ANEXA 13 (a)-Incompletudinea unei „mărturii complete”- marca Iosif Țon

De la ultima ANEXĂ a venit peste noi și COVID-ul cu numărul 19… Să nu credeți că l-am adus eu, deși COVID poate semnifica acronimul de la CO(dreanu) VI(orel) D(orel)-cum mă știu foarte mulți … 🙂

Au trecut și Paștele unic în originalitatea lui biblică, cu Lumina lui de Sus, și nicidecum de la Ierusalimul pămîntesc, așa cum pe nedrept și nefundamentat biblic susțin unii că ar veni…

Au trecut la Domnul și unii din confrații noștri, prilej jalnic pentru alții de încercare de capitalizare a popularității pe seama morților…

Apropos de acest ultim aspect. Cel ce va face obiectul unei analize etico-morale în materialul de mai jos, unul publicat în cartea „O Cetate de Necucerit” scrisă de Nicolae Rădoi, se numără printre epigonii menționați în paragraful anterior.

Extensia ANEXEI 13 ne obligă la fragmentarea ei în două părți.

La exact 40 de ani de la reprimirea fostului profesor de Limba și Literatura Română de la Coruș și Feiurdeni (sate limitrofe Clujului) și mai apoi la renumitul Liceu Energetic (unde l-a avut director pe marele informator și viitor prieten la cătăramă, pe numele lui de alint Costică Mărgăraș) din urbea de pe malurile Someșului Mic, reprimire oficiată la Biserica Baptistă Iris din Cluj…

În paranteză fie spus asta se petrecea în 1967, și nu în 1968. Părerea mea! Ca martor ocular și amfitrion (de fapt părinții mei) ai „agapei” (ce naivi am fost!) care s-a ținut la noi acasă după renumita reprimire a lui Țon între baptiști…

Exact la 40 de ani, mai exact pe 16 octombrie 2007, preotul (cum îi place fratelui Lae să-l numească pe fostul predicator baptist, convertit între timp la carismatici) Iosif Țon dădea o declarație . Ea, declarația, se voia completă în integralitatea ei. Numai cum năravul etico-moral avea să rămînă același (în ciuda aparentei schimbări a blănii comportamentale), prelatul Iosif Țon ne oferă o diversiune (ca să nu-i zicem o manipulare, un „feik niuz”) în toată splendoarea. El îmbină machiavelic frumosul (adevăr aparent) cu utilul (minciuna prin omisiune).

Fără a-i cere permisiunea autorului (Rădoi Nicolae), mi-am permis să adaug la titlul anexei un semn de nedumerire, tocmai pentru a-i facilita cititorului atent analizarea în amănunt a „mărturiei”.

Cînd dai de „mărturie” te aștepți la confesiune sinceră, totală, așa cum i-a cerut și Iosua lui Acan (cînd cu eșecul în fața celor din Ai), sau cum demn și curajos a făcut-o și Corneanu, Mitropolitul Banatului. Dar la Iosif Țon, nici poveste.

Să survolăm în treacăt prima jumătate a ANEXEI cu număr fatidic (e o glumă, se-nțelege! 🙂 ) 13.

Fratele Rădoi folosește un termen, pe cît de dur, pe atît de adevărat. Chiar dacă nu place, „preacurvia cu Securitatea” practicată de iosif Țon e o sintagmă ce corespunde realității.

Rezistența împricinatului față de abordarea biblică referitoare  la mărturisirea completă în relație cu Daniel Mitrofan (autorul celebrelor monografii „Pași” respectiv „Pigmei și Uriași”) e una simptomatică.

Iosif Țon vrea să ne inducă în „eroare greșită” (sic!) atunci cînd își intitulează pompos mărturia cu „Eu și Securitatea”. Această sintagmă nu e nici pe departe expresia unui duel ideologic și/sau spiritual între aiudeanul (la origini) școlit la Oxford și temuta Miliție Politică, ci eticheta sub care se ascunde o mare manipulare. Căci ce altceva e aceasta din urmă dacă nu mixajul dintre două jumătăți: adevăr parțial respectiv minciună prin omisiune?

Logica de beton (armat cu șmecherii) a lui Iosif Țon în relație cu Rapa (nu cumva Rîpă?!?) nu ne mai uimește. E ceva obișnuit la primul.

Nu convingerea că a te spovedi în public (cînd în public ai comis nelegiuirea) e o sarcină biblică l-a mînat pe Iosif Țon la mărturisirea trunchiată, ci frica de-a nu fi fost divulgat de Daniel Mitrofan , deconspirare ce avea la bază documentele din arhiva CNSAS-ului la care Mitrofan avusese acces.

Se dovedește odată în plus că informatorii Securității, în fibra lor intimă sunt foarte mari fricoși. De aici și cedarea la șantaj…

Fr. Lae Rădoi se întreabă (fie și retoric) cînd va veni Iosif Țon cu o mărturie completă?!? Nu am veleități profetice, dar timpul și frica îl vor cimenta pe Iosif Țon în împietrirea lui privitoare la o mărturie completă, sinceră și definitivă. Istoria o dovedește că frica și trecerea timpului erodează lent dar sigur orice sensibilitate la pocăință.

