Anexa 7-Martori, mărturii și altele…

Din marele ciclu intitulat „ANEXE”, a impresionantei autobiografii a fratelui Nicolae Rădoi, cea care poartă titlul sugestiv „O Cetate de necucerit”, iată-ne ajunși la „sfînta” cifră  7 a ANEXELOR!

Pentru cei care au aplecarea spre adevăr și actualizarea lui dintr-o perspectivă retro, cred că lectura atentă a acestui capitol din cartea oierului de Caransebeș va fi foarte constructivă. Privind în vale, de pe piscul anilor acumulați, se văd mai bine șerpuirile (i)morale ale unora care în acele vremuri tulburi au avut un traseu compromițător d.p.d.v moral și spiritual.

Dintre martorii, care de fapt sunt doi, invocați în acest capitol, Mihai Mihuț pare să dețină monopolul. El e invocat în legătură cu evenimentele de la Caransebeș (două mărturii), în legătură cu traseul sinuos a lui Viorel Clintoc (actualmente păstor în Akron, Ohio-SUA) respectiv aprecierea lui (M.M.) despre Iosif Țon. Nu știm exact de ce fratele Lae i-a acordat atît de mare credit lui Mihai Mihuț, dar bănuim: datorită onestității!

Al doilea, și ultimul pe lista martorilor, e Ioan Tîrziu. Tîrziu îi trece în revistă (și) pe zurbagii aflați într-o relație de cooperare cu Uniunea Baptistă, dar și pe pseudo-conducătorii baptiștilor români care au făcut plîngere la „curtea comunist-ateistă” împotriva  propriilor frați de credință. Vezi copia după depeșa adresată „Miliției orașului Caransebeș”.

Cînd o mărturie e facută de doi sau trei martori, ea devine credibilă…

Așadar să „fim cu mare băgare de seamă”… Cum spunea moș Nechifor!

 

ANEXA 7
IATĂ CE SPUN MARTORII…

Mărturia lui Mihai Mihuţ cu privire la evenimentele de la
Caransebeş din 1978.

Am observat că unii nu prea ştiu cum a fost
în realitate sub regimul comunist din România condus de Nicolae
Ceauşescu. Realitatea era că păstorii baptişti erau în mare parte supuşi
Departamentului Cultelor (de faţadă se spunea că acest organ asista
cultele), care era de fapt un departament al Securităţii sub directa
îndrumare a lui Ceauşescu, departament ce încerca să suprime viaţa
religioasă a credincioşilor.

De îndată ce a fost ales noul Comitet al Bisericii Baptiste din
Caransebeş în februarie 1978, s-a trecut la acţiuni concrete menite să
aducă câştig Evangheliei. În primul rând, Comitetul Bisericii a hotărât
ca fratele Liviu Olah să vină să predice două duminici pe lună. Fratele
era urmărit de Securitate tot timpul. Pentru a-l opri din predicarea
Evangheliei, inspectorul Iulian Sorin i-a ridicat carnetul de păstor. Lucrul
acesta însemna că după directivele Departamentului Cultelor recunoscute
de Uniunea Baptistă, fratele Liviu Olah nu mai avea dreptul să predice
nicăieri. De fapt, fratele Liviu era socotit de ei un om periculos. Noi nu
am ţinut cont de regulile Uniunii şi l-am invitat să predice la Caransebeş,
deşi cei de la Comunitate şi de la Uniune ne cereau insistent să nu îl mai
invităm. Dar noul Comitet, care se temea de Dumnezeu şi nu de oameni,
a început să invite şi pe alţi fraţi care nu erau pe placul Uniunii. Astfel am
invitat la evanghelizări pe fraţii Aurel Popescu, Pavel Nicolescu, Iosif
Ţon, Petru Dugulescu, Pascu Geabou, Constantin Chisăliţă, Vasile Taloş.

Vreau să spun că atunci când a sosit fratele Pavel Nicolescu
la evanghelizare, nici un membru din Comitet nu a vrut să treacă la
amvon cu dânsul. Fratele Pavel Nicolescu era un mare anticomunist, şi
oamenilor le era cam frică să stea cu el la amvon. Au fost discuţii într-o
cameră anexă a Bisericii, şi timp de 45 de minute s-au dat mai multe
cântări comune, până să se stabilească cine va merge cu el. În sfârşit
cineva s-a hotărât să treacă cu dânsul la amvon.

După toate astea a apărut conducerea Comunităţii de Timişoara
în frunte cu Băleanu Gheorghe şi cu împuternicitul Pârneci. Aceştia au
oprit Biserica pentru discuţii. De fapt, ei veniseră să schimbe conducerea
Bisericii aleasă statutar. Pe Băleanu l-au întrebat fraţii: “Dumneata ai luat
o gramadă de bani de la Bisericile de pe malul Dunării şi le-ai promis că
le aduci autorizaţii de funcţionare! Unde-s banii şi autorizaţiile? Băleanu

-pag.319-
a răpuns: “Asta-i treaba mea”. Se vede că corupţia celor de sus nu consta
numai în trădarea fraţilor şi a intereselor Bisericilor, ci şi în însuşirea de
bani pentru servicii pe care ştiau bine că nu le vor face.

