Anexa 8- O (dez)orintare pentru (dez)orientați

Deliberat și creativ am modificat titlul original al Anexei 8, tocmai pentru a da posibilittea fiecăruia să înțeleagă ce vrea din trădarea Cauzei  de către cozile de topor ale Securității.

Demn de remarcată e inspirația lui Ioan Tîrziu, un recent apropiat al blogger-ului Barthimeu, în formularea subtitlului „Orientare pentru dezorientați”.

Din motive technice nu putem reproduce copiile după cele opt pagini ale „Ședinței Comunității din Timișoara (de orientare) din 23 febr. 1978”. Nu la fel stau lucrurile cu comentariile lui Ioan Tîrziu. Ioan suplinește cu talent și tîlc lipsa copiilor după originalulraportului ședinței. Trebuie să remarcăm charisma lui Ioan Tîrziu în a eticheta „oameni, fapte, întîmplări” ( ca să folosesc o sintagmă patentată de regretatul „agnostic cumpătat”- cum îl eticheta Virgil Ierunca pe Noel Bernard, fostul director ael „Europei Libere”), „oameni, fapte întîmplări” „de pe aceleași vremuri” (cum spunea la Iris-Cluj fratele Porumb Vasile), vremuri comunisto-securite de sinistră amintire.

Lăsăm cititorul să lectureze atent și cu discernămînt, dar nu și lipsit de gustul savuros al formulărilor, comentariile fostului timișorean care acum viețuiește pe Coasta Estică a Americii de Nord.

Știm cert că nu toți participanții la acea celebră Ședință de Partid, pardon de „orientre” a păstorilor mai sunt în viață. Printre plecații „dezorientați”cert e că se numără Paul Bărbătei (fostul avocat de Cluj-Mănăștur, cel care și-a închiriat pentru o vreme casa de pe str. David Francisc, cui credeți?- tocmai „PROFESORULUI” de Vasile Talpoș!). Pe lîngă Bărbătei, plecat dintre noi e și Cornel Mara, brașoveanul-dictator de Brașov, unul din cei mai longevivi păstori baptiști. Poate timișorenii și caransebișenii de bună-credință ne ajută în actualizarea „viilor și morților” din acea tristă perioadă.

Spunem aceasta pentru a da o șansă reală  „viilor”de a se spovedi în public pentru trădarea de care au fost capabili.

Pentru „generația milenială”, una probabil cu alte propensiuni cultural-spirituale, texte precum cel ce urmează pot reverbera ca „nunca-n perete”. Adică să fie irelevante.

Pentru relevanța lor îi îndrumăm să „întrebe un prieten”…

Mai vîrstinic, dacă se poate!

 

ANEXA 8
COMENTARII PE MARGINEA UNUI PROCES VERBAL
– realizate de Ioan Târziu

Orientare pentru dezorientați

În documentul pe care îl veţi parcurge (credem că fără oprire), veţi vedea cât de bine se armonizează „creştinismul” cu comunismul,
mai ales când reprezentanţii acestor poziţii sunt în bune relaţii, aşa cum erau „liderii” baptişti cu împuterniciţii Guvernului. Armonioasa lor
colaborare şi „părtăşie” a rămas imortalizată de un proces verbal scris de fratele Viorel Vuc, diaconul Bisericii Baptiste din Caransebeş care a avut
„fericirea” să se găsească la întrunirea reprezentanţilor celor două religii.

Veţi citi despre păstori care aveau năzuinţa nobilă să se numească fraţi cu Ceauşescu (deşi, fără să ştie, în realitate erau), şi aceasta deoarece
„au îndurat” aceleaşi persecuţii în care „creştinii” şi comuniştii au fost alături unii de alţii; veţi vedea cum datorită „smereniei” unii păstori nu
s-au crezut vrednici să se declare fraţi cu Ceauşescu (deşi erau!); veţi citi despre unitatea celor două „religii” văzută în faptul că unii păstori creau
programe culturale pentru uzul celor de la Căminul Cultural.

Veţi citi despre modul cum „liderii” baptişti şi-au făcut mea culpa pentru că nu au trimis telegrame de felicitare lui Ceauşescu, şi cum şi-au
reproşat că rugându-se ca Dumnezeu „să dea minte” lui Ceauşescu au luat numele acestuia în deşert (să citeşti şi să te cruceşti!); veţi citi despre
referatul politico-social citit de secretarul Cultului (care a durat 35 de minute plus o oră şi jumătate de elogii pentru preşedintele Ceauşescu) şi
despre referatul despre rugăciune (aţi citit bine!) care a durat 15 minute, şi despre care nu a mai fost (ne)voie să se discute!

Veţi vedea cât de mult iubeau pe fraţi şi cât de adânc simţeau cu Bisericile „liderii” de la Comunitatea Baptistă de la Timişoara şi de la
Uniunea de la Bucureşti, şi cum se „jertfeau” pentru interesele acestora! Când veţi ajunge la sfârşitul documentului veţi constata cine pe cine
slujeşte! Şi vă veţi întreba dacă acei „lideri” ai baptiştilor au cunoscut vreodată pe Dumnezeu! Cam atât despre „cinstea” şi „onoarea” mai
marilor baptişti din anii 1970! Din lectură veţi vedea că un singur tânăr (Craiovean) a avut demnitatea să conteste practica „liderilor” şi să arate
realitatea persecuţiilor, iar un alt tânăr a admonestat pe bătrânii Cultului pentru că au aplaudat în Biserică pe Ceauşescu. Lectură iluminatoare!

