Dacă ar putea, ar lupta și în mormînt

Ce surprinde la „moș” Lae Rădoi e determinismul lui combativ. Și la vîrsta septuagenară pe care o are, nu se dă bătut. Dacă ar putea s-ar lupta și în mormînt! 🙂

Așadar, după cum e lesne de anticipat „Lupta continuă în Statele Unite”.

Dacă unii din cei ce se remarcau în perioada desidenței creștin-evanghelice anti-comuniste ca porta-voce  (din motive lesne de înțeles nu-i pomenesc- pentru a nu-i face de rușine, deocamdată) astăzi tac chitic , nu același lucru îl putem spune despre ciobanul Nicolae Rădoi . Primii se comportă ca peștișorul din borcanul comfortului material.

Nicolae Rădoi pare să fi rămas singurul pe redută. Cinste lui!

Despre depoziția depusă la Congresul SUA, despre agenții infiltrați în America, asemenea unor „stînci ascunse” (vorba epistolarului Iuda), despre vizita Regelui Mihai I al Românie la L.A. , cît și despre multe altele veți afla din  capitolul ce urmează.

Un aspect mi-a izbit atenție. Nu lista cu renumiții trădători/informatori/colaboratori (și ce mai doriți Dvs) recrutați din rîndul clerului baptist din perioada comunistă e pentru mine cea mai importantă la acest moment, ci cealaltă listă.

Lista cu „anonimii” de bravi creștini pe care Rădoi nu-i dă uitării. Oameni simplii, mulți din mediul rural, fără veleități teologice cum ar spune unii, dar cu mare caracter. E semn că Rădoi știe să aprecieze omul/creștinul de rînd.

Pentru mine această listă de nume de creștini neîngenunchiați de regimul opresiv comunist, e ceva ce mă duce cu gîndul la listele de nume pe care Pavel în finalul multor epistole le amintește. E semn că erau relații sănătoase, durabile.

Acestea fiind spuse, să purcedem la lecturarea atentă a cea ce urmează mai jos. Vă asigur: veți afla și vă veți mira (unii), pe cînd alții vă veți consterna.

Asta e viața!

Lupta continuă în Statele Unite

Depoziție în Congresul american

Au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei…
Faptele Apostolilor 15:4

Nici nu pășiserăm bine în America, nici nu ne dezmeticisem
de călătoria făcută din Roma la New York, că un reprezentant al unei
organizații pentru drepturile omului din Zurich a bătut la ușa noastră
și ne-a spus că sunt invitat la Washington D.C. ca să vorbesc despre
persecuțiile religioase din România în fața Congresului american.

Împreună cu Ioan Moldovan am plecat la Washington D.C.
Trebuia să completăm un formular în care ni se cereau datele personale.
El sugera să pun la meseria mea conducător auto, dar eu am insistat să
pună acolo că eram cioban. În discuție a fost antrenat și reprezentantul
de la Zurich, care i-a explicat lui Ioan Moldovan că în America meseria

-pag.179-
de cioban este tot atât de onorabilă ca și cea de conducător auto. Eram                             
primul cioban care ajunsese vreodată să apară în fața Congresului Statelor
Unite.

La Washington eram așteptați de o româncă ce urma să ne
traducă. Mi s-a spus să îmi pregătesc cu grijă discursul, dar eu i-am
liniștit cu explicația că tot ce am de spus este deja în mintea mea. Înaintea
românilor au vorbit în Congres rușii, printre care Alexander Solszenytsin.
Când a venit rândul meu, m-am postat la microfon și am rostit cu multă
inimă ceea ce simțeam eu, ca refugiat politic pe pământul celei mai mari
democrații din istorie.

Am mulțumit tuturor celor ce au intervenit ca noi să vedem din
nou soarele și libertatea scăpând de închisoare și persecuție, și am spus că
întreg pământul este binecuvântat prin existența Statelor Unite având în
vedere că această țară acordă azil politic celor persecutați pentru credință
sau pentru convingerile politice pe care le au, ba mai mult, Statele Unite
luptă pentru ca libertatea religioasă și de conștiință să fie impusă în toată
lumea. La încheiere am declarat:

„Mă bucur că America este încă o speranță pentru toți creștinii
persecutați din lume, probabil singura speranță ce mai există la ora actuală.
Noi suntem frați în Christos, fiind mădulare ale trupului lui Christos.
Vă mulțumim pentru ajutorul acordat creștinilor persecutați din lumea
întreagă! Să dea Dumnezeu ca această țară să fie cea mai puternică din
lume în forța militară ca să apere drepturile celor năpăstuiți de regimurile
totalitare și steagul libertății americane să fluture în continuare peste
veacuri! Fie ca Isus Christos să fie Domn al acestei națiuni binecuvântate
de Dumnezeu!”

La auzul acestor cuvinte membrii Congresului american s-au
sculat în picioare și au început să aplaude frenetic. Nu știam ce vrea să
însemne această reacție spontană a legiuitorilor americani! Dar am înțeles
imediat că membrii Congresului erau entuziasmați să constate că în lume
există admiratori sinceri ai libertăților americane. Astăzi aplaudați în
societatea americană sunt pervertiții și cei care luptă împotriva libertății
religioase, o evidență a degradării rapide a unei societăți ce se depărtează
de Dumnezeu.

Am repetat discursul meu într-o Biserică baptistă din Kentucky în
fața a 3.000 de membri. Am primit aceeași apreciere entuziastă de la cei
prezenți. Câtă vreme la București a stat înscăunat Guvernul comunist nu
am încetat să fac cunoscut Apusului realitățile ce incriminau acel Guvern.
Frații mei persecutați din România au avut în mine un reprezentant care

-pag.180-
le-a apărat drepturile în Statele Unite. Nu am considerat că lupta mea s-a
terminat cu emigrarea în America.

Agenții comuniști în Statele Unite

Sunt niște stânci ascunse la mesele voastre de dragoste…
Iuda 12

Un lucru pe care l-am constatat din primele zile după ce am sosit
în America este că o parte din membrii comunității românești stabilite
pe continentul Nord American slujeau cu fidelitate interesele Partidului
Comunist Român pe pământul liber al Americii. Acțiunile acestor
elemente erau variate.

Se infiltrau în Biserici și transmiteau la București informații despre
cele ce aveau loc în sânul Bisericilor românești din exil, fie ele ortodoxe,
baptiste sau penticostale. Încercau să influențeze opinia membrilor în
așa fel încât să nu fie critici la adresa Guvernului ceaușist. După o vreme
în sânul Bisericilor se formau două partide. Una a celor ce simpatizau
cu Guvernul de la București, alta care era critică la adresa Guvernului
român. După o vreme comunitățile religioase ale românilor s-au divizat
și de obicei s-au format două Biserici în sânul aceleiaşi denominații. La
New York, de exemplu, erau două Biserici ortodoxe, fiecare cu una din
orientările semnalate, două Biserici baptiste etc.

Infiltrarea elementelor comuniste se făcea uneori prin trimiterea
de preoți ortodocși sau de păstori baptiști și penticostali pentru a se pune
în fruntea Bisericilor românești ce se formau în diferitele metropole
americane. De-abia sosiți la New York, păstorii Aurel Popescu și Pavel
Nicolescu au semnalizat această realitate în ziarul pe care îl publicau,
lucru pentru care au fost criticați răutăcios de unele elemente din
conducerea Asociației Bisericilor Baptiste Române din Statele Unite și
Canada, și chiar puși la disciplină pentru a li se împiedica accesul la
Congresele Asociației unde ar fi putut influența pe participanți. Se vede
că infiltrarea cu elemente comuniste ajunsese la vârful acelei Asociații.

Un mod de a câștiga pe românii din America de partea Guvernului
comunist de la București era acela prin care reprezentanții Ambasadei
române din Washington oferea favoruri românilor din emigrație, ca de
exemplu vize de vizită a membrilor acestora ce voiau să vină să își vadă
rudeniile în străinătate. Această tactică a determinat pe mulți disidenți
români veniți în America să fie tăcuți și invizibili în ce privește lupta
pentru expunerea persecuțiilor fraților noștri rămași în urmă în România.

                            -pag.181-
Trist este că forul conducător al Asociației Bisericilor Române Baptiste
din America a fost total tăcut în această privință, ba mai mult, cei ce erau
la vârf atacau și discreditau pe cei ce informau comunitățile bisericești de
persecuțiile din România.

Regele Mihai al României în vizită la Los Angeles

Toți oamenii aceștia voiau să ne înfricoșeze și își ziceau: „Li se va muia
inima și lucrarea nu se va face.” Neemia 6:9

În perioada când locuiam
la Los Angeles (probabil în anii
1986-1987) am avut ocazia
să îmi arăt devoțiunea față de
țara mea pe când eram departe
de țară. Regele Mihai fusese
invitat să viziteze comunitatea
română din Los Angeles.
Biserica Baptistă Română din
Los Angeles și-a exprimat
dorința de a-l avea pe Suveranul
legitim al României în mijlocul
ei. Comitetul Bisericii hotărâse
să îi facă invitația și zvonul ajunsese și la Iosif Țon, care deși nu
locuia în Los Angeles, și nu avea nimic de-a face cu comunitatea
română de acolo, a intervenit imediat și a încercat să capaciteze pe
membrii Comitetului să anuleze invitația și să contramandeze vizita
Suveranului României în Biserica din Los Angeles. Fratele Moise
Filipescu a venit la Comitet cu informația că Iosif Țon insistă să
se revină asupra deciziei vizitei susținând că legionarii vor mitralia
mulțimea adunată cu o astfel de ocazie.

