Marele Pavel, inspirat direct de Domnul Isus, avea o vorbă (parafrazată):
„Mie nu-mi este greu să vă scriu mereu/de două ori același lucru…”
Nu știm dacă Lenin (cu a lui celebru „Învățați, învățați, învățați!”) s-a inspirat din acest aforism paulin sau din cel latin, cel conform căruia „Repetiția e mama învățăturii”.
Cert e că Domnul Isus în trei ocazii separate în timp și diferite în conținut, repetă ceva foarte important.
Primordial e vorba de cele trei trimiteri ale ucenicilor. Două înainte și una după Moartea și Învierea Lui. Care sunt contextele, similitudinile și diferențele între aceste trei trimiteri, e o cu totul altă dimensiune. Important e de remarcat de ce repetă evanghelistul acest mandat Christic?!?
Al doilea eveniment anunțat de Isus Mîntuitorul e Vestirea Morții Lui în trei ocazii diferite. Și din nou: contextele, cu asemănările și diferențele de rigoare, aparțin unei alte abordări. Important de descoperit e de ce face Isus această triplă referire la Jertfa Sa supremă?
Între Trimitere și Jertfă, să fie oare o relație de (inter)condiționare?!?