Mai la vale Iosif Țon face trimitere la o cerere de iertare față de doi clujeni pe care notele lui la Secu i-ar fi afectat. Oare cine erau cei doi? Dr. Nelu Dan (fost președinte de Comunitate de Cluj după 1989, fiul unui alt mare colaborator ale Securității, Ioan Dan) și Dr. Emil Florea (unul din renumitul quartet de Cluj: Iosif Țon-Emil Florea- Nicu Gheorghiță- Tibi Graur)?!? Sau Mărgăraș C. și Fărăgău P.?!? De ce nu are Iosif Țon curajul să-i numească?!? Pentru a nu putea verifica autenticitatea cererii de iertare? Asta în varianta că cele două persoane mai sunt în viață…

Mai în aval Iosif Țon, în legătura cu celebra întîlnire cu membrii Comitetului Bisericii Baptiste Cluj-Iris din 1967, face o afirmație nu doar de tip iatagan , ci și bumerang. Adică ea, afirmația se întoarce acum împotriva celui ce a verbalizat următoarele : „mi-am zis că au tot dreptul să mă întrebe orice şi că eu le voi răspunde cu cea mai totală sinceritate.”.  Oare  acum frățietatea întreagă nu are dreptul să întrebe (nu neapărat orice, căci e prea mult) dacă strict pe relația cu Securitatea și cu moștenitoarea acesteia (SRI și/sau SIE)  Iosif Țon mai are vre-o legătură ombilicală cu Serviciile? Oare ne va „răspunde cu cea mai totală (ăsta da grad de comparație al adjectivului „totală” de la un fost profesor de Limba și Literatura Română! 🙂 )  sinceritate”.

Dacă cineva e amator de o mostră de ipocrizie din partea prelatului Iosif Țon, iat-o: „Eu sunt gata nu numai să pierd slujba, eu sunt gata şi să mor pentru El”. Cînd era gata să moară pentru Domnul fostul pseudo-persecutat pentru credință? Cînd și-a scăpat blana emigrînd în America în 1981? De ce n-a rămas pe altarul martirajului la Oradea?

Înainte de trecerea la lecturarea primei părți a ANEXEI 13, aprecierile noastre pentru gîndirea dialectică și discernămîntul de care a dat dovadă Daniel Mitrofan  (și) în dialogul cu Iosif Țon!

ANEXA 13

CÂT DE COMPLETĂ ESTE “MĂRTURIA  COMPLETĂ A PREOTULUI IOSIF ŢON” ? (?-n.n.)

În 16 octombrie 2007, Iosif Ţon dădea publicităţii o confesiune cu privire la modul cum a slujit ca agent al Securităţii comuniste române cât şi informaţii cu privire la perioada de timp petrecută în solda acesteia. Din capul locului se ridică o serie de suspiciuni cu privire la acea „mărturie”.

Întâi, momentul ales pentru destăinuire este semnificant. Iosif Ţon a avut timp să îşi confeseze colaborarea cu Securitatea încă din 1968, când a pretins că s-a pocăit, şi a terminat cu slugărnicia la Securitate. Nu a făcut-o în 1968. A avut timp să mărturisească trădarea sa în 1972 când s-a întors din Anglia şi a pozat în campionul luptei pentru drepturi religioase în România, dar nu a făcut-o nici atunci. A avut timp să îşi mărturisească aventurile cu Securitatea imediat după ce a venit în Statele Unite în 1981, când chipurile a fost expulzat din România, dar, spre surprinderea tuturor celor ce mai gândesc, nu a făcut-o. Apoi a avut timp de mărturisire imediat după 24 decembrie 1989, când regimul ceauşist a căzut. Dacă pentru fiecare dată anterioară căderii comunismului a avut o scuză pentru amânarea confesiunii, după 1989 nu a a mai avut nici o scuză. Şi totuşi, decada anilor 1990 a sosit şi a trecut fără ca Iosif Ţon să mărturisească faptul că a fost în solda Securităţii. Cauza? Este mai mult decât evidentă. Iosif Ţon a crezut că dosarele Securităţii nu vor fi deschise pentru analiză în vremea noastră. Şi el era încă în slujbă la vechiul stăpân.

De ce totuşi a ales Iosif Ţon anul 2007 ca timp pentru a-şi mărturisi preacurvia cu Securitatea? Nu e greu să răspundem la această întrebare. Încă din septembrie 2006 fratele Daniel Mitrofan l-a abordat pe Iosif Ţon şi a cerut să aibă un dialog cu privire la funcţionarea Cultului Baptist
                                                   -pag.377-
din România în perioada comunistă în principal abordând tematica persecuţiilor şi a colaboraţionismului. O vreme, Iosif Ţon a ignorat toate insistenţele fratelui Daniel Mitrofan de a coresponda pe internet (cinci scrisori http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/11/27/ cazul-fr-ton-iosif/), ca apoi, după ce acesta i-a spus că a cercetat dosarele Securităţii şi are informaţii despre el, Iosif Ţon a acceptat imediat să discute, şi a făcut-o cu o voce foarte mieroasă, încercând să înşele aparenţele. Se mai ştia că dosarele Securităţii vor fi date publicităţii, sau vor fi puse la dispoziţia cercetătorilor, cel puţin aşa se preconiza, iar Iosif Ţon a decis că este mai bine să dea el explicaţii publicului, înainte de a ieşi la iveală informaţia incomodă de care era conştient. Imediat deci Iosif Ţon a oferit prin BBC un document cu titlul Mărturia completă a preotului Iosif Ţon. Cât de completă este acea declaraţie vom vedea imediat.

Subtitlul mărturiei este sugestiv: Eu şi Securitatea. O explicaţie despre mine şi alţi păstori. E din nou Iosif Ţon în mijlocul atenţiei. Eul său transpare tot timpul. Mărturia este o explicaţie despre mine… Alţi păstori sunt aduşi în discuţie doar pentru a se justifica pe sine. Confesiunea începe cu un scurt paragraf ce se încheie cu ideea pe care de fapt vrea să o transmită prin scrisoare: „…Iosif Ţon, care era un duşman al puterii comuniste. Pentru mai bine de 30 de ani, aceasta este imaginea despre mine pe care o vor descoperi cei care studiază documentele Securităţii.” Nu este o mărturie ceea ce Iosif Ţon oferă, ci o încercare de scuzare a faptelor ce ieşeau la iveală şi care puteau să îi compromită imaginea la care ţine atât de mult.