Deși invoca o amenințare din partea legionarilor, motivele lui
Iosif Țon erau transparente. Guvernul ceaușist voia să împiedece o
astfel de vizită și de contacte ale Suveranului cu comunitatea română.
Iosif Țon, ca unul ce se angajase față de Securitatea română să
promoveze interesele Guvernului ceaușist, a acționat imediat punând
presiuni asupra membrilor din Comitet să revină asupra deciziei de a-l
invita pe Mihai I la Los Angeles. La suprafață Iosif Țon motiva că este
interesat de securitatea lui Mihai I și se temea ca nu cumva legionari să îl atace

                                                            -pag.182-

în timpul vizitei. Realitatea era că o astfel de vizită îi irita pe
cei de la București.

Eu am pledat pentru ca invitaţia să fie menținută și m-am oferit
să fac tot ceea ce ținea de mine pentru a asigura securitatea regelui
pe timpul vizitei la Biserica Baptistă. Am fost chemat de fratele Pitt
Popovici la biroul lui și el mi-a spus că dorește să însoțesc pe rege la
intrarea în locașul de închinare. I-am spus că o voi face cu toată plăcerea.
În momentul acela unul din cei prezenți m-a atenționat că acțiunea are
riscurile ei, mai ales că se răspândiseră zvonuri de către Iosif Țon că
legionarii plănuiesc un asasinat. L-am asigurat pe fratele Pitt Popovici
și pe cei prezenți că eram gata să îmi risc viața pentru o cauză nobilă
și în același timp i-am spus că zvonurile nu au nici o substanță, ci sunt
răspândite de Guvernul de la București ce nu vedea cu ochi buni vizita
monarhului între românii din Los Angeles.

În serviciul de dimineață al Bisericii la care a participat Regele cu
soția lui, corul Bisericii nu a cântat nici o cântare. Zvonurile și insistențele
lui Iosif Țon dăduseră rezultate în cazul unora și nu au vrut să urce pe
podiumul Bisericii. La intrarea în Biserică fratele Ioan Dâmbeanu i-a
întâmpinat pe Majestățile lor cu pâine și sare. Eu i-am condus până la
locul în care s-au așezat pe scaunele ce le fuseseră pregătite și am stat
în preajma lor până la sfârșitul slujbei religioase. Ion Vasile a cântat un
solo, restul celor însărcinați cu muzica în Biserică fiind niște fricoși ce nu
voiau să se expună în nici un fel.

Bineînțeles că vizita regelui a decurs fără nici un incident. Toate
zvonurile răspîndite de Iosif Țon nu au avut nici un temei, ci au fost
intenționate să oprească pe regele Mihai să vină în mijlocul românilor
din America ce îl iubeau pe monarhul României. Acțiunile lui Iosif Țon
indicau faptul că ceea ce făcea era în total acord cu misiunea ce i se
dăduse la venirea lui în SUA. Era încă o dovadă că Iosif Țon servea
interesele Securității.

Lupta continua și după căderea lui Ceaușescu
Proteste și ajutoare pentru românii nevoiași

Ne-au spus numai să ne aducem aminte de cei săraci, și chiar așa am
și căutat să fac. Galateni 2:10

La câteva zile după căderea lui Ceaușescu știrea despre „teroriștii”
ce activau în România ne-a făcut să ne mobilizăm pentru a face 
                           -pag.183-
ceva pentru frații noștri din România ce erau terorizați de securiștii deghizați
în spioni străini.

Ne-am adunat toți românii ce ne iubeam țara în piața centrală a
orașului Los Angeles. Au fost rostite discursuri pline de patos în folosul
poporului nostru. La un moment dat s-a pus întrebarea cine este gata
să meargă în România ca voluntar și să participe la lupta împotriva
teroriștilor. Eu m-am oferit primul pe listă. Treizeci de inși am spus
atunci că suntem gata să ne înrolăm și să ne riscăm viața în acțiunea de a
face ca revoluția românilor să triumfe. Lista a fost întocmită de păstorul
Daniel Brânzei. Se vorbea de plecarea unui avion charter în următoarele
zile.

Acasă, copiii mă întrebau de ce cred că este necesar să plec în
România, din moment ce obligațiile mele prime erau în America. Aveam
o familie de care se cuvenea să mă îngrijesc. Le-am spus că simțeam
datoria să îmi ajut țara în momentele critice prin care trecea, și că dacă
va fi să-mi dau viața, Dumnezeu se va îngriji de familia mea. Zilele
următoare s-a anunțat că zborul charter a fost amânat în mod indefinit.
După o așteptare zadarnică de câteva săptămâni m-am programat
împreună cu soția să merg în România.

Printre deciziile luate cu ocazia revoluției din România a fost
și aceea de a ajuta cu fonduri pe cei năpăstuiți din România și răniți
în urma luptelor. În timp ce se adunau banii (suma finală s-a ridicat la
$62.000), un păstor din București și un păstor din Los Angeles, California
(probabil în cooperare strânsă cu liderii Uniunii Baptiste din București,
încă slugarnici față de noii guvernanți), au sugerat ca fondurile să fie
trimise la Guvernul Iliescu pentru a da acestui Guvern posibilitatea să
observe bunăvoința credincioșilor baptiști și a câștiga astfel simpatia
Guvernului. Mai mulți ne-am ridicat împotriva acestei propuneri și am
decis ca banii să fie trimiși direct celor nevoiași. Cei care am donat cele
mai mari sume (printre care și fratele Nicu Bush), am susținut acestă
propunere și am desemnat pe medicul Florea și pe Mihai Hațegan să se
deplaseze în România pentru a duce banii celor nevoiași.

Vizita din România din mai 1990

…va zdrobi pe asupritor. Psalmul 72:4

Am sosit la Timișoara în luna mai, când aveau loc manifestații
în favoarea „golanilor” de la București și se cereau reforme politice
                      -pag.184-
reale. Am avut ocazia să vorbesc
de la tribuna meetingului unde
am condamnat elementele neocomuniste
ce se cocoțaseră la cârma
țării și terorizau pe cei cu viziune
democratică, și i-am îndemnat pe
compatrioții mei să continue lupta
pentru reforme și să obțină bararea
tuturor comuniștilor de la funcțiile
politice.
Trist, dar cerința revoluționarilor timișoreni nu a fost luată în considerare de alegătorii din România.
A urmat un sfert de secol de jefuire sistematică a țării și de istovire a
populației din care elementele cele mai harnice și capabile au trebuit să
ia drumul exilului. După 25 de ani de democrație „originală” s-ar putea
să se întrevadă o rază de lumină prin venirea la cârma țării a lui Klaus
Johannis.

Am avut două dorințe mari din punct de vedere politic: căderea
comunismului (care a ruinat țara timp de 40 de ani) și eliminarea de
pe scena politică a neo-comunismului pesedist vinovat de sângele
revoluționarilor din decembrie 1989, a studenților din Piața Universității
și de ruinare politică a României prin manipulațiile ce au dus la distrugerea
capitalului politic al adevăraților patrioți români. Nu voi găsi liniște
până vinovații nu vor fi trași la răspundere și vor plăti pentru crimele lor
odioase.

Luptătorii credinței

Epoca luptelor de la Caransebeș pentru autonomia Bisericilor
baptiste a fost o perioadă în care Dumnezeu a ridicat o pleiadă de luptători
locali ce s-au angajat cu hotărâre în acea confruntare. La revenirea mea
în România în primăvara anului 1990 m-am reîntâlnit cu prietenii cu care
luptasem pentru credința dată sfinților. Doresc să pomenesc pe câțiva din
acești luptători, pentru a evidenția frumusețea caracterului lor și bărbăția
de care au dat dovadă într-o vreme când conducătorii Cultului Baptist ne
trădau și ne vindeau autorităților.
                           -pag.185-

Fratele Sabin Văran

A devenit cunoscut ca un luptător anticomunist ce a petrecut
cinci ani în închisorile comuniste. A fost bătut și schingiuit la Gherla.
După expresia lui: „Limba română nu are cuvinte să descrie ceea ce neau
făcut comuniștii.” Om simplu, de la țară, dar sănătos în convingeri
și trăire, a fost tot timpul hărțuit de comuniști. „Am fost urmărit mereu
până în 1964, când s-a terminat cu dictatura proletariatului.” Ieșit din
închisoare se pocăiește și își deschide casa pentru a adăposti Biserica
Baptistă a satului său. A devenit membru al Comitetului ALRC, deși la
vremea aceea, în 1978, avea aproape 70 de ani!