Pentru că unii cititori nu au putut descifra prea bine textul

                                                           -pag.336-

-pag.337- 334- lipsă din articol (din motive obiective), dar nu și din carte-

procesului verbal redactat de fratele Viorel Vuc pentru şedinţa de „orientare” a Comunităţii din Timişoara de la 23 februarie 1978, am găsit
potrivit să transcriem textul şi să facem „disecţie” pe text.

Pagina 1

Secţia Caransebeş
– Vuc Viorel
– Cocârţeu Petru
– Teleagă Ion
– Rădoi Nicolae
Şedinţa Comunităţii din Timişoara (DE ORIENTARE ?) din 23 febr. 1978
La început s-a ţinut o scurtă oră de rugăciune de fr. Ciortuz, iar la cântări a fost fr. Rîncu.

Şedinţa propriu-zisă a început la ora 10.30 (dimineaţa). La masa de unde se oficiază „Cina Domnului” în Biserica Nr. 2 din Timişoara, a urcat
următorul prezidiu (de la stânga la dreapta): fr. Trifu, fr. Băleanu, fr. Bărbătei, fr. Mara, fr. Grecu, fr. Românu, fr. Mike Bella, şi împuternicitul
jud. Timiş: Ţeperdel şi împuternicitul jud. Caraş: Pârneci.

Prima pagină menţionează patru fraţi din Comitetul Bisericii Baptiste din Caransebeş care au fost prezenţi la şedinţa Comunităţii. Unul
din cei patru (Viorel Vuc) este persoana care a redactat procesul verbal în folosul Bisericii din care făceau parte. Ceilalţi trei sunt martori şi astăzi
că fratele Vuc a redat fidel conţinutul şedinţei şi nu a exagerat în nici un fel. De fapt fratele Viorel Vuc este un om integru, care, atunci când
depune mărturie despre acele timpuri, nu se sfieşte să îşi arate ezitările şi temerile pe care le-a avut în împrejurările de care vorbeşte (a se vedea
mărturia lui cu privire la cele petrecute la Caransebeş aşa cum a redat-o Daniel Mitrofan la CENTRUL DE ISTORIE ŞI APOLOGETICĂ).
Şedinţa a căpătat denumirea de Conferină de orientare (orientare?!… dar în ce sens?!…) care avea următoarea ordine de zi:
a. Referat cu caracter social
b. Discuţii pe marginea acestui referat
c. Referat doctrinar

Referatul social a fost prezentat de fr. Paul Bărbătei şi avea tema: „Doctrina preşedintelui R.S.R., tov. N. Ceauşescu” Referatul (citit) a
durat 30-35 minute. În acest referat s-au folosit toate superlativele de glorificare a preşedintelui de la început până la sfârşit.

                                         -pag.345-

 Păstori des-orientaţi
Predicatorii au fost aduşi la un curs de orientare. Fratele Viorel Vuc întreabă, pe bună dreptate, ce orientare? Se vede că acei predicatori
erau des-orientaţi, şi aceasta datorită faptului că în loc să îşi asume datoria de a proclama Cuvântul lui Dumnezeu fără teamă, au acceptat să stea
la masă cu Ispititorul, uitând de versetul care spune că frica de oameni este o cursă. Urmarea a fost că „au schimbat în minciună adevărul lui
Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci”(Romani 1:25).

Doctrina de căpătâi a unor păstori
Domnul Isus vorbea de „urâciunea pustiirii aşezată în locul preasfânt”. Putem vizualiza această urâciune a pustiirii nu numai din faptul
că nişte atei au fost aşezaţi la amvonul Bisericii, ci mai ales din faptul că acei care trebuiau să sfinţească locul, l-au spurcat cu discursurile lor
vecine cu blasfemia. Secretarul general al Cultului Baptist, Paul Bărbătei nu s-a sfiit să citească de la amvon „Doctrina preşedintelui R.S.R., tov.
N. Ceauşescu” epuizând superlativele limbii române în caracterizarea unei bestii cu chip uman. Ceilalţi predicatori s-au întrecut în a aduce
osanale aceleiaşi bestii.
După referat au urmat discuţii cu privire la referat şi au durat 1 oră şi 35 min. La discuţii s-au înscris următorii fraţi: Bîtea, Seracin
Valeriu, Varga, Ciortuz, Rîncu, Stanca, Turcu, Craioveanu, Băleanu, Romînu, Mara, iar la urmă a vorbit Ţeperdel (împuternicitul jud. Timiş).

Pagina 2
Fr. Bîtea arată că dânsul se poate denumi fratele lui N. Ceauşescu, căci vârsta este aceeaşi şi că peste câteva zile va împlini şi el 60 de ani.
A arătat şi persecuţiile din regimul lui Antonescu.
Fr. Seracin Valeriu, diaconul Bis. din Vălişoara de lângă Caransebeş, se numeşte şi el pe drept cuvânt, fratele lui N. Ceauşescu,
motivând că a împlinit 60 de ani cu 4 zile înainte ca Preşedintele Statului şi că şi el a suferit aceleaşi necazuri şi persecuţii ca N. Ceauşescu.
El spune că creştinii au fost întotdeauna alături de comunişti şi în ilegalitate, îndurând aceleaşi greutăţi. El insistă şi spune: „fraţilor dar
şi azi noi suntem alături de ei”! Eu am fost atunci când comuniştii erau în ilegalitate, secretarul unei organizaţii comuniste, soţia mea a fost
deputată în uniunea femeilor, iar primul creştin din satul meu a fost şi primarul satului. Înrudirea cu comuniştii se păstrează şi                                                                                                   -pag.346-

brigada artistică a căminului cultural din Vălişoara a prezentat acum recent, un program al cărui conţinut l-am compus eu. Şi chiar acum
când am plecat la Timişoara la această şedinţă, m-am oprit cu maşina şi am dat un nou text ptr o altă brigadă artistică. Noi nu refuzăm când ni se
cere să-i ajutăm în diferite activităţi: culturale, etc.”

