Anexa complementară (4)- Vestea Bună, D.R. și alte documente…

Nu știu dacă zicala comunistoidă „Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese!” e relevantă în cazul postărilor din cartea fratelui Rădoi Nicolae pe meridianul virtual a lui Barthimeu. Cert e că acesta pare să fie ritmul nostru…

Pentru început vreau să reafirm două aspecte de care sunt pe deplin convins cînd vine vorba de „O Cetate de Necucerit” a fratelui Lae: limitarea survolării (cvasi-superficiale) a cărții respectiv sursa istoriografică (alături de alte DUI-uri) pentru cei care doresc cu adevărat să scrie o istorie a persecuției comuniste împotriva unei aripi (baptiste-în cazul nostru) a Bisericii Evanghelice Neoprotestante din România.

Ne aflăm în „ANEXĂ COMPLEMENTARĂ”, una hiper-extinsă comparativ cu anexele ce urmează după ea. De aceea am și divizat-o.

Așadar…

Postarea de față începe cu un schim viu de percepții între Rădoi și Vestea Bună (recte Dan Lupșa) respectiv Doru Radu, de altfel două personaje relativ controversate. Aceste dialoguri sunt demne de o psihanaliză atentă, mai ales că ele sunt purtate de un simplu cioban cu doi cu pregătire academică superioară.

În mijlocul acestui dialog ne apare o intercalare intitulată „Unii nu au vocația martirajului...” (fiind vorba de Biserica Ortodoxă Română), dar o au pe cea a păstoririi. Interesantă perspectivă!

Brusc, suntem transferați peste Ocean prin „Universitatea închisorii”, la Charles (Chuck) Colson, fostul consilier prezidenial a lui Richard Nixon. Vezi afacerea Watergate. Radical transformat, Colson avea să înființeze mai apoi renumita Prison Fellowship, organizație ce are sucursală și în România (mai exact la Cluj).

Urmează o triadă „Din Dosarele Securității”- I, II și III, ultima fiind și cea mai extinsă. Ne sunt prezentate Note Informative (ale unor amărîte cozi de topor), Rapoarte ale unor ofițeri (din Securitate) precum și alte documente ale infamei Miliții Politice Comuniste (recte Securitatea). Demn de reliefat e faptul că atît în rîndul informatorilor cît și al ofițerilor erau persoane cu o precare educație (tractoriști, zidari, croitori, etc.). Dincolo de specificitatea unor note, rapoarte scrise practic de către niște necunoscuți (marelui public), aceste documente se pot constitui în adevărate izvoare istoriografice pentru încropirea unei adevărate monografii a persecuției împotriva pocăiților. Asta pe lîngă scrierile lui Daniel Mitrofan, și publicarea altor DUI-uri. Agendă: acronimul DUI vine de la Dosar de Urmărire Informativă.

Oricum am lua lucrurile, documente ca cele ce urmează, trădează profunda imoralitate a unor așa-ziși „frați”… 😦

O precizare corectă făcută de Vestea Bună 

Trebuie să fac o corectură la ce ați scris aici: ”Vă prezentăm însă şi alte note informative a unor fraţi şi surori

-pag.258-

din Biserică care mărturiseau corect cele ce se petreceau la aceste întâlniri cu fratele Olah.”

Să înțelegeți bine: sora Ana, fratele Cristea și sora Lidia nu au dat nici o notă informativă, lor le erau ascultate telefoanele.

Ca unul care am citit multe dosare, vă pot spune cu certitudine că prin expresia: ”o sursă a noastră ne-a informat” trebuie să înțelegem transcrierea convorbirilor telefonice făcute de securiști. Ei înregistrau, apoi transcriau ce e important și repartizau pe dosare.

Observați că notele care încep cu ”o sursă a noastră a informat” sunt dactilografiate, nu scrise de mână.

Era o rutină, erau sute de oameni angajați să facă asta, care mergeau la ”lucru” ca dumneata la stână.

Ascultând pe sora Ana și pe sora Lidia, securiștii aflau lucruri pe care Rădoi și alții nu le-ar fi vorbit la telefon.

Fiind vorba de anul 1977, redările de convorbiri pot fi nu doar din convorbirile telefonice ci și din înregistrări ”ambientale”. Din anul 1976 începând, telefoanele obișnuite erau dotate cu aparatură care înregistra tot ce e în cameră, chiar când nu se vorbea la telefon. Deci sora Lidia și fratele Cristea au fost sursele lor fără să știe.

Despre microfoane:

Radoi Nicolae:

Mulțumim de precizare. Corect era: „Vă prezentăm însă și alte note informative despre măturiile unor frați și surori care mărturiseau corect cele ce se petreceau la aceste întruniri cu fratele Olah.”

Vestea Bună:

Sunt total de-acord cu cei ce-au avut curaj în anii ’70-’80 şi cu faptul că au cerut sprijinul străinătăţii, dar luxul acesta nu-l avuseseră cei din perioada stalinistă. Sunt de-acord cu concluzia lui Mitrofan pt baptiştii din Stalinism. El scrie ceva de genul: în loc să se bazeze pe Domnul şi să rişte persecuţia, ei au mers pe metoda relaţiilor (aluzie la relaţia dintre Rusu & Dan şi Petru Groza- prim ministru marionetă a ruşilor) şi a plecării capului pt a evita necazurile. Tot el spune bine că cei ce-au ieşit din Stalinism au fost atât de timoraţi încât nici după ce s-a mai relaxat n-au renunţat la atitdinea de resemnare şi acceptare.

