„Salvatori” anexați comunismului- din Anexa Complementară (1)

Mai mult de jumătate din „O cetate de necucerit” a lui Nicolae Rădoi o constituie ANEXELE.

Dacă e să ne referim și la prima (Anexă complementară) care nu e numerotată, atunci numărul lor total e de 26. O privire fugace peste această a doua parte a cărții ne oferă cîteva detalii: variabilitate mărită (ca întindere și tematică) a capitolelor, mărturii ale terților acompaniate de comentarii ale autorului, copii după înscrisuri alternînd cu comentarii ale autobiografului. Iată doar cîteva remarci…

Trebuie să mărturisesc că parcurgînd prima anexă, cea intitulată ANEXĂ COMPLEMENTARĂ, am întîmpinat ceva rezistență la fragmentarea ei. Am ales împărțirea ei pe sub-sub-capitole tocmai datorită întinderii ei excesive: aproape 70 de pagini!

Așadar să purcedem…

După o  nemeritată și exclusiv decisă apologie a subsemnatului, una făcută de către Rădoi Nicolae, în „Din nou despre „salvatori”, ne sunt oferite două exemple de iluștri „salvatori”: Talpoș Vasile alias PROFESORUL și Ieremia Găvăgină. Asta pe lîngă cei cinci nou instalați (nenominalizați) în fruntea Comitetului de la Caransebeș, după încarcerarea „trioului” Prejban-Cocîrțeu-Rădoi.

În „Caransebeșul de după… Cine au fost protagoniștii (I)” aflăm de cîteva premiere în istoria baptistă română. O mostră: aduăgarea lui George Dancea la lista „salvatorilor” informatori din Caransebeș. De aceea pastorului (actual) Sandu Budimir din Caransebeș i se cere cooperarea în deconspirarea celor „recuperați” ceva mai tîrziu de Gancea, cel e avea să devină secretarul bisericii.

Caransebeșul de după … Cine au fost protagoniștii (II)” ne destăinuie că după arestarea „trioului”  „salvatorul Ieremia Găvăgină” e instalat păstor la Caransebeș. Asta nu pentru mult timp, căci îi va urma Viorel Clintoc, cel ce avea să „colaboreze” bine-mersi cu Comitetul impus de autoritățile comuniste. Astfel se face că asupra lui Clintoc planează ceva nori de suspiciune, deși oficial nu i-a reprimit ca membri pe cei ce fuseseră excluși.

Dacă tot e să rămînem în Caransebeș, dar în „Caransebeșul de după… Contestări ”, aflăm că George Dancea (din secretar devenit păstor, actualmente în Florida, America) a considerat de cuviință să conteste multe din relatările lui Nicolae Rădoi!?! Și culmea, în sprijinul lui Dancea a sărit și Cocîrțeu Petru! Doamne unde am ajuns!!!! 😦 Rădoi îi pune lui Dancea cîteva întrebări „încuietoare”, mai mult decît retorice, la care nu știm ca George Dancea să-i fi răspuns.

În „Realizările fratelui Viorel Clintoc la Caransebeș” ne e prezentat un Viorel C. controversat. Lăsăm cititorul să-și formeze (cu discernămînt) o părere despre Viorel Clintoc, actualmente pastor la Akron, Ohio, USA. Interesant cum unii păstori conexați la Caransebeșul acelor vremuri, actualmente sunt bine-mersi in America!

Fratele Rădoi schimbă registru „salvatorilor” și ajungem la nimeni altul decît Iosif Țon. Nu se putea atunci ca marile evenimente din lumea baptistă românească să nu treacă și pe la fostul student de Oxford! Ne sunt oferite de ciobanul Lae „Dovezile cooperării lui Iosif Țon cu securitatea între 1976 și 1981”. Nu sunt multe. Doar șase, aici. Dar sunt sugestive!

Încheiem acest prim fragment din lungul capitol al Anexei complementare cu „Iosif Țon și curvia cu dumnezei străini”. Aici Nicolae Rădoi are o sclipire genială! Folosește drept bumerang o perifrază din faimoasa broșurică a acelor vremuri, „Cine își va pierde viața” a lui Iosif Țon, pentru a i-o întoarce drept în frunte!

Citiți și vă veți minuna!

ANEXĂ COMPLEMENTARĂ

Din nou despre „salvatori”

Coroborând informaţia pe care noi am oferit-o în ciclul „Salvatorii Cultului Baptist” vin două articole ale lui Barthimeu aici (1) și aici (2) să
completeze și să elucideze anumite lucruri legate de unul din „salvatori,” Vasile Talpoș, cel care a activat ca și agent al Securității sub numele
conspirativ de „Profesorul”. Mulțumim lui Barthimeu pentru intervenție, mai ales că unul din cititori își permitea să pună la îndoială cele relatate
de noi.
Ceea ce uimește la acești „salvatori” este că trădează fără să clipească pe frații lor trimițându-i la tortură și la închisoare, dar în
același timp pozează în cei mai morali subiecți ai timpului lor. Despre Vasile Talpoș, cel care are pe conștiință trădarea fraților săi de la Iris,
se povestește cum, pe vremea comuniștilor când preda la Seminar ținea lecții moralizatoare studenților și îi mustra aspru dacă afla că unii din
aceștia și-au permis să copieze sau să se folosească de munca altora pentru a suplini lipsa lor de hărnicie. Unul dintre foștii seminariști
menționa un astfel de incident când „Profesorul” i-a chemat la cancelarie și le-a spus cu lacrimi în ochi că, faptul că și-au permis să copieze este
o gravă abatere de la normele morale creștine ce, dacă nu este eliminată va duce la sminteli și mai mari. „Profesorul” avea dreptate, dar cum de
nu își aplica sieși ceea ce învăța pe alții? Oare cum a fost posibil ca Vasile Talpoș să verse lacrimi de mila studenților ce își mai permiteau
să copieze, dar să nu simtă mustrare în conștiință pentru frații pe care i-a trădat și i-a dat pe mâna Securității pentru a fi maltratați (vezi în articolele menționate informația că unuia i s-a aplicat un tratament barbar în urma deconspirării lui de către Vasile Talpoș)? Probabil că ar fi fost mult mai bine pentru el și pentru Cultul Baptist dacă și-ar fi ales cariera de actor. L-ar fi prins mult mai bine decât cea de „Profesor” și năPăst(uiit)or.