Varga arată cum astăzi faţă de trecut există libertate „aşa încât copiii mei nu simt că trăiesc printre români” (el este maghiar). După ce
a mai adus multe laude de felul acesta el şi-a exprimat dorinţa în faţa lui Mara şi a împuternicitului de a i se aproba autorizaţia de construcţie a
Bisericii sale, dintr-o localitate de lângă… (Timişoara).

Fraţi cu persecutorii lui Hristos 

Valeriu Seracin nu ascunde faptul că era membru în partidul comunist şi se umflă de mândrie că a compus materialul pentru brigada
artistică a comunei sale, dar nu ne spune concret despre conţinutul materialului! Care să fi fost acesta? Nu e greu de ghicit! Dacă la o şedinţă
a Comunităţii Baptiste a adus atâtea laude „conducătorului preaiubit” nu ne putem decât imagina adularea adusă de acelaşi personaj lui Ceauşescu la căminul cultural al comunei!
Oare de ce or fi râvnind acei păstori să fie fraţi cu Ceauşescu? Probabil că vor fi vrând să aibă parte de soarta lui! Oricum, fraţi au fost.
Fraţi de necredinţă şi de hulire a Numelui Domnului. Şi dacă nu s-au pocăit înainte de trecerea în veşnicii (ceea ce este foarte probabil, din
moment ce nu au mărturisit acest lucru), vor fi fraţi cu Ceauşescu pentru veşnicie!
Continuăm transcrierea procesului verbal scris de fratele Viorel Vuc la şedinţa de „orientare” a păstorilor şi diaconilor din Comunitatea
Baptistă de Timişoara în 23 februarie 1978. Cei înscrişi la cuvânt pe marginea referatului lui Paul Bărbătei intitulat „Doctrina preşedintelui
R.S.R. tovarăşul Nicolae Ceauşescu” vorbesc cu slugărnicie oferind linguşiri persecutorilor lui Hristos.
Ciortuz ne spune ce anume îl ispiteşte. Nu e vorba de confesiunea unor slăbiciuni, ci de gândurile care îl preocupă la întrunirile „frăţeşti”
ale Comunităţii. Să fi fost gânduri şi regrete cu privire la ineficienţa evanghelizării societăţii de către cei credincioşi? Să fi fost un foc
lăuntric ce îl mistuia din dorinţa de a vedea pe alţii mântuiţi? Aş, fugi de aici! El avea „ispite” mult mai mari. Nici vorbă de dorinţa de a vedea
Evanghelia răspândită în familia Ceauşescu, nici vorbă de compătimirea Preşedintelui care era în întuneric, ci doar de o autocritică deplângând
                                                           -pag.347-

faptul că Cultul Baptist nu contribuie suficient la cultul personalităţii lui Ceauşescu! Iată preocupările celui ce ţinuse cu câteva minute înainte ora
de rugăciune a „lucrătorilor”. Dar să citim textul:

Pagina 3
Fr. Ciortuz aduce o mustrare blândă Uniunii ptr. faptul că nu au trimis o telegramă de felicitare cu ocazia sărbătorii zilei de naştere a
preşedintelui N. Ceauşescu. El spune cam aşa: „fraţilor în vocabularul nostru religios (se) cuprinde şi termenul „ispită”. Eu să vă spun drept
că am fost ispitit în timp ce ascultam referatul social, de faptul că noi de abia acum ne-am trezit să aducem elogii referitoare zilei de sărbătorire
a 60 de ani a lui N. Ceauşescu. Apoi o altă ispită mă chinuia: de ce în ziare alături de alte culte, nu era trecut şi cultul nostru care să fi trimis
telegramă de felicitare lui N.C.”
Fr. Rîncu a vorbit fără nici un sens.
Spre lauda lui, păstorul Rîncu se abţine de la omagierea lui Ceauşescu aşa cum făceau ceilalţi. Dar nici nu are curajul să spună ceva
concret după Cuvântul Domnului. Aşa se explică faptul că „a vorbit fără nici un sens”. Domnul Stanca ne explică ce înseamnă adevăratul
patriotism. Este adularea lui Ceauşescu, deoarece istoria lui este istoria neamului! Nimeni nu poate exprima mai “elocvent” această idee ca
Stanca.
Fr. Stanca a arătat că: „eu nu mă pot denumi fratele tov. N. Ceauşescu, şi nici copilul lui datorită vârstei, dar viaţa mea se aseamănă
cu a dânsului. De fapt istoria preşedintelui se aseamănă cu istoria poporului român, se contopeşte, este una şi aceeaşi, aşa că vorbind
despre istoria Preşedintelui, vorbim de fapt de istoria noastră a tuturor!” A arătat suferinţele credincioşilor sub Antonescu şi liberatea adusă de
august 1944: „şi dacă astăzi se mai plâng unii creştini că autorităţile îi persecută, nu este adevărat. Ci ei înşişi (creştinii) fac unele greşeli
împotriva cărora autorităţile iau atitudine”.
Tovarăşul Turcu, deşi ne vorbeşte pe româneşte, nu reuşeşte să se facă înţeles în modul elocvent în care ar dori, când vorbeşte în versuri
despre măreaţa „doctrină Ceauşescu”. Să fie limba turcă de vină?
Fr. Turcu: „fraţilor, dacă privim la copiii care zburdă ziua pe străzi, la jocul lor, dacă privim la florile de pe câmp, în zâmbetul tuturor
desprindem parcă fără cuvinte numele „Ceauşescu.”
Singurul, dintre cei care au avut dreptul la cuvânt, care vorbeşte în acord cu adevărul şi cu bunul simţ este Nicolae Craiovan (prima grafie
                                                                         -pag.348-