Unde nu sunt de-acord cu Mitrofan e acolo că nu văd de ce-a fost să se recurgă la relaţii atâta doar că nu trebuiau să cedeze la presiuni atunci când relaţiile nu mai ajutau. Şi generaţia următoare a apelat la

-pag.259-

relaţii… dar în Vest şi nu în Est. Era rău? Nu. Dar nici ei nu s-au bazat exclusiv pe Domnul. Pt a ilustra prăpastia dintre noi şi conducători aş cita pe un conducător care se prezenta pe sine ca şi “cureaua de transmisie dintre departament şi credincioşi”. Dumnezeule mare! Doar atât? A fost revoluţionară menţiunea făcută de ALRC Timişoara într-un document: “să se renunţe la a privi Departamentul Cultelor ca pe organul superior al Uniunii baptiste!” Aveau dreptate… dar conducatorii baptişti aşa îl priveau. La nişte alegeri la Arad lucrurile n-au mers cum trebuia şi Mara (atunci președinte de Uniune) a spus simplu: “staţi să merg să dau un telefon”. A venit şi-a zis: “măi fraţilor, nu se acceptă”. Unde-o fi dat telefon? La 5015? Vorbeam de păstorii docili. Unul dintre ei, dovedit ulterior şi informator, spunea deschis credincioşilor: “nu faceţi asta că dacă mă întreabă trebuie să le spun; nu pot să mint”… Nu, nu era complet deschis pt că nu spunea că se duce el singur să le spună şi fără să-l cheme “ei”. Dar era modul lui de-a-i proteja pe fraţi şi pe sine. Când n-a mai putut evita invitarea unui frate ce-a avut o moarte clinică le-a spus ceva de genul: “eu plec în concediu în luna… , aveţi grijă să nu faceţi ceva ce nu trebuie”… cu alte cuvinte, le-a făcut aluzia să-l cheme când el era în concediu. Nu, nu-l admir şi nu sunt de-acord. Dar astfel de chestii arată că şi ei se simţeau vinovaţi şi încercau să nu aibă informaţii de dat. Cunosc şi cazuri când păstorii plecau ca să nu fie de faţă la ceva mai deosebit. Cel de mai sus evita plecările în străinătate spre mirarea colegilor; bănuiesc că pt a nu fi silit să dea note.

Silveşan publica un fapt necunoscut mie . La un moment dat, Ioan Bunaciu nu mai aceptă sa fie informator pt că “nu-l lasă conştiinţa”… şi l-au scos din reţea. Aşa cum am scris într-un comentariu precedent, dânsul a continuat colaborarea într-alt fel “rămânând pe linie”. De ce l-o fi mustrat conştiinţa dacă nu era nicio problemă să fii informator?

Fr. Rădoi îl lăuda pe bună dreptate pe Gavrilovici pt curajul său de la Caransebeş. O merita! Numai că prestigiul său în Arad nu era cel prin care-l descrie Nicolae Rădoi. Adevărurile parţiale (intentionat sau nu) sunt şi ele o nedreptate pt cei ce-au fost deconspiraţi complet. Compromisurile n-au început şi n-au sfârşit cu delaţiunea la Secu deşi acest compromis a făcut cel mai mult rău în comunism.

Nota bloggerului– Materialul de mai jos pus în paranteză nu apare în ediția tipărită a cărții, ci doar în formatul electronic-

(PASTOR DE…PROFESIE… Se spune că o poză este cât o mie de cuvinte. Şi poate că este ceva adevăr în vorba asta. Sunt cioban de meserie. Păstor…nu de oameni ci păstor de oi. Zâmbiţi deja, nu-i aşa? Aveţi tot dreptul. Şi eu zâmbesc… şi când eram dus cu oile mele la păşune…zâmbeam chiar şi mai mult. Nu vă uitaţi însă cu jale la mine şi la meseria mea; Domnul Isus este şi El un păstor, El este Păstorul cel bun, şi deşi nu mă pot compara cu El, înțeleg unele lucruri pe care le explică David care şi el a fost un păstoraş (Psalmul 23). Nu poate fi păstor unul care nu iubeşte oile; şi eu tare mi-am iubit oiţele. Deşi aveam oameni care grijau de oi, aveam una în special care venea la mine imediat ce-o chemam că îmi cunoştea glasul. Să vă spun eu drept…şi pentru măgarul turmei am avut mare respect. El ducea greutăţile. Într-o turmă respectabilă trebuie să fie şi un măgar. Neapărat. Iacătă-mă aici cu respectabilul … Şi ştiţi ce gânduri am când mă uit la pozele de mai sus? Mă gândesc la Turma Lui Hristos, la glasul Lui dulce care ne cheamă, la păşunile prin care ne duce, la izvoarele de apă lină…la umerii pe care ne poartă când nu mai putem merge…Şi spun în minte o rugăciune pentru toate oile rătăcite, însetate, înfometate. Nu auziţi vocea Păstorului care vă cheamă…”Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi?” Mai este loc în staul…veniţi!)

aici se încheie paranteza- nota bloggerului

Unii nu au vocaţia martirajului, deşi cred că o au pe cea a păstoririi

După căderea comunismului în România, mai marii Bisericii Ortodoxe au fost întrebaţi, cum se face că reprezentanţii atâtor altor culte au suferit pentru credinţă sub comunism, iar preasfinţiile lor nu au avut

-pag.260-

nimic de suferit? Răspunsul lor a fost că Biserica Ortodoxă nu are vocaţia martirajului!