Cât de mult a avut de suferit fratele Sabin se vede și din ceea ce
a pățit după ce și-a deschis casa pentru a permite funcționarea acolo a
Bisericii Baptiste pe care el a început-o în satul său. Comuniștii au făcut
presiuni asupra unor membri ai Bisericii să colaboreze cu Comunitatea
și să impună acolo un păstor compromis. Astfel, trădătorii fraților au
pus mâna pe conducerea Bisericii din casa sa, și lui nu i-au dat voie
să ocupe nici o funcție în Biserica înființată de el. Statura lui spirituală
impresionantă se vede și din faptul că a continuat să adăpostească Biserica
în casa lui, deși nu i se dădea voie să aibă un cuvânt în conducerea acelei
adunări. Din clădirea ce îi aparținea ca și proprietate personală a făcut un
centru unde două camere erau rezervate pentru uz personal, o cameră era
rezervată pentru oaspeți și o cameră mare era folosită ca sală de închinare
pentru Biserică.

Unul din păstorii trădători, Sima Boșneag, l-a interpelat într-o zi
și i-a pus întrebarea:
– „Cine a mai fost pe la Biserică?”
La care fratele Sabin i-a răspuns:
– „Mă, comunistule! De ce te interesează?”
– „Eu nu sunt comunist,” a răspuns coada de topor, „ci unsul Domnului!”
– „Stai să vedem dacă ești unsul Domnului!” a ripostat fratele Sabin.
„Dacă erai mă întrebai cum merge lucrarea, și ai fi fost interesat de
progresul lucrării Domnului, și nu de cine a fost pe la Biserică. Tu m-ai
întrebat tot ceea ce mă întreabă comuniștii!”

A fost băgat în anchete în urma reclamațiilor venite nu doar
de la autoritățile locale, ci și din partea păstorilor ce ar fi trebuit să îl

-pag.186-
sprijine în acțiunea lui de plantare de noi Biserici. Din interogările lui
făcute de împuternicitul Cultelor și de ofițerii Securității se poate vedea
înțelepciunea ce i-a dat-o Domnul în răspunsurile oferite anchetatorilor.
Odată unul ce îl ancheta i-a zis:                               
– „Am auzit că vrei să faci aici o Biserică (se referea la casa personală
pe care fratele Sabin tocmai o construia)! În țara noastră s-a terminat cu
Bisericile!”
La care fratele Sabin a răspuns:
– „Eu fac o casă de locuit, și dacă vreau o dau în Numele Dumnezeului
meu! Nimeni nu mă poate opri să îmi dau casa pentru a fi folosită ca și
loc de închinare!”
Altădată a fost apostrofat pentru că în casa lui, unde funcționa
Biserica satului erau invitați predicatori din alte locuri ce nu erau bine
văzuți de Securitate, sau chiar frați din alte țări ce vizitau micuța adunare
din casa fratelui Sabin:
– „De ce primești străini?” s-a răstit la el reprezentantul Guvernului.
– „Eu nu primesc străini,” – a răspuns cu demnitate fratele Sabin, „ci frați
de ai mei!”
Înfuriat, omul Guvernului a întrebat amenințător:
– „De ce nu respecți reglementarea?” Era vorba de regulile impuse
indirect de Guvernul comunist Bisericilor Baptiste prin reprezentanții
de la Uniune și Comunități prin care se impuneau o serie de restricții
funcționării Caselor de Rugăciune!
Fratele Sabin a răspuns:
– „Reglementarea? A fost ticluită de conducătorii Uniunii. Să o respecte
cei ce au iscălit pentru ea!”

Dintre vorbele lui de duh am reținut-o și pe aceea în care descria
ce s-a întâmplat în 1990 după sosirea multor ajutoare din Apus pentru
Bisericile din zonă. „Conducătorii baptiști corupți au împărțit ajutoarele:
cei bogați au primit cafeaua și cei săraci au primit biscuiți.” Cafeaua în
vremea aceea era foarte scumpă, valută forte.

Casa lui a fost ca un han. Frații din toate părțile țării veneau la
el și erau găzduiți. Predicatori neînfricați vesteau Cuvântul Domnului
în Biserica din casa lui, aceasta până când conducătorii Comunității
Baptiste și-au impus oamenii lor acolo! „Am fost compătimit, dar am
făcut din casa mea un han pentru toți cei ce slujeau Domnului.”

L-am revăzut în vizita ce am făcut-o în România imediat după
căderea lui Ceaușescu, și fratele Sabin a rostit cu mulțumire: „Acum
slobozește în pace pe robul tău Stăpâne, că am putut să mai văd încă odată

-pag. 187-
pe cei cu care am luptat sub comunism pentru credința dată sfinților!” Avea
peste 81 de ani. La sfârșitul interviului pe care i l-am luat, s-a rugat și și-a
încheiat rugăciunea cu cererea ca Domnul să ne ajute „să putem cunoaște
pe profeții mincinoși și rămășițele lui Iuda.” După care a adăugat dorința
„Să ne întâlnim toți odată acolo sus unde dispar neputințele și unde sunt
eliminați toți copiii și urmașii Departamentului și ai lui Iuda.” Era vorba
de cei care colaboraseră cu Departamentul Cultelor instituit de comuniști
să suprime credința în Domnul Isus, și de cei care trădaseră pe frații lor
dându-i pe mâna autorităților, așa cum făcuse Iuda cu Învățătorul său.

Fratele Bălone
Nu a fost membru în Comitet, dar a simțit pentru cauza dreaptă
pentru care luptam și s-a angajat împreună cu cumnatul lui să ne ajute
în momentul în care Miliția voia să ne aresteze. Ei ne-au deschis curtea
casei pentru a ne primi și a ne scăpa de milițienii ieșiți în stradă să ne
aresteze. Noi nu am rămas în curtea lor, unde intraserăm inițial, ci am
spus milițienilor că nu avem de ce să ne ferim de autorități, că vom
veni de bună voie la sediul Miliției pentru a fi puși sub stare de arest,
dar milițienii aveau instrucțiuni să provoace un scandal care să justifice
arestarea și condamnarea noastră.
A dat declarație în care a arătat că nu eram vinovați de nimic din
cele ce ni se puneau în cârcă și a susținut cu dovezi că arestarea noastră
a fost înscenată. Procuratorul Timofte l-a chemat la procuratură și l-a
sfătuit: „Nu mai te băga acolo, spune că nu știi nimic. Ca să nu ajungi pe
la noi.” La care fratele Bălone a răspuns demn: „Eu sunt pocăit și nu pot
altfel.”
Fratele Martin Mihuț
Era cel mai în vârstă dintre membrii Comitetului ales democratic
de Biserica din Caransebeș. Om dintr-o bucată, ne sfătuia să fim
duhovnicești, înțelepți în lupta cu autoritățile, gata de jertfă dacă este
necesar. Dumnezeu a așezat alături de noi, cei tineri și năvalnici un bătrân
înțelept și cumpătat care ne-a învățat cum să luptăm duhovnicește, să nu
cădem în cursa unei confruntări firești atât cu autoritățile, cât și cu frații
trădători ai intereselor Bisericii.
Frații Petru, Ilie și Iosif Franț
Trei frați de trup, care au suferit inclusiv din partea membrilor
familiei lor pentru poziția integră ce au luat-o în timpul prigoanelor ce
                              -pag.188-
le-au suferit membrii Bisericii Baptiste din Caransebeș în persecuția
dezlănțuită împotriva lor în anul 1978 de Securitatea lui Ceaușescu. Nelu
Franț, fiul lui Ilie, era un turnător la Securitate. Dintre cei trei, Petru era
membru în Comitet și a fost total hotărât să accepte suferința dacă era
nevoie pentru ca Biserica să meargă pe o cale lipsită de compromis cu
autoritățile.
Fratele Ion Teleagă și soția lui, Domnica
Ion Teleagă, casierul Bisericii, a fost unul din cei ce au avut
curajul să manifeste un spirit drept în vremurile când era atât de avantajos
să faci concesii în fața cerințelor presante ale autorităților comuniste de
a trăda pe frați. Soția lui, Domnica, a fost gata să se arunce în calea
milițienilor ce au venit să ne aresteze. De un curaj ieșit din comun, ea
a dat un exemplu de loialitate față de cauza Domnului fiind dispusă să
sufere pentru aceasta, inclusiv cu închisoarea.
Fratele Ioan Madina
Era un tânăr neînfricat ales de aceea de frățietate în Comitetul
Bisericii din Caransebeș la începutul anului 1978. A stat pe baricade
împreună cu ceilalți membri ai Comitetului aleși cu scopul să schimbe
poziția Bisericii în relație cu autoritățile.
Fratele Petru Iela
Era secretarul Bisericii și fusese pus în această funcție după ce
Biserica Baptisă din Caransebeș a hotărât să o rupă cu trecutul refuzând
realegerea elementelor corupte ca reprezentanți ai Bisericii. A fost alături
de oamenii de caracter ce fuseseră aleși în Comitet la începutul anului
1978 și a refuzat să dea rapoarte Securității despre întrunirile și deciziile
noului Comitet. A plătit de multe ori amenzi pentru faptul că nu a acceptat
să fie slugarnic față de autorități.
Fratele Mihai Mihuț
Era fiul lui Martin Mihuț, bătrânul Bisericii ce ne-a fost un
exemplu de integritate și curaj. A dovedit că era la fel de dedicat ca
și tatăl său pentru cauza Domnului, fiind omul nostru care ne informa
despre mișcările Securității (avea cunoscuți acolo ce erau dispuși să
avertizeze pe membrii Bisericii de manevrele Securității) și ale celor de
la Comunitatea de Timișoara (avea prieteni și acolo).
Fratele Ghiță Munteanu
Membru al Bisericii ce a luptat cu reprezentanții autorităților
pledând pentru eliberarea noastră. A primit și el mandat de arestare și
s-a prezentat sâmbătă, 14 octombrie 1978 la sediul Miliției și acolo
                              -pag.189-
  i s-a dat o amendă de câteva mii de lei pe care a plătit-o pe loc. Se vede că
cei de la Miliție nu știau cum trebuie să procedeze cu membrii Bisericii
Baptiste din Caransebeș care răspundeau la citațiile lor.
Fratele Laie Olaru
Era dirijorul de cor ce și-a pus în joc libertatea conducând corul
în zilele de prigoană când fiecare membru ce era activ și se opunea
deciziilor ce se doreau impuse de conducerea coruptă a Uniunii Baptiste
de la București era pus pe lista neagră a Securității. Rolul lui a fost unul
de înviorare a credincioșilor însuflețind prin cântările mobilizatoare ale
corului, Biserica ce se simțea sub asediu.
Fratele Pisălică
Era un băiat înalt, blond, ce a ținut ordine în Biserică în timpul
serviciului memorabil din 13 octombrie 1978 când eu trebuia să merg
de la amvon la balcon și înapoi. A stat pe metereze împreună cu ceilalți
credincioși ce își riscau situația stând de partea dreptății când vânduții
Cultului încercau să schimbe Comitetul Bisericii.
Fratele Nicolae Iancu
Diacon al Bisericii Baptiste din Oțelul Roșu, fratele Iancu, un
om plin de viață și dornic să vadă Bisericile din zonă prosperând, era cu
adevărat un slujitor al Împărăției lui Dumnezeu. El a fost cel care mi-a
făcut cunoscute nevoile fiecărei Biserici din zonă, și prin el s-au cumpărat
locașurile de închinare din zonă, s-au reparat locașurile ce aveau nevoie
de reparații, au fost date ajutoare celor nevoiași. Era un om integru pe
care te puteai bizui, corect, demn de încredere. Alături de el a activat și
fratele Dumitrescu. Dacă ar fi fost mai mulți oameni ca Nicolae Iancu și
Dumitrescu în zonă lucrarea lui Dumnezeu ar fi progresat mult mai mult.
Ei au lucrat și cu mâinile lor la construirea locașurilor de închinare și au
mobilizat pe mulți alții reducând cheltuielile de construcție.
Fratele Petrică Găină
Păstor în Biserica Baptistă din Băuțari, fratele Petrică este un om
cu inima plină de dragoste pentru Domnul. Avea multe Biserici în zona
                                     -pag.190-
lui de păstorire, și mergea cu bicicleta la cele șapte Biserici pe care le
slujea. Imediat după căderea lui Ceaușescu la revenirea mea în țară am
cumpărat o mașină de la Timișoara cu 100.000 lei și i-am dăruit-o știind
câtă nevoie are de ea în slujirea Bisericilor din zonă.