Prima scuză pe care a găsit-o Iosif Ţon pentru colaborare a fost aceea că se îndepărtase de credinţă între anii 1957 şi 1967, şi prin urmare, datorită acelei îndepărtări de Dumnezeu a acceptat să devină agent al Securităţii. Aici avem o simplă observaţie: Au existat oameni care nu erau credincioşi evanghelici, unii nu erau nici măcar creştini, dar s-au opus cu toată fiinţa lor colaborării cu balaurul roşu. Aceia au fost oameni, deşi nu erau evanghelici. Nu era nevoie să fii evanghelic ca să înţelegi cine erau comuniştii şi care erau intenţiile lor. Dacă Iosif Ţon ar fi fost om, ar fi refuzat să devină agent al Securităţii şi să facă rău celor despre care i se cereau informaţii, chiar dacă abandonase credinţa baptistă. Dar să acceptăm scuzele pe care el ni le oferă, şi să credem că îndepărtarea de Dumnezeu l-a împins la colaborarea cu Securitatea. Să vedem cât de opus a fost Iosif Ţon colaborării cu Securitatea după ce s-a întors printre baptişti şi s-a ridicat din cădere.
                                                        -pag.378-

Dacă convertirea lui ar fi fost total sinceră, ar fi mărturisit atunci, în 1968, păcatul colaborării cu Securitatea. Nu a făcut-o şi motivul este simplu. Iosif Ţon a continuat să slujească Securitatea şi după ianuarie 1968 când s-a ridicat din cădere. Prins la colţ de fratele Daniel Mitrofan, a recunoscut că plecarea lui în Austria s-a aprobat de reprezentanţii Securităţii pentru că a promis că le va furniza date după plecarea sa în Apus. Iosif Ţon nu spune nimic despre această promisiune făcută Securităţii (şi pe care o pune pe seama Duhului Sfânt, care, chipurile, îl îmboldea să promită colaborarea ca să poată pleca la studii, ca şi cum Duhul lui Dumnezeu nu poate ajuta pe cineva decât dacă acesta acceptă colaborarea cu Securitatea!). Vedem aşadar cât de “completă” era mărturia preotului Iosif Ţon!

Iată mărturia lui adiţională, despre care uitase în Mărturia completă :

Rapa mi-a spus că nu mai este profesor, deoarece între timp a devenit ofiter de Securitate. Mi-a spus ca a primit dosarul cu cererea mea de vizită la Viena și că Securitatea a decis să mi se dea pașaport, cu condiția ca la întoarcere să le spun tot ce am putut afla despre englezul Brian Wood care mi-a trimis invitația: Cine este el și de ce locuiește la Viena.

Eu m-am speriat foarte tare, pentru că am văzut cursa teribilă care mi se întinde. Dar, în clipa aceea, am auzit o voce foarte clară spunându-mi: “Spune-i da, căci aceasta este ca să mergi în Anglia și să studiezi acolo într-un seminar de mâna întâi.” Mie nici prin gând nu mi-a trecut până în clipa aceea că aș putea să-mi schimb din nou profesia și să merg din nou la teologie. Dar vocea a fost extrem de vie și de convingătoare și imediat i-am spus lui Rapa că sunt de acord cu ce-mi cere. Pe baza aceasta mi s-a dat paşaportul.

Pe cine crede că înşeală Iosif Ţon cu explicaţiile ce le dă? Da, şi-a schimbat din nou profesia. Din informator ateu a devenit informator evanghelic. Şi aceasta, culmea, la vocea Duhului Sfânt! Mai rămânea însă o problemă. Cum să obţină un loc la studii în Apus, cu aprobarea autorităţilor române, aşa cum se cuvenea pentru cineva care urma să se întoarcă după îndeplinirea misiunii în ţară? Pentru agentul Iosif Ţon nu a fost greu să găsească o soluţie pentru ca Securitatea română să aprobe rămânerea lui la studii în Anglia. Astfel, pentru a-i facilita rămânerea la studii, Securitatea a făcut un fals pe care îl mărturiseşte Iosif Ţon în discuţia cu Daniel Mitrofan:

Deși lucrul acesta mi se părea imposibil (aprobarea autorităţilor
                                                                      -pag.379-

române, n.n.), i-am spus că voi căuta să obțin acea aprobare, numai să- mi dea o scrisoare pentru Ambasada Română din Londra cum că mi-a acordat o bursă cu condiția să am aprobarea autorităților române și el mi-a dat scrisoarea.

Mi-am dat mai târziu seama că diplomatic, dacă nu mi s-ar fi aprobat rămânerea la studii, ar fi însemnat că sunt forțat să mă declar refugiat politic și aceasta ei (Securitatea, n.n.) nu voiau. Au chemat-o pe soția mea la Ministerul Învățământului și au pus-o să semneze în numele meu o cerere scrisă cu un an înainte prin care ceream să merg să studiez la Oxford. Ea a semnat-o și apoi s-a trimis la Ambasada din Londra aprobarea să fiu student la Oxford. Pe baza aceasta mi s-a dat viza românească de ședere la studii în Anglia.

Şi acum să concluzionăm: Dacă Iosif Ţon a sfârşit cu slujba la Securitate în 1968, când s-a ridicat din cădere, de ce ar fi sărit în ajutorul său Securitatea română să facă un act fals prin care să i se aprobe rămânerea la studii în străinătate? Nu e greu de ghicit. Sărmanul Iosif Ţon era liber numai în declaraţiile sale, că în realitate era tot robul Securităţii pe care o slujea şi de care era slujit.

Intenţia lui Iosif Ţon cu Mărturia lui nu a fost să îşi recunoască public păcatul colaborării cu Securitatea, ci de a se scuza în faţa lumii pentru informaţia incomodă ce ieşea la iveală în urma cercetărilor fratelui Daniel Mitrofan care studiase unele dosare ale Securităţii şi voia să scrie o istorie a evenimentelor ce au avut loc în mişcarea baptistă din România sub comunism. După ce a ignorat mai multe luni cerinţa fratelui Daniel Mitrofan de a dialoga pe subiectul colaboraţionismului unor baptişti cu Securitatea, inclusiv colaboraţionismul său, în urma declaraţiei fratelui Mitrofan că are deja informaţiile ce le solicita de la Iosif Ţon, acesta a devenit dintr-o dată dispus să dialogheze. Încă îşi mai făcea iluzii că îl va putea îmbrobodi şi pe fratele Mitrofan cu explicaţiile sale. Să urmărim din nou câteva amănunte ale Mărturiei lui despre colaborarea pe care mărturiseşte că a avut-o cu Securitatea.