În lumina celor spuse de Domnul Isus cu privire la cei pe care El îi cheamă şi îi trimite ca pe nişte miei în mijlocul lupilor, ne întrebăm, ce chemare şi ce trimitere au mai marii Bisericii Ortodoxe? Departe de a avea însemnele oilor sau mieilor, ei prezintă toate semnalmentele lupilor răpitori, eventual deghizaţi în piele de oaie. Şi pielea de oaie o au din jupuirea pravoslavnicilor enoriaşi!

Un alt răspuns lui Doru Radu

Fratele Doru Radu susține că Iosif Țon nu a mințit când a afirmat că nu a mai fost informatorul Securității după 1973. Oare așa să fie?

Câteva probleme cu această poziție:

1. Dacă a fost informator până în 1973, rezultă că între 1968, când pretinde că s-a pocăit, și 1973, când spune că a încetat, a fost informatorul lor. Ce pocăință a fost aceea care l-a ținut în continuare informator al Securității? Și dacă între 1968 și 1973 i-a mințit pe frați, că este pocăit, deși îi trăda în continuare la Securitate, de ce să îl credem cu privire la perioadele ce au venit după 1973? Nu știu dacă vedeți soliditatea acestui argument.
262
2. Unde sunt informațiile pe care le-a dat Securității în acest timp, deoarece nu apar în dosarul lui cercetat de Daniel Mitrofan? Dacă recunoaște că a fost informatorul lor între 1968 și 1973 și totuși nu avem informațiile pe care le-a dat Securității, rezultă că avem lacune mari în dosarul pe care Securitatea îl oferă oficial spre cercetare istoricilor. Dacă există aceste găuri în informația accesibilă publicului, înseamnă că toată cealaltă informație sau lipsă de informație nu este determinantă pentru cazul lui Iosif Țon, adică nu îl justifică în afirmația lui că nu a mai fost informator, în virtutea faptului că lipsesc datele care dvs. le pretindeți mereu. Așa că de azi înainte să nu mai aduceți acest argument că Iosif Țon nu a mai fost informator după 1973 deoarece lipsesc informațiile care să îl dovedească a fi fost. Nici între 1968 și 1973 nu avem dovezi că Iosif Țon a fost informator, și totuși, el recunoaște că a fost informator!

3. Ce este declarația pe care Iosif Țon a dat-o Securității despre activitatea lui Alan Scarfe în 1974, dacă nu dovada că încă mai lucra pentru Securitate? Datorită acelei declarații Alan Scarfe a fost deconspirat și expulzat din România. Datele pe care acesta voia să le publice în Apus despre persecuțiile credincioșilor din România nu au mai putut fi adunate și publicate. Pe cine a slujit Iosif Țon când l-a deconspirat pe Alan Scarfe?

pag.261-

Poate ne puteți lămuri.

4. Dacă notele pe care Iosif Țon le-a dat Securității în 1980 și 1981 nu sunt „informative” – după expresia dvs. atunci ce sunt, note dezinformative? Cele două note arată clar că Iosif Țon avea o misiune din partea Securității și știa că trebuie să o îndeplinească. Cât de bine și-a îndeplinit-o, asta este o altă problemă.

5. Fratele Mitrofan a arătat că dosarul lui Iosif Țon nu este accesibil publicului deoarece se află la externe. Informațiile ce au fost puse la dispoziția publicului din dosarul lui Iosif Țon nu constituie altceva decât niște fărâmituri neînsemnate. Și deși avem doar fărâmituri, ele indică spre realitatea că Iosif Țon slujea Securitatea, cu sau fără angajament oficial.

6. Dumneavoastră invocați lipsa de informații solide. Pe baza lipsei de informații trageți concluzia că Iosif Țon nu a mai fost informator după 1973. Argumentul tăcerii nu este unul valid într-o dispută legală. Ceea ce eu invoc este informația, care deși fragmentară, oferă totuși posibilitatea de a reconstitui tabloul trădărilor lui Iosif Țon în încercările sale de a face servicii Securității.

Să fim clari. Dacă informator al Securității este doar omul care are un angajament oficial cu Securitatea, atunci, în conformitate cu această logică putem concluziona că Iosif Țon nu a mai fost agent și informator al Securității după 1973, deoarece nu există un document oficial care să arate acest lucru. Dar dacă informator și agent al Securității este orice individ care slujește Securitatea cu note, informații, acțiuni cerute de Securitate, atunci Iosif Țon a fost, cu intermitență, agent al Securității și după 1973.

Răspuns lui Doru Radu

Date fiind comentariile cititorului nostru Doru Radu la articolul Dovezile cooperarii lui Iosif Ţon cu Securitatea între 1976 și 1981 dorim să facem câteva precizări luând în considerare punctele comentariului.

1. Faptul că Iosif Țon i-a călcat pe bătătură pe securiști nu elimină posibilitatea cooperării lui cu aceștia. Că i-a călcat pe bătătură este adevărat. Care este explicația? Este tocmai ceea ce am arătat cu privire la Iosif Țon, și anume evoluția lui sinuoasă în relație cu frații săi și cu autoritățile. Iosif Țon s-a coalizat când cu disidenții, când cu reprezentanții Uniunii ce luptau împotriva disidenților, când cu Securitatea, care avea obiectivele sale atât cu privire la disidența baptistă, cât și cu privire la conducerea baptistă. Oscilațiile lui Iosif Țon arată

-pag.262-

că era lipsit de principialitate și că se dădea cu partida care părea că îi asigură succesul de a parveni.

