nici regimul din celula
morții nu ne îngenunchiază, au introdus în celula noastră un criminal
notoriu sperând într-o încăierare și probabil în înfăptuirea unei crime. La
intrarea lui în celulă un plutonier mi-a spus că pot să îl bat, dacă vreau.

Criminalul se numea Gârbaci, și era cunoscut în toată pușcăria.
Fusese pus în închisoare pentru omor. Bătuse pe câțiva care avuseseră
curajul să se ia la harță cu el. Avea renumele de a fi cel mai înrăit deținut.
Toți se temeau de el. Avusese câteva tentative de evadare, sperând că
va fi împușcat. A încercat de câteva ori să se sinucidă prin înghițirea
a două cozi de lingură. I s-a făcut operație ca să fie scoase afară. Era
pus permanent în lanțuri. Când a fost dus la noi în celulă, i-am spus că
în celula noastră se practică închinarea de trei ori pe zi, dimineața, la
amiază și seara. I-am spus ca nu e obligat să participe, și poate să facă
orice, dar să nu deranjeze închinarea. El ne-a răspuns că este bucuros să
fie în prezența unor oameni care se închină lui Dumnezeu.

În ciuda faptului că era un criminal, omul avea o sensibilitate
                              -pag.155-

deosebită. Scria poezii. Nu văzusem până atunci creion în închisoare, dar
el avea unul. Ei, bine, criminalul Gârbaci a devenit foarte interesat de o
problemă, și anume, problema iertării. El nu credea că Dumnezeu poate
ierta pe un individ care înfăptuise atâtea păcate, inclusiv crimă. Noi i-am
spus că Sângele Domnului Isus Christos ne curățește de orice păcat,
și i-am relatat mărturia întoarcerii noastre. A treia zi după ce Gârbaci a
venit în celula noastră, în timp ce ne rugam, a început și el să strige către
Dumnezeu: Doamne Dumnezeule, dacă este adevărat ce mi-au spus
acești oameni despre bunătatea Ta și despre faptul că ierți pe oameni,
vin și eu, cel care am comis crimă și am vrut să îmi iau viața de atâtea
ori, vin să te rog să mă ierți și să mă primești! După această rugăciune
Gârbaci nu a vrut să ne mai lase pe noi să scoatem apa cu cârpe din
celulă, ci a ținut să facă el permanent această slujbă, deși lanțurile de la
mâini și de la picioare îl incomodau foarte mult. Când a venit plutonierul
a doua zi, și l-a văzut, nu a putut să creadă ceea ce observa și l-a întrebat
pe Gârbaci ce s-a întâmplat? „Domnule plutonier, a spus el, eu nu mai
sunt cel ce am fost. Gârbaci cel vechi nu mai există. Acum sunt un om
nou! Oamenii cu care m-ați pus în celulă sunt sfinți! Eu o să fac tot
timpul operația asta de scoatere a apei din celulă!

După câteva zile, vrând să știe ce s-a întâmplat în realitate în
grupul nostru, autoritățile au introdus în celulă pe un alt deținut. Acestuia
i s-a promis că va fi eliberat de îndată ce face un raport despre cei închiși
în celula noastră. A asistat la serviciile noastre de închinare, și după
câteva zile a spus plutonierului: „Domnule, așteptați în zadar să dau
un raport despre acești oameni, căci nu îl voi da. Aici în celulă este un
colț de rai. Aș sta tot timpul într-o așa celulă! Nu am nevoie de raportul
vostru pentru a mi se scurta detenția.” Noi l-am rugat să dea o declarație
despre ceea ce a văzut în celula noastră, dacă lucrul acesta l-ar fi ajutat,
deoarece nu era nimic care să ne incrimineze, dar el nu a voit să dea
declarație despre noi, pentru că știa că declarația lui putea fi folosită
împotriva noastră de autorități.