Iosif Ţon ne spune în Mărturia completă că a acceptat să devină colaborator al Securităţii în anul 1963 pentru că „eu am văzut în această invitaţie o nouă oportunitate să fiu pe deplin acceptat şi de aceea am acceptat să devin informator şi am semnat angajamentul pentru aceasta”. Că a văzut în acea invitaţie o „oportunitate” ştim, deoarece toată viaţa Iosif Ţon a fost oportunist, încercând să parvină profitând de toate vânturile ce le putea aduna în propria pânză. Dar Iosif Ţon nu vorbeşte nimic de vreo mustrare de conştiinţă când a acceptat să devină unealta Securităţii,
                                                                          -pag.380-

deşi fusese crescut în familie de creştini, deşi fusese în Seminarul Baptist o perioadă, şi deşi slujise la amvonul unei Biserici baptiste o bucată de timp! Ne întrebăm cu perplexitate, oare pentru un om crescut să devină un lucrător cu Evanghelia nu conta nimic din toate acestea, ci numai „oportunitatea” ce o vedea de a fi „acceptat”? Explicaţiile sale sunt mereu şi mereu justificări. Îşi acordă mereu circumstanţe atenuante. Când va veni oare în faţa oamenilor cu o adevărată mărturie în care să nu se mai scuze şi să nu mai ascundă lucrurile?

Că nu a procedat onest după ce pretinde că s-a pocăit, este evident. Că ascunde informaţii, iarăşi, este evident. Dacă informaţiile date de el Securităţii despre credincioşii din Cluj au adus prejudicii la cel puţin doi inşi, după cum ne spune Iosif Ţon, atunci de ce nu s-a dus la aceşti fraţi imediat ce s-a reabilitat în 1968, ca să îşi ceară iertare? Iosif Ţon nu răspunde la asemenea întrebări, dar vrea să credem că mărturia lui este completă. Mai mult, dacă s-a pocăit cu adevărat, de ce a mărturisti acelor fraţi ceea ce a făcut în dauna lor „la câţiva ani după căderea comunismului?” Eu mă gândeam că Iosif Ţon abia a aşteptat să ajungă în ţară în ianuarie 1990 ca să meargă direct la cei doi fraţi pentru a-şi cere iertare! Dar nu a făcut-o! În declaraţia lui spune:

La câţiva ani după căderea comunismului, am sta de vorbă cu fiecare din ei, i-am mărturisit (sic) urâţenia pe care am făcut-o faţă de ei şi mi-am cerut iertare”. Întâi, de ce nu şi-a mărturisit „urâţenia” imediat după revoluţie, dacă nu a putut să o facă în 1968, când ne asigură că Domnul l-a iertat? Apoi, de ce nu ne spune la câţi ani după revoluţia le-a mărturisit păcatul? Probabil a fost la câţiva ani buni (vreo cinsprezece), când deja apăreau informaţiile incomode şi nu mai putea să ascundă ceea ce făcuse. Iată care ar putea să fie cei „câţiva ani după căderea comunismului!”

Lectura Mărturiei complete deschide ochii cititorilor pentru a vedea şi alte scuze invocate de Iosif Ţon pentru tăcerea lui vinovată. Când s-a întâlnit cu Comitetul Bisericii din Iris pentru a fi reprimit în Biserică, el ne spune: …mi-am zis că au tot dreptul să mă întrebe orice şi că eu le voi răspunde cu cea mai totală sinceritate.” Dar din moment ce Comitetul nu l-a întrebat dacă a slujit Securitatea, deşi el avea intenţia să le spună „cu cea mai totală sinceritate”, Iosif Ţon a găsit că este mai bine să tacă mâlc, şi să nu mărturiseacă atunci şi acolo. Probabil ştia că o va face în 2007 în Mărturia completă. La urma urmei, putea fi reabilitat şi dacă nu dădea detalii despre slujbele sale secrete! Cu curajul care l-a caracterizat întotdeauna, Iosif Ţon a spus Comitetului Bisericii Baptiste
                                                            -pag.381-

din Iris: „eu ştiu că voi pierde acest serviciu (postul de profesor în Cluj, n.n.)… Eu sunt gata nu numai să pierd slujba, eu sunt gata şi să mor pentru El”.

Cât de gata a fost să moară pentru Domnul s-a văzut în anii 1978 şi 1979 când interogat de Securitate a acceptat să se dea de partea Uniunii şi să condamne pe fraţii săi ce luptau pentru autonomia Bisericii Baptiste din Caransebeş!

Imediat după reabilitare Iosif Ţon a făcut turul mai multor Biserici din ţară pentru a le oferi acestora mărturia reabilitării sale în vara anului 1968. În ciuda faptului că Securitatea a ştiut de acele mărturii, în ciuda faptului că Iosif Ţon a ştiut că îşi va pierde slujba, realitatea a fost că nu şi-a pierdut slujba. Şi din nou, Iosif Ţon găseşte o explicaţie:

„Venise primăvara de la Praga… În contextul acela nu s-au luat măsuri împotriva mea.”

Eu credeam că o fi fost chemat la Securitate, şi ameninţat, şi presat să nu mai mărturisească pocăinţa lui… Dar nici unul din aceste lucruri nu s-au întâmplat, din ianuarie 1968 şi până la sfârşitul verii, deşi primăvara de la Praga a fost un eveniment ce a influenţat politica României numai după înăbuşirea ei la sfârşitul verii lui 1968. Oare de ce a fost lăsat în pace Iosif Ţon de Securitate din ianuarie 1968, când s-a ridicat, şi până în octombrie 1968, când a cerut să facă o excursie în străinătate?