2. Sunteți de părere că Iosif Țon trebuia să își ceară iertare pentru felul în care a procedat față de soția mea. Iosif Țon nu are puterea să își ceară iertare, deși a greșit față de mulți frați de ai săi. El își închipuie că cererea de iertare este o dovadă de micime spirituală. Mai bine înconjoară pământul încercând să justifice rațional orice ofensă adusă fraților săi, decât să mărturisească faptul că a greșit față de ei.

3. Spuneți că nu există dovezi că Iosif Țon a fost informator al Securității după 1973. De fapt ce înseamnă „informator” în opinia dvs.? Oare numai aceia au fost informatori care au avut un contract cu Securitatea? Informatori au fost mulți cetățeni care au procedat la informarea și slujirea Securității, fie că au făcut lucrul acesta în urma unui angajament, fie că au făcut-o fără un angajament oficial. Iosif Țon a informat Securitatea și a adus servicii Securității după 1973. I-a informat cu privire la acțiunile lui Alan Scarfe în 1974 și a făcut servicii Securității condamnând oficial pe luptătorii pentru libertate religioasă din ALRC și pe cei din Caransebeș.

4. Dacă Securitatea nu i-a cerut expres lui Iosif Țon să ceară o declarație a vinovăției noastre de la soțiile celor ce au fost condamnați la Caransebeș, acest lucru nu înseamnă că acolo nu a fost mâna Securității.

5. Că reprezentanții Uniunii au vehiculat cifra de 20 de ani de condamnare pentru noi, cei trei din Caransebeș, nu este de neconceput sau imposibil. Prin cifra menționată ei încercau să arate cât sunt de indignați față de noi, cei ce luptam pentru libertate, și cât de loiali erau față de partidul unic al României comuniste.

6. Suntem de acord integral într-un punct. Iosif Țon a folosit situația de la Caransebeș pentru a intra în grațiile Securității pe care o lovise prin lucrarea „Cine își va pierde viața”. De fapt, poziția lui față de Caransebeș este dovada frângerii sale de către Securitate după câțiva ani de bravură (1973-1977 cu luările de poziție prin cele scrise, prin postul de 40 de zile, prin încurajarea Memoriului celor 50 etc.).

7. Ruptura lui Iosif Țon cu ALRC nu s-a datorat opiniilor diferite față de unele proceduri, ci cerinței Securității ca Iosif Țon să condamne oficial mișcarea și să oprească pe alții de la aderare.

8. Nu am știut că ați arătat bunăvoință față de soția mea aducându-i un avocat baptist în sprijin. Vă mulțumesc, chiar dacă este așa târziu.

9. Dezamăgirea mea nu este faptul că „militanții” de la Uniune erau de partea autorităților! Nu! Noi știam bine acest lucru și nu așteptam

-pag.263-

nimic de la ei! Dezamăgirea este că Iosif Țon și alții, care pretindeau că sunt disidenți și că apără drepturile religioase ale românilor, erau de fapt colaboratori ai Securității și făceau jocul acesteia.

Universitatea închisorii

Deținuții României comuniste se chestionau unii pe alții cu privire la locul unde au servit sentința prin întrebarea: „Unde ai făcut facultatea?” Unii o făcuseră la Aiud, alții la Gherla, alții la Jilava sau Sighetul Marmației, toate având sinistra reputație de închisori ale morții. Cei care l-au cunoscut pe Domnul ca Mântuitor au constatat mai târziu că la închisoare au făcut într-adevăr o facultate, locul morții devenind un loc al învierii spirituale și al progresiei pe plan lăuntric și al maturizării. Oamenii trecuți de Dumnezeu prin cursurile universităților închisorilor au devenit servi eficienți în societate, lucru care ar fi fost imposibil dacă nu ar fi avut loc educația din celulă.

Dumnezeu a folosit nu doar închisorile din România pentru a oferi oamenilor săi diplome universitare, ci și cele din alte țări, inclusiv închisorile din lumea liberă. Cu două zile în urmă a plecat în prezența Domnului Chuck Colson, fondatorul organizației Prison Fellowship, cea mai mare instituție creștină ce se ocupă de asistența în primul rând

spirituală a celor din închisori. Eficiența slujirilor oferite de Prison Fellowship este explicabilă din moment ce însuși întemeietorul ei a trecut prin închisoare după ce a servit ca și Sfătuitor Special (Presidential Special Counsel) în cabinetul președintelui Nixon. La 39 de ani Charles Colson a ajuns pe culmile succesului politic, având un birou lângă cel al președintelui la Casa Albă. Ca putere și influență s-a bucurat de a doua poziție în administrația Nixon. Împreună cu alții a creat ceea ce istoricii au numit președinția imperială a Statelor Unite, el fiind ctitorul cel mai important. Faptul că a ajuns la o asemenea poziție amețitoare nu i-a adus deloc satisfacție profesională. Dorea ceva mai mult. Unde poți merge mai departe, sau mai sus de asemenea altitudini? Răspunsul l-a oferit Dumnezeu care l-a dus la închisoare și la cruce. Datorită implicației sale în scandalul Watergate a fost condamnat la închisoare unde a servit șapte luni. În timpul procesului a ajuns să cunoască jertfa care ne eliberează de orice vinovăție și a acceptat-o prin credință. Ca urmare a convertirii sale a scris cartea Born Again, un best seller.