Ieremia Găvăgină „salvează” Biserica Baptistă din Caransebeș

În anul 1978 Biserica Baptistă din Caransebeș a dat un exemplu tuturor Bisericilor din România despre felul în care trebuiau făcute alegerile de Comitet. Fără să ceară aprobarea autorităților, Biserica Baptistă din Caransebeș a ales în Comitetul ei oameni ce aveau o bună mărturie în comunitatea celor răscumpărați, oameni ce nu se

                                                   -pag.229-
lăsau cumpărați și intimidați de autorități. După alegeri împuternicitul și primarul și secretarul de partid al orașului nu au mai putut dicta în
Biserică. Nimeni nu a înțeles atât de bine pericolul pe care îl reprezenta Biserica Baptistă din Caransebeș pentru ordinea socialistă și pentru
trezirea din somnolență a altor Biserici baptiste ca autoritățile comuniste și colaboratorii acestora din Bisericile Baptiste. De aceea autoritățile au
trecut imediat la represalii ordonând conducerii Cultului Baptist să dea afară din Comitet și să dea afară din Biserică pe cei indezirabili, ceea
ce nu s-a reușit, Biserica stând pe poziție și refuzând să se conformeze cererilor samavolnice venite de la conducerea Uniunii.

Drept urmare autoritățile au hotărât punerea la închisoare a unor membri ai Comitetului Bisericii și „restructurarea” ei. După închiderea
noastră (Ionel Prejban, Petre Cocârțeu și Nicolae Rădoi) în fruntea Bisericii au fost promovați colaboratorii Securității care manifestau
obediență orbească. Au fost instaurați înapoi în Comitetul Bisericii membrii vechi care colaboraseră cu Securitatea și semnaseră pentru
condamnarea noastră. Cinci dintre ei erau informatori. A fost desemnat un nou secretar al Bisericii și ca păstor a fost pus din nou Ieremia Găvăgină, vechiul colaborator cu autoritățile comuniste. La cererea Securității au fost radiați din registrul Bisericii 140 de membri care nu acceptaseră să se dea de partea autorităților și s-a întocmit un registru nou cu 130 de membri, printre care au fost racolați toți cei ce fuseseră disciplinați înainte pentru trăirea în păcat, pe colaboratorii Securității, pe cei care au acceptat noile măsuri, etc. Printre „membri” figura și numele unei dansatoare de la restaurantele și cluburile orașului.

Prin acțiunile menționate s-au realizat mai multe obiective ale Securității în Biserica Baptistă din Caransebeș:

a. Au fost eliminați toți cei ce nu cooperau cu autoritățile. Epurarea acestora a permis autorităților să dicteze în congregația ce a
rămas în urma modificărilor.
b. Au fost racolați noi membri, pentru a da impresia că Biserica nu a fost decimată.
c. S-a impus un Comitet ce asculta de Securitate.
d. S-a oprit trezirea Bisericii care începuse să vadă ce datora lui Dumnezeu și ce datora Cezarului.

La iniţiativa Securității noul și vechiul păstor al Bisericii a început o lucrare de apostolat mergând pe la cei excluși cu cererea să dea
o declarație prin care să susțină că cei puși în închisoare erau vinovați, lucru pe care cei 140 au refuzat să-l facă. Autoritățile nu i-au ținut în

                                               -pag.230-
cont acest mic eșec, deoarece realizările lui Ieremia Găvăgină ca păstor al Bisericii au fost (în privința celorlalte sarcini) destul de mari: A exclus
140 de membri și a „pacificat” Biserica, a adus în registre 130 de membri care nu s-au răzvrătit împotriva autorităților și a salvat astfel Biserica de
trezirea ce putea să o experimenteze și prin care ar fi fost înnoite și alte congregații.

Terminându-și la Caransebeș lucrarea ce i-a fost dată de Securitate, și apoi în alte părți ale țării, Ieremia Găvăgină a primit pașaportul ca să
emigreze în Australia unde îl așteptau alte sarcini de partid, printre care preluarea unei Biserici Baptiste și susținerea intereselor partidului în
Apus. Lucrul acesta a fost posibil prin prezența și activitatea elementelor trimise dinainte de Securitate pentru a pregăti terenul.

Astfel Ieremia Găvăgină a intrat și el în istoria baptiștilor români ca unul care „a salvat” Biserica Baptistă din Caransebeș, și prin aceasta
„a salvat” Cultul Baptist de la convulsiuni mari care ar fi avut loc dacă alte Biserici ar fi urmat exemplul celei din Caransebeș.

Caransebeșul de după… Cine au fost protagoniștii (I) ?