Mă gândesc câtă demnitate a avut acel om, nepocăit, și ce diferență
între el și frații noștri care dădeau declarații prin care incriminau pe frații
lor știind că acestea vor rezulta în persecutarea fraților lor! Nu mai îmi
amintesc decât faptul că numele acelui om era Costică, dar m-am rugat
pentru el ca Dumnezeu să îi dea și lui pocăința și iertarea. Nădăjduiesc
să îl văd odată în marea mulțime a celor răscumpărați.

                             -pag.156-

Întâi Dumnezeu

Eu sunt Domnul Dumnezeul tău…
Să nu ai alți dumnezei afară de mine! Exod 20:2-3

Într-una din zile, în timp ce ne rugam, fiind pe genunchi, a intrat
în celulă un colonel, comandantul penitenciarului. Auzise cântările
noastre și voia să ne oprească din închinare. Când a intrat în celulă
(celula nu avea vizor) a strigat la noi să ne oprim din închinare. Împreună
cu Gârbaci continuam să ne rugăm cu voce tare, fără să dăm atenţie la
cele ce se petreceau în jur. Colonelul s-a apropiat de mine, şi am simțit o
lovitură de cizmă în spate. Am continuat să ne rugăm. Când am încetat
rugăciunea ne-am sculat şi am dat faţă cu ofiţerul ce se vedea clar că era
foarte furios. „Vreau să ştiu – mi-a strigat el – de ce nu v-ați ridicat când
am intrat în cameră?” Noi i-am răspuns că ne rugam, şi prin urmare
nu puteam să ne sculăm de pe genunchi atâta vreme cât ne adresam
lui Dumnezeu în rugăciune. El ne-a apostrofat spunând că regulamentul
cere să ne oprim din orice acţiune şi să dăm atenţie la oficialii care intră
în celulă! I-am răspuns că Dumnezeu este mai mare ca orice oficial, şi
nu ne puteam opri din rugăciune pe motiv că cineva intra în cameră!
Noi respectăm întâi pe Dumnezeu, și apoi respectăm pe ceilalți oameni.
“Vă respectăm și pe dumneavoastră – i-am spus. Acum spuneți ce aveți
de spus și vom executa”. Scos din minţi, colonelul a început să zbiere:
„Aici eu sunt Dumnezeu! Aici eu sunt Dumnezeu! Am să vă bag într-un
loc mult mai greu” Noi am răspuns: „Nu contează unde suntem puși, noi
rămânem cu Dumnezeu!” A plecat mânios.

În timp ce avea loc această confruntare cu colonelul, pe holul
clădirii, în fața celulei noastre un tinerel, Sever Ardelean, spăla cimentul
pe coridor și asculta discuția noastră. Era și el printre cei condamnați
de autoritățile ceaușiste pe baza “dreptății” comuniste. Atunci și acolo,
Sever a hotărât să devină credincios, dându-și viața Domnului Isus. Când
a ajuns acasă, a început să frecventeze Biserica Baptistă din Bujac, Arad,
unde a mărturisit la botez că a auzit discuția dintre un deținut pocăit și un
colonel care îl persecuta în celula morții. Fratele Doboș Octavian mi-a
relatat acest episod și este înregistrat de asemenea pe DVD cu ocazia
nunții băiatului meu mijlociu în Los Angeles. Mulțumesc lui Dumnezeu
că timpul petrecut în celula morții nu a fost în zadar.

Imediat ce s-a constatat convertirea lui Gârbaci, el a fost scos
afară, și pus din nou între ceilalți deținuți. În câteva zile toată închisoarea

                               -pag.157-

Popa Șapcă a știut că Gârbaci s-a pocăit și este un alt om. De frica de
a nu contamina pe alți deținuți, care îl cunoscuseră și știau acum de
schimbarea lui, autoritățile au hotărât să îl transfere în închisoare la
Craiova. După 1989 fratele Cocârțeu l-a căutat și a intrat în legătură cu
el, constatând că fratele nostru Gârbaci îl slujește pe Domnul nostru în
satul lui din Moldova unde a înființat o Biserică.