a numelui în document este incorectă), unul din întemeietorii Bisericii Baptiste Nr.3 din Timişoara. Dumnezeu nu s-a lăsat niciodată fără
martori. În mijlocul acelor păstori apostaţi s-a auzit clar vocea tânărului Nicolae Craiovan.
Fr. Craioveanu, un tânăr, reprezentantul Bis. 3 din Timişoara spune: „să ştie toţi şi domnii împuterniciţi că am fost la şedinţe UTC,
PCR şi acum la o şedinţă de comunitate, dar aşa de cursiv cum s-au înscris fraţii la cuvânt aici la un referat social (încât au fost opriţi şi
declarată lista încheiată) nici la o şedinţă PCR nu se înscriau.

Pagina 4
Aş vrea să spun că nu putem contesta libertatea amintită şi nici calităţile (doctrina) lui N. Ceauşescu, însă aş vrea să vă spun şi să audă
şi domnii împuterniciţi că totuşi, mai sunt cazuri când Securitatea ne persecută şi intervine în gândirea noastră de creştini, şi chiar ni se
impune să nu ne mai rugăm ptr autorităţi şi şeful statului”
Bineînţeles că păstorii zeloşi pentru Partidul Comunist au sărit imediat să îl admonesteze. A se vedea cât de departe se ajunge atunci
când ne lipseşte curajul de a spune adevărul. Cuvintele lui Băleanu sunt concludente:
Băleanu a luat cuvântul şi ca răspuns la problemele ridicate de Craioveanu spune: „stai frate (cu ton dur) că nu chiar aşa stau lucrurile (iar
către public), fraţilor, vedeţi în biblie scrie „să nu luăm în deşert numele Dlui” şi noi suntem creştini şi trebuie „să fim înţelepţi ca şerpii”şi să
nu luăm în deşert numele conducătorilor şi chiar dacă ne rugăm, să ne rugăm ca Dzeu să-i binecuvinteze cu sănătate, etc… şi să nu ne rugăm
rugăciuni care i-ar putea deranja pe aceşti conducători”. Apoi a mai făcut şi unele referiri, aprecieri la referat.
Pentru Băleanu luarea în deşert a Numelui Domnului este tot una cu luarea în deşert a numelui conducătorilor comunişti! Se vede că
era un exeget abil! Apoi, tovarăşul Băleanu nu este de acord ca creştinii să se roage pentru mântuirea conducătorilor, aşa cum cere Scriptura (1
Timotei 2:1-5), deoarece acest lucru i-ar deranja. Ori „păstorii” nu trebuie să deranjeze pe atei! În schimb, el cere să ne rugăm pentru sănătatea lor şi eventual pentru glorificarea lor, şi pentru alte lucruri care le-ar place conducătorilor, dar nu pentru mântuirea de care au nevoia cea mai mare!
De unde această înţelepciune la Băleanu (dacă tot a vorbit de necesitatea de a fi înţelepţi ca şerpii)? Se pare că „păstorii” prezenţi aveau două
obiective: Cum să apostrofeze pe cei ce au rămas credincioşi Cuvântului
                                                           -pag.349-

(unii, ca Mara, nu se sfiesc să ameninţe deschis), şi cum să se întreacă în a-l glorifica pe Ceauşescu.
Românu a adus elogii, omagii preşedintelui N. Ceauşescu.
Mara: „fraţilor eu apreciez pe tineri ca şi Craiovan, care au energie, sunt plini de râvnă, dar tînărul Craiovan uită că mai mari
decât el sunt alţii care nu se sperie de tonul lui şi că prin aceasta şi-ar atrage şi unele neplăceri”. Apoi a făcut unele concluzionări pe marginea
referatului.
Cel care încheie discuţiile din jurul primului referat este unul din cei doi împuterniciţi prezenţi. Era normal ca la o întrunire a „păstorilor”
lui Hristos ultimul cuvânt să îl aibe un împuternicit al Guvernului ce şi-a propus distrugerea religiei!
Ţeperdel (împuternicitul jud. Timiş) subliniază afirmaţiile fr. Stanca, adică istoria noastră se identifică cu istoria lui N. Ceauşescu.
Apoi spune: „mă bucur că am fost invitat la conferinţa de orientare, simt o deosebită satisfacţie să pot (spune) vorbi şi eu la această conferinţă.
Mă bucur de atmosfera caldă în care s-a prezentat şi s-a discutat referatul social. Îmi pare rău însă că această atmosferă este deranjată
de afirmaţiile iresponsabile ale unuia sau altuia (privea spre Craiovan).
Apoi a urat Preşedintelui sănătate, progres, etc. La care o parte din fraţi