În anul 1978 Biserica Baptistă din Caransebeș a ales în fruntea ei oameni necompromiși ce au refuzat să mai permită amestecul autorităților
în lucrările Comitetului și ale Bisericii. Pentru prima dată în mulți ani împuternicitul a fost oprit de la a participa la ședințele Comitetului și de a
da directive acestuia. Pentru prima dată sub comuniști o Biserică spunea clar autorităților prin Comitetul ei să înceteze amestecul în problemele
Bisericii și să renunțe la controlul pe care l-a exercitat înainte. În Comitetul Bisericii Baptiste din Caransebeș erau câțiva membri ai Comitetului
Creștin pentru Libertatea Religioasă și de Conștiință (ALRC). Aceștia au fost cei ce au direcționat Biserica dinspre supunerea vinovată față de
autorități spre ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Drept consecință Biserica Baptistă din Caransebeș a cunoscut o trezire spirituală fără
precedent.

Pentru a opri procesul început de noul Comitet al Bisericii, Departamentul Cultelor (evident în derută) a apelat la conducerea Uniunii
Baptiste corupte și la Securitate, care au înscenat tulburări în Biserică și care în cele din urmă au decis trimiterea la închisoare a celor ce se
dovedeau iremediabil opuși imixțiunii partidului în problemele Bisericii.Astfel au fost trimiși la închisoare Ionel Prejban, Petre Cocârțeu și
Nicolae Rădoi.

După arestarea și condamnarea noastră s-a trecut la represalii dure 

                                                   -pag.231-

în Biserică. Au fost radiați ca membri 140 de persoane care nu au vrut să recunoască noua conducere desemnată de autorități (cinci din membrii
noului Comitet erau agenți ai Securității). În articolul publicat anterior am identificat pe George Dancea ca fiind principalul colaborator al lui
Ieremia Găvăgină în cele ce au urmat după condamnarea noastră. Articolul a atras câteva comentarii protestatare care susțineau că informația este eronată și îl disculpau pe George Dancea de orice responsabilitate pentru lucrurile ce au survenit în Biserica din Caransebeș după condamnarea noastră. Ca urmare a acestor proteste am eliminat numele lui George Dancea din articolul respectiv lăsând ca responsabilitatea pentru cele semnalate să fie lăsată deocamdată doar în seama lui Ieremia Găvăgină. Credem că cea mai bună manieră de clarificare a evenimentelor la care s-a făcut referire în articol ar fi fost aceea prin care George Dancea să ne fi spus el, personal, ce s-a întâmplat acolo și care a fost rolul lui în evenimentele menționate. Nu înțelegem de ce refuză să dea o declarație și de ce apelează la alții ca să îi susțină nevinovăția.

Păstorul Sandi Budimir comentează că din moment ce articolul a afirmat că George Dancea a fost secretarul Bisericii în 1978 și el (ca actualul
păstor al Bisericii Baptiste din Caransebeș) are procesele verbale din care rezultă că George Dancea a fost ales secretar de-abia în septembrie
1980, tot ce s-a spus despre George Dancea în articol este neverosimil.

Noi nu am spus că George Dancea a fost secretarul Bisericii în 1978. Dacă așa au tras unii concluzia citind articolul, problema este a lor, nicidecum nu este a noastră. Am înțeles însă că George Dancea nu a fost secretarul Bisericii în timpul lui Ieremia Găvăgină și nu s-a dus din casă în casă ca să îndemne pe foștii membri să dea o declarație prin care să concesioneze că cei închiși au fost vinovați. Lucrul acesta l-a făcut Ieremia Găvăgină, ceea ce a fost corectat în articol, și drept urmare ne cerem scuzele de rigoare. Dar istoria nu poate fi schimbată. George Dancea a avut rolul său în „pacificarea” Bisericii de după… Care a fost acel rol?

Îl solicităm pe păstorul Sandi Budimir (din moment ce are acces la procesele verbale ale Bisericii) să ne spună:
1. Când a fost cooptat George Dancea în Comitetul Bisericii din Caransebeș? Știm acum că secretar a fost ales în 5 septembrie 1980. Dar
înainte de acea dată, a fost în Comitet? Și dacă a fost membru înainte, când a fost cooptat?
2. Cine erau membri în Comitet când George Dancea a fost cooptat? Câți din acei membri erau agenți ai Securității? Dacă Sandi

                                         -pag.232-

Budimir vrea să afle adevărul în această privință poate încă să solicite declarații de la membrii care mai sunt în viață (bineînțeles, de la cei care au fost excluși și persecutați sub comuniști, și nu de la cei ce au colaborat cu Securitatea și au persecutat pe frații lor!).

3. Dacă autoritățile au fost vigilente ca în noul Comitet să nu intre decât elemente care colaborau cu ele, cum de George Dancea a fost cooptat în acel Comitet? Care a fost relația lui cu autoritățile și Securitatea?
4. Ce a făcut George Dancea pentru readucerea în Biserică a celor ce au fost înlăturați în mod samavolnic de Securitate în cooperare cu conducerea Uniunii Baptiste (cei 140 de membri care nu s-au închinat înaintea lui Baal)?
5. Dacă păstorul Sandi Budimir cunoaște activitatea lui George Dancea de după venirea lui în America, ce ne poate spune despre ultima escapadă a acestuia materializată în colaborarea cu Mănăstireanu cu intenția înființării unei organizații a evanghelicilor români cu scopuri ecumenice de pe poziții pro-palestiniene și anti-sioniste? Ar fi bine ca acei ce sar în apărara unora ce au colaborat cu autoritățile comuniste să fie mai circumspecți și să lase să vorbească pe acei care știu lucrurile așa cum au fost și cunosc evenimentele așa cum au survenit, din moment ce au participat la ele.