În Mărturisirea completă Iosif Ţon nu intră în amănunte, pentru a nu încurca pe cititori cu prea multe nimicuri! „Fără să intru în alte detalii (în cele cu primăvara de la Praga a intrat pentru că îi ofereau posibilitatea să capaciteze pe cititor să creadă explicaţia lui cu privire la neintervenţia Securităţii), prin octombrie am făcut o cerere pentru a face o călătorie la Viena pentru un consult medical. În timpul acela am primit de la Dumnezeu călăuzirea ca de la Viena să merg în Anglia şi să studiez acolo”.

Dar de ce nu vrea Iosif Ţon să intre în detalii când relatează circumstanţele în care a cerut plecarea în Austria? Pentru că acele detalii îl incriminează. Ca să plece în Austria a trebuit să promită că va da informaţii Securităţii despre persoanele cu care va intra în contact la Viena (aşa arată documentele publicate de fratele Daniel Mitrofan)! Dar aceste detalii nu erau importante în cazul unei Mărturii complete, ce se dovedeşte, la o analiză mai atentă, total incompletă.

Dacă înaintăm în lectura Mărturiei complete a preotului Iosif Ţon dată la BBC pe 16 octombrie 2007, vom constata că autorul confesiunii a lăsat afară ceea ce era mai important. Faptul că a colaborat cu Securitatea
                                                                          -382-

atât în timpul cât a fost în Anglia, cât şi după revenirea în România în 1972, şi chiar şi după plecarea sa în SUA în 1981.

Un caz care demonstrează ceea ce am spus este faptul că în 1973, după ce Alan Scarfe venise în România din Anglia (unde se cunoscuse cu Iosif Ţon şi spusese acestuia de planurile sale) pentru a obţine informaţii despre credincioşii din România, Iosif Ţon a dat informaţii despre activitatea acestuia Securităţii. Prins cu mâţa în sac de Daniel Mitrofan, Iosif Ţon a declarat că Securitatea oricum ştia de activitatea lui Alan Scarfe, de aceea informaţia dată de el nu a constituit trădare în cazul lui Alan Scarfe. Iată justificarea lui Iosif Ţon:

La ancheta la care am scris acel raport de învinuit, am fost întrebat de anchetator de ce, dacă Alan Scarfe a venit să studieze teologia ortodoxă, se vizitează atât de mult cu Pavel Nicolescu, Aurel Popescu și alți “disidenți” protestanți. Ca să le dau o explicație care să justifice relația, am considerat că este bine să le spun, ceea ce de fapt se știa oficial, că el Alan studiază întreg fenomenul religios din România pentru teza lui de doctorat. Cu aceasta nu făceam nici un fel de trădare.

Dacă aceasta este realitatea, de ce Alan Scarfe a plecat din România expulzat în urma declaraţiei lui Iosif Ţon, şi de ce Alan Scarfe l-a acuzat pe Iosif Ţon de deconspirarea sa la autorităţile comuniste? De ce în Mărturia completă Iosif Ţon trece sub tăcere contactele lui cu Securitatea din anii 1973 şi 1974, pe care le mărturiseşte lui Daniel Mitrofan când e confruntat cu evidenţele?

Ce să mai vorbim despre cele două scrisori date Securităţii, una în 1980 după ce a făcut înconjorul lumii ca să dea comuniştilor de la Bucureşti o vedere de ansamblu a mişcării baptiste internaţionale pe care voia să o manipuleze în folosul României comuniste, şi una în 1981, după stabilirea sa în USA, când spune Securităţii că se preface în duşman al ţării sale pentru a face planul Securităţii şi cere răbdare din partea Securităţii, întrucât – constata Iosif Ţon în nota dată Securităţii, sunt mulţi care îl suspicionau deja. Iosif Ţon neagă autenticitatea lor, deşi după apariţia notelor, iniţial a recunoscut că prima îi aparţinea. Mărturie completă? Complet înşelătoare!

Este evident că Mărturia completă nu a fost altceva decât un document oferit publicului pentru a stopa cât de cât procesul de deteriorare a imaginii lui Iosif Ţon în urma informaţiilor ce ieşeau la iveală din dosarele cercetate de fratele Daniel Mitrofan (damage control – oprire pe cât se poate a dezastrului). Dacă Iosif Ţon ar fi avut mustrări de conştiinţă pentru ceea ce a făcut, dacă ar fi rupt într-adevăr legăturile
                                                                           -pag.383-

cu Securitatea înainte de 1989 (chiar dacă a avut – să le spunem scăpări recidiviste în 1968 şi 1973 şi 1978 şi 1980 şi 1981, aşa cum ne indică declaraţiile sale date Securităţii), ar fi venit cu o mărturie într-adevăr completă imediat după 1989. Nu a făcut-o. În schimb în anii 1980, când îşi trâmbiţa la Europa Liberă mesajele sale de „condamnare” a regimului comunist, el condamna în gura mare pe conducătorii Cultului baptist ce trădaseră pe fraţii lor. La fel a făcut-o timp de cinsprezece ani după revoluţia din decembrie 1989, totdeauna pozând într-un erou al luptei pentru libertate în România, condamnând pe păstorii colaboraţionişti. Iată că acum, după ce a ieşit la iveală colaboraţionismul său (de care noi, cei din Caransebeş, nu ne-am îndoit văzând poziţia luată în octombrie 1978 când ne-a condamnat oficial), Iosif Ţon este plin de compasiune şi înţelegere pentru colaboraţionişti şi îi scuză mereu în Mărturia completă.

„Sigur că acum, ca unii care n-aţi fost în atmosfera aceea de groază, veţi putea spune că nici într-un caz nu ar fi trebuit să cedeze. Eu nu caut să-i justific. Eu doar vă ajut să intraţi întrucâtva în istoria acestor oameni.” Tocmai lucrul acesta îl face Iosif Ţon: justifică pe colaboraţionişti, şi justificându-i pe aceştia se justifică pe sine!