Pagina 5
au răspuns cu aplauze! Atunci un alt tânăr a zis: „Ruşine, fraţi bătrâni, aplaudaţi în Biserică!”
La sfârşitul discuţiilor se realizează minunea. Împuternicitul ajunge să agreeze cu păstorii participanţi. El îşi însuşeşte vocabularul şi
ideile acestora! Asta da, minune! Ideologul Partidului Comunist repetă ideile unor păstori şi e de acord cu ele! Numai că nu ideologul partidului
a făcut concesii, ci păstorii, cari trebuiau să vorbească cuvintele lui Dumnezeu, aceştia au avut în gură cuvintele Partidului! Împuternicitul
este de acord cu Stanca, şi anume, că „istoria noastră se identifică cu istoria lui N. Ceauşescu.” Un singur regret a avut împuternicitul, faptul că
atmosfera „caldă” a fost „deranjată” de o voce protestatară. Îmi închipui cât de trist au oftat şi păstorii la această constatare a împuternicitului.
Dar pentru ca prima parte a întrunirii să nu se sfârşească pe o notă tristă, împuternicitul i-a raliat pe „păstorii” Bisericilor într-o nouă rundă
de preamărire a lui Ceauşescu la care „păstorii” au participat atât cu adeziunea verbală cât şi cu cea a aplauzelor! Dar din nou bucuria le-a
fost tulburată (de o voce ca a lui Mica de la curtea lui Ahab, care nu voia
                                                     -pag.350-

să prorocească nimic bine împăratului), o voce tânără (să fi fost însuşi Viorel Vuc?) care le arată că nici la bătrâneţe nu au ajuns să cunoască
înţelepciunea adevărată!

Între minciună și machiavelism
Partea a doua a procesului verbal redactat de fratele Viorel Vuc la întrunirea păstorilor şi diaconilor din Comunitatea Baptistă din Timişoara
din 23 februarie 1978 înregistrează prezentarea referatului doctrinar şi conţinutul lucrărilor Adunării Generale a Comunităţii. Să le aruncăm o
privire critică şi acestora.
Referatul doctrinar a fost prezentat de fr. Grecu cu tema: „Viaţa de rugăciune”, care a început la ora 12.40 şi a durat… pînă la… ora
12.55. După referat fr. Mara a spus că „pe marginea referatului acesta nu mai trebuiesc discuţii căci toţi cunoaştem, rămânând ca să punem în
aplicare ce ştim”.
Aici s-a încheiat şedinţa cu caracter orientativ, după care s-a făcut o pauză până la ora 13.35.
Se vede că „păstorii” prezenţi la acea întrunire şi-au înţeles bine chemarea de a se îndeletnici cu rugăciunea şi propovăduirea Cuvântului
(Fapte 6:4). Referatul „social” a reflectat preocuparea lor prioritară cu propovăduirea cuvântului (a cuvântului ce preamărea pe Ceauşescu), iar
referatul al doilea a surprins „interesul intens” pentru rugăciune. Putem concluziona cu certitudine că în urma celor două referate „păstorii”
erau „orientaţi” cu adevărat. Tovarăşul Bărbătei i-a orientat pe „păstori” în privinţa importanţei adulării lui Ceauşescu, iar tovarăşul Mara i-a
orientat în privinţa „importanţei” rugăciunii prin faptul că a pus referatul pe această temă după cel dedicat „marelui conducător”, şi apoi a demis
orice discuţie pe tema rugăciunii, ceea ce arată relevanţa rugăciunii pentru el şi pentru păstorii din subordine. Acum participanţii puteau trece
liniştiţi la lucrările Adunării Generale!
De la această oră a început Adunarea Generală a comunităţii la care s-a prezentat de fr. Băleanu raportul comunităţii, fr. Turcin a
prezentat raportul financiar, fr. Tîrziu a prezentat raportul cenzorilor şi Bugetul pe 1978.
În raportul comunităţii au fost anunţate 32 de cereri de deschidere de Biserici, din care au fost rezolvate doar două!… Tot în raport se cere
o mai mare exigenţă în cazurile de disciplină Bisericească. Se căuta familiarizarea cuvântului „excludere din cult”. Au fost menţionate ca
biserici indisciplinate pe comunitate: Biserica din Caransebeş, Reşiţa şi Timişoara 3.
                                       -pag.351-

Din raportul comunităţii citit de Băleanu se vede „interesul” mai marilor baptiştilor de a deschide Biserici! Din 32 de cereri au
soluţionat două! Dar din moment ce partidul garanta libertatea trâmbiţată de Stanca, deducem că negarea celorlalte 30 de cereri a fost lucrarea
Uniunii, şi nicidecum a Departamentului Cultelor! Se pare apoi că mai marii înscăunaţi la Uniune considerau că există prea multe biserici
baptiste, din moment ce nu dădeau nota de aprobare pentru funcţionarea unor Biserici gata formate şi contemplau excluderea altor Biserici! Nu
de alta, dar acele Biserici pe care voiau să le excludă erau o boală în cadrul Uniunii deoarece erau active în evanghelizare şi converteau prea
multe persoane. Vom vedea imediat că mai marii sesizau şi pericolul care păştea Bisericile baptiste, şi anume pericolul de a face prozelitism!
Acum urmează ceva grav: unii lucrători din Comunitate iau cuvântul fără să li se permită acest lucru!
După terminarea rapoartelor s-au făcut câteva discuţii (fără voia lui Mara şi Băleanu, dar…)
Fr. Ploscaru arată durerea pe care o simte ptr că nu i s-a dat autorizaţie de funcţionare la Biserica dânsului. Fr. Băleanu caută să-i
spună „lasă frate că cunoaştem problema, şi că o avem în obiectiv!” Fratele Ploscaru însă spune „dar cât să mai aşteptăm frate Băleanu. De
3 ani am făcut cerere şi nimeni nu ne aude”.
De fapt „liderii” de la Comunitate şi Uniune auzeau foarte bine, dar nu glasul fraţilor lor dedicaţi Lucrării şi care sufereau pentru Hristos,
ci glasul autorităţilor ce le cereau suprimarea Bisericilor. E drept că Băleanu avea în obiectiv Biserica păstorită de fratele Ploscaru (gura
păcătosului adevăr grăieşte), dar el nu spunea totul. Avea în obiectiv acea congregaţie, dar nu să îi dea autorizaţie de funcţionare, ci să o suprime
prin refuzul de a-i acorda autorizaţie.