Frații Petru Maranec, LucArnăut (cu soția sa Vârsavia) și

Petriu (cu soția Voichița)
Aceștia toți ne-au asistat cu actele de care aveam nevoie în
confruntarea cu Securitatea, deși știau că se expun la primejdii foarte
mari. Toți au fost credincioși dedicați Domnului în lupta ce am purtat-o
cu autoritățile comuniste fără să facă vreo concesie în această luptă
crâncenă.
Frații cei mulți, cei 140 de membri ai Bisercii Baptiste din
Caransebeș ale căror nume nu ni le amintim pe toate, dar care merită a fi
menționați deoarece au luptat cu un gând pentru Domnul refuzând să facă
compromisuri cu cei de la conducerea Uniunii Baptiste din București și
au preferat să fie excluși din Biserică, dar nu au cedat un pas. Numele
lor sunt scrise nu numai în cronica luptei pentru libertate religioasă în
România, ci și în cartea vieții Mielului pentru care au fost gata de jertfă.
Cine poartă responsabilitatea excluderii celor 140?
O întrebare pentru preşedinte: Cine poartă responsabilitatea
excluderii celor 140?
După arestarea noastră (Petre Cocârţeu, Ionel Prejban şi Nicolae
Rădoi) la 15 octombrie 1978, autorităţile comuniste au trecut repede
la alte măsuri extreme pentru a restabili controlul lor asupra Bisericii
Baptiste din Caransebeş. Înţelegând că îndemnul conducătorilor Uniunii
către membrii Bisericii de a abandona pe cei arestaţi şi de a se supune
ordinelor venite de la trădătorii Cultului nu vor fi ascultate, autorităţile au
decis excluderea tuturor membrilor Bisericii care nu se conformau acelor
cerinţe emise de cei instalaţi de partidul comunist la eşalonul superior al
Uniunii.
Astfel, au trebuit excluşi 140 de membri ai Bisericii, şi numai în
aceste condiţii cei 131 de „membri” (cei ce fuseseră disciplinaţi pentru
trăirea în păcate, cei ce nu mai frecventaseră Biserica, cei ce nu aparţineau
în nici un fel Bisericii) racolaţi la planul Uniunii au putut să domine
adunarea şi să îşi facă de cap în Biserică. Înţelegând că Ieremia Găvăgină
era prea compromis pentru a duce la bun sfârşit epurarea Bisericii prin            
                              -pag.191-
excluderea celor „nesupuşi”, autorităţile şi Uniunea au adus un alt păstor
(maleabil când era vorba de cerinţele Securităţii) şi un secretar docil,
care împreună au aprobat măsurile Uniunii care excludeau din Biserică
pe cei 140 de membri ce nu se lăsaseră reformaţi de Mara şi de Bărbătei
în acord cu cerinţele partidului.

Îi provocăm pe cititorii blogului nostru să identifice pe cei
vinovaţi, pe păstorii şi pe secretarul care şi-au pătat conştiinţa cu actul
samavolnic al excluderi din Biserică a unor oameni care erau supuşi
Domnului Isus şi procedau după principiul expus de apostoli: „Trebuie
să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni!” Unii mai sunt în
viaţă şi sunt încă activi ca „păstori.” Oare vor avea curajul să iasă în faţă?
Dacă ar fi oameni cu simţul responsabilităţii, ar proceda într-unul din
aceste două modalităţi.