Până când vom primi un răspuns de la păstorul Budimir, suntem dispuși să acceptăm clarificări direct de la George Dancea. La urma
urmei, el știe mai bine ca noi toți ce activitate a avut în Caransebeșul de după…

Caransebeșul de după… Cine au fost protagoniștii? (II)

Este dezamăgitor să vezi că unii lucrători cu Evanghelia sunt extrem de sensibili la reputația ce o au în fața oamenilor, dar nu se gândesc la felul în care îi vede Dumnezeu și la vinovăția ce au acumulat-o înaintea Lui. Astfel de oameni vor face orice ca să își construiască o imagine pozitivă, vor manipula informațiile, vor apela la ajutorul prietenilor lor, vor pune presiune pe alții să facă concesii spre a-și atinge ei obiectivul – o imagine respectabilă în comunitatea din care fac parte. Nu contează că trecutul lor a fost pătat prin anumite acțiuni și atitudini pe care le-au avut la un moment dat, nu contează că au greșit față de frații lor și față de Dumnezeu. Tot ce îi interesează este să își salveze obrazul. Ei uită că salvarea cea mai bună a obrazului este să mărturisească dacă au făcut ceva reprobabil. Acest lucru ar crește prestigiul lor înaintea altora, le-ar

-pag.233-

rezolva vinovăția înaintea lui Dumnezeu și le-ar oferi rezultate în lucrarea de păstorire a Bisericilor, pe care mai mult le chinuie decât le păstoresc. Dar cei mai mulți predicatori care se află într-o astfel de situație continuă să nege vinovăția lor și să recurgă la artificii pentru a manipula opinia
publică în favoarea lor. Ultimele articole ce le-am postat au trezit un val de proteste de la cei care au fost expuși într-un fel sau altul și de la prietenii lor apropiați. Suntem de părere că dacă cei amintiți au fost ultragiați pe nedrept ar trebui să scrie o scrisoare în care să ne spună clar și deschis că nu au colaborat cu autoritățile. Dar ei nu fac lucrul acesta. Sună însă la telefon și fac presiuni să retractăm cele scrise. Pun pe prietenii lor să facă declarații despre ei cum că ar fi oameni de treabă care au dus greul lucrării în România sub comuniști. Iarăși întrebăm, de ce nu dau ei înșiși o declarație în care să spună deschis că nu au colaborat cu Securitatea?

Până când nu fac acest lucru cred că avem toate motivele să ne îndoim de caracterul lor și de declarațiile „prietenești,” mai ales când aceste declarații vin de la frați care au ei înșiși probleme ce vin să îi urmărească din trecut. O să încercăm să punem cap la cap anumite informații pe care le avem pentru a reconstitui cele întâmplate la Caransebeș după…

Reamintim cititorilor că am expus în câteva articole precedente pe așa numiții „salvatori” ai cultului Baptist. În ultimul din această serie am reliefat situația din Biserica Baptistă din Caransebeș de după arestarea și condamnarea noastră (Ionel Prejban, Petre Cocârțeu și Nicolae Rădoi).
Realitatea este că 140 de membri ai Bisericii au fost excluși în mod samavolnic, 130 de membri au fost înscriși într-un nou registru și un nou Comitet a fost postat în fruntea Bisericii, Comitet format din vechii colaboratori ai Securității, cei care nu mai fuseseră aleși de Biserică în februarie 1978. Ei au revenit la conducerea Bisericii la sfârșitul anului 1978 cu sprijinul conducerii Uniunii Baptiste corupte și al autorităților, inclusiv cu sprijinul Securității. De fapt Biserica trebuia ținută sub supraveghere strictă pentru a evita o repetare a celor întâmplate, când un Comitet incoruptibil a antrenat Biserica pe drumul refuzului de a permite amestecul autorităților în problemele Bisericii.

În această situație Securitatea avea nevoie de un păstor obedient care să execute ordinele primite de sus. Ieremia Găvăgină, păstorul care fusese înlăturat de la conducerea Bisericii cu câtva timp în urmă, dată fiind poziția lui colaboraționistă, a fost reinstalat la conducera Bisericii. Nu există nici un dubiu cu privire la colaborarea lui Ieremia Găvăgină cu

-pag.234-
autoritățile și cu Securitatea. El a fost cel care la cererea Securității l-a împins afară de la Oravița pe păstorul Pavel Gavrilovici (care a refuzat
orice compromis cu autoritățile) și l-a scos din casa pastorală, deși acesta avea copii mici. El este acela care a chemat autoritățile locale să dea
jos de la conducerea Bisericii din Caransebeș Comitetul care refuza cooperarea cu conducerea Uniunii Baptiste despre care toată lumea știa că era coruptă și venală. El este acela care a cerut împreună cu alți colaboratori ai Securității să fim arestați și condamnați. Dacă lucrurile sunt clare în ce-l privește pe Ieremia Găvăgină, ele nu sunt tot atât de clare cu cei ce au venit la conducerea Bisericii Baptiste după plecare lui Găvăgină din funcția de păstor al acesteia.