De fapt Securitatea ducea lupta împotriva credincioşilor
baptişti pe mai multe planuri. O procedură a fost excluderea din Cult a
persoanelor ce nu voiau să se supună autorităţilor comuniste şi insistau
ca Guvernul să nu se mai amestece în Biserici. Guvernul folosea mâna
celor de la Uniune şi a celor de la Comunităţi pentru a exclude pe
cei indezirabili. Nu aveau nici un drept să excludă membri, deoarece
numai Biserica locală putea exclude pe membrii săi. Concomitent cu
excluderea celor de la Caransebeş autoritățile aveau în plan excluderea
fraţilor Popescu şi Nicolescu. După ce i-au declarat excluşi, au cerut
Bisericilor să nu îi mai primească la amvon, dar Biserica din Caransebeş
nu a ţinut cont de circularele lor. Noi nu i-am ascultat pe mai marii
noştri, deoarece ştiam că slujesc Securitatea. Astăzi numele trădătorilor
pot fi citite în dosarele aflate în arhiva Securităţii. De fapt nu numele
lor reale, ci numele conspirative. Ei, conducătorii Cultului Baptist au
conspirat împotriva fraţilor lor, i-au exclus din Biserici, i-au reclamat ca
răufăcători la autorităţi, i-au împins în închisori, sau i-au determinat să
îşi ia lumea în cap plecând legal sau ilegal în alte ţări. Când vom ajunge
în faţa dreptului Judecător se va vedea cine pe cine a slujit. Cei care au
acceptat persecuţia vor sta de partea Domnului Isus şi vor primi cununa
răsplătirii. Cei ce au trădat pe fraţii lor vor sta alături de Iuda, şi îşi vor
primi şi ei plata conform trădării. Arginţii şi dorinţa după poziţii i-au
împins la trădarea fraţilor lor. “Vai de ei, căci au urmat pe calea lui Cain!
S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig…”

Mărturia fratelui Mihuț despre Viorel Clintoc

S-a spus că adevărul unui om este ceea ce el ascunde!!!? (Octavian
Paler). Nu există deosebire fundamentală între un om şi altul. Toţi sunt
susceptibili de cădere în faţa ispitei. Doar intensitatea ispitei este diferită.
Marea majoritate a creştinilor chinuiţi de ispitele cele mai obişnuite,
cum sunt gelozia, mândria, ambiţia – fac experienţa tristă, dar comună
a înfrângerii. Ei cad mai jos decât şi-ar fi închipuit vreodată. Acelaşi
păcat de altădată al mândriei, îşi adună forţele şi stăpâneşte şi ruinează
vieţi. Unii din cei stăpâniţi de mândrie, în loc să îşi recunoscă păcatul
şi falimentul, ca Iacov altădată, merg mai departe părăsind învăţătura
sănătoasă şi se aventurează pe drumuri carismatice pretinzând că devin
“străjeri” şi duc şi pe alţii în rătăcire. Ceea ce Dumnezeu aşteaptă atunci

    -pag.320-

când am fost muşcaţi de mândrie, este să ne mărturisim păcatul. Marele
patriarh Iacov mărturiseşte când Domnul îl întreabă ‘”Cum îţi este
numele?” şi răspunde, „IACOV” (înşelătorul – amăgitorul). Mărturisirea
aceasta vine în urma situaţiei critice în care se afla şi cerea ajutorul
Domnului. În această mărturisire este sinteza unei vieţi de faliment total.
Sinceritatea însă aduce întotdeauna binecuvântare.

Reversul mărturisirii este menţinerea mândriei şi refuzul de
a recunoaşte căderile. În acest caz vindecarea şi binecuvântarea nu
sunt posibile. Unii, ca păstorul Iosif Ţon, au o mândrie prea mare ca
să recunoască problemele şi inconsecvenţele ce le-au caracterizat
activitatea. Şi atunci când sunt siliţi să mărturisească ceva din trecutul
lor (cum a fost mărturisirea lui Iosif Ţon că a cooperat cu Securitatea în
urma deconspirării efectuate de Daniel Mitrofan), o fac încercând să se
justifice şi ascunzând alte laturi, refuzând să le aducă la lumină. Ei nu
cred cuvintele Domnului Isus care spune că ceea ce este ascuns va veni
la lumină într-o zi. Pentru aceşti oameni este mai important să încerce să
îşi cârpească reputaţia decât să mărturisească onest trădările fraţilor şi să
primească iertarea Domnului şi a fraţilor lor.

În această categorie cu Iosif Ţon sunt şi alţi lucrători cu
Evanghelia. Au în trecutul lor lucruri compromiţătoare legate de
trădarea fraţilor, dar nu vor să le mărturisească. În schimb încearcă să
îşi construiască o imagine bună în faţa altora. Aşa este de pildă, păstorul
Viorel Clintoc, ce a devenit un mare susţinător al lui Iosif Ţon. Nu de
alta, dar amândoi au un trecut care nu le face cinste, dar nici unul nu
este gata să mărturisească acel trecut. Viorel Clintoc a devenit păstor al
Bisericii Baptiste din Caransebeş imediat după ce conducerea Uniunii
Baptiste în cârdăşie cu autorităţile comuniste au suprimat samavolnic
autonomia acelei Biserici. Uniunea nu voia să trimită la Caransebeş pe
păstorul Busuioc, care fusese cerut de Biserică înainte de incidentul cu
arestarea şi condamnarea celor trei (Nicolae Rădoi, Petru Cocârţeu şi
Ionel Prejban). Mara Cornel, Departamentul Cultelor şi Securitatea locală
au găsit că omul de care aveau nevoie era Viorel Clintoc. Cu câtva timp
în urmă fratele Nicolae Rădoi a publicat câteva informaţii cu lucrurile ce
s-au întâmplat în Biserica Baptistă din Caransebeş după condamnarea
sa, şi a avut cuvinte de laudă pentru păstorul Viorel Clintoc, pe care le-a
scris în urma unei convorbiri telefonice cu acesta, în care fratele Viorel
Clintoc nega faptul că a făcut jocul autorităţilor la Caransebeş. De fapt
fratele Nicolae Rădoi nu avea de unde să ştie realitatea, din moment ce
era în închisoare, şi apoi după eliberare a plecat imediat în America. Noi,

                  -pag.321-

cei care am fost zi de zi implicaţi în problemele Bisericii, putem spune
care era realitatea cu privire la activitatea de păstor a fratelui Viorel
Clintoc la Caransebeş. El a colaborat cu conducerea Bisericii impusă de
cele trei puteri: Securitatea locală, Departamentul Cultelor şi conducerea
coruptă a Uniunii Baptiste de la Bucureşti în frunte cu Cornel Mara şi
Paul Bărbătei. În acel Comitet al Bisericii impus de autorităţi erau trei
informatori ai Securităţii. Acel Comitet şi păstorul Viorel Clintoc nu au
procedat la reprimirea celor 140 excluşi samavolnic de Paul Bărbătei şi
Cornel Mara.