Pagina 6
Apoi s-a ridicat pe rând tot Comitetul Bisericii din Reşiţa arătând problema Bisericii lor (localul mic). Fratele Băleanu însă îi oprea îi
întrerupea pe fiecare spunându-le că problema aceasta o vor „discuta în
particular”.
Fr. Moldovan (Reşiţa) spune: „ne bucurăm frate Băleanu că ne acordaţi interviuri, dar să ştiţi că „discuţiile particulare” se uită, şi apoi
frate problema Bisericii din Reşiţa era ridicată odată cu cea din Bocşa dar „cea din Bocşa este construită, iar celei din Reşiţa nici nu i s-au
aprobat actele de construcţie”.
                                                       -pag.352-

Un altul de la Reşiţa a spus: „frate Mara şi Băleanu, la fiecare instituţie este un plan de măsuri de rezolvare a problemelor, ori d-voastră
nu aveţi”, la care ei răspund că aşa ceva ar fi mai grav căci atunci cazurile urgente care s-ar ivi pe parcurs nefiind trecute în planul de
măsuri, nu vor putea fi rezolvate în anul respectiv.
Se vede că Băleanu avea o dispoziţie irezistibilă pentru discuţiile în particular. Când era vorba de lăudarea lui Ceauşescu nu avea probleme
să le ofere pe acestea în public. Când era vorba de durerile şi persecuţiile Bisericilor din Comunitate, pe acestea voia să le discute în particular.
Nu putem să nu remarcăm răspunsul machiavelic la critica faptului că nu întocmiseră un plan cu problemele sesizate mereu de unii lucrători
ai Comunităţii. Care or fi fost cazurile urgente ce aveau prioritate faţă de acordarea de autorizaţii de funcţionare a Bisericilor pe care acestea
le solicitau cu insistenţă? Probabil erau circularele cu reglementări pe care sus puşii le emiteau imediat ce autorităţile mai sugerau o ciuntire
a libertăţilor puţine ce le aveau Bisericile şi credincioşii. Şi dacă erau situaţii urgente bona fide, de ce nu puteau fi rezolvate şi unele (cazurile
de cerere de funcţionare) şi altele (cazurile urgente)? Cine învăţa pe cine? Oare conducătorii baptiştilor învăţau machiavelismul de la împuterniciţii
Guvernului, sau împuterniciţii învăţau machiavelismul de la „liderii” baptiştilor?
Craiovan a dorit să ia din nou cuvântul dar fratele Băleanu a strigat să stea jos şi după câteva asemenea intervenţii la care Craiovan
a rămas surd, el a întrebat: „frate Băleanu vă rog să-mi spuneţi de ce Biserica 3 din Timişoara este indisciplinată?” întrebare urmată de un
dialog.
– Băleanu: „cum, nu ţi-e ruşine să mai şi întrebi?”
– Craiovan: „nu frate, de ce?”
– Băleanu: „nu şti ce-aţi făcut la colindă?”
– Craiovan: „ba da! Am fost cu colinda, dar au fost şi alţii de la Biserica
1 şi 2 etc.”
– B: „ei şi asta nu-i nimic? cum locatarii blocurilor s-au scandalizat şi
Miliţia v-a făcut amenzi? Câte amenzi aţi plătit?”
– C.: „niciuna”
– B.: „ei! şi ce mai vrei?”
Realitatea era însă că au cântat la blocul fr. Olah şi că locatarii au coborât la colindători
                                               -pag.353-