Cel care l-a înlocuit a fost păstorul Viorel Clintoc. Nimeni nu se îndoiește de bonomia fratelui Clintoc. Dar în ce privește timpul cât a slujit la Caransebeș rămân câțiva nori ce îi umbresc activitatea. Cum a ajuns el păstor într-o Biserică ce tocmai fusese ruptă în două de Securitate
și de conducerea Uniunii Baptiste și restructurată ca să fie pe placul autorităților? E doar o întrebare și nu vrem să insinuăm nimic. Am fi
bucuroși să publicăm o explicație dată de el acestei probleme, lucru care i l-am cerut și în trecut, dar ne-a refuzat. Cum se face că a putut colabora
cu Comitetul impus de autorități, care mișuna de informatori și agenți ai Securității? Cum se face că atunci când a adus în discuție problema
reprimirii celor 140 de membrii expulzați de autorități, a cedat la prima amenințare ce a primit-o din partea unui securist din Comitet? Fratele
Viorel Clintoc ne spune că în timpul său au revenit în Biserică majoritatea celor excluși, prin aceasta vrând să își asigure un merit și să elimine
suspiciunile ce planează asupra sa. Dar dacă o mare parte din cei excluși au revenit în Biserică, acest lucru nu înseamnă că au fost reprimiți oficial
ca membri, ci doar că au început să frecventeze din nou Biserica din care fuseseră excluși. Fratele Viorel Clintoc nu a reprimit oficial ca membri
pe cei ce fuseseră excluși! Oare cine l-a oprit să facă lucrul acesta? De cine a ascultat păstorul Viorel Clintoc când nu a reparat ceea ce stricase
înaintea lui păstorul Găvăgină, ci a lăsat lucrurile așa cum le moștenise, adică pe placul autorităților? Oare nu avea o responsabilitate în fața lui
Dumnezeu să apere pe cel condamnat pe nedrept și să reprimească pe cei excluși samavolnic, chiar dacă ar fi avut de suferit?

Caransebeșul de după... Contestări (I)

Lucrurile pe care le-am publicat în zilele trecute au adus contestări din partea unora ce au fost nominalizați ca participanți la evenimentele

-pag.235-
ce au survenit după octombrie 1978 la Caransebeș, când am fost arestați și condamnați la închisoare, iar Biserica Baptistă a fost readusă la ascultarea de autorități prin epurarea elementelor revoluționare și prin instalarea unui nou Comitet ce a fost impus cu forța.

Unul dintre contestatari a fost fratele George Dancea care a ajuns și el în Comitetul de după… În sprijinul său a venit și fratele Petre Cocârțeu, care l-a declarat pe fratele Dancea nici mai mult nici mai puțin decât un colaborator al ALRC-ului. Îmi aduc bine aminte de fratele Dancea în perioada de dinainte de condamnarea noastră. L-am auzit vorbind în Biserică și am apreciat participarea lui la vestirea Cuvântului Domnului. Noul Comitet al Bisericii i-a dat loc la amvon în repetate rânduri. Fratele Petre Cocârțeu arată în comentariul lui că fratele George Dancea a făcut misiune cu fratele Efta Toma, că după sosirea în Statele Unite a colaborat cu fratele Gavrilovici și cu fratele Olah, oameni ce fuseseră persecutați în România. Toate bune, dar problema este că atunci când trebuia să fie vizibil în conflictele pe care Biserica din Caransebeș le-a avut cu autoritățile comuniste, George Dancea a fost tot timpul invizibil. Așa se face că atunci când a fost necesar să avem un vorbitor articulat care să vorbească în numele Bisericii și în numele Comitetului ce refuza cooperarea cu autoritățile comuniste, George Dancea nu a fost de găsit nicăieri.

Din câte îmi aduc aminte el a lipsit mereu de la taberele pe care le-am organizat împreună cu fratele Liviu Olah (pe acesta l-a apreciat doar după venirea în America?) pentru tineri și studenți în Muntele Mic, a lipsit cu desăvârșire când organizam activități pentru tineri și studenți în casa mea unde veneau participanți din multe locuri (Reșița și Timișoara) și unde aveam studenți protestatari față de Guvernul comunist (fratele Traian Morar, fratele Ionică Moldovan, etc.), lucru pentru care autoritățile comuniste au fost extrem de nemulțumite și au încercat să împiedice astfel de întruniri! L-am întrebat unde a fost când reprezentanții Comunității Baptiste din Timișoara au venit să verifice caseria Bisericii ca să ne acuze de gospodărirea neprincipială a fondurilor (iulie 1978)? Unde a fost când reprezentanții Uniunii Baptiste din București au venit în octombrie 1978 ca să facă „ordine” în Biserică? Unde a fost în ziua de 15 octombrie 1978 când organizam botezul fără aprobarea autorităților? Unde a fost când frații și surorile din Biserică au făcut zid în jurul nostru ca să ne apere de milițienii ce au venit să ne aresteze când ne întorceam acasă de la Biserică? Unde a fost când frați și surori din alte orașe și sate din jurul Caransebeșului au venit în fața sediului Miliției cerând eliberarea noastră? Unde a fost când eram duși la Tribunal, ba la Reșița,

-pag.236-
ba la Timișoara, iar frații ce au crezut în justețea cauzei noastre veneau să asiste la proces? Unde a fost fratele George Dancea când am ieșit din
închisoare?

Să clarificăm un lucru, fratele George Dancea nu avea nici o obligație să participe la cele menționate anterior. Dar, din moment ce pretinde că a fost un colaborator al ALRC-ului, avem dreptul să îi punem aceste întrebări. Dacă a fost un colaborator al ALRC-ului, așa cum pretinde Petre Cocârțeu (și fratele Dancea nu l-a corectat) cred că ar fi venit în casa mea și înainte de arestarea noastră și după eliberarea noastră din închisoare. Fapt este că fratele George Dancea a refuzat să aibe orice implicare în evenimentele ce au dus la condamnarea noastră. Cele spuse de Petre Cocârțeu, cum că George Dancea a fost un colaborator al ALRC-ului sunt lipsite de fundament. Fratele Ionel Jura, văr primar cu fratele Petre Cocârțeu, a fost implicat în toate evenimentele menționate, dar declară că George Dancea nu a fost prezent la nici o acțiune a ALRCului și la nici o acțiune a Bisericii Baptiste din Caransebeș care nu a fost pe placul autorităților.