Bine din rău

Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc
pe Dumnezeu… Romani 8:28

Cum am ieșit din celula morții? Probabil că acolo ne putrezeau
oasele, dar Dumnezeu a vrut să ne scoată și din acea situație disperată.
A făcut lucrul acest într-un mod care acum mă uimește, dar atunci m-a
consternat. N-a fost de-ajuns că am fost pus în închisoare pentru acțiunea
iluzorie că am bătut milițieni, ci mi s-a intentat și un alt proces, fiind
acuzat de venituri ilicite. De aceea am fost scos din celula morții și dus
în fața instanțelor pentru a da socoteală de averea mea. Procesul al doilea
a fost ținut în Caransebeș. O serie de prieteni (optsprezece inși au avut
curajul să vină să mărturisească în favoarea mea) au venit și au vorbit
mărturisind despre integritatea mea, și despre faptul că nu am câștigat
nimic necinstit. Oamenii care m-au ajutat să îmi reconstruiesc casa după
incendiul prin care am trecut, au mărturisit că ei m-au ajutat cu lemn și
alte materiale. Judecătorul a dat sentința că nu eram vinovat.

Dar s-a mai întâmplat ceva. În fața judecătorului am pus o
întrebare: „De ce suntem puși în celula morții, la un loc cu criminalii,
noi care ne-am făcut “vinovați” doar de faptul că nu ne-am supus
liderilor noștri religioși?” Când a auzit judecătorul că am fost puși în
celula morții, a cerut imediat informații de la gardianul care era prezent,
care i-a confirmat ceea ce spuneam. A fost revoltat să audă că într-adevăr
am fost puși în celula morții. Pe drumul întoarcerii la pușcărie, gardianul
ne-a spus că am făcut o mare greșală, spunând public despre regimul ce
ni s-a aplicat în închisoare. Așa ceva nu se face, ne-a spus el, ceea ce ne
dădea de înțeles că soarta noastră va fi și mai crudă. Mi-a cerut să nu
spun nimic în închisoare din ceea ce am vorbit în fața judecătorului. Dar
Dumnezeu a lucrat așa că de atunci nu am mai fost puși în celula morții.
Un judecător „nedrept” a făcut un pic de dreptate! Era același judecător
care a mers la București pentru a obține pentru noi o sentință mai

                                   -pag.158-
umană decât aceea pe care o cereau conducătorii noștri de la București
din Conducerea Cultului Baptist. Ei au cerut să ni se dea 20 de ani, dar
judecătorul Mustețea a reușit să obțină pentru noi sentințe între șase luni
și un an și jumătate. Tot datorită intervenției lui se pare că am fost scoși
din celula morții. Dumnezeu să îi binecuvinteze familia!

Alte peripeții la Popa Șapcă

Domnul nu mântuiește nici prin sabie, nici prin suliță. Căci biruința
este a Domnului. 1 Samuel 17:47

După ce am fost scoși din celula morții m-am trezit repartizat
într-o celulă cu doisprezece indivizi. Acolo era șef de celulă un zbir care
teroriza pe cei din subordine. Era acolo un tânăr cioban care era terorizat
mereu de șeful celulei. I se cerea ca în fiecare seară să lustruiască podeaua
cu un cauciuc. Era evident că șeful își bătea joc și voia să îl epuizeze fizic
și psihic pe acel tânăr. Mi-am făcut planul de acțiune. Într-o zi, venind
spre seară în celulă, m-am așezat pe pat pentru a mă odihni o clipă. Zbirul
a intrat și el în celulă, și văzându-mă așezat pe pat, m-a prins de gât și
îmi spunea nervos că eu încalc regulile stând pe pat când nu era permis
(regula era că înainte de culcare nu aveai voie să te așezi pe pat). Cu o
mână l-am apucat de piept, l-am ridicat în sus și l-am aruncat până la
nivelul celui de al treilea pat (paturile erau supra-etajate). De acolo l-am
lăsat să cadă jos. De-abia trăgându-și respirația, omul nostru s-a sculat
de jos spășit, și mi-a zis: „Credeam că ești pocăit!” „Da, sunt – i-am
răspuns – și dacă nu te comporți bine, o să ai de-a face cu mine de azi
înainte! Și niciodată să nu mai asuprești pe acest tânăr, că te trec prin
gratii!