Pagina 7
şi-i rugau să mai cânte. Chiar şi-n faţa Miliţiei s-au certat şi-i rugau să lase pe aceşti oameni care cântă frumos.
Comentariile sunt de prisos. Vedem cum un „lider” de la Comunitate încearcă să reducă la tăcere pe un tânăr care are întrebări
legate de afirmaţia abuzivă că Biserica din care el făcea parte era indisciplinată! Dialogul revelează faptul că mai marii nu se dădeau
în lături de la minciună când era vorba de „scopul nobil” de a apăra cauza persecutorilor lui Hristos! Minciuna şi machiavelismul deveniseră
armele lor „spirituale” preferate.
Am ajuns cu analiza procesului verbal al Şedinţei de orientare a lucrătorilor din Comunitatea Baptistă de Timişoara din februarie 1978
la ultima parte. Ea conţine o Circulară. Din analiza ei se va vedea cât de abuziv procedau cei din conducerea Cultului în încercarea de a controla
Bisericile locale şi a le impune directivele autorităţilor comuniste.
După acestea toate fratele Mara s-a ridicat şi a citit o Circulară. „Cu ocazia şedinţei din 8 febr. 1978, şedinţă de lucru a Comitetului
Uniunii pe teme de disciplină, s-au constatat următoarele:
1. Persoane care merg din biserică în biserică (în special tineri)
care tulbură bisericile cu învăţături nedoctrinare.
2. Persoane care folosesc amvonul drept tribună ptr. Învăţături politice, împotriva Uniunii şi a Statului.
Ca nimeni să nu-şi închipuie că „liderii” Uniunii Baptiste ar fi luat salariile grase pe degeaba, tovarăşul Mara le comunică celor prezenţi că
Comitetul Uniunii a avut o „şedinţă de lucru.” Şi se vede că au asudat acolo din belşug, din moment ce au „ridicat” probleme foarte grele (care
ar fi putut să le producă hernie). Capul de listă al problemelor serioase cu care se confrunta conducerea Uniunii era activitatea evanghelistică a
tinerilor din Bisericile Baptiste de la oraş care făceau misiune la ţară, în Bisericile ce aveau atâta nevoie de sprijin. Cum partidul dorea închiderea
acestor Biserici, şi tinerii în chestiune înviorau acele Biserici, era normal ca Uniunea să se sesizeze şi să încerce să elimine astfel de activităţi
primejdioase nu numai pentru Partid, dar şi pentru Cultul baptist! Trebuia doar să li se găsească o vină, şi Comitetul Uniunii, foarte creativ,
a concluzionat că acei tineri ce merg din biserică în biserică (parcă şi apostolul Pavel avea acest obicei) tulbură Bisericile. Tovarăşul Mara nu
menţionează nici o Biserică ce ar fi fost „tulburată” în acest fel. De fapt multe Biserici în Cultul baptist aşteptau o astfel de „tulburare a apelor.”
Ca să fie şi mai specific, tovarăşul Mara a creat o expresie originală,
                                              -pag.354-

acuzând pe tinerii angajaţi în misiune de „învăţături nedoctrinare”. Din moment ce cuvântul doctrină înseamnă „învăţătură”, expresia „învăţături
nedoctrinare” este un non sens.
În al doilea punct al Circularei se sesizează „păcatul” unor predicatori sau membri ai Bisericilor „care folosesc amvonul drept
tribună pentru învăţături politice, împotriva Uniunii şi a Statului”.„Liderii” Uniunii nu aveau nici o problemă în folosirea amvoanelor
ca tribună pentru slăvirea lui Ceauşescu şi a orânduirii comuniste, dar acuzau de politicizarea amvonului pe cei care nu slăveau Partidul şi
aveau tupeul să fie critici la adresa Uniunii, care se ostenea aşa de mult în slujba regimului! Expresia „împotriva Uniunii şi a Statului” arată ce
bine identifica Mara şi acoliţii săi interesele Uniunii cu cele ale Statului comunist. Cei din conducerea Cultului Baptist aveau aceleaşi interese ca
şi statul comunist, şi de aceea cele două entităţi luptau cot la cot pentru suprimarea forţelor ce le periclitau interesele. Cea mai primejdioasă
forţă era cea a tinerilor angajaţi în misiune pentru înviorarea Bisericilor baptiste de la ţară. Şi aşa cum Partidul Comunist făcea „totul” pentru
progresul Bisericilor baptiste, tot astfel Conducerea Uniunii a hotărât să facă „totul” pentru aceeaşi cauză ce le era aşa de dragă!
Oferim cititorilor noştri ultimul comentariu la procesul verbal redactat de fratele Viorel Vuc cu prilejul şedinţei păstorilor din Comunitatea
Baptistă de Timişoara. După referatele prezentate, preşedintele Cultului, Cornel Mara a citit Circulara Uniunii, un document în şapte puncte ce
arată fără perdea intenţiile Conducerii Uniunii Baptiste de a controla în folosul Guvernului Bisericile baptiste. Iată cele cinci puncte pe care nu
le-am comentat încă.
3. Persoane de la alte culte care fiind primite în rândurile noastre şi chiar ordinaţi introduc cu ei şi dezordinea din cultele de la care vin.
Cornel Mara nu dă informaţii concrete şi nici vreun exemplu concret, deoarece nu avea niciunul. Intenţia cu acest punct era de a-i
face pe păstorii prezenţi „vigilenţi” la pericolele care păşteau turma lor. Aşa cum comuniştii vedeau duşmani pretutindeni, şi invocau existenţa
acestora pentru a-şi justifica opresiunea, tot aşa conducerea Cultului baptist invoca existenţa unor elemente care, chipurile, aduc în Bisericile
Baptiste dezordinea, pentru a-şi justifica măsurile opresive. Era, de fapt, pregătirea terenului pentru ceea ce va urma.
4. Grupuri de tineri adunate la studiul Bibliei, fără ştirea păstorului.
5. Rugăciuni publice împotriva altora.
                                                     -pag.355-