De fapt, numele lui George Dancea nu apare nicăieri în analele ALRC-ului, deși există documente care nominalizează pe membrii fondatori și pe cei care au fost în linia a doua (de exemplu Flonta, Dâmbeanu, Târziu, etc.), care nu semnaseră cererea de membru, dar susțineau activitatea ALRC-ului. Vom publica în curând lista celor ce au colaborat cu ALRC-ul. Fratele Dancea nu a participat la nici o ședință a ALRC-ului nici înainte de întemnițarea noastră, nici după ieșirea noastră din închisoare. Dacă a fost un simpatizant și colaborator al ALRC-ului, așa cum ni-l prezintă prietenul său apropiat, cum se face că nu m-a contactat niciodată după ieșirea din închisoare? Sunt întrebări la care fratele George Dancea nu poate să răspundă. Și mai avem o întrebare: Poate fratele George Dancea să ne aducă aminte de o acțiune a sa din perioada menționată prin care a condamnat autoritățile comuniste și a ajuns de aceea în conflict cu acestea, vreo acțiune de a sa în cadrul Bisericii din Caransebeș care să arate că într-adevăr a simpatizat cu ALRC-ul și a acționat solidar cu Comitetul urât de comuniști și detestat de conducerea Cultului Baptist?

Da, ne-am fi bucurat dacă fratele Dancea ne-ar fi asistat în 1978 în lupta cu fiarele de la Uninea Baptistă care veniseră să ne sfâșie cu ajutorul autorităților. Timp de aproape un an Comitetul a avut de luptat cu autoritățile și cu conducătorii corupți ai Cultului Baptist. Nu aveam între
noi un om care să vorbească articulat și să ne poată reprezenta elocvent

-pag.237-

în acel conflict, dar fratele Dancea a rămas pe de lături, astăzi scuzânduse că el nu a fost prezent la acele evenimente ale Bisericii. Oridecâte ori l-am întrebat unde a fost, cu ocazia unui eveniment, el a răspuns evaziv că nu a fost prezent la Caransebeș.

Ce facem însă cu faptul că fratele Dancea a fost prezent după, după ce noi am fost arestați și Comitetul nou „ales” a acționat împotriva intereselor
Bisericii și împotriva celor ce luptaseră pentru eliberarea de sub tutela autorităților? Dar despre acestea în articolul viitor.

Realizările fratelui Viorel Clintoc la Caransebeș

Mi-am intersectat traiectoria vieții cu fratele Viorel Clintoc după anul 1978, el ajungând păstorul Bisericii Baptiste din Caransebeș la scurtă vreme după arestarea și condamnarea noastră. Iată care sunt evaluările mele cu privire la acea perioadă.

După arestarea noastră autoritățile folosindu-se de cozile de topor ale Comunității baptiste au „reorganizat” Biserica Baptistă din Caransebeș. Toți cei ce au refuzat cooperarea au fost excluși din Biserică (140 de membri). Toți cei ce au fost disciplinați înainte au fost readuși în Biserică. A fost impus un Comitet nou în care mișunau informatorii (cinci din membrii noului Comitet erau informatori ai Securității). La loc de cinste în Biserică au fost puși cei ce au semnat pâra penală împotriva noastră. Ieremia Găvăgină a „pacificat” Biserica și apoi a plecat spre alte locuri unde era necesar. Avea la palmares câteva „pacificări” de Biserici, adică acțiuni prin care a distrus spiritul efervenscent al credincioșilor ce voiau trezire spirituală, în locul acestui spirit instalând duhul minciunii și al colaborării cu autoritățile. Iată realizările lui Ieremia Găvăgină în Bisericile pe care le-a „păstorit.” Așa a făcut cu Biserica Baptistă din Oravița de unde l-a eliminat samavolnic pe păstorul Pavel Gavrilovici, așa a făcut și la Caransebeș, unde a lăsat în urmă ruină…

După plecarea păstorului Găvăgină, la cârma Bisericii Baptiste din Caransebeș a ajuns fratele Viorel Clintoc. El ne spune că nu a fost trimis acolo, ci a primit să slujească acolo deoarece acea Biserică avea nevoie de un păstor. Oare cine putea ajunge păstor într-o Biserică ce cu doar câteva luni înainte avusese loc o puternică mișcare de emancipare de sub controlul autorităților comuniste? Trebuie să fim naivi să credem că autoritățile au renunțat subit la numai câteva luni după conflictele menționate la pretenția lor de a controla acea Biserică. Vom ști cu adevărat care a fost realitatea dacă fratele Viorel Clintoc ar da o declarație completă cu privire la felul cum a ajuns păstor la Caransebeș. Înclinăm

-pag.238-
să credem că a fost promovat acolo de Uniunea Baptistă pentru că era un om blând și nu dădea semne că ar putea să se împotrivească cererilor
venite de sus.