Surprins de poziția și de răspunsul meu, și înțelegând că el nu
mai poate face nimic în acea celulă, a cerut să fie transferat în alta, unde
putea să facă pe zbirul în continuare. În acea celulă era fratele meu, Petru
Cocârțeu. Știam că Petru primise o căciulă groasă de care aveau doar
milițienii, ce îl ajuta așa de bine să îndure frigul iernii. L-am întrebat ce
s-a întâmplat cu căciula lui, și mi-a spus că „șeful” dormitorului i-o luase
cu forța după ce îi cărase și câteva picioare. M-am dus direct la “șeful”
celulei și i-am luat căciula fratelui meu de pe cap și i-am spus că dacă se
mai întâmplă să aud că mi-a maltratat fratele, o să aibă de-a face cu mine.
S-a scuzat, spunând că nu a știut că acela era fratele meu.
Într-o altă zi, milițianul care ne supraveghea, plutonierul Balog,

                         -pag.159-

a început să bată pe un tinerel firav pentru că nu știu ce i se năzărise
lui că a făcut acel tânăr. S-a legat de faptul că tânărul era epuizat de
nopțile nedormite în care făcuse planton schimbul trei și adormise când
trebuia să dea deșteptarea! Văzând cruzimea milițianului m-am apropiat
de el, am pus mâna pe baston cu hotărâre și i-am spus să înceteze să bată
pe tânărul acela. Dacă vrei să bați pe cineva, i-am spus – bate-mă pe
mine! Tot dormitorul stătea cu sufletul la gură să vadă cum va reacționa
plutonierul și cum voi plăti pentru îndrăzneala mea. Milițianul și-a plecat
ochii în jos, și-a luat bastonul și a plecat fără să spună o vorbă. De atunci
încolo plutonierul îmi arăta un respect tacit. Nu mă împiedica să stau jos
când nu era voie, nu îmi reproșa nici una din încălcările de reguli care se
impuneau din când în când date fiind condițiile inumane din închisoare.

Într-unul din atelierele închisorii se afla un șef, Jean criminalul,
fost maior de Miliție, care bătea aspru pe cei care nu își făceau norma.
Unul din deținuți, Ion Dragomirescu din Caransebeș, a venit la mine să
mă roage să intervin pentru el ca să nu mai fie bătut, deoarece nu putea
face norma. Am vorbit cu Jean și a promis că nu îl va mai oprima. După
un timp Jean l-a pus șef de cameră și șef peste alți deținuți la locul de
producție.

Când Ioan Târziu a fost arestat și condamnat la închisoare pentru
că dăduse un telefon prin care se interesa de progresul luptei pentru
respectarea drepturilor credincioșilor în România și pomenise ceva
despre un protest îndemnându-ne să nu ne temem, ci să meregem înainte,
a fost trimis și el la Popa Șapcă. În pușcărie a fost repartizat în dormitorul
unde șef era Ioan Dragomirescu, și acesta, după ce a înțeles cine este, l-a
ajutat, deoarece a spus el, „și eu am fost ajutat la rândul meu de Nicolae
Rădoi”.