Într-una din zile fratele Clintoc Viorel a fost invitat la masă la
Oprea Nicolae, unul din informatori, şi acolo a încercat timid să-i spună
că ar vrea să ne primească membri în Biserică. Oprea Nicolae l-a scos
în stradă, sau l-a ameninţat că îl scoate. Timpul care a mai rămas păstor
la Caransebeş a trecut fără ca fratele Viorel Clintoc să facă ceva pentru
primirea înapoi în Biserică a celor ce sufereau pentru credinţă. După
câţiva ani a venit păstor fratele Belciu Busuioc şi am fost primiţi ca
membri cu drepturi depline.

Fratele Clintoc Viorel a fost mutat la Beiuş ca păstor. Am fost
invitaţi la Beiuş la o nuntă şi fratele Viorel Clintoc ne-a povestit că Mara
Cornel i-a pus sigiliu pe Biserica din Beiuş pentru că i-a spus acestuia
că trăiește în neorânduială, şi ne-a mai spus că Biserica fusese deschisă
numai de curând. Acolo erau fraţii Mircea Cuzma cu soţia dânsului,
fratele Ianoşel Ion, fratele Belciu Busuioc şi subsemnatul cu soţia.
Fratele Viorel Clintoc a fost foarte mirat cum a reuşit fratele Busuioc să
ne unească din moment ce el nu a putut.

În concluzie, trebuie să se ştie că fratele Viorel Clintoc a avut (pe
lângă lucrurile pozitive ale slujirii lui ca păstor în România) ezitările lui şi
colaborările lui cu oamenii puşi de Securitate în Biserica din Caransebeş,
şi nu a avut curajul să acţioneze cu dreptate. Nu a avut curajul să îl
condamne atunci pe Iosif Ţon pentru scrisoarea în care trăda Biserica din
Caransebeş şi-a luat partea celor corupţi de la Uniune. De aceea consider
că până astăzi fratele Viorel Clintoc are probleme să stea drept pentru
dreptate. Nu a fost potrivit ca el să fie pus în comisia de cercetare a
lui Iosif Ţon întrunită la Atlanta cu câtva timp în urmă. Amândoi au în
trecutul lor pete de care nu s-au pocăit. O mână spală pe cealaltă. Din nou
trebuie să dăm dreptate lui Octavian Paler, că adevărul unui om este ceea
ce el ascunde.

Eu am dorit să se ştie adevărul şi de aceea am scris aceste rânduri.
Sunt bucuros că fratele păstor Daniel Brânzei a adoptat o poziţie corectă

                    -pag.322-

faţă de cazul Iosif Ţon. Uniunea Bisericilor Baptiste din România
a luat măsuri corecte de delimitare de Iosif Ţon şi de ereziile pe care
le-a îmbrăţişat mai recent. Credem că aceeaşi atitudine trebuie să fie
manifestată şi de Bisericile Baptiste Române din America. Cultul Baptist
pentru a cărui credinţă au suferit mulţi fraţi de ai noştri, unii fiind chiar
martirizaţi, ar trebui să rămână unit.

Iosif Țon voia să Îl ducă pe Isus în comunism – Mărturia lui Mihai Mihuț

În sfârşit cineva s-a hotărât să vorbească. Unul din foştii colegi şi prieteni
ai domnului Iosif Ţon. Şi nu fiecine, ci fratele Geabou Pascu. Domnul
Iosif Ţon i-a înflăcărat pe tinerii de la Caransebeş pe timpul acela. Şi
ei au avut mare încredere în el atunci. Numai că după arestarea fraţilor
noştri Nicolae Rădoi, Petre Cocârţeu şi Ionel Prejban, Iosif Ţon trimite
Departamentului Cultelor scrisoarea intitulată Poziţia mea în Cult şi
la toate Bisericile Baptiste din România în care condamnă o Biserică
ce lupta pentru autonomie şi pe fraţii care se puseseră în linia dintâi în
această luptă. Pe timpul acela fratele Liviu Olah predica la Făget, lângă
Lugoj. Şi făcea lucrul acesta fără să aibă recunoaşterea Departamentului
Cultelor, aşa cum cereau oficialii acelui Departament. Cei care nu aveau
carnetul de păstor emis de Departamentul Cultelor şi continuau să predice
Cuvântul lui Dumnezeu, erau persecutaţi şi riscau să ajungă în conflict
direct cu autorităţile comuniste.

Frații mei, cea mai mare virtute pe care o putem avea este frica,
şi cel mai mare păcat pe care îl putem avea noi este din nou, frica. Frica
de Domnul este cea mai mare virtute ce o putem avea. Frica de oameni
este cea mai mare problemă ce o putem avea. Unii predicatori din timpul
regimului comunist identificau greşit frica lor. Ei considerau că au frică
de Dumnezeu pentru că se temeau că li se ia carnetul de predicator şi nu
mai pot sluji Domnului! Le era frică să nu îşi piardă serviciul, că rămân
fără funcţie, că suferă copiii lor în şcoli, etc., etc. Dar ei nu spuneau
deschis că au această frică de oameni, ci se justificau cu argumentul că
dacă ar refuza să asculte autorităţile, atunci lucrarea Domnului ar suferi,
pentru că ei nu mai puteau să predice! Cât de importanţi se credeau
acei predicatori. Credeau că lucrarea lui Dumnezeu stă în ei, şi numai
dacă ei fac compromisuri cu autorităţile, lucrarea Domnului poate să
progreseze! Ei se scuzau cu fraze fornăitoare ca aceea că vor să aducă pe
Isus în comunism. Primul lucru ce ar fi trebuit să îl facă era să Îl ducă pe
Domnul Isus în viaţa lor. Atunci nu ar mai fi trădat pe fraţi cu scuza că