Într-una din scrisorile prin care purta corespondenţă cu Iosif Ţon pe tema colaborării acestuia, în urma încercărilor de a nega colaborarea după 1968, fratele Daniel Mitrofan îi scrie ca o concluzie: „Ați purtat numele conspirative Cristea Ioan, Micu Victor și probabil altele. Dumnezeu va scoate toate lucrurile ascunse odată la iveală. Am avut ocazia să citesc dezvinovățirile dumneavoastră cu privire la notele prin care vă angajați să serviți Securitatea și peste hotare. Am citit și mesajul dumneavoastră din Thailanda prin care susțineați socialismul printr-un om nou. Îmi este clar că ați dezinformat vestul cu privire la Richard Wurmbrand și cu privire la ceilalți disidenți. V-ați dezis de cei din Comitetul ALRC când aceștia au fost în necaz. Ați căzut la pace cu Departamentul Cultelor și cu Securitatea. Părerea mea necristalizată încă este că tot acest scenariu de “disident” sau luptător pentru libertate a fost ca să vă promoveze o imagine de persecutat peste hotare ca să puteți acționa și să vă puteți infiltra ca om al Serviciului Extern de Informații în cercurile înalte și să le influențați “pozitiv” pentru România.”

Iată lucrurile care lipsesc din Mărturia completă. De fapt nu este nici o mărturie, ci o încercare jalnică de justificare şi scuzare pentru ceea ce deja se ştia. Cele ce nu se ştiu încă (dosarul lui Iosif Ţon păstrat la Afacerile Externe nu este deschis pentru cercetare), ci doar se pun ca bucăţile unui puzzle din care lipsesc multe piese deocamdată, Iosif Ţon
                                                                          -pag.384-

le trece sub tăcere! Tăcere completă într-o mărturie evident incompletă.

Să recapitulăm câteva lucruri din mărturia lui Iosif Ţon, sau mai bine zis din ne-mărturia lui oferită la BBC în 16 octombrie 2007 (http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/11/27/cazul- fr-ton-iosif)

El declară că în 1968 a primit călăuzirea să meargă la Oxford şi …Securitatea a decis să mi se dea pașaport, cu condiția ca la întoarcere să le spun tot ce am putut afla despre englezul Brian Wood care mi-a trimis invitația.

Iată deci că Iosif Ţon a primit o sarcină de la securitate pentru care a spus “DA”, şi pretinde că a spus acel “da” sub călăuzirea unei voci …în clipa aceea, am auzit o voce foarte clară spunându-mi: “Spune-i da, căci aceasta este ca să mergi în Anglia și să studiezi acolo într-un seminar de mâna întâi”.

Există doar două posibilităţi: fie vocea care i-a spus să promită colaborarea era de la cel rău, şi atunci studiile sale la Oxford au fost sub auspiciile celui rău şi el a slujit de fapt Securitatea la imboldurile celui rău; fie vocea a fost a Duhului Sfânt, şi în acest caz Duhul Sfânt îl împinge pe Iosif Ţon să promită colaborarea cu Securitatea! Iosif Ţon nu elucidează această contradicţie deoarece nici nu are cum.

O altă problemă. A fost DA-ul său doar o promisiune în privinţa căreia nu s-a ţinut de cuvânt? Sau şi-a ţinut cuvântul şi a dat informaţiile cerute despre cel care îl ajuta să ajungă la Viena? Iosif Ţon nu ne mai spune nimic despre declaraţiile pe care le-a dat sau nu cu privire la persoana (sau persoanele?) despre care i s-a cerut să promită că va da informaţii. Acum există din nou doar două posibilităţi: Fie Iosif Ţon nu le-a dat, şi ar fi trebuit să spună acest lucru (desigur că s-ar fi lăudat cu această performanţă, dacă aceasta ar fi fost realitatea), fie a dat declaraţiile promise şi în acest caz, din nou, ar fi trebuit să ne spună în Mărturia completă. Iată ce multe lucruri trece sub tăcere Iosif Ţon într-o mărturie pe care o declară completă! Nu putem decât să concluzionăm că Mărturia completă este complet înşelătoare.

Cât de credibil este Iosif Ţon în lucrurile ce le spune

În primăvara anului 2007 Iosif Ţon a decis în sfârşit (după câteva luni de tăcere şi refuz sistematic de a răspunde mesajelor cu întrebări ale lui Daniel Mitrofan), să accepte dialogul la care îl invitase fratele Mitrofan. Găsiţi acest dialog la: http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/11/27/cazul- fr-ton-iosif
                                                                -pag.385-

Adevărul este că Iosif Ţon era tot mai iritat de întrebările puse de Daniel Mitrofan, dar încearcă să pară relaxat şi dornic de dialog. Ți-am spus deja că scopul meu unic este să-mi apăr credibilitatea ca predicator al Cuvântului lui Dumnezeu. Pentru aceasta am decis să-ți răspund la orice întrebări vrei să-mi pui. Nimic din spațiul public nu este tabu în această discuție dintre noi. Încurajat de această promisiune, fratele Daniel Mitrofan îi pune mai multe întrebări lui Iosif Ţon. Să vedem cât de serios a fost Iosif Ţon în a răspunde întrebărilor candide ale celui ce avea acces la dosarele Securităţii. Scuzându-şi acţiunile, Iosif Ţon a intrat tot mai mult în desişul mărturiilor îndoielnice şi evident confecţionate, care ridicau alte şi alte întrebări.

La întrebarea cum a fost posibil să primească viza de a merge în Austria, din moment ce tocmai se pocăise şi oferise în multe Biserici mărturia lui, lucrul acesta fiind foarte bine cunoscut de Securitate, Iosif Ţon declarase: „Rapa mi-a spus că nu mai este profesor, deoarece între timp a devenit ofițer de Securitate. Mi-a spus că a primit dosarul cu cererea mea de vizită la Viena și că Securitatea a decis să mi se dea pașaport, cu condiția ca la întoarcere să le spun tot ce am putut afla despre englezul Brian Wood care mi-a trimis invitația: Cine este el și de ce locuiește la Viena. Eu m-am speriat foarte tare, pentru că am văzut cursa teribilă care mi se întinde. Dar, în clipa aceea, am auzit o voce foarte clară spunându-mi: “Spune-i da, căci aceasta este ca să mergi în Anglia și să studiezi acolo într-un seminar de mâna întâi”.