După ieșirea din închisoare a fost chemat de președintele Nixon care l-a chestionat cu privire la „religiozitatea” nouă pe care a dobândit-o. Când i-a confirmat că este născut din nou și ca urmare vrea să trăiască

-pag.264-

pentru Christos, Nixon l-a sfătuit să nu se pripească, ci să aștepte până îi trece entuziasmul pentru experiența sa, și după ce va reveni cu picioarele pe pământ să se avânte în lumea afacerilor pentru care este în mod real dotat. Chuck nu a mai revenit cu picioarele pe pământ, ci a început să Îl slujească cu pasiune pe Răscumpărătorul Său. Timp de 40 de ani a scris, a produs emisiuni transmise la radio (BreakPoint), a dezvoltat programe de asistență a tinerei generații în dobândirea abilității de a apăra punctul de vedere creștin (Centurions), etc. A apărat fără compromis Evanghelia harului, poziția pro-choice, implicarea socială a creștinilor, condamnând imoralitatea (inclusiv homosexualitatea), corupția, arivismul, și celelalte vicii ale societății contemporane și ale Bisericilor abătute de la adevăr.

În fața valului de lașitate și ambiguitate atât de evidente în cazul celor mai mulți creștini ce fac umbră pământului la ora actuală, exemplul lui Chuck Colson rămâne unul de referință. Un soldat al lui Christos a plecat acasă și se cuvine să îi dăm onorul, noi, cei care ne declarăm la rândul nostru soldați. Probabil că pentru a avea mai mulți ostași incoruptibili ar fi nevoie de un nou val de persecuție care să îi ducă în universitatea închisorilor pe cei care au datoria de a apăra Evanghelia. Cu diplome obținute acolo am avea mai puțini dezertori și ulterior mai puțini detractori.

Din Dosarele Securitatii I

Vă prezint mai jos motivele pe care Securitatea motiva introducerea de microfoane în casa mea de la Caransebeş (faptul că eu găzduiam pe toţi cei care veneau prin Caransebeş care erau urmăriţi de Securitate) precum şi modul de acţiune pentru fi lare. Mă bucur că am aceste documente că mulţi din cei care au fost părtaşi cu mine la acele evenimente s-au îndepărtat şi nu vor să scrie nimic despre acele timpuri pentru ca tineretul de azi să înţeleagă istoria adevărată a Bisericii în perioada comunistă. După instalarea microfoanelor am primit nişte detectoare şi am găsit toate microfoanele pe care Securitatea le-a instalat la mine în casă. Poate era mai bine să le las pentru că în toate conversaţiile mele l-am prezentat frumos pe Hristos şi nu aveam nimic de ascuns nici faţă de ei nici faţă de fraţii mei. Am fost hotărât să-l reprezint frumos pe Dumnezeul meu chiar dacă trebuia să plătesc cu viaţa (ştiam că cu o moarte toţi suntem datori) după cum reiese din documentele Securităţii.

-pag.265-

-pag.266-

Din Dosarele Securitatii II

În declaraţia pe care șeful Securităţii din Reşiţa, colonelul David Ştefan, o trimite căpitanului de Securitate Zapodeanu, din Bucureşti, noi eram acuzaţi că le spuneam credincioşilor din Caransebeş să nu se supună măsurilor luate de organele locale de stat şi nici măsurilor luate de cei de la Comunitate sau Uniunea Baptistă, că organizam Biserica ca o Biserică independentă de Uniunea Baptistă. Asta era adevărat. În acele timpuri Biserica Baptistă din Caransebeş a fost total independentă de Uniunea Baptistă sau Comunitatea de Timişoara. Forul superior era Adunarea Generală a Bisericii fiind condusă de un Comitet nou care nu s-a supus celor de la Uniunea Baptistă pentru că erau foarte corupţi şi lucrau mână în mână cu cei de la Securitate pentru prigonirea credincioşilor. A fost singura Biserică din Romania care a funcționat independent de Uniunea Baptistă pentru cel putin 8 (opt) luni până când am fost arestaţi şi încarceraţi în închisoare de cei de la Securitate, fiind ajutaţi foarte mult de slugarnicii de la Uniune şi Comunitate.

Din Dosarele Securitatii III

În perioada luptelor din Caransebeş, în timp ce noi încercam să-l aducem pe fratele Olah cât mai des la Biserică pentru ca Cuvântul Domnului să fie vestit cu putere, au fost mulţi care ne susţineau cu rugăciune şi erau foarte bucuroşi, dar în acelaşi timp unii din Comitetul Bisericii dădeau Note Informative la Securitate încercând să împroaşte cu noroi nu numai pe fratele Olah dar şi pe noi, cei care îl aduceam, datorită dorinţei Bisericii. Iată câteva din notele informative date de aceşti “fraţi” cum sunt Secretarul Bisericii Trastes Ion, Oprea Romulus, Titus Olariu, Cuzma Ioan, Curuţ Teodor. Vă pezentăm însă şi alte note informative a unor fraţi şi surori din Biserică care mărturiseau corect cele ce se petreceau la aceste întâlniri cu fratele Olah, mărturisiri sincere cum ar fi cele din partea sorei Teodorovici Ana, Cristea Petru, sorei Lidia Pista precum şi a unui agent al Securităţii care se afla prezent la predica fratelui Olah Liviu. Acest agent al Securităţii a fost mult mai sincer decât cei care ne reprezentau ca şi Comitet al Bisericii.

Vă rog să mă iertaţi dacă nu întelegeţi scrisul. Scrisul aparţine trădătorilor.