1. Dacă ei cred că au procedat principial la excluderea a 140 de
fraţi şi surori din Biserică, să iasă în faţă şi să îşi apere acţiunea! Dacă au
făcut bine prin excluderea fraţilor şi surorilor lor, să spună public că sunt
mândri de ceea ce au făcut atunci.
2. Dar dacă au ajuns la convingerea că au făcut rău, ascultând de
autorităţi şi de conducerea coruptă a Uniunii de la Bucureşti, să păşească
înainte şi să îşi mărturisească păcatul pentru a primi iertare acum, cât
suntem încă pe drum şi există posibilitatea reconcilierii cu fraţii lor! Nu
cumva să ajungă la închisoare şi să plătească ultimul bănuţ!
Iată ce spun artorii… Mărturia lui Petru Anghel cu privire
la evenimentele de la Caransebeş din 1978.
Am avut în Caransebeş pe cel mai mare informator din Banat,
OPREA ROMULUS, zis RUSU. Era membru în Biserica Baptistă
din Caransebeş şi avea un rol de conducere. Acest om a dus pachete
la închisoarea din Caransebeş lui GHEORGHE GHEORGHIU DEJ,
când comunismul era în ilegalitate, ceea ce ne arată adevărata lui faţă şi
identitate. Acest satrap a dus în decursul anilor la Miliţie pe mulţi fraţi
care au facut parte din diferite Comitete de conducere a Bisericii. Deşi era
un om stricat, adică afemeiat şi beţiv, totuşi conducea Biserica noastră şi
era în relaţii foarte bune cu Departamentul Cultelor şi Uniunea Baptistă.
Era prieten intim cu IOAN STANCA şi cu Gheorghe BĂLEANU.
Dupa ce fratele LIVIU OLAH a fost destituit ca păstor, pe
acest informator l-a chemat MIHAI ȚEPERDEL, seful împuterniciţilor
de BANAT, şi i-a zis: Du-l undeva pe OLAH, unde nu sunt centre
universitare, la Reşiţa sau la CARANSEBEŞ. Acest om l-a căutat pe
                          -pag.192-
fratele LIVIU la apartamentul unde locuia, şi i-a zis: Frate OLAH, am
auzit de dumneata şi vreau să vă ajut. Aşa a ajuns fratele LIVIU OLAH
şi pe la Caransebeş. Fratele OLAH ca şi fratele MARCU NICHIFOR
nu cunoşteau oamenii versaţi. Amândoi erau oameni sinceri. Numai
că fratele OLAH când era aprope de Caransebeş (atunci când venea să
predice) era amendat de Miliție. Când mergea la satele din jur, era iarăşi
amendat. Amenzile erau aranjate de acel om care l-a invitat. Până în
final Comitetul a fost schimbat, deoarece s-a votat secret şi astfel au avut
loc alegeri corecte prin care au fost aleşi fraţii Nicolae RĂDOI, Petre
COCÂRŢEU, Viorel VUC, MIHUŢ Martin, Ioan TELEAGĂ, MĂDINA
Ion şi alţii. Acest informator a fost exclus de conducerea Bisericii. Fratele
Liviu s-a lămurit. Când a fost exclus, acest informator a pus o întrebare
fratelui Olah: “Eu ţi-am făcut bine, sau rău? Fratele Olah i-a răspuns:
“Dacă ai făcut bine, DUMNEZEU a văzut şi timpul va dovedi.”
La dezvăluiri, când a fost solicitat să depună mărturie împotriva
fraţilor ce nu admiteau compromisuri, el a zis, ca un bun informator: “ÎN
SÂNUL BISERICII A IZBUCNIT UN SCANDAL” şi ne-a acuzat că noi
am avut o atitudine duşmănoasă cu scopul de a descredita organele de
partid şi de stat, că am ameninţat cu diferite organizaţii de peste hotare,
precum şi intervenţia postului duşmănos EUROPA LIBERĂ. Apoi a
explicat cum s-a manifestat această atitudine: “În localitatea Oradea
există un fost păstor baptist pe nume Liviu OLAH, căruia datorita
manifestaţiilor sale duşmănoase şi antisociale i s-a ridicat dreptul de a fi
păstor şi a ţine predici, etc. Pe acest element duşmănos s-au găsit cei de
mai sus să-l invite la Caransebeş pentru a predica la amvonul Bisericii,
etc.” După aceste vorbe şi cei care au mai avut îndoieli, au ştiut că era
informator.
Pe de altă parte Ioan STANCA, zis BARBU şi GĂVĂGINĂ
Ieremia zis PETRESCU, au lucrat la denigrarea fratelui OLAH în
rândurile tineretului din Timişoara şi peste hotare. Acolo au avut pe
Arsenie LUCACIU, care venea des în România şi aducea osanale lui
Ceauşescu şi conducerii de stat. Fratele Liviu OLAH, cât şi membrii
ALRC au fost expulzaţi din România, o spune DORIN DOBRINCU,
directorul arhivelor de stat în articolul ‘’Libertate religioasă şi contestare
în ROMÂNIA LUI NICOLAE CEAUŞESCU”.
Informatori, trădători și agenți
Am obținut în sfârșit dosarul propriu de la CNSAS. Acum pot
vorbi în mai mare cunoștință de cauză despre informatori, trădători și
agenți cu nume conspirative.
                          -pag.193-
Informatorii
Erau oameni simpli, găinari, fără prea multă acreditare, care
credeau că își îmbunătățesc statutul social dacă turnau pe cei din jur la

Securitate. Nu aveau nume conspirative și erau consemnați în actele
Securității cu numele lor proprii. Am cunoscut o serie de astfel de
informatori. De exemplu, în Biserica Baptistă din Caransebeș opera unul
numit Oprea Romulus. Era un fapt cunoscut de toți membrii Bisericii că
el era informator. Se pare că boala era una de familie, deoarece Oprea
Nicolae, fratele lui Romulus, era și el un informator.

Trădătorii
O altă categorie, superioară celor dinainte. Aveau nume
conspirative și dădeau informații Securității cu scopul să obțină avantaje.
Astfel am cunoscut trădători printre vecinii mei, o femeie nemțoaică de
peste drum, primea bani să raporteze tot ceea ce vedea întâmplându-se
în preajma casei mele. Tot cu statutul de trădător era un individ ce se
declara prieten al meu, unul Tantu, care ocupa un post de distribuire a
buteliilor.
Agenții
Aveau o poziție superioară în colaborarea cu Securitatea.
Erau ca niște ofițeri ce lucrau pentru Securitate. Aveau nume conspirative.
Unii vorbeau de bine România când mergeau în străinătate, și apoi, când
se întorceau înapoi vorbeau America și alte țări apusene de rău. De fapt
se putea ghici că nu puteai să călătorești în țările capitaliste dacă nu erai
un agent al Securității.
Era evident că credincioșii baptiști și penticostali care călătoreau
în străinătate erau în slujba Securității. În anul 1980 de exemplu, Iosif
Țon pleacă într-un tur prin Europa de Vest, America și Extremul Orient.
Păstorul Traian Grec, conducător al Uniunii Baptiste din România se
plimba peste tot în lume. Un altul care călătorea în Apus sub Ceaușescu,
a fost păstorul Belciu Busuioc, dar se pare că acesta nu avea un nume
conspirativ. Belciu a fost un om excelent în timpul luptei noastre cu
Securitatea, dar ulterior a început și el să călătorească în Apus. Mai mult,
Belciu Busuioc a dat afară din Biserică pe membrii care încercaseră
să fugă peste graniță, dar nu reușiseră ci fuseseră prinși de grăniceri și
primiseră anumite sancțiuni pentru acest motiv. Era o măsură.
Cel mai mare dintre trădătorii de frați și în același timp agent a
fost Iosif Țon. După eliberarea din închisoare am descins la adresa lui și
l-am întrebat de ce a scris acea scrisoare defăimătoare la adresa noastră,
a celor condamnați de la Caransebeș. Răspunsul lui? Ca să șterg rușinea
țării!
                             -pag.194-
A venit la soția mea și la soția lui Petrică Cocârțeu și a stăruit de ele să
dea o declarație că recunoaștem că suntem vinovați și promitea că vom fi
eliberați imediat ce o va semna. De fapt eram aproape de eliberare când
el făcea presiuni asupra lor. După insuccesul lui Iosif Țon soția mea a
fost chemată de Securitatea la Timișoara, reținută acolo mai multă vreme
și presată să dea o declarație că suntem vinovați, iar în caz contrar să se
obișnuiască cu ideea că nu vom mai ieși afară! Era clar că Iosif Țon lucra
pentru Securitate.
Aceștia erau agenții Securității. Pe unii i-am știut din totdeauna.
Fiecare Biserică din România comunistă avea informatori și trădători
și agenți. Unii nu se sfiau să acționeze deschis, alții o făceau pe ocolite,
sperând să adoarmă vigilența credincioșilor pe care îi vânduseră, dar alții
erau foarte cutezători și foloseau informația că erau în slujba Securității
pentru a intimida pe oponenții lor în Biserici.
Se știe că unii au cedat sub presiunea crescândă a Securității,
după ce o vreme au respins gândul cooperării. Pe o serie din aceștia i-am
recunoscut din acțiunile lor, din schimbarea ce o dovedeau în vorbire,
acțiuni. Păstorii trădători sau agenți dădeau declarații la Securitate
în fiecare luni dimineața oferind informații despre cele survenite la
Casele de Rugăciune în care chipurile slujeau. Pe unii nu i-am bănuit
de colaborare, și am ajuns să cunosc adevărata lor loialitate după ce au
primit drepturi și privilegii de la Securitate, de exemplu privilegiul de a
călători în străinătate.
În timp ce unii aveau mustrări de conștiință în timp ce trădau
pe frații lor, alții stăteau la cafea cu persecutorii. Cert este că în timp ce
unii din frații noștri intrau la pușcărie sau li se lua pâinea de la gură, unii
păstori călătoreau în străinătate unde se achitau de obligația asumată față
de Securitate de a prezenta România într-o lumină pozitivă și mai apoi își
umpleau buzunarele cu bani primiți de la românii stabiliți în Apus, cărora
le muiau inima cu poveștile lor plângărețe.
Întorși în țară făceau celălalt serviciu cerut de Securitate, acela de
a ponegri societatea liberă a Apusului, și mai ales Statele Unite.
Este cunoscut cazul lui Petru Dugulescu sau al lui Belciu Busuioc,
care după călătoriile lor prin America pretindeau că americanii trăiesc
într-o societate asediată de rele ca și criminalitate, șomaj, droguri, și că
Bisericile Baptiste sunt o farsă, dar Biserica Satanei este puternică. Era
prin 1978 când unul din ei a spus, de exemplu, că păstorii americani duc
urși la Biserică pentru a distra pe oameni. La care unul din cei prezenți
a spus altora: „Mă Laie, auzi că urșii americani merg la Biserică, aici
                                  -pag.195-
încercăm să îi alungăm cu carbid!” Iar un altul: „Interesant, în America
și urșilor li se permite să meargă la Biserică, pe când nouă ne este interzis
de Partidul Comunist!”

Un alt lucru de condamnat la unii păstori dezertori este că după
Revoluția din 1989 s-au prezentat în Apus ca fiind luptători pentru
libertățile religioase sub Ceaușescu, ei care au făcut politica Partidului și
au împiedicat pe alții să participe la lupta pentru libertate.