Şi iată întrebarea lui Daniel Mitrofan :

Mi-a venit o întrebare pe când citeam cele pe care mi le-ați scris. În episodul cu Rapa și solicitarea referitoare la Brian Wood cum justificați “Da”-ul dumneavoastră. Care a fost argumentul intern? De ce studierea la unul din cele mai bune colegii cântărea mai mult decat principiul? Credeți că ați făcut o greșeală, sau mai bine zis, de unde ați știut că vocea interioară vine de la Dumnezeu? Sper că nu vă necăjesc.

Răspunsul sincer al lui Iosif Ţon, aşa cum promisese? Nu a mai răspuns niciodată! În scrisoarea de răspuns Iosif Ţon elaborează scuzându-se pentru colaborarea cu autorităţile prin faptul că el voia să ajute pe credincioşii baptişti din România şi de aceea a acceptat să lucreze la îmbunătăţirea imaginii României în Apus.

Peste câteva zile Daniel Mitrofan îi mulţumeşte pentru că recunoaşte că după revenirea în România a continuat contactele cu Securitatea, dar revine cu întrebarea: „principiul” despre care vorbeam și care era conflictual cu vocea este acela de, nu găsesc un cuvânt mai
                                                                              -pag.386-

bun, “vânzare a fraților” care ar fi fost raportarea la Securitate despre alții, în contextul periculos de atunci”. Deşi întrebarea a fost repetată, şi deşi Iosif Ţon a promis să răspundă la orice întrebări, răspunsul s-a lăsat aşteptat până astăzi.

Daniel Mitrofan revine:

„Într-adevăr, sunt câteva întrebări care aș dori să vi le pun. V-aș ruga să-mi detailați un pic despre aceste dialoguri: “Lui Popescu și Niculescu le spuneam mereu și despre dialogurile mele politice cu autoritățile.” În ce constau? După întâlnirea din Cișmigiu, bănueisc că Securitatea nu a dorit să vă scape din mână ușor. De asemenea, am citit într-un proces verbal, nu mai știu dacă la o ședință de comunitate, Uniune sau congres (pot să caut dar îmi va lua ceva timp) o afirmație sau a lui Țunea sau a inspectorului care ar suna cam așa: “fr. Țon și-a rezolvat situația cu autoritățile”. Care a fost modul de “cădere la pace” cu Departamentul și, probabil, cu alte organe? De asemenea, într-o discuție cu fr. Nicolescu, când a fost în țară, dânsul spunea referitor la Nota aceea cu “datoria de onoare”, despre care spuneți că a fost falsificată, că ați fi afirmat că ați fi avut o discuție cu un colonel sau grad mai mare de la Securitate sau externe (nu îmi mai aduc aminte exact) și că intenționați să vă impuneți condițiile dumneavoastră. Fr. Nicolescu argumenta că dacă nu este adevărată acea Nota în cauză, care ar fi fost discuția sau scrisoarea adevărată către e în acel context.”

Răspunsul lui Iosif Ţon la aceaste întrebări? A fost tot atât de sincer ca răspunsul la întrebarea precedentă, adică nu a mai venit niciodată. De fapt Iosif Ţon nu a oferit nici o informaţie concretă din tot ceea ce i s-a cerut şi îl incrimina.

Atitudinea lui şi răspunsurile lui sunt identice cu ale celorlalţi colaboratori ai securităţii. Iată ce concluzionează Daniel Mitrofan: „Ca să mă înțelegeți vreau să vă spun că am discutat cu câteva persoane care au colaborat și au fost informatori (cu scopul de a facilita recuperarea). Nu știu ce se întamplă, toți în cursul anilor și-au făcut un sistem ermetic de dezvinovățire și justificare al acțiunilor, sistem care i-a ajutat să doarmă linistiți noaptea și care să potolească conștiința. N-am putut ajunge șocant, zguduitor, “Duceți-vă căci niciodată nu v-am cunoscut” în ciuda minunilor, propovăduirii, scoaterii dracilor etc. Când mă gândesc la dumneavoastră pendulez și încă nu știu unde să vă încadrez. Chiar azi, am descoperit documentul “Poziția mea” și ieri am dat peste o declarație de a dumneavoastră” (Declaraţie învinuit din 27 noiembrie 1974 )
                                                                            -pag. 387-

Prin luna septembrie sau octombrie 1974 SCARFE m-a vizitat la domiciliu spunându-mi că a revenit în Romania unde urmează să rămână timp de un an pentru a-şi continua studiile teologice. In cadrul acestor studii SCARFE urmează să culeagă date şi informaţii despre intregul fenomen religios din societatea româneasca, inclusiv dizidente, fracţiuni religioase, pe care să le folosească la intocmirea lucrarii sale de doctorat.” – declaraţie prin care, în opinia mea, îl expuneaţi în faţa securităţii. Am în fata mea o informare a lui Ţunea cu privire la vizita lui Iancu Moscovici şi într-o etapă a vizitei acestuia eraţi si dumneavoastră prezent şi se reda un dialog:

Dl. Moscovici: “Am primit scrisorile tale trimise în Anglia, dar nu ţi-am răspuns decât in ultimul timp, când m-am convins că nu mergi pe urmele lui Wurmbrand.”

Dl. Ţon: “Imi pare bine că ne întilnim aici şi că putem discuta despre Wurmbrand având aceeaşi părere despre el si anume că [e] un duşman al nostru prin tot ce face”. (Bucureşti, 27 martie 1973)

Deci Wurmbrand era duşman al lui Moscovici (care era agent) şi al lui Iosif Ţon! Ce anume îl determina pe Iosif Ţon să îl declare duşman « al nostru » pe Wurmbrand? Nimic altceva decât faptul că Wurmbrand era declarat de Securitate «duşmanul nostru!»