În producție și în lupte greco-romane

Domnul te va face să fii cap, nu coadă; totdeauna vei fi sus și niciodată
nu vei fi jos. Deuteronom 28:13

În atelierul unde trebuia să lucrăm, s-a ajuns la respectarea tuturor
deținuților, pentru că noi, cei pocăiți am intervenit pentru a elimina cât
de cât nedreptățile. Puterea fizică pe care mi-a dat-o Dumnezeu a fost
folosită pentru a impune respect celor ce dominau prin forță și teroare.
În atelierul unde lucram renumit era un criminal ce fusese luptător și
teroriza pe ceilalți deținuți. M-a provocat la luptă, deoarece voia să își

                             -pag.160-

impună dominația și după sosirea noastră în atelier. M-am sfătuit cu un
prieten numit Mon Bran, și i-am mărturisit că nu știu să lupt. El mi-a spus
să nu mă tem, ci să îl apuc și să nu îl mai las din mână, că altfel luptătorul
îmi va pune piedică și va folosi alte tertipuri pentru a mă dezechilibra.
I-am urmat sfatul și după ce l-am apucat de mijloc, l-am trântit la pământ
și nu l-am mai lăsat din încleștare. A trebuit să se declare învins, dar a
cerut a doua partidă. De data asta eram mai încrezător în forțele proprii,
deoarece îl avusesem în mână și bănuiam ce vrea să facă. L-am apucat
de mijloc și l-am ridicat în sus, după care l-am aruncat într-o grămadă de
fiare vechi dintr-un colț al atelierului. Cu spatele tot jupuit de căzătură,
omul nostru s-a dat învins. Cei prezenți jubilau, deoarece îi terorizase cu
abilitățile lui de luptător.

În loc ca deținuții care nu puteau face norma să fie bătuți, așa
cum se obișnuia înainte, s-a ajuns la colaborare și cei mai iuți ajutau
pe cei mai puțin iuți, așa ca nimeni să nu mai fie bătut. Personal am
depășit norma uneori cu sute de piese. Când printre piesele pe care le
făceam au fost strecurate piese defecte pentru a fi acuzat de sabotaj,
subofițerul care era prieten cu plutonierul care citise din Biblie Isaia
41:10 mi-a luat apărarea și a dovedit că eu nu puteam întreprinde acțiuni
de sabotaj, deoarece întreceam cu mult norma care ne era dată. Astfel,
acțiunea prin care se încerca să mi se prelungească timpul detenției a fost
deturnată. Toți cei ce erau în conducerea închisorii și aveau putere de
decizie, au luat poziție în favoarea mea. Comandantul închisorii, domnul
Kiraly, a refuzat orice prelungire a detenției mele. Mă gândesc iarăși la
cei din conducerea Cultului Baptist, care voiau să fim ținuți 20 de ani în
închisoare!

După o vreme autoritățile închisorii au observat că singurii care
puteau ține ordine între deținuți erau pocăiții. Pe mine m-au însărcinat să
opresc orice încăierare dintre deținuți. Aceștia cunoșteau atât puterea mea
fizică, cât și faptul că eram drept și nu lăsam nedreptatea să domnească
în relațiile dintre deținuți. Așa se face că cei bătăuși și cei nedrepți au
încetat multe din acțiunile lor pe timpul cât am fost acolo.

Relația noastră cu plutonierul Roman, cel ce ne-a citit Isaia
41:10 la începutul detenției, a continuat și după ce ne-am eliberat. După
revoluție m-am întâlnit cu colonelul Mato, care a fost însărcinat cu
ancheta noastră în 1978. El m-a luat în brațe, și mi-a spus că a refuzat să
continue ancheta, și de aceea a fost dată celor din partidul local, și mi-a
spus că este fratele meu. Cred că multe alte surprize legate de experiența
întemnițării noastre, chiar dacă nu vor continua să mai transpară aici, le

                             -pag.161-
vom cunoaște odată când vom sta la masă în Împărăția veșnică la care am
fost invitați prin grația Mielului.”

                            -va urma-

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s