                     -pag.323-

Îl aduc pe Domnul Isus în comunism ! De fapt se temeau de cei ce pot
ucide trupul, şi nu se temeau de Cel ce poate ucide şi trupul şi sufletul în
Gheenă ! Dacă s-ar fi temut de Domnul, nu s-ar fi temut de oameni. Mă
îndoiesc că acei predicatori vor vedea faţa Domnului (de care nu s-au
temut atunci), dacă nu fac revirimentul să se pocăiască! Trist este că în
loc să se pocăiască, ei fac pelerinaje pe la străjeri şi pe la alte grupări
eretice, încercând să îşi ascundă goliciunea sufletească şi insecuritatea
pe care au dobândit-o prin faptul că nu au fost credincioşi Domnului,
ci s-au temut de oameni şi au trădat pe fraţii lor! În loc ca domnul Iosif
Ţon să declare că trezirea făcută de Domnul prin fratele Liviu Olah nu
era completă, ar fi mai bine să declare că el a făcut servicii Securităţii,
oprind pe fratele Liviu Olah de la lucrarea pe care i-a dat-o Domnul, şi
să se pocăiască de păcatul trădării fraţilor săi.

După ce a suferit o mare durere cu botezul de la Oradea, fratele
Liviu Olah a spus : “Eu nu am nevoie de carnet, eu trebuie să chem pe
oameni la DOMNUL !” În timp ce fratele Liviu Olah cucerea suflete
pentru Împărăţia lui Dumnezeu, Iosif Ţon stătea la cafele cu securiştii
şi plănuia cum să îi slujească mai bine pe aceştia după ce va pleca în
America. Acum continuă aceeaşi lucrare pe care a început-o atunci:
ponegreşte pe un mare om al lui Dumnezeu, Liviu Olah, şi se asociază
cu ereticii care fac victime printre credincioşi. De fapt el se scuză că
asocierea cu acei eretici nu este altceva decât o lucrare prin care el îl duce
pe Isus la străjeri, care au nevoie de învăţătura lui! Cel mai bun lucru ar
fi ca Iosif Ţon să îl ducă pe Domnul Isus în inima lui proprie. Atunci ar
termina cu impostura şi cu teatrul străjeresc. Atunci ar contacta pe cei pe
care i-a trădat şi i-a trimis la închisoare şi ar cere iertarea de care are atâta
nevoie!

O altă mărturie a lui Mihai Mihuț cu privire la evenimentele din Caransebeș 1978

Eu l-am cunoscut pe Nicolae Rădoi de pe vremea când era tânăr.
Lae Albai, aşa îl cunoştea lumea aici la Caransebeş. Şi mai îl ştia ca
un om curajos, care şi-a pus viaţa în joc pentru propăşirea Evangheliei.
Una din activităţile pentru care risca mult a fost introducerea de Biblii în
România şi distribuirea lor acolo unde era nevoie. Lae Albai dimpreună
cu Gifu Ştefănuţ, au introdus multe Biblii în Romania. Ceea ce vă
scriu am văzut cu ochii mei, şi poate fi confirmat şi de alţii care au fost
martori la evenimentele de atunci. De fapt, tatăl meu a fost membru în
Comitetul Bisericii Baptiste din Caransebeş şi a susţinut cu mult curaj

                     -pag.324-

acţiunile iniţiate de Lae Rădoi, Petru Cocârţeu şi ceilalţi tineri aleşi în
Comitetul Bisericii în 1978. Cei trei, Lae Rădoi, Petru Cocârţeu, şi Mihuţ
Martin (tatăl meu) au coordonat venirea repetată a fratelui Liviu Olah la
Caransebeş. În aceeaşi perioadă au fost invitaţi să predice la Caransebeş
fraţii care nu erau bine văzuţi la Uniune, şi anume Pavel Nicolescu, Aurel
Popescu, Pascu Geabou, Vasile Taloş, Iosif Ţon şi alţii. Astfel de invitaţii
nu erau pe placul autorităţilor şi nici pe placul conducătorilor Uniunii
Baptiste.

De asemenea, Lae Rădoi a invitat la Caransebeş şi a susţinut
cheltuielile de transport ale corului de copii de la Iaşi, a cărui dirijoare
era Genoveva Sfatcu. Copiii au cântat duminică dimineaţa la Caransebeş,
iar după masă treisprezece maşini i-au dus la Hateg, la Biserica Baptistă
unde era păstor Petrică Dugulescu. Acolo, copiii au cântat la programul
de după masă. Vreau să spun că fraţii care au dus copiii la Haţeg puteau
să rămână fără carnet de conducere. Ei au riscat, şi au riscat pentru că
aşa erau timpurile. Cineva trebuia să depună mărturie cu curaj şi atunci.
Seara, când copiii de la Iaşi aşteptau trenul în gara din Caransebeş, fratele
Lae Rădoi i-a îndemnat să cânte pe peronul gării, ceea ce copiii au şi
făcut. Genoveva nu se temea de autorităţi. Toţi cei care au fost pe peronul
gării, inclusiv autorităţile care ne urmăreau, au putut auzi cântările şi
mesajul lor. Era un lucru neobişnuit pe atunci, şi mulţimea a rămas foarte
impresionată. Securiştii nu ştiau cum să procedeze pentru a opri cântarea
copiilor, dar nu au intervenit, pentru că era multă lume. Pentru toate
aceste acţiuni de evanghelizare cineva a plătit. Fratele Lae Rădoi, tatăl
meu, şi alţii au fost excluşi din Cultul Baptist de Mara Cornel. Apoi, 140
de fraţi, printre care şi subsemnatul, au fost excluşi din Biserica Baptistă
din Caransebeş. Fratele Lae Rădoi şi fratele Petre Cocârţeu au fost trimişi
la închisoarea Popa Şapcă din Timişoara, ca urmare a plângerii penale
făcută de Mara şi Bărbătei.