Spre cinstea lui, trebuie să spunem că fratele Viorel Clintoc a disciplinat pe unul din curvarii ce fuseseră promovați de autorități (Oprea Rusu, securist notoriu care a chinuit Biserica timp de 40 de ani), a vizitat familia mea când eram la închisoare și m-a vizitat și pe mine după ce am ieșit din închisoare; de asemenea, că a avut intenția să reintegreze în Biserică pe cei excluși, dar spre paguba lui trebuie să spunem că imediat ce a dat de opoziție din partea colaboratorilor Securității, a renunțat la această idee. Intenția fratelui Viorel Clintoc a fost exprimată în casa lui Oprea Nicolae, fratele lui Oprea Rusu – securistul și preacurvarul menționat mai sus, dar de îndată ce și-a spus intenția a fost amenințat și fratele Viorel a lăsat-o baltă. Cei excluși veneau la serviciile Bisericii, dar nu fuseseră primiți oficial înapoi, de aceea ei se gândeau să deschidă o altă Biserică. Drept ar fi fost ca fratele Viorel Clintoc să spună răspicat că el nu este de acord cu ceea ce făcuseră înaintea lui Mara și Bărbătei și Găvăgină și să primească înapoi pe cei excluși samavolnic. Drept ar fi fost ca fratele Viorel Clintoc să își dea demisia dacă nu era lăsat să facă ceea ce este în conformitate cu Biblia, dar el nu a procedat așa. Fratele Clintoc s-a temut mai mult de oameni decât de Dumnezeu și de aceea a făcut pe placul autorităților. Această scădere s-a văzut de mai multe ori în viața și activitatea fratelul Viorel Clintoc, el fiind mai repede gata să facă pe placul oamenilor, decât să acționeze principial.

Au trecut anii și am ajuns amândoi în America. Fratele Viorel Clintoc știe că noi am fost condamnați la închisoare și datorită declarației lui Iosif Țon ce ne-a acuzat că noi am acționat împotriva legilor țării când nu am permis autorităților să se amestece în problemele interne ale Bisericii. Deși știe acest lucru, el a manifestat loialitate față de Iosif Țon și continuă să îl susțină pe acesta în ciuda dovezilor tot mai mari ce vin să confirme acuzația noastră că Iosif Țon a trădat pe frații săi fiind în slujba Securității române.

Aceasta este nelămurirea ce o avem în cazul fratelui Clintoc. Din moment ce s-a dovedit că Iosif Țon lucra pe placul autorităților încă din anul 1978, din moment ce s-a dovedit că a venit în America nu expulzat, așa cum a pretins mulți ani, ci a venit de bună voie, el cerând să îi fie dat pașaportul, din moment ce au apărut dovezi compromițătoare ale  colaborării lui Iosif Țon cu Securitatea și a misiunii pe care aceasta i-a trasat-o să o înfăptuiască în Apus, din moment ce Iosif Țon a ajuns să

-pag.239-
subscrie la doctrine eretice promovate de poli-ereticii străjeri (neagă suficiența jertfei Domnului Isus în mântuire, neagă revelația finală a lui Dumnezeu în Fiul, spune că toate bolile sunt cauzate de duhuri rele,etc.), ne întrebăm, de ce continuă fratele Viorel Clintoc să îl susțină? Ce interese îl leagă pe păstorul Viorel Clintoc de trădătorul și ereticul Iosif Țon? A fost un lucru stupefiant să vezi că majoritatea păstorilor Asociației Baptiste din America l-au condamnat pe Iosif Țon pentru abaterile sale de la doctrina sănătoasă și de la principiile biblice ce au fost urmate de baptiști de secole, și să constați că fratele Viorel Clintoc și alți câțiva păstorași, toți îndatorați lui Iosif Țon, au sfidat Asociația și au continuat să ofere spațiu la amvon unuia care a scuipat pe frații săi și a trădat doctrina sănătoasă! Ce îl determină pe fratele Viorel Clintoc să susțină pe unul care a trădat de atâtea ori pe frații săi și continuă să îi trădeze? I-am pus personal această întrebare și mi-a spus că el nu îl susține pe Iosif Țon, ci dimpotrivă, condamnă poziția lui! Vorbele sună frumos… Deocamdată, ca să îmi arate cât de adevărată era afirmația lui, fratele Clintoc l-a invitat recent pe Iosif Țon să predice în Biserica păstorită de el! Înclinăm tot mai mult să credem că fratele Clintoc este lipsit de acea verticalitate ce trebuie să îi caracterizeze pe oamenii lui Dumnezeu, că este o trestie bătută de vânturi care se pleacă în direcția care convine mai mult.

Dacă fratele Viorel Clintoc nu este de acord cu Iosif Țon trebuie să dovedească la fel ca alți păstori care au luat atitudine față de rătăcirile acestuia cum sunt următorii: Paul Negruț, Marius Cruceru, Radu Gheorghiță, Daniel Chiu, Ioan Brisc, Corneliu Țica, Daniel Brânzei, Liviu Țiplea, Cornel Turcu, Octavian Doboș, Paul Dan, Aurel Mateescu,Florin Filip, etc. etc. Un credincios ce vrea să placă Domnului își va asuma responsabilitatea pentru ceea ce a constatat că a greșit, și își va rectifica poziția în mod public, așa cum în public a făcut greșelile care au fost evidențiate de alții.

În concluzie, fratele Viorel Clintoc, ca păstor al Bisericii Baptiste din Caransebeș, nu a avut curajul să facă ce era drept, și a continuat să fie
lipsit de principialitate și după ce a ajuns în America. Oare când va avea curajul să se desprindă din cursa numită frică de oameni și să facă ce este
drept înaintea Domnului?

Dovezile cooperării lui Iosif Țon cu Securitatea între 1976 și 1981

Sunt câteva dovezi care îl incriminează pe Iosif Țon în perioada dinainte de plecarea lui din România în 1981 în Statele Unite. Iată câteva

-pag.240-

din cele mai evidente acțiuni ale sale ce dovedesc aservirea lui de către Securitatea română, deși „oficial” el rupsese legăturile cu Securitatea din
1973.