Daniel Mitrofan întreabă din nou şi concluzionează:

Cum ar trebui să interpretez lucrurile acestea? Vă mărturisesc că am găsit o notă către Departament în care, Ţunea sau Bunaciu sau altcineva dintre mai marii noştri (nu o am la îndemână) dădea o listă cu versetele din Biblie care puteau fi folosite la subjugarea și obedienţa credincioşilor. Un alt lucru care a tăiat în inima mea greu a fost acela, poate v-am mai spus, o indicaţie către păstorii colaboratori să fie prietenoşi, zâmbitori, amabili etc. Eu i-am iubit pe aceştia tocmai că m-au cucerit prin îmbrătişarea lor, prin sărutul lor, prin zâmbetul lor, prin interesarea lor faţă de problemele mele, ca să găsesc acum că au fost informatori și că au pervertit tot ce era frumos, dragostea frăţească, creştinească.”

Până când Iosif Ţon nu va veni cu o mărturisire completă recunoscând vinovăţia trădării fraţilor săi în mai multe rânduri, nu putem concluziona decât că şi el a pervertit tot ce era frumos, dragostea frăţească, creştinească.

Cât de manipulativă este „Mărturia completă a preotului Iosif Ţon” ? (?-n.n.)

În octombrie 2007, după ce a fost deconspirat de studiul efectuat 

                                                                      -pag. 388-

de fratele Daniel Mitrofan la CNSAS din care ieşea clar că Iosif Ţon a fost în slujba Securităţii, acesta a venit public cu o mărturie (pe care o declara completă) despre colaborarea lui cu cei ce îşi propuseseră să distrugă credinţa în Domnul Isus în România. Puteţi citi informaţiile care au dus la această mărturie la http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/11/27/cazul-fr- ton-iosif

În patru articole precedente am arătat că Mărturia completă nu era nici pe departe completă, deoarece autorul, ce voia să convingă pe cititori de sinceritatea lui, lăsa afară din mărturie ceea ce era mai important, şi anume că şi după 1968, anul în care profesează că s-a pocăit din nou şi a rupt-o cu colaborările subterane, Iosif Ţon a continuat să slujească Securitatea.

Nu sunt doar informaţiile care lipsesc ce deranjează în Mărturia completă! Sunt manipulările de informaţie şi de imagine la care procedează peste tot în acea mărturie confecţionată cu scopuri foarte precise. Vorbind despre oferta pe care i-a făcut-o Richard Wurmbrand de a se stabili în Apus, Iosif Ţon ne spune în mărturia sa: „I-am explicat atunci că eu simt că am o obligaţie pentru fraţii mei din România şi că, la terminarea studiilor, mă voi întoarce la fraţii mei.”

Observaţi expresia „fraţii mei” care se repetă obsesiv în această parte a Mărturiei complete. Iosif Ţon îşi „iubea” atât de mult fraţii, încât nu a vrut să stea departe de ei, mai ales că Securitatea avea nevoie ca el să fie în apropierea lor.

După această declaraţie de dragoste Iosif Ţon introduce cea mai importantă explicaţie. Oare care să fie cea mai importantă explicaţie a Mărturiei complete? Ea este plină de explicaţii, dar cea mai importantă în ochii lui Iosif Ţon este, incredibil, aceasta: „Acum este locul unde trebuie să fac cea mai importantă explicaţie. Când eu am căzut de la credinţă, mi-am dezamăgit fraţii. Nu prin modul de viaţă pe care l-am trăit în acei ani, incluzând aici faptul că devenisem informator al Securităţii, ci faptul în sine că mi-am abandonat credinţa şi astfel mi-am trădat fraţii.”

Deci păcatul mare al lui Iosif Ţon nu a fost că s-a făcut informator aducând suferinţă credincioşilor pe care i-a turnat, ci faptul că nu s-a mai dus la Biserică şi nu a mai participat la serviciile Bisericii! Aici se vede fariseismul lui Iosif Ţon şi dorinţa lui de a strecura ţânţarul şi a înghiţi cămila în scopul derutării cititorilor!

Ce consideră Iosif Ţon trădare? Nu faptul că a promis Securităţii că va oferi informaţii despre fraţii americani cu care va veni în contact
                                                           -pag.389-

la Viena, ci faptul că nu ar fi acceptat să plece în America la invitaţia lui Richard Wurmbrand! „Odată eu i-am dezamăgit pe fraţii mei şi ei m-au iertat. Acum, dacă aş pleca în America, i-aş trăda a doua oară şi i-aş dezamăgi a doua oară!”

De fapt i-a trădat a doua oară când a promis că va oferi informaţii Securităţii dacă i se aprobă plecarea la Viena. Atunci Iosif Ţon a trădat a doua oară pe fraţii săi. Dar despre acest lucru nu vrea să vorbească în Mărturia completă! El distrage atenţia de la ceea ce este cu adevărat important şi pune un accent fals pe ceea ce este neimportant. De fapt trebuie să ne întrebăm cu seriozitate: Ce este trădare în ochii lui Iosif Ţon? El nu a considerat păcat mare faptul că a devenit informator, ci a considerat păcat mare faptul că nu a mai frecventat cercul credincioşilor Bisericii. Până astăzi, el nu consideră trădare faptul că a promis că va da informaţii despre fraţii cu care venea în contact în Apus, ci consideră că ar fi fost trădare alegerea de a rămâne în Apus. Desigur, având în vedere angajamentele sale mari faţă de Securitate, rămânerea în Apus ar fi fost o trădare. Nu a fraţilor însă, ci a Securităţii. Acest lucru nu vrea Iosif Ţon să îl declare nici în Mărturia completă şi nici în faţa celor ce îi cunosc bine slujba. Mărturie completă în Mărturia completă? O farsă pentru cei creduli. ”

                                                 -va urma-

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.