După patru ani m-am întâlnit cu Bărbătei în biroul Bisericii
Baptiste numărul unu. Stătea de vorbă cu Busuioc Belciu, şi ne-a povestit,
lui Busuioc şi mie cum el a fost invitat la o recepţie unde a făcut slalom
printre sticle şi n-a băut, deoarece el este omul Domnului. La urmă i-am
zis: „Dar dumneata şi cu Mara aţi băgat trei oameni la puşcărie! Le-ai
trimis vreo scrisoare să le spui că îţi pare rău?” Răspunsul lui a fost:
“Nu.” La ora actuală văd că mulţi vor să pledeze pentru el, ca să fie
recunoscut ca un reprezentant de seamă al baptiştilor din România. Dar
realitatea este că lui Pavel Bărbătei, şi celorlalţi trădători ai fraţilor lor nu
le-a păsat de faptul că au trimis pe alţii la închisoare.

                 -pag.325-

Am citit mărturiile fratelui Nicolae Rădoi şi tot ce scrie este
adevărat. La finele anului 1978 au fost excluşi din Cult următorii fraţi:
Nicolae Rădoi, Petru Cocârţeu, Ioan Teleagă, Viorel Vuc, Martin Mihuţ,
tatăl meu, Ion Madina, subsemnatul şi alţii. Au mai fost excluşi 140 de
fraţi care ne-au susţinut, şi nu au fost de acord cu procedurile nebiblice
ale celor din conducerea Cultului. La Biserica numărul doi din Timişoara
au fost convocaţi păstorii din Banat şi sedinţa a fost condusă de Băleanu
Gheorghe, de Stanca, de Găvăgină Ieremia şi de împuternicitul Pârneci.
Toţi aceştia au pus păstorii din sală să voteze excluderea noastră.

În timpul când fratele Liviu Olah venea la Caransebeş ca urmare
a invitaţiilor primite din partea noului Comitet ales în februarie 1978,
conducătorii Comunităţii Baptiste de la Timişoara şi alţii (de la Uniune)
l-au trimis la tatăl meu pe fratele Nicolae Dragomir, păstor la Biserica
din comuna Bolvaşniţa ca să-l lămurească să nu mai susţină acest
grup de tineri din Comitet. Tatăl meu era şi el membru în Comitetul
din care făceau parte Lae Rădoi, Petre Cocârţeu, Viorel Vuc şi alţi fraţi
ce hotărâseră să elimine amestecul autorităţilor în Biserică. Fratele
Dragomir i-a spus tatălui meu: “Frate Mihuţ, dumneavoastră sunteţi un
vechi pocăit, cu prestigiu. Aceşti tineri nu fac bine ce fac!”

Tatăl meu i-a spus: Frate, eu sunt sătul să privesc şi să nu fac
nimic! Nu mai vreau ca păstorii baptişti să fie plătiţi de noi, şi ei să
slujească Securitatea! Am luat şi amenzi pentru că l-am adus pe fratele
Liviu Olah la Caransebeş. Am fost chemat şi la Securitate. Am avut
percheziţii la domiciliu, dar nu-i nimic, numai lucrarea Domnului să
meargă şi oamenii să se pocăiască!”

Tatal meu a fost cojocar de meserie. Eu depun această mărturie nu pentru
că m-au derutat alţii (aşa am fost acuzat), ci pentru că am convingerea
că trebuie să fac aceste lucruri cunoscute. Păstorul Nicolae Dragomir
i-a spus tatălui meu: “Eu am venit să vă ajut!” Fratele Dragomir era în
felul lui un om de treabă, dar tatăl meu a rămas neclintit. Văzând că nu
pot să îl determine pe tatăl meu să îşi schimbe poziţia, cei sus puşi l-au
contactat personal.

Când a venit conducerea Uniunii Baptiste la Caransebeş în frunte
cu Ioan Bunaciu, Cornel Mara, Gheorghe Băleanu, Ioan Trif, Ioan Stanca
şi alţii, l-au delegat pe Ioan Stanca să stea de vorbă cu tatăl meu. Stanca
Ioan, care era din Caransebeş, fiind prieten cu tatăl meu din tinereţe,
l-a chemat în curtea Bisericii şi i-a spus: “Martine, eu pe tine vreau să
te salvez! Pentru că Uniunea va face excluderi!” Şi i-a sugerat tatălui
meu ce să facă. Tatăl meu ar fi trebuit să spună în faţa Uniunii Baptiste

                   -pag.326-
că îi pare rău şi că se dezice de fraţii mai tineri, şi atunci Uniunea l-ar
fi publicat în Îndrumătorul Creştin că şi-a venit în fire. Tatăl meu i-a
răspuns lui Ioan Stanca: “Ioane, salvează-te pe tine, că tu eşti omul
numărul doi după Ţunea Ioachim, şi amândoi slujiţi Departamentului
Cultelor şi Securităţii. Pe mine mă va salva Dumnezeu, fii sigur de asta,
că eu L-am slujit din tinereţe!”