După întoarcerea mea în România în primăvara anului 1990
am aflat de la martori oculari că păstorul Petru Dugulescu a acționat
împotriva suflului revoluționar până la căderea lui Ceaușescu, că în
momentul în care s-a aflat de căderea lui, să se înfățișeze imediat în piață
ca să vorbească mulțimilor. Nepotul prietenului meu, Nick Bush din
California, mi-a relatat ce s-a întâmplat în duminica din 17 decembrie
la Biserica unde era păstor Petru Dugulescu. Când a început să se
tragă în oraș, Biserica fiind aproape de casa lui Tokes, a intrat imediat
în atenția Securității. „Băieții” au trimis un bilet prin care cereau să se
închidă Biserica și lumea să fie trimisă acasă. Petru Dugulescu a refuzat
să primească în interiorul Bisericii pe cei care fugeau de împușcăturile
eratice ale securiștilor și a spus celor din Biserică să nu se asocieze
cu golanii, nici să nu meargă la casa pastorului Tokes. A încheiat cu
rugăciune imediat, trimițând pe oameni acasă și sugerând din nou celor
ce plecau „să nu creem probleme, deoarece suntem creștini.” Înainte de
arestarea lui Ceaușescu nici un păstor din Timișoara nu a participat cu
nimic la manifestațiile de protest ale populației orașului.
Ulterior, păstorul Petru Dugulescu a pretins că el a fost pe baricade
alături de cei ce făceau demonstrație împotriva lui Ceaușescu pe când
acesta era la putere. În Apus s-a prezentat mereu ca un erou al revoluției
din 1989. Nu numai el a măsluit adevărul. Păstorul Constantin Chisăliță
deși slujise cu scumpătate vechiul regim, a pretins după revoluție că
el a fost la închisoare pentru Hristos și s-a alăturat Asociației Foștilor
Deținuților Politici din România, primind anumite beneficii la care numai
deținuții politici sunt îndreptățiți, deși a rămas în solda Securității și după
decembrie 1989.
În loc ca acești păstori să fi acționat ca trădători, ei ar fi putut
acționa ca și agenți ai luptei pentru libertate. Lucrul acesta ar fi dus
într-adevăr la o schimbare a situației cultelor evanghelice. Când Aurel
Popescu, Pavel Nicolescu, Liviu Olah erau persecutați, dacă Bisericile
ar fi protestat și credincioșii Bisericilor ar fi manifestat opoziție față
de prigoanele unor credincioși, dacă ar fi susținut lucrarea Comitetului
                           -pag.196-
Creștin de Apărare a Libertății Religioase și de Conștiință, alta ar fi fost
situația credincioșilor sub Ceaușescu.

Trădătorii Credinței

Au fost mulți, probabil mai mulți decât eroii credinței. Pe unii
i-am cunoscut personal, deoarece și-au intersectat calea vieții lor cu calea
vieții mele. Pe alții i-am cunoscut din spusele altora și din scrierile ce au
apărut după ce s-a dat accesul la dosarele Securității. Îi datorăm mult
fratelui Daniel Mitrofan pentru cele două cărți scrise despre fenomenul
colaboraționist al baptiștilor sub comunism, una Pigmei și uriași, alta
Pași. La fel de importantă este și informația ce o dă pe blogul personal,
Centrul de Istorie și Apologetică.
Lista infamiei
Agenții din dosarele Securității ce activau în Biserici în diferite
funcții:
PETRE N. POPA, agent de securitate cu numele conspirativ
„PEPO”, (PASI – la pagina 575) fost secretar general al Cultului
prin cooptare între anii 1960-1962, fost redactor şef la revista Cultului,
Îndrumătorul Creştin Baptist. A fost unul din cei mai caustici informatori
baptişti.
IOAN BUNACIU, director al Seminarului, predicator, păstor –
cu numele conspirativ BACIU. A acceptat în Seminar printre studenții
propuși de Bisericile Baptiste și pe cei impuși de Securitate, cu care avea
un pact, știind foarte bine că aceia nu erau creștini, ci agenți ai Securității.
Astfel, a lăsat în urmă o serie lungă de păstori compromiși pe care i-a
instruit el însuși i-a deformat prin nivelul scolastic scăzut al Seminarului
și prin exemplul său de om corupt și decăzut.
Statura joasă a lui Ioan Bunaciu se poate vedea și din faptul că
a recurs la plagiere în articolele ce le publica în Îndrumătorul Creștin
Baptist pe tema istoriei baptiștilor din România. Folosea fără rușine
un manuscris al lui Alexa Popovici ce era în mâinile Scurității de când
acesta din urmă plecase din țară în Statele Unite. Mai este nevoie de
comentarii? Ioan Bunaciu avea la îndemână materialele deținute de
Securitate, și Securitatea avea toată grija de a nu se compromite. Mai jos
redăm documentul Securității așa cum l-a publicat Daniel Mitrofan.
CONSTANTIN BĂLGRĂDEANU, cu numele conspirativ
                              -pag.197-
„STÎNGU IULIU”, fost secretar general al Cultului, dădea notele
informative pline de patimă. Acest lucru a fost remarcat şi de ofițerii de
Securitate (pag. 588 secretar al Cultului – STÎNGU IULIU).
IOACHIM ȚUNEA, cu numele conspirative „FAGURE” şi
„PASTORUL”, fost secretar general al Cultului, consilier cu relațiile
externe şi redactor şef la revista Cultului, Îndrumătorul Creştin Baptist,
dădea note foarte precise, distante, dar eficace, de interes operativ din
cadrul Cultului, folosit atât în țară cât şi în străinătate. Prin el Securitatea
şi Departamentul Cultelor implementau directivele, orientările şi
îndrumările, de asemenea era personaj cheie în eliminarea activităților
problematice din cadrul cultului.
BOLEA IONEL, cu numele conspirativ „IONESCU
VINTILĂ”, poet ce a scris printre altele poezia Remușcarea lui Iuda.
Bine ar fi fost să fi scris acele versuri ca și mărturisire a propriei trădări.
TRUȚA IOAN cu numele conspirativ „TRAIAN IONESCU”,
păstor la Biserica Creştină Baptistă „Speranța”, Arad, dădea cele
mai diplomatice note informative, distant, analitic, fără implicare
sentimentală.
GĂVĂGINĂ IEREMIA, cu numele conspirativ „PETRESCU”,
(Cartea Pași, la pagina 602) fost păstor baptist şi preşedintele Comunității
Baptiste Timişoara. Avea adeseori în notele sale un limbaj de cartier:
„Olah, pretinsul evanghelist” (468), „gaşcă de tineri”, „gaşcă de la
Biserica din str. Herăstrău” (469), „credincioşi de teapa lui” etc.
TANC AUREL, cu numele conspirativ „CRIŞAN”.
POPLĂCEAN DOINEL OCTAVIAN BENIAMIN, cu
numele conspirativ “OCTAVIAN” a fost recrutat ca informator de către
Securitate pe data de 6 august 1981. În publicația Ora de Sibiu din data
de 19 august 2009 a apărut următoarea ştire:
“Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a cerut
Curții de Apel Bucureşti să constate că păstorul sibian Doinel Octavian
Beniamin Poplăcean, a colaborat cu Securitatea. Acțiunea CNSAS a fost
introdusă în instanță în aprilie, după ce, anterior, Cultul Creştin Baptist din
România – Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România a solicitat
verificarea lui Poplăcean în baza Legii 187/1999. Procesul a început, în
iunie, la Curtea de Apel Bucureşti şi va continua pe 22 septembrie. Din
acțiunea depusă de CNSAS rezultă că Poplăcean a fost recrutat în calitate
de colaborator pe 6 august 1981, “pentru supravegherea informativă în
cadrul Cultului Baptist din Sibiu”. La acea dată a semnat angajamentul
olograf, preluând numele conspirativ de colaborator “Octavian”. În
                                   -pag.198-
procesul recrutării, Poplăcean a furnizat informații despre “cetățenii
străini care vizitează Cultul Baptist din Sibiu, precum şi cu privire la
păstorul baptist Teutsch Friederich, care în 1980 a rămas ilegal în RFG”.
Colaborarea cu Securitatea a durat până în 1989. “Octavian” a declarat în
angajamentul semnat cu Securitatea: “cunoscând că apărarea patriei este
o îndatorire a fiecărui cetățean, mă angajez de a colabora cu organele de
Securitate”.
Doinel Octavian Beniamin Poplăcean a furnizat note cu valoare
operativă referitoare la activitatea mai multor emisari cultici din
străinătate sau grupări baptiste care au vizitat comunitatea baptistă din
Sibiu, informații privind starea de spirit în rândul credincioşilor cu ocazia
desfăşurării lucrărilor Congresului Baptist sau date despre profesorii şi
păstorii baptişti care aveau legături cu străinătatea. “Dovada importanței
pârâtului pentru organele de Securitate”, arată CNSAS, “este confirmată de recompensele primite sub forma unor
aprobări de a călători în străinătate, fiind de notorietate că în timpul
regimului comunist acest lucru era refuzat majorității românilor”.
Unul din ofițerii de securitate a consemnat, într-un raport din 1983, că
Poplăcean poate pleca în străinătate deoarece “are o situație materială
bună, se împacă foarte bine în
familie, nu are rude în străinătate şi nu are de gând să rămână în altă
țară”.
MEGYEȘI IOSIF, cu numele conspirativ „BOROŞ”, păstor
baptist. – (Cartea Pasi la pagina 612)
STANCA IOAN, cu numele conspirativ „BARBU”, fost păstor
al Bisericii Baptiste din str. Zăvoi nr.12 Timişoara.
COVACI NICOLAE, cu numele conspirativ „IONESCU”, fost
preşedinte al Uniunii Baptiste şi păstor al Bisericii nr. 2, Oradea.
GHEORGHIȚĂ NICOLAE, cu numele conspirative
„SANDU”, „GEORGESCU”, „POPESCU”, fost păstor al Bisericii
Baptiste nr. 2 Oradea.
DUGULESCU PETRU, cu numele conspirativ „DAVID
ŞTEFAN”, fost păstor. (482) «Motivarea recrutării sale a fost următoarea:
În scopul asigurării unei supravegheri informative calitativ
superioară în rândul elementelor care fac parte din Cultul Baptist în
Oraşul Hațeg şi împrejurimi, a cunoaşterii în timp util a oricăror acțiuni
de natură ostilă întreprinse sub masca Cultului, precum şi a activității
desfăşurate de diverşi emisari cultici din străinătate care ne vizitează zona,
cu reale posibilități în rândul Cultului… S-a remarcat, de la repartizarea
sa în zona Hațeg, ca un deservent activ al Cultului Baptist, bine pregătit,
                            -pag.199-
cu calități oratorice şi influență în rândul membrilor Cultului Baptist,
inclusiv în rândul intelectualității, cu tendințe anarhice, chiar ignorând
unele indicații şi orientări cultice superioare, afirmându-se totodată ca
un discipol al ideilor cultice propovăduite de Țon Iosif, încercând cu
insistență recunoaşterea sa măcar zonală, ca şef ideologic al Cultului
Baptist…
MARA CORNEL, cu numele conspirativ „TURCU”, (Cartea
Pasi la pagina 631), fost păstor la Biserica Baptistă din Braşov şi
preşedinte al Uniunii Baptiste.
BĂRBĂTEI PAUL, cu numele conspirativ „PAVELESCU” ,
(Cartea Pasi la pagina 631), de profesie jurist şi fost secretar general al
Uniunii Baptiste.
HUȘANU MIHAI, cu numele conspirativ „MIHU”, (Cartea
Paşi la pagina 631), păstor al Bisericii Baptiste din Mănăștur, Cluj, fost
preşedinte al Uniunii Baptiste.
TALPOȘ VASILE, cu numele conspirativ „PROFESORUL”,
(Cartea Paşi la pagina 631), este păstor la Biserica „Nădejdea”, Bucureşti,
fost rector al Institutului Teologic Baptist Bucureşti (Pași, la pagina 635)
Daniel Mitrofan despre un document ce îl privește pe Ioan
Bunaciu:
Din întâmplare am dat peste un document din arhivele Securităţii
cu privire la nişte articole de istorie baptistă oficială (tot în serie) scrise
de acelaşi autor, însă în vremuri mai îndepărtate, tot în revista Cultului
Baptist, care se numea pe atunci Îndrumătorul Creştin Baptist. Este
interesant de cine era susţinut din culise autorul [Ioan Bunaciu]!
Iata documentul şi transcrierea lui:
MINISTERUL DE INTERNE –
STRICT SECRET
U.M. 0647 Exemplarul nr. 1
Nr. 13/8 din 1 MAR 1979
Catre DIRECTIA I/140
O sursa a unitatii noastre ne-a informat
                               -pag.200-
ca…………………………….
N.N. – Sursa ne-a pus la dispozitie un 
material apartinind lui ALEXA POPOVICI din SUA
xxxxxxxxx, adresat UNIUNII COMUNITATILOR BAPTISTE
din Buc.- Bd. N. TITULESCU 56 A.
Din continut reies acuzatiile de plagiat pe
care ALEXA POPOVICI le aduce lui IOAN BUNACIU –
directorul SEMINARULUI TEOLOGIC BAPTIST din Buc.
Acesta a scris si a publicat o serie de articole în
revista “Indrumatorul”, care au avut ca sursa de
inspiratie lucrarea lui ALEXA POPOVICI – “ISTORIA
BAPTISTILOR din ROMANIA”.
Pentru acest motiv, ALEXA POPOVICI este
dispus sa faca apel la o serie de organizatii
religioase din strainatate daca nu i se expediaza
imediat manuscrisul lasat in tara si folosit de
BUNACIU.
Anexa: 1 mat. in original
SEFUL UNITATII
L.S. Data 1.III.79
Redactat……..
2 exemplare
Anexa 1 mat. original
Rezolutia scrisa pe această nota este:
Tov. Cpt. Zapodeanu
Impreună cu [Inspectoratul] I.M.B. urmariti
reactia si sa nu se ajunga la compromiterea lui
Bunaciu.
Semnatura indescifrabil
03.03.1979
Ciudat este faptul că cei enumerați în lista de mai sus nu au avut
demnitatea să recunoască faptul că au fost oamenii Securității dând
rapoarte cu privire la frații lor pe care trebuiau să îi apere în fața lupilor
comuniști. Vor da odată socoteală la tronul judecății lui Dumnezeu!
Pe pagina alăturată este fotografiată o notă ce am primit-o
                              -pag.201-
personal de la CNSAS când am cerut identificarea celui ce se ascundea
sub numele conspirativ de Dogaru Vasile. Mirarea mi-a fost să descopăr
în spatele numelui conspirativ pe unul din predicatorii pe care îi credeam
foarte sinceri și dedicați lui Dumnezeu.