1. Capacitarea lui Liviu Olah de a renunța la botezul în aer liber la Criș. Securitatea în cooperare cu autoritățile de la Oradea au făcut presiuni enorme pentru a-l determina să renunțe la acel botez, dar fără succes. Iosif Țon a preluat el această problemă și a dat satisfacție Securității convingându-l pe Liviu Olah să abandoneze botezul la râul Criș cu o zi înainte. 

2. Condamnarea comitetului ALRC și denigrarea acestuia în fața credincioșilor baptiști; lupta lui de a împiedica aderarea altora la ALRC. Aceste acțiuni vin în contradicție cu scrisoarea anterioară scrisă împreună cu Aurel Popescu în care cei doi salută inițiativele comitetului ALRC și afirmă că unii au chemarea să lupte pe un front (al confruntării pe plan politic), iar alții au chemarea să lupte pe alt front (al predicării Evangheliei).

3. Scrisoarea redactată împotriva celor arestați și condamnați la Caransebeș, frați care și-au periclitat viața în încercarea de a elimina amestecul autorităților în Biserica Baptistă. Pentru prima dată sub comuniști o Biserică baptistă se guverna conform Cuvântului refuzând orice compromis cu Uniunea coruptă și cu autoritățile doritoare să domine în adunarea lui Hristos. Securitatea, conducerea locală a Caransebeșului, conducerea baptistă de la Timișoara și de la București, toate aceste autorități au fost puse la punct neacceptându-se amestecul lor în Biserică. Deși inițial Iosif Țon i-a încurajat pe membrii noului Comitet să lupte pentru asigurarea funcționării autonome a Bisericii, ulterior s-a întors împotriva acestora și i-a condamnat. În această privință poziția lui Iosif Țon era identică cu poziția Uniunii și a Securității.

4. După ce în lucrarea din 1973 Cine își va pierde viața a afirmat că credincioșii au datoria să se opună amestecului autorităților în Biserică
și trebuie să facă acest lucru chiar cu prețul vieții, în 1978 Iosif Țon a început să scrie că trebuie să ne supunem autorităților de stat și bisericești
(în măsura în care aceste autorități bisericești erau supuse Uniunii, bineînțeles), deși acestea pot fi văzute ca fiind abuzive în acțiunile lor. O
schimbare de 180 de grade care surâdea Securității.

5. După condamnarea noastră (a celor trei din Caransebeș: Ionel Prejban, Petre Cocârțeu și Nicolae Rădoi) la închisoare, Iosif Țon a venit la nevestele noastre și le-a sfătuit să dea o declarație prin care să recunoască faptul că suntem vinovați, și el se va îngriji să ne scoată

-pag.241-

afară din închisoare pe baza acelei declarații de vinovăție. Eforturile lui Iosif Țon pe această linie sunt identice cu cele ale Securității care ținea
nevestele noastre în frig și întuneric și le amenința cu închisoarea dacă nu dau o declarație că suntem vinovați. Cu un an înainte șefilor greviștilor
mineri din Valea Jiului li s-a cerut o astfel de declarație pe motiv că așa vor obține grațierea, și după declarație a urmat exterminarea lor.

6. Refuzul lui Iosif Țon de a discuta legitimitatea acțiunilor Uniunii și a organelor de Miliție în afacerea Caransebeș. A crezut că este de competența sa să discute cazul Caransebeș (de a ne acuza pe noi, luptătorii pentru libertate), dar nu a crezut că este de competența sa să discute acțiunile samavolnice ale Uniunii și ale organelor de Miliție din Caransebeș. Curat murdar! Pe noi nu ne numește „frați” în scrisoarea lui, ci „tinerii aceștia”, pe când pe cei de la Uniune (Iudele Cultului baptist) îi numește frații săi.

Iosif Ţon şi curvia cu dumnezei străini

În lucrarea sa intitulată „Cine îşi va pierde viaţa” scrisă în 1973, Iosif Ţon argumentează că credincioşii care admit amestecul Guvernului în problemele Bisericilor de fapt „curvesc cu dumnezei străini”. În toamna anului 1978 Iosif Ţon a adoptat o poziţie de condamnare a credincioşilor
din Comitetul Bisericii Baptiste din Caransebeş care s-au opus imixţiunii Securităţii în Biserică. Comitetul ales conform statutului, cu vot secret,
a refuzat să mai admită participarea împuterniciţilor la şedinţele sale şi a respins cererile Securităţii şi ale reprezentanţilor Cultului de a da
afară din Comitet şi din Biserică pe membrii ALRC-ului (Comitetul creștin pentru Apărarea Libertății Religioase şi de Conştiinţă). Mai mult,
Iosif Ţon s-a angajat într-o campanie de defăimare a acelor credincioşi ce au refuzat amestecul autorităţilor în afacerile Bisericii Baptiste din
Caransebeş, încercând să determine Biserica să accepte compromisul cu autorităţile ce cereau jertfirea membrilor ALRC-ului, ce luptau
pentru dreptate şi libertate. Iată că omul care în 1973 condamna pe cei ce admiteau amestecul autorităţilor în Biserici acuzându-i de curvie
cu dumnezei străini, a ajuns în 1978 să ceară unei Biserici să accepte amestecul autorităţilor, ba mai mult, să facă presiuni ca Biserica să se
conformeze cerinţelor Securităţii de a elimina pe cei ce luptau pentru autonomia Bisericii! Conform propriei afirmaţii şi definiţii, Iosif Ţon a
ajuns să curvească cu dumnezei străini!”

-va (mai) urma-

 

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s