Uniunea Baptistă a exclus atunci din Cult pe Nicolae Rădoi,
pe Petre Cocârţeu, pe Viorel Vuc, pe Mihuţ Martin, pe Ioan Teleagă şi
pe Petru Franţ. Tot atunci, marele jurist Pavel Bărbătei a făcut un nou
registru de membri şi a glăsuit: “Cine-i de partea Uniunii Baptiste să
vină să-l scriem în noul registru!” Dintr-o Biserică de patru sute cinzeci
de oameni a făcut-o la mai puţin de jumătate. Împreună cu Securitatea,
Uniunea Baptistă a făcut un nou Comitet, printre ei fiind patru informatori,
din câţi cunosc eu. Nu s-au scris pe listele lor Jurchescu Petru şi soţia,
Arnăut Luca, Arnăut Wersavia, dirijorul de cor Olaru Nicolae, Olaru
Iconia, Mihuţ Ana, Mihuţ Mihai, Mihuţ Mărioara, Iosif Franţ cu soţia,
Suru Nistor, Suru Maria, Cocârţeu Verona, Rădoi Mărioara, Petriu Aurel,
Petriu Voichiţa, Bugarin Eva, Munteanu Gheorghe, Olaru Maria, Păsulă
Alexandru, Păsulă Maria, Madina Ion, Madina Maria, Boata Petru, Boata
Maria, Şchiopu Dumitru, nevasta lui Ion Teleagă, Iela Petru, Iela Maria,
şi alţii. Unii dintre fraţii aceia au trecut la Domnul. De alţii nu îmi mai
aduc aminte, pentru că e mult de atuncea, dar Domnul îi are în Cărţile
Sale de aducere aminte!

La Biserică, dacă mergeam, aveam voie să stăm pe rândurile din
spate sub balconul Bisericii. Din când în când venea câte un mesager,
Găvăgină Ieremia sau Băleanu Gheorghe, şi ne spunea că dacă mergem
la Comunitatea de Timişoara şi ne cerem iertare, spunând că ne pare rău,
vom fi primiţi ca membri în Biserică. Noi nu ne-am dus la ei ca să ne
cerem iertare. Dar Securitatea, deoarece nu ştia ce planuri aveam şi ce
gândeam, a început să se frământe. Când noi am cerut să ni se dea voie
să facem o Biserică în cartierul Balta Sărată, reprezentanţii Securităţii
au chemat pe păstorul Bisericii de atunci şi i-au cerut să ne primească
înapoi ca membri. Aşa că pe noi ne-a “reabilitat” Securitatea, forţând
pe Mara Cornel şi pe Pavel Bărbătei să ne primească înapoi ca membri
în Biserică fără să cerem noi sau să declarăm că am fost vinovaţi. Se
adevereau cele spuse de Domnul Isus. Fii lumii erau mai înţelepţi decât
Mara şi Bărbătei.

              -pag.327-

Uniunea Baptistă și zurbagiii în cooperare– relatare de Ioan Târziu

În 1978 conducerea Uniunii Baptiste avea o mare dorinţă.
Să suprime autonomia Bisericilor Baptiste care refuzau amestecul
autorităţilor în ce priveşte alegerea păstorilor şi a Comitetelor Bisericilor.
Acelea erau Bisericile care înţelegeau că un astfel de amestec este în
totală contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Printre Bisericile Baptiste
scăpate de sub controlul autorităţilor se număra şi cea din Caransebeş.
Comitetul acestei Biserici, ales statutar de membrii Bisericii în luna
februarie a acelui an, era format din oameni ferm hotărâţi de a nu mai lăsa
autorităţile comuniste să dicteze în Biserică. Poziţia Bisericii Baptiste din
Caransebeş a enervat autorităţile, care au dat ordin conducerii Uniunii
Baptiste să suprime acea autonomie. La rândul ei, Uniunea a dat ordin
conducerii Comunităţii Baptiste de la Timişoara să treacă la represalii.
Astfel, Comunitatea de la Timişoara a decretat excluderea din Biserica
Baptistă din Caransebeş a membrilor Comitetului ales de Biserică. În
faţa refuzului Bisericii de a accepta acea măsură samavolnică, Uniunea
a trecut la următorul atac, dând o circulară în septembrie 1978 prin care
excludea din Biserică pe membrii Comitetului, pentru că nu s-au supus
hotărârii Comitetului Comunităţii de la Timişoara! Cu alte cuvinte,
„pentru că nu aţi acceptat excluderea decretată de Comunitate, drept
pedeapsă, vă excludem noi!”

Trebuie să înţelegem că atâta autoritate cât avea Comunitatea
de a exclude membrii unei Biserici, tot atâta autoritate avea şi Uniunea
să excludă! Era evident că atât Comunitatea lui Băleanu, Stanca şi
Gavăgină, cât şi Uniunea lui Mara, Bărbătei şi Bunaciu acţionau în
ilegalitate, deoarece Statutul Bisericilor Baptiste din România prevedea
că excluderea membrilor se face de către Biserica locală! Dar ce conta
Statutul, şi ce conta principiul biblic (Pavel nu şi-a permis să dea afară
pe acel membru din Corint ce comisese păcat şi nu se pocăise, ci a cerut
Bisericii să îl dea afară!), când era vorba de a face pe placul autorităţilor!
La scurtă vreme după decretarea excluderii, conducerea Uniunii
a venit pregătită pentru a dicta în Biserica Baptistă din Caransebeş în
conformitate cu cerinţele Partidului Comunist. În ce a contat pregătirea?
Mai întâi, „conducătorii” Cultului au făcut o vizită de lucru la autorităţile
locale din Caransebeş, joi, 12 octombrie 1978. La acea vizită de lucru
(au lucrat din greu acolo), au pus la cale o înscenare prin care a doua zi
(vineri, la serviciul divin programat), să pună mâna pe amvonul Bisericii,
şi de acolo să dicteze următoarele:

                    -pag.328-

 • eliminarea Comitetului ales prin vot secret al Bisericii
• desemnarea (nu alegerea, ci desemnarea!) unui alt Comitet şi
• impunerea unui păstor care să garanteze supunere necondiţionată faţă
de autorităţi.