-pag.202-

-pag.203-

Vucu Iacob venea des în casa mea și slujea de asemenea frecvent
în Biserica Baptistă din Caransebeș, și se părea că este un om cinstit și
cu frică de Domnul. Consternarea mea a fost mare când am constata
contrariul.

Multe nume conspirative au rămas fără corespondent, deoarece
Securitatea nu vrea să le divulge numele. În multe documente în care
apar numele unor colaboratori pe care Securitatea actuală nu vrea să îi
desconspire peste numele respective au pus tuș. Uneori au acoperit cu
tuș rânduri întregi deoarece informația lor putea să ofere posibilitatea
identificării acestora.

Ajutor pentru Bisericile Baptiste din Caraș Severin

Un alt scop al vizitei mele făcute în România în primăvarea
anului 1990 a fost acela de a ajuta pe frații noștri să își cumpere Case de
rugăciune în satele și orașele unde se constituiseră congregații baptiste,
dar Guvernul ceaușist împiedicase construirea sau cumpărarea de locașuri
de rugăciune. Schimbarea climatului politic din România după 1989 ne-a
permis o implicare mai directă în ajutorarea lucrării Bisericilor Baptiste
din zona Caraș Severin.
Construcții și achiziționări
„Treci în Macedonia și ajută-ne! Faptele Apostolilor 16:9
Împreună cu fratele Nicoluță Iancu am colindat regiunea Caraș
Severin, am luat aminte la trebuințele evidente ce le constatam la fața
locului și am donat bani pentru construcții noi și pentru achiziționări de
clădiri ce erau potrivite pentru a fi transformate în Case de rugăciune
(Caransebeș, Oțelul Roșu, Măru, Pipirig, Marga etc.). Alte Biserici au
fost ajutate să își repare locașurile de închinare ce nu putuseră fi reparate
sub Ceaușescu (Bucova, Rusca, Turnu Ruieni etc.). Unii păstori aveau
nevoie de autoturisme pentru a putea să slujească multele Biserici pe
care le aveau. Nevoile erau așa de mari, că am ajuns la fundul sacului
de bani ce îi luasem cu mine în România. Aveam și $25.000 ce îi luasem
pentru a cumpăra o vilă pe malul Mării Negre unde obișnuisem să
merg la băi aproape anual în vremea când fusesem în țară înainte de
condamnarea mea la închisoare. Când am terminat banii destinați pentru
cumpărarea Caselor de rugăciune, am stat de vorbă cu Mărioara și am
                       -pag.204-
decis să renunțăm la cumpărarea vilei și să dăm și banii aceia pentru
achiziționarea altor proprietăți pentru Biserici. Curând și acest fond a
fost epuizat. În final am luat bani împrumut pentru a putea finaliza ceea
ce Dumnezeu îmi pusese pe inimă. Casa ce am zidit-o în Turnu Ruieni
am donat-o frățietății din zonă să fie vândută și banii folosiți în slujba
Domnului.
Lucrarea de ajutorare a fost continuată și după reîntoarcerea
noastră în Statele Unite. Familii sărace ce aveau nevoie de case, familii
ce suferiseră incendii ce le distruseseră casele, familii ce aveau nevoie
de reparații la case, au fost mereu ajutate de Mărioara, soția mea, care
a înțeles că are această chemare să ajute pe cei năpăstuiți. Redau în
continuare doar o scrisoare din multele primite ca mulțumire pentru
ajutoarele trimise în România.
Pentru fratele Lae și Mărioara Rădoi
Noi, Biserica Creștină Baptistă din localitatea Marga, județul
Caraș-Severin, prin slujitorii Bisericii, păstori, fratele Petrică Găină
și fratele Dănilă Mihăiță, venim cu respect frățesc și vă aducem la
cunoștință că Lăcașul de închinăciune al Bisericii a ajuns după
mult timp la finalizare. Nu uităm ajutorul pe care l-ați dat, punând
bazele acestui frumos edificiu, chiar de la cumpărarea terenului,
apoi proiectul și fundația, care au costat enorm și la care ați
dăruit toată cheltuiala, așa cum ați făcut și la multe alte locașuri
din zonă, după cum am mai spus-o și cu alte ocazii. Domnul vă va
binecuvinte cu răsplata veșnică.
Noi nu eram siguri că putem finaliza construcția, dar Domnul
ne-a ajutat și am hotărât ca luni 26.12.2011 să avem Slujba de
inaugurare, la care vă invităm să participați cu drag. Timpul este
foarte scurt și dacă nu se poate, vă înțelegem, dar oricând aveți
posibilitatea, vă așteptăm să veniți cu drag pentru a vedea această
minunată lucrare la care așa cum am spus ați participat, și nu
numai să o vedeți, dar și să participați la slujbe.
Nu vă uităm și nu vom uita nici de rezistența eroică pe care
ați avut-o în timpul regimului comunist – ateu, ținând la o curată
lucrare a Sfintei Evanghelii.
Cu respect, pentru fratele Lae și sora Mărioara
Păstori: Petrică Găină și Dănilă Mihăiță
                             -pag.205-
Știam că ajutasem pe săracul care cerea ajutor, și știam că
Dumnezeu promisese că se va îngriji de cel care are grijă de sărac. Și
totuși, la doar zece ani după ce se schimbase Guvernul în România, la
finele secolului, mă simțeam epuizat și neputincios să merg mai departe.
Unde erau promisiunile Domnului?
Mi-am amintit atunci de paza
divină care îmi fusese acordată
de-a lungul anilor în cursele multe
și lungi pe care le făcusem cu
truckul prin America.
Cum m-a scăpat Dumnezeu din pericolele transporturilor