-pag.267-

Notă Informativă Secretarul Bisericii Trastes Ion

-pag.268- 

 

-pag.269- 

Notă Informativă Oprea Romulus

-pag.270-

-pag.271-

-pag.272-

-pag.273-

-pag.274-

Notă Informativă Titus Olariu

-pag.275-

-pag.276-

Notă Informativă Cuzma Ioan

-pag.277-

-pag.278-

Notă Informativă Curuţ Teodor

-pag.279-

-pag.280-

Note Informative date de “SURSA” privind sora Teodorovici Ana, Cristea Petru şi sora Lidia Pista precum şi o informare personală a unui agent al securităţii.

Sora Teodorovici Ana


-pag.281-

Fratele Cristea Petru


-pag.282-

-pag.283-

Sora Lidia Pista


-pag.284-

-pag.285-

Un Agent al Securităţii

-pag.286-

 

-va urma-

Dacă Domnul ne va ajuta! 🙂

25 de gânduri despre „Anexa complementară (4)- Vestea Bună, D.R. și alte documente…

  1. Nu stiam ca sunt atit de important. Dezamagirea mea post-factum e ca nu s-a gasit nimeni sa caute dosarele Secu de la Bucuresti si Departamentului. Fr. Radoi le publica pe cele de la Caransebes. Dr. Dobrincu care a scris extensiv despre ALRC nu sa concentrat asupra cazului Caransebes (dup stiinta mea) desi mi se pare crucial in istoria scurta a ALRC. El ar fi putut sa vada ce se discuta la Bucuresti. M-ar fi itneresat cit de panicati erau conducatorii MI si ai Departamentului Cultelor; mi se pare mai semnificativ deci ofiterii minusculi de la Caransebes. Mi s-ar fi parut itneresant daca intr-adevar Uniunea a fost amenintata cu scoaterea in afara legii daca nu rezolva Caansebesul sau asta era doar o sperietoare incercata de Uniune pt a-i face pe cei din Caransebes sa cedeze.

    1. Dorule: noi toți suntem importanți! 🙂
      Dar fiecare în felul lui!
      Cît privește interesul tău pentru aflarea pulsului panicării securiștilor, las-o pe mai tîrziu. Adică pe Ziua de Apoi! 🙂

  2. Despre Iosif Tzon… el este cartoful fierbinte. Si eu mi-as dosi sa se deschida dosarele neaccesibile despre IT. Daca nu sunt deschise putem doar specula asa cum face Nicolaie Radoi in dialog cu mine, Dar mai exista dovezi colaterale pe care nici Tzon si nici criticii sai nu le pot evita. In notele Securitatii din ’85-’86 -de la direcita I si de la directia de externe (nu mai stiu a cita) IT, este descris ca un dusman (vezi cartea Afacerea Evangheliustul). Sa nu fi stiut Zapodeanu si ceilalti ca Tzon e omul lor si in America? Fr. Radoi are dreptate; Tzon si-a oferit serviciile ducindu-l pina si pe Popescu cu el la Ambasada romana din Washington, etc. … fapte ce justifica suspiciozitatea. Pt cei ce-l cunosc pe Tzon exista un argument: el nu este omul care sa nu se abata nici la stinga si nici la dreapta. Unele initiative au fost ale sale si nu neaparat dictate de Secu. De acord ca traseul sau e sinuos. Ioachim Tunea care a fost „sef de protocol” la Uniune si indiscutabil cel mai folositor Securitatii spune despre IT: „Tzon s-a oferit sa faca loby pt Romania dar ambasada romana l-a refuzat pt ca il au pe Talpos care este cunsocut in America”. Fiti siguri ca Tunea stia multe.

    1. Dorule, nu fii „naiv”- asta ca să folosesc un eufemism. Cîtă vreme cineva e „activ”, no chance să-i fie publicat dosarul… 😦
      Am avut prea multe ocazii nemijlocite ca să cunosc și fața ne-publică a lui IȚ. Dar cine dă doi bani pe maărturia unia ca Barthimeu? 😦 🙂

      1. Eu dau mai mult decit 2 bani. Iti accept marturia; il cunosti pe iT personal. Argumentul meu ramine. In cartea Afacerea Evanghelistul, securistii precum Zapodeanu (directia I) il descrie pe Tzon primtre emigrantii dusmani at tarii alaturi de Popescu (fondator ALRC) si Niculescu. Intrucit discutia e interna si „strict secreta” n-aveau de cine sa se fereasca. Cum de nu-l descriu ca pe unul de-al lor?

      2. Uite Dorule, hai să încheiem această hiper-diluată și stufoasă discuție pe tema Iosif Țon printr-o întrebare tranșantă, gen DA sau NU:
        Tu personal, crezi că după 1978 Iosif Țon (dar și între 1967-1978) a fost colaborator al Securității ?
        Simplu și concis!
        Te rog!
        Ba chiar te implor! 🙂

      3. Exista varianta ca Tzon sa fie inca activ si d-aia sa nu se gaseasca dovezi mai multe. Dar dupa mine ea este extrem de improbabila. E mult mai probabil ca sa nu se gaseasca nimic pt ca nu mai e nimic sau mare lucru nedescooperit. El mi-a scris mie si am publcat”: „eu dorm linistit pt ca nu maie nimic de gasit”. Mi s-a raspuns ca doarne linistit pt ca stie ca e pazit de Secu. fiind activ. O fi! Dar e prea putin probabil.