Nefiind sigură de reuşita planului, Conducerea Uniunii a mai
trecut şi vineri după masă pe la Primarul oraşului unde a avut loc a
doua întâlnire de lucru în care au planificat mai îndeaproape cum să
„binecuvinteze” Biserica Baptistă din Caransebeş. Atât Uniunea cât şi
organele de partid aveau de fapt aceeaşi dorinţă mare pe suflet, să asigure
funcţionarea în „libertate” a Bisericii Baptiste din Caransebeş! Se pare că
autorităţile au fost mai realiste decât conducătorii preaiubiţi ai Uniunii,
şi întrezărind că nimeni nu îi va asculta pe conducătorii compromişi, au
propus planul B. În cadrul pregătirii pentru puci, conducerea Uniunii a
fost sfătuită să apeleze la nişte zurbagii pe care să îi monteze să facă
dezordine şi scandal în Biserică, în speranţa că astfel vor putea oferi
autorităţilor motiv să intervină cu arestări. În cazul în care era greu de
găsit zurbagii în Biserică, autorităţile le ofereau câteva haimanale care
stăteau la dispoziţia Partidului. Având spatele asigurat (Partidul ştie
să asigure spatele celor ce militează în scopurile societăţii socialiste),
şi fiind însoţiţi de haimanale, conducătorii preaiubiţi s-au înfiinţat la
Biserica Baptistă din timp, pe când membrii nu sosiseră pentru serviciul
de închinare de vineri seara, şi au postat haimanalele la intrarea în Casa
de rugăciune, ca să nu mai permită decât simpatizanţilor Uniunii să intre
în Biserică.

Desigur, că în momentul în care fratele Rădoi a sosit cu statura
lui impunătoare, haimanalele nu au putut să mai oprească intrarea în
Biserică. Aşa se face că auditoriul s-a umplut cu credincioşii care nu
voiau să predea conducerea Bisericii lor vânduţilor de la Timişoara şi de
la Bucureşti. Încercarea de a pune mâna pe amvonul Bisericii de către
Băleanu, apoi de către Mara şi apoi de către Bărbătei a eşuat de asemenea.
Membrii Bisericii nu voiau să asculte pe trădătorii Cultului! Fratele Rădoi
le-a pus mâna pe umăr şi le-a spus să stea cuminţi în banca lor. Spre
nemulţumirea celor din conducere, predica a fost ţinută de „un oarecare
Doboş!” Acela a fost fratele Octavian Doboş din Biserica Baptistă Arad
– Bujac, actualmente păstor al Bisericii Baptiste Române din Phoenix,
Arizona. La ora aceea Biserica Baptistă din Arad – Bujac acţiona şi ea
autonom de autorităţi, ceea ce însemna dizgraţia Uniunii, explicând
acuzaţia că era o Biserică ilegală! La semnalul conducătorilor, zurbagiii
au început să vocifereze, iar Secretarul General (generalul haimanalelor

                 -pag.329-

şi al zurbagiilor) a decretat că Biserica Baptistă din Caransebeş a fost
desfiinţată, şi el făcea o listă cu noii membrii ai Bisericii!

Din 450 de membri, câţi avea Biserica Baptistă din Caransebeş,
conducătorii preaiubiţi au reuşit să convingă pe prea puţini să se înscrie
pe lista lor, deşi ameninţaseră că cei care nu se înscriu vor împărtăşi
soarta lui Rădoi şi Cocârţeu (se vede că puseseră la cale cu autorităţile
arestarea şi condamnarea la închisoare a celor doi la şedinţele de lucru
pe care le avuseseră cu acestea în două rânduri). Mai mult, printre cele
131 de nume adunate figurau şi persoane care nu aveau nimic de a
face cu Biserica Baptistă! Comitetul ALRC în scrisoarea în care arată
ce s-a întâmplat în mod real la Caransebeş (MARIONETELE DIN
CONDUCEREA CULTULUI BAPTIST ÎN SLUJBA MILIȚIEI) ,
informează că pe listă figura şi numele şi semnătura unei dansatoare şi
cântăreţe din restaurantele oraşului! Câte alte nume de acestea or fi fost
pe lista generalului, nimeni nu ştie. Cert este că Uniunea flutura lista şi
afirma că cei înscrişi pe lista aceea erau de fapt Biserica din Caransebeş!

Dar deşi se întocmise acea listă de membri ce se solidarizau cu
Uniunea, realitatea era că ceilalţi membri nu puteau fi convinşi să se
alăture adunăturii pe care Secretarul General o declarase noua Biserică
în Caransebeş! Din moment ce Biserica avea vreo 450 de membri, şi din
moment ce Uniunea a reuşit să adune numai 131 de nume pe lista lor,
înseamnă că 2/3 din membrii Bisericii stăteau lângă Comitetul Bisericii
ales statutar! Aceste cifre arată cât de neadevărate erau informaţiile
oferite de Uniune, care pretindea că numai 5% din Biserică sprijinea
Comitetul în care se aflau Nicolae Rădoi şi Petre Cocârţeu! Dar
preşedintele şi “generalul” nu s-au dat bătuţi, mai ales când ştiau că vor
trebui să dea socoteală de reuşita sau nereuşita lor în faţa Partidului! De
aceea s-a trecut la o nouă manevră, conducerea Uniunii intuind în mod
creativ o altă măsură ce trebuia luată ca să ajute „noua biserică” să iasă
din impas: excluderea celor ce nu agreau cu Uniunea şi Partidul. Astfel,
excluderea a devenit arma preferată a generalului şi a preşedintelui, care
în următoarele săptămâni au decretat eliminarea a 140 de membri, care
refuzau să capituleze.