6. Preamărirea altor persoane
7. Introducerea de cântări ritmice (muzică uşoară).
Ceea ce deranja autorităţile, şi implicit Uniunea, era studiul Bibliei de către tineri şi activitatea evanghelistică a acestora prin
Bisericile mici de la ţară. De aceea, invocând primejdia duşmanilor veniţi din exterior, Cornel Mara trece la „ameninţările interioare” şi
semnalizează „pericolul” adunării la studiu a tinerilor fără aprobarea păstorului. Se vede, că la indicaţiile Partidului, păstorii trebuiau să îşi
asume rolul de a şti tot ce „mişcă-n ţara asta” a supravegherii comuniste, tendinţă ce viza teritoriul Bisericii şi al caselor membrilor. Controlul
“binefăcător” al Uniunii trebuia extins şi asupra rugăciunilor publice, care deranjau pe cei puşi în slujba Partidului. Tot la fel de „păcătoase”
erau şi aprecierile pozitive faţă de cei care nu se supuneau dispoziţiilor samavolnice ale Guvernului şi ale Uniunii, deoarece astfel de aprecieri
pozitive faţă de cei ce nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal îi punea pe cei de la Uniune într-o lumină proastă şi dădea şi altora curaj să
spună adevărul. Pentru a controla masa tineretului se invocă şi activitatea lor muzicală, Cornel Mara pretextând că ritmul cântărilor cântate de
tineri ar fi problematic. În treacăt fie spus, că fiica lui Cornel Mara dirija corul Bisericii Baptiste din Braşov şi avea în repertoriu piese cu accente
moderne, ritmice. Dar tătucul nu avea nimic cu ritmurile fiicei lui, ci cu cele imaginate din tabăra tinerilor care erau implicaţi în misiune. Tinerii
reclamaţi întreprindeau ritmic misiuni pe la sate. E bine, tocmai acele ritmuri voia Cornel Mara să le elimine. Având în vedere toate acestea el
a venit cu „recomandări” ce trebuiau acceptate ca decrete:
De aceea vă recomandăm:
– O mai mare cercetare a grupului de tineri ce vin prin biserici de către păstor.
– Interzicerea fraţilor cu învăţături greşite şi cercetarea lor de către fratele păstor
– Nici un păstor nu va putea organiza servicii divine, cultice în alte biserici
– Păstorul hotărăşte venirea şi predicarea unui frate într-o biserică, iar în lipsa lui, diaconul, sau un alt membru din comitet, etc.
Mai ales prin „decretul” al treilea Mara considera că va da o lovitură de moarte misiunii tinerilor în Bisericile ce aveau nevoie de
slujirea lor, din moment ce nu vor mai putea organiza servicii divine în alte Biserici!
Unii păstori au detectat bătaia decretelor lui Cornel Mara, şi
                                  -pag.356-

de aceea au încercat să pornească o discuţie care să clarifice intenţiile decretelor. Dar Cornel Mara, care ştia cât de „clare” sunt decretele, a
eliminat discuţiile.
Unii fraţi au vrut să ia cuvântul, dar Mara a intervenit prompt: „fără comentarii, doar dacă aveţi neclarităţi în respectare”
Cât de bine au înţeles unii păstori prezenţi la „şedinţa de orientare” felul în care se cuvine să respecte decretele, ne arată intervenţia lui
Valeriu Seracin:
„Fraţilor, mărturisesc cu zâmbetul pe buze, că mi-aţi luat cuvintele de pe buze, căci eu tocmai cu dorinţa aceasta am venit aici, ca să vă   cer să daţi o asemenea circulară, căci vin tineri, chiar din Bis. 3 din Timişoara, care ne deranjează şi ne aduc învăţături nedoctrinare (ce bine că Mara a introdus acest concept de „învăţături nedoctrinare”, altfel Seracin nu ar fi avut ce să invoce pentru a-şi arăta grija faţă de turma sa),greşite… Ce părere aveţi fraţilor de unii fraţi care după ce predică facapel (chemare) pe fondul unei cântări, nu cumva este prozelitism?
Iată că „păstorii” care au fost orientaţi bine, acuzau de acum pe tinerii care făceau evanghelizare de prozelitism şi aşteptau să fie susţinuţi oficial de conducerea Uniunii în suprimarea misiunii lor!
Mara răspunde la aceasta că prozelitism înseamnă că după ceţi expui ideile, să foloseşti toate metodele: intimidare etc. ptr. ca cei ce
te ascultă să le accepte. Dar fraţii noştri fac apel din dragoste, fără să oblige pe cineva la Hristos. Rămâne la aprecierea păstorului şi a celui
ce predică.
Până şi Mara îşi dă seama că râvna lui Seracin pentru cauza Partidului este prea deplasată, şi de aceea intervine cu echilibrul ce crede
el că trebuie să domine activităţile de evanghelizare. Totuşi, el susţine că păstorul poate, dacă e nevoie, să declare unele activităţi ale unor membri
ca fiind prozelitism.
Finalul grandios al şedinţei de orientare a aparţinut împuternicitului Pârneci.
Pârneci (împuternicitul jud. Caraş-Severin) îşi arată satisfacţia de a participa la această şedinţă. Apoi spune: „În faţa noastră a fost
prezentată doctrina Ceuşescu şi doctrina lui Isus al vostru. Dacă trebuie să precizăm de care să ascultăm întâi… vedeţi, şi Isus al vostru a zis: „daţi
Cezarului ce este a Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu” şi deci întâi este pusă întâi problema Cezarului şi apoi a lui Dzeu; deci
noi să respectăm întâi doctrina preşedintelui statului nostru”. Apoi a făcut nişte urări de sănătate, progres (statului şi) preşedintelui.
                                                          -pag.357-

Şi ca nişte slujitori obedienţi, păstorii Comunităţii au aprobat ceea ce li s-a spus, deşi acele vorbe îl huleau pe Domnul Hristos, şi
au acceptat această ultimă orientare (doar pentru orientare veniseră la şedinţă)! Vorba lui Mara: „Fără comentarii!”

-va mai urma-

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.