      4. Barthimeu, nu este chiar așa… sunt uni printre care și subsemnatul care cred că mărturia celor de „doi bani” valorează câteodată mai mult decât… Tocmai pentru că este de doi bani. DA/DA, NU/NU. 🙂

      5. Cornel dragă, în primul rînd primește miile de scuze pentru întîrzierea cu care răspund comentariului tău. Motive mai mult sau mai puțin obiective m-au reținut în a-ți răspunde.
        Mulțumesc anticipat pentru acceptarea scuzelor!
        Fii pe pace! Pe acest subiect „de doi bani”, suntem de aceeași parte a baricadei!
        După „Pigmei și uriași” și „Pași”, sunt foarte curios dacă cineva va avea determinarea în a compila dosarele și mărturiile celor „de doi bani”! 🙂
        Că în fond, aceștia fac grosul, substanța realității triste în care am trăit! 😦

  3. Un incident important in istoria evanghelicilor si necomentat de bloggeri- exceptie dl Manastireanu- a fost cel prin care dl Doru Mot isi cere iertare lui Iosif Tzon . De ce? Srisorile de angajament scrise de IT si negate ulterior, apoi recunoscute de dinsul la care face referire Nicolaie Radoi si-au gasit descifrata enigma, patial. Dl. Mot spune ca le-a primit de la un misionar American venit din Ro si le-apublicat pt a-l demasca pe IT. Dupa 35 de ani, dl Mot isi cere iertare de la IT pt publicarea lor in America. Gest sublim al d-lui Mot pt ca numai el si Domnul stia secretul. Mai important pt “judecarea” lui IT e altceva. Daca notele respective erau date Secu cum au ajuns sub usa camerei misionarului care dormise la “Dacia” Oradea? Oare cine altcineva decit Secu le putea baga sub usa? De ce-a facut-o Secu? Pt a-i feri pe ALRC-isiti de tradatorul Tzon? Au vrut sa-l deconspire pe IT? A refuzat el sa-i mai asculte? Putem specula ce vrem. Scrisorile au facut vilva la vremea lor in emigratie. Tzon venise de vreo 2 ani in USA. Scrisorile pe linga alte fapte au rupt definitiv relatia ALRC (emigraie) si–Tzon daca va ma fi existat vreuna.
    Raspunsurile contradictorii ale lui IT despre scrisori (“note” cum le numeste dl. Radoi) n-au facut decit sa mareasca neincrederea in dinsul.
    PS- Am si eu o teorie despre ele dar nu conteaza. Dl. Mot ne-a dat un amanunt important. Din pacate pt dl Tzon, atunci cind vrei sa ascunzi un lucru se poate intimpla ca el sa iasa la iveala pe alte cai si te trezesti ca nu creezi decit. Cu cit mai repede spui tot, cu atit mai bine…. Dar nu neaparat concluziile noastre sunt corecte oricit de suspicioasa e chestia cu “notele”.

      1. E treaba ta. N-ai inteles insa un lucru. Daca Tzon era securist in America de ce a vrut Secu sa-si deconspire omul trimitind 2 sau 3 scrisori care-l deconspirau? Doru Mot nu abordeaza asta. El ne spune doar sorgintea scrisorilor cu pricina. Pozitia lui IT printre emigrantii de atunci (’83-’85?) a fost compromisa. Circulau scrisori deschise si publicatii printre romanii din US care-l descriau pe IT ca om al Secu, obligindu-l pe Popescu sa treaca de partea ALRC in aceasta privinta. Se vorbea clar de implicarea FBI-ului. Am acasa o gramada de scrisori deschise/articole pe aceasta tema. Lumea le-a uitat… dar ele complica punctul vostru de vedere: daca Tzon era de-al lor de ce l-a decosnpirat Secu?

      2. Sincer, din partea ta mă miră o întrebare de genul:”daca Tzon era de-al lor de ce l-a decosnpirat Secu?” !?!
        La întreabrea asta poate (dacă ar fi posibil) ți-ar răspunde Fariseii și Preoții la care a mers Iuda, după ce L-a vîndut pe Mîntuitorul.
        Mai exact: „Treaba ta…”
        Tu mai crezi că foștii și actualii securiști dau doi bani pe caracterul informatorilor?!?