Să recapitulăm evenimentele. Prin cooperarea conducătorilor
Uniunii cu zurbagiii şi cu autorităţile comuniste, s-a ajuns la arestarea
şi condamnarea unor membri din Comitetul Bisericii care nu voiau să
coopereze cu autorităţile de stat în subjugarea Bisericii. Prin manevre de
şantaj şi excludere masivă s-a ajuns apoi la dezmembrarea unei Biserici.
Aşa şi-au înscris numele preşedintele şi generalul de la Bucureşti şi

                       -pag.330-

subalternii lor de la Timişoara în analele unei istorii ticăloase. Dar nu este
doar istoria cea care îi trage la răspundere! Într-o zi vor apare ca inculpaţi
înaintea Domnului Isus care îi va întreba: „Pentru ce M-aţi prigonit? De
ce aţi prigonit pe fraţii Mei?”

Am citit cu atenție reproducerea scrisorii de mai sus trimise la
Europa Libera, care descrie “pe cinstite” și cu amănunte istorice reale,
cunoscute de noi românii din SUA. Fr. Rădoi a fost și este un gigant al
credinței în Dumnezeu, și extrem de sincer și cinstit – așa l-am cunoscut eu
in 1978! Nu observ vreo “condamnare” aruncată asupra cuiva, ci numai
o referință în mod indirect reprodusă a dlui. Iosif Țon de către Bărbătei.
Eu lucrând în câmpul juridic American de peste 25 de ani, şi acuzând în
scris (în fața judecătorilor federali) oficiali în tribunale federale, observ
din toate scrierile lui cinstite, că nu e bun de loc a face “acuzații” – așa
cum tu te exprimi în scris. Sunt impresionat de faptul că el şi acum, dupa
vreo 35 de ani, scrie o istorie reala a faptelor întâmplate la Caransebeș in
1978! Ca sa fiu înteles, eu personal am contactat și acum cunosc personal
– pe oficialii juridici care l-au condamnat la închisoare pe verişorul meu
Petru Cocârțeu, fr. Rădoi şi fr. Prejban…și înteleg într-o oarecare măsura
(dar nicidecum ca şi Fr. Rădoi care a trăit durerile pe cont propriu în acea
zi nefastă din 1978). Ce anume: că autoritațile juridice, ele înseși, au fost
supuse unei invazii neașteptate din partea Securității, de ai intimida și
demoraliza, dar ei mi-au spus ca s-au opus categoric la cererea insistentă
a Securității odioase a dictatorului împușcat, de-a “umfla” sentința de
încarcerare a verișorului meu primar Cocârțeu. Ei mă respectă mult pe
mine, acum ei neștiind că eu eram verișorul lui Petrică. S-au oferit să
dea hainele negre jos și să emigreze în țara mea “vitregă”, dar nu am dat
curs celor ce ei mi-au sugerat, și i-am îndemnat să stea pe loc și să facă
o diferență vizibilă în noul sistem democratic din justiția română. I-am
vizitat din nou peste ceva ani, și am fost chiar impresionat de lucrul lor
bine făcut în câmpul științei jurisprudenței Anglo-Americane! I-am testat,
și încă vorbeau cu mine în Engleză, și erau f. conștienți de Constituția
noastră Americană! Îmi place să-mi amintesc că s-au “pocăit” de trecutul
lor, și că le pare rău pt. că n-au reușit mai bine să reducă sentințele celor 3
de mai sus! Dar, eu am văzut cu ochii mei, locurile private unde ei au fost
intimidați în miez de noapte. Mai târziu, am văzut și poeziile compuse
cu un spirit creștin de unul din ei! Și de credința în Dumnezeu care s-a
instaurat în familia unuia din ei – care mi-a spus că nu a avut-o în timpul
cât a fost în sistemul celor de la conducere ţării. În concluzie, eu îi dau
nota zece fratelui Rădoi, și spun aici, că eu am cunoscut un frate de mare

               -pag.331-
cinste și încredere care nu s-a sfiit să plătească din buzunarul lui personal
ca să sponsorizeze distinsul “Cor de Copii” care călătorea prin Biserici
ca să laude numele lui Hristos într-un timp de mare persecuție religioasă
despre care Fr. Rădoi nu se sfiește să o descrie și acum cu claritate și
mare atenție la cuvintele scrise. Să nu mai aud pe cineva pe acest blog
care-l acuză direct sau indirect pe Fr. Rădoi de “acuzații”…care nu există
în scrierile și reprezentările lui detailate!
Anthony.

Conducătorii Cultului Baptist fac plângere împotriva eroilor credinței – Ioan Târziu

Redăm mai jos copia plângerii penale a celor din conducerea Cultului
Baptist din România înaintat în toamna anului 1978 organelor de Miliţie
împotriva credincioşilor (Petre Cocârţeu, Nicolae Rădoi, Gheorghe
Munteanu, Viorel Vuc, etc.) din Biserica Baptistă din Caransebeş ce au
fost aleşi în Comitetul Bisericii fără aprobarea Primarului oraşului şi fără
aprobarea Partidului.

Din pricina faptului că noul Comitet al Bisericii Baptiste din
Caransebeş a refuzat să coopereze cu autorităţile, ba mai mult, a criticat
abuzurile acestora legate de exersarea dreptului la închinare, conducerea
Cultului Baptist a trecut la represalii. În document, Conducerea Cultului
Baptist cere organelor de Miliţie să persecute pe nişte credincioşi care
oragnizau Biserica locală şi se închinau după cerinţele Scripturii!
Iată marea culpă pentru care trebuiau daţi afară din Biserică şi puşi în
închisoare! Zilele următoare vom oferi o analiză a documentului pe care
vi-l supunem atenţiei. Pagina trei este adăugată dintr-o copie ce are la sfîrșit vizibile numele trădătorilor ce fac plângere împotriva eroilor
credinţei.

-va urma-”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.