Multe au fost instanțele în care Dumnezeu a intervenit cu mâna
Sa pentru a mă scăpa pe mine și pe ai mei din pericolele multe și inerente
ce apar atunci când lucrezi pe truck. Voi aminti câteva din ele.

Ajutorul ce nu lipsește în nevoi
Dumnezeu mi-a izbăvit sufletul ca să nu intre în groapă și viața mea
vede lumina. Iov 33:28
Cel primit de mine în 1989 a fost comandat de alții, dar l-am
primit eu. Acesta l-am comandat eu pentru Bill. Avea tot ce și-ar fi dorit
și imaginat un truckist .Loc de dormit pentru opt persoane, frigider,
freezer, chiuvetă, apă caldă, microwave, aer condiționat, mașină de gătit
Doar lumina zilei mi-a arătat pericolul din care ne scăpase Dumnezeu
În 1984 transportam materiale împreună cu băiatul meu cel mic,
Bill, ce avea atunci vreo 15 ani. Pe un deal, iarna, truckul a început să
patineze în timp ce conduceam pe pantă în sus din pricina poleiului.
Mergea tot mai greu până s-a oprit din mers, deși eu acceleram. Când
truckul a început să patineze în loc, știam că următorul lucru va fi plecarea
truckului la vale. I-am strigat băiatului să sară jos din truck, deși nu știam
ce o să facă noaptea în timpul iernii în pustietate! După ce băiatul a sărit
                                      -pag.206-
jos am încercat să manevrez truckul în timp ce aluneca în spate. Mi-am
dat seama că era imposibil. Știam că la marginea drumului era prăpastia.
M-am rugat Domnului în timp ce manevram, și Dumnezeu a făcut ca
spatele truckului să se oprească într-o grămadă de nisip. După ce s-a
luminat de ziuă am văzut din ce prăpastie ne-a scăpat Dumnezeu.
Când frânele au luat foc
Altădată, coboram pe o pantă mare și nu aveam jet brake în
vremea aceea. Încărcătura era foarte grea, fier mult. Pe pantă în timp ce
încercam să frânez, frânele au luat foc. Panta era foarte lungă și eram fără
frână. Focul mergea după noi țâșnind din frânele truckului. Am înțeles
imediat pericolul mare. Credeam că nu mai este nici o scăpare. Mă rugam
cu voce tare și ziceam „Doamne, Doamne, scapă-ne.” „Doamne nu ne
lăsa!” Dintr-o dată s-a făcut o mică pantă spre dreapta unde era o casă
și am putut ieși din drum. Am rupt poarta omului și gardul proprietății.
Viteza s-a redus și în cele din urmă am putut opri. Omul a sărit imediat
cu apă să ne ajute să stingem incendiul. Când totul s-a terminat cu bine
am mulțumit din nou lui Dumnezeu și am înțeles din ce pericol mare ne-a
scăpat.
Un accident ce putea să ne coste viața
Într-o altă împrejurare, Bill, băiatul ce mă însoțea în cursă,
conducea truckul și la un moment dat s-a întins după o casetă, fără să
observe că truckul intrase deja într-o curbă, ceea ce a dus la răsturnarea
truckului. Eu eram în pat și în cădere mi-am rupt șase coaste și am fost
propulsat în fața truckului. Dumnezeu a oprit providențial truckul în fața
mea, așa că nu am fost strivit de cabina truckului ce s-a oprit la doi metri
de mine. Dumnezeu îmi arăta că îmi cruța viața din nou.
Ațipind la volan
În 1989 călătoream cu truckul cel nou achiziționat de la New
York spre California. Aveam un șofer pe care îl instruiam, dar nu puteam
să dorm când conducea el pentru că era tare nepriceput, așa că după multe
ore de nesomn, la ieșirea din orașul Phoenix, fiind foarte obosit, am ațipit
la volan. Am ieșit cu o roată pe iarbă, iar cu cealaltă am rămas pe ciment.
Am pus frâna tare, ceea ce a dus la ruperea centrului bulon, iar truckul
s-a răsturnat pe partea stângă și se târa pe asfalt. În timp ce truckul
                                          -pag.207-
se târa pe asfalt, eu mă rugam ca Dumnezeu să ne scape. Rugăciunile nu au
rămas fără răspuns. Am scăpat și atunci fără nici un fel de rănire.

Adormit la volan

Odată în drum spre New York am adormit la volan și în fața
noastră a apărut un pod și o groapă! Truckul se îndrepta lateral de pod,
direct către groapa peste care era construit podul. Trezit din moțăială am
strigat către Domnul să mă ajute să redresez truckul, deoarece remorca a
început să oscileze incontrolabil la dreapta și la stânga. Și de data aceea
Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea și am reușit să trec cu bine peste pod.
Între stâncă și prăpastie
Când păstorul Petrică Găină a sosit într-o vizită în Statele Unite,
l-am luat cu mine în câteva curse pentru a vedea și el frumusețea Americii.
Așa se face că într-o călătorie treceam prin munții Shasta din Califonia
și îi arătam peisajul ieșit din comun. În partea dreaptă stâncă, în partea
stângă prăpastie. În timp ce conversam cu el, am încercat să iau cana cu
cafea de la locul ei, și nu știu ce s-a întâmplat, dar m-am trezit căzând
jos de pe scaun. Întuitiv am tras volanul spre dreapta deoarece știam că
în stânga era prăpastia. Urma să ne izbim în peretele stâncii, dar în mod
miraculos, Dumnezeu ne-a ajutat să evităm izbitura de peretele muntelui.
Motorhome-ul a scăpat fără zgârâieturi, iar noi am scăpat cu viață. I-am
spus fratelui Petrică Găină că Dumnezeu a avut două motive pentru care a
cruțat truckul meu: În cazul lui Petrică, el nu își sfârșise slujba predicării
și chemării la mântuire a
celor nemântuiți, iar în cazul
meu, Dumnezeu îmi dădea
timp să mă pocăiesc mai
mult!
Un cauciuc explodat
Mai amintesc încă un
incident. Eram cu băiatul cel
mic într-o cursă și tocmai părăsisem zona orașului Chicago. Băiatul era
la volan și conducea având în partea dreaptă
                                      -pag.208-
un râu mare. La un moment dat unul din cauciucuri a explodat, ceea ce a dezechilibrat puternic
truckul. Din pat am încercat să îl ghidez pe băiat strigându-i: „Ia-o la
stânga, ia-o la dreapta…” A reușit să iasă de cealaltă parte a autostrăzii
și a a oprit truckul la timp pentru a nu intra în fața traficului ce venea
spre noi. El nu avea carnet încă, avea doar 15 ani, dar a acționat atât de
bine că șoferii ce au observat mișcarea ne-au felicitat pentru felul cum
am redresat truckul. Eu știam că felicitările i se datorau lui Dumnezeu.
El ne-a scăpat din acea situație imposibilă în care la viteza ce o aveam
indiferent în ce parte trăgeam am fi fost omorâți. Puteam să ne înecăm în
râu sau să ne trezim izbiți de traficul ce venea din direcție opusă.
Astfel de izbăviri miraculoase (am prezentat doar opt din multele
pe care le-aș putea relata) îmi veneau în minte în timp ce bolnav, incapabil
de lucru, străbăteam străzile orașului Los Angeles chestionând pe
Dumnezeu cu privire la situația în care mă aflam. De ce refuza Domnul
să îmi ofere o izbăvire similară atunci?”

 

-va urma-

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.