    1. „Simplu și concis!
      Te rog!
      Ba chiar te implor! 🙂
      Barthimeu: Eu cred si marturisesc ca IT este sincer ca a fost chemat la un gheneral de Secu la Bucuresti si care l-a tratat umilitor tinindu-l pe coridor iar gheneralul stind la birou (procedura tipic stalinista). Gheneralul i-ar fi spus: „de acum incolo si daca ne mai rogi tu sa fii informator nu te primim noi”.(Ton spune c-a fost in ’75 dupa ce de prin’ 74 el niu s-a mai pezentat la intlnirir). Dumnezeu sa-l judece daca minte!.. As putea argumenta de ce cred ca n-a mai fost inforator dar este inutil. Incerc sa discut disciplnat dar lumea nu are chef. Am citit tot ce am gasit. Am urmarit inca de prin ’78 argumentele contra Ton. Am vorbit cu fr. Nicolescu, am citi argumentele ALRC si raspunsurile lui IT inclusiv cele date mie pe privat si publicate de mine partial si doar cu acordul lui IT.
      1- Dl. Radoi are dreptate in discutia cu mine (lucru confirmat si de Tunea- am scris in comentariul) si de (legendarul pastor) mos Cure ca Tzon a incercat sa faca anumite servicii ROmaniei din exterior si ca a incercat sa pastreze un dialog cu conducerea comunista cit era in tara. „Asta tot se mai intilneste cu ei!” – a comentat mos Cure iritat cind Ton ii spusese ca nu mai poate sta de vorba ca a fost chemat la Deva unde urma sa intilneasca un consilier a lui Ceausescu. Asta nu inseamna, barthimeu, ca era informator. Trebuie sa discutam disciplinat si in terminologie tehnic mai corecta. CUm au primit „ei” tentatvele lui Ton? Nu stiu.
      2- AlRC-ul din emigratie (si barthimeu) auu o problema. Daca Tzon a fost trimis in emigratei de Secu si daca era agent Secu in America, de ce si l-au deconspirat prin „sscrisorile piedute?” Nu, nu e vorba de protejarea caracterului informatorului ci de deconspirarea „agentului Tzon” in care investisera!
      3- Dar si Ton are o problema cu ALRC-ul. Nu resuseste sa dea o explicatie coerenta „scrisorilor pierdute”… si care ridica semne justiifcate de suspiciune.
      E pacat de timpul amindurora. Dl Radoi poate sa iti confirme ca tesiunea a fost mare in emigratie cind au aparut „scrisorile pierdute”. Nu, nu exista argumene serioase ca Ton a mai fost informator dupa mijlocul anilor ’70.Au fost informatori importanti dati afara din retea pt indisciplina {presedintele Husanu, Dugulescu)…. si nu pe toti i-au omorit orecum e Cruceru, Gherman. De ce asa? „O stie El!”. Rezulta clar din numeroasele documente CNSAS ca Secu pretindea discplina si nu lasa loc initativelor personale. Ori Ton a manevrat tot timpul pe diferite planuri ceea ce face improbabila pozitia sa de informator.Gindeste-te doar la impactul de la EUropa Libera, la cartile tradues de Societatea Romana si introduse in tara,,,,si la temperamentul instabil al „informatorului” in discutie, la desele lui schimbaru. Secu l-a abandonat de mult chiar daca uneori a incercat (cu succes sau fara) sa-l foloseasca.
      …Sa fii fericit…
      ,

      1. Da, Dorule!
        Din lungul tău expozeu de aprecieri estimative (dar nimic clar, în alb și negru), am înțeles cît ești tu de disciplinat în a -mi răspunde „scurt și la subiect”.
        Se pare că voit sau nu, fiecare înțelege ce vrea prin „scurt și la subiect”.
        Așa te-am știu întotdeauna. Așa rămîi și acum: ALAMBICAT!
        Păcat… 😦

  4. Dl. Radoi imi pune o intrebare la care exista raspuns deja: “Ce informatii a dat Tzon cit a fost in Anglia (1968-1973)?”
    Raspunsul este intr-o carte (“Pasi?”). Un ofiter de legatura din CLuj se plinge ca Tzon desi avea angajamente cu Secu, fie nu dadea informatii fie dadea informatii nesemnificative… pe cind era in Anglia.
    Putem sa nu-l credem pe ofitzer dar alte dovezi de unde sa scoatem?
    Dl. Radoi imi mai pune o intrebare (retorica). Daca Tzon s-a pocait cum de-a continuat sa fie informator (“sa-si toarne fratii” -spune dinsul) pina in 1973 sau ’74? Cel mai bine ar putea raspunde Dumnezeu.
    Merita insa remarcate 2 lucruri:
    1- Tzon a fost recrutat pe linie profesionala (ghid ONT pe litoral) si nu ca si membru al bisericii baptiste (fiind lepadat de la credinta). Nu este deci sigur ca i-a turnat pe frati; acestia nu prea umblau pe caile lumii –pe litoral cu strainii- pe la mijlocul anilor ’60.
    2- Se poate ca un copil al lui Dumnezeu sa se lupte o vreme cu un pacat fara sa scape de el? (curvie, betie, porno, turnatorie, etc…). Dupa teologia mea, se poate. Dar asta stie mai bine Dumnezeu.

  5. Barthime, ti-a raspuns clar. Cer iertare ca n-am fost scurt. Am spsu ca: cred si marturisesc ca cred sincera afirmatia ca Tzon n-a mai fost informator al Securitatii dupa episodul descris de dinsul cu gheneralul de Secu pe care el in plaseaza in 1975. Ieratare pt raspunsul lung dar clar a fost, zic eu.

      1. Corectorul autormat de ortografiere (check spelling) modifica cuvintele romanesti. E pretul vietuirii intre 2 culturi. Ma enerveaza si pe mine dar este pretul pt comoditatea si rapiditatea din era „google”. Iti doresc un weekend placut.

  6. La multi am vazut acest fenomen (de ex Branzei). Se poate rezolva dezafectindu-l adr uneori lucram la 2 proiecte si a mergeback an forth cere imp. Mi-am pus si eu ccaractere romanesti pe un computer dar il folosesc doar cind scriu ceva mai lung. Cer iertare pt inconveniente. PS. Mai am o problena; incersez literele.

    1. Viitorul sună bine!- Dorule..
      Ai început bine: să recunoști o realitate. E foarte important!
      Urmează pasul doi: s-o îndrepti. Nu lăsa să-ți zboare degetul pe „publish” pînă nu recitești de două-trei ori pentru verificare ortografică.
      Nu știi?- „Te învățăm!”
      Nu poți?- „Te ajutăm!”
      Nu vrei?- „Te obligăm!” 🙂 Adică să deschizi „Control panel” și la „Settings” să cauți „Languages” și să faci click pe Romanian.
      Ce-i mai simplu decît atît?
      Deci: succesuri multe! 🙂

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.