Un Paște atipic și nu prea

Cîteva reflecții pe marginea Celebrării Învierii Creatorului, a Dătătorului Vieții, a Profetului profeților, a Învățătorului învățătorilor, a Medicului medicilor, a Celui Întîi născut dintre mai mulți frați, a Celui ce este Pîrga celor înviați din morți, a Biruitorului, a Nemuritorului, sper să nu fie de prisos ci, așa cum spunea un martir al credinței, să fie „spre binecuvîntată folosință”!

Ce m-a marcat pe mine acest Paște?

În speță două aspecte…

Cel teologic e primordial. Parcurgînd la pas ultima săptămînă, așa-numita Săptămîna Patimilor prin prisma atipicului, unicului, filosoficului evanghelist , nimeni altul decît Ioan, fiul lui Zebedei, fratele lui Iacov (unul din stîlpii Bisericii Primare) și după unii verișorul (biologic) a lui Isus Christos, am zăbovit asupra unui aspect izbitor de evident: profețiile (în speță cele ale lui Isaia) respectiv psalmii profetici mesianici (în particular cei davidici). De ce Isaia? De ce David? Iată un alt detaliu demn de relatat probabil cu o altă ocazie. Detaliile duse pînă la limita minisculului, detaliile de o acuratețe inconfundabilă, detaliile pe margine climaxului lucrării publice a lui Isus Christos m-au uimit! Pe lîngă multe altele, acestea trebuie că au un impact evanghelistic și implicit apologetic de necontestat. Ioan evanghelistul, printre puținii scriitori biblici care își declină explicit scopul Evangheliei, a considerat vital de important să se focalizeze pe ultimele trei zile ale Săptămînii Patimilor. De fapt suferința Celui de-al Doilea Adam, Cel care merge exact pe contra sensului Primului Adam (prin ascultare de Tatăl pînă la moarte și „încă moarte de cruce”!), suferinața lui Isus deci era climaxul, apogeul, „ceasul Lui”, vremea pentru care venise în definitv. Momentul lui „s-a sfîrșit” prin și pe cruce a fost momentul astral al istoriei întregii umanități. Isus e majestic, e unic, e impozant și prin, sau tocmai prin modul în care suferă. Așadar precizia, acuratețea, actualitatea și multitudinea prevestirilor profetice a fost unul dintre trigger-ii care mi-au atras atenția și admirația asupra Crucificatului.

Al doilea aspect e cel legat de imnologia pascală. Mult și divers s-a compus, multiplii și talentați au fost cei care s-au inspirat în compozițiile lor muzicale din istoria suferinței Fiului Omului. Fiecare cultură, fiecare generație își lasă amprenta asupra genului muzical prin scriitura și stilul interpretativ. Sunt un gen care are înclinații spre adorare-închinare prin imnuri creștine , înclinații care funcție de context se lasă cu manifestări gestice de nestăvilit. Dar toate cu măsură! Un ridicat de „mîini spre Cer”în adunările publice, o proșterne „cu fața la pămînt” în privat, un stat în picioare „fără cuvinte” înaintea Regelui sunt cîteva din expresiile vizibile ale închinării mele. Dar toate cu măsură! Asta , pentru a evita extremele, Extreme numite stană de piatră, față placidă respectiv țopăit aproape delirant, scamatorii ieftine sau altceva asemănător. Pentru mine conținutul teologic (primordial), mai apoi melosul și pe ultimul rînd ritmul și volumul muzical fac diferența. Cînd mă gîndesc că atît în muzica simfonică cît și în cea evanghelică perenitatea are de-a face cu termenii mai sus amintiți, atunci mă liniștesc.

Prin ce a fost atipic aces Paște pentru mine?

Dincolo de „vitregiile” pandemiei covidiene, teologia suferinței Cristice și imnologia cumpătată pe margine Răstignirii și Învierii au fost antidotul plictisului, al rutinei și izolării temporare.

An atypical Easter and not too much

Some reflections on the Celebration of the Resurrection of the Creator, the Giver of Life, the Prophet of the Prophets, the Teacher of teachers, the Doctor of doctors, the One Born of Many Brethren, the One Who Is the the First Fruit of the of those who have fallen asleep , the Conqueror, the Immortal , these some reflection I hope will not be superfluous but, as a martyr of the faith said, to be „for blessed use”!

What marked this Easter for me?

In this case two aspects …

The theological is paramount. Going through the last week, the so-called Passion Week through the prism of the atypical, unique, philosophical evangelist, none other than John, son of Zebedee, brother of James (one of the pillars of the Primary Church) and according to some the (biological) cousin of Jesus Christ , I lingered on a strikingly obvious aspect: the prophecies (especially those of Isaiah) and the messianic prophetic psalms (especially the Davidic ones). Why Isaiah? Why David? Here is another aspect worthy of detail, probably on another occasion. The details taken to the limit of the miniscule, the details of unmistakable accuracy, the details on the climax of the public work of Jesus Christ, all of these amazed me! Among many other details, they must have an undeniable evangelistic and implicitly apologetic impact. John the Evangelist, one of the few Bible writers who explicitly declines the purpose of his gospel, considered it vitally important to focus on the last three days of Passion Week. In fact, the suffering of the Second Adam, the One that goes exactly against the meaning of the First Adam (through obedience to the Father until death and „still death on the cross”!), The suffering of Jesus was therefore the climax, the apogee, „His hour” , the time for which He had finally come. His moment „ended” through and on the cross was the astral moment of the history of all mankind. Jesus is majestic, He is unique, He is powerful also through, or precisely through the way He suffers. So the precision, accuracy, actuality and multitudes of the prophetic predictions were some of the triggers that drew my attention and admiration on the Crucified.

The second aspect is related to the Easter hymnology. Much and diverse was composed, the many and talented were those who were inspired in their musical compositions by the history of the suffering of the Son of Man. Every culture, every generation leaves its mark on the musical genre through writing and interpretive style. There is a genre that has inclinations towards adoration-worship through Christian hymns, inclinations that, depending on the context, are left with unstoppable gestural manifestations. But all in moderation! A raise of „hands to heaven” in public gatherings, a prostrate „face down” in private, a standing „speechless” before the King are some of the visible expressions of my worship. But all in moderation! That, to avoid extremes, extremes called petrified body , placid face respectively trembling almost delirious, cheap scammers or something similar. For me, the theological content (primordial), then the melody and lastly the rhythm and the musical volume make the difference. When I think that in both symphonic and evangelical music, perennially has to do with the terms mentioned above, then I calm down.

Why was this Easter atypical for me?

Beyond the hardshios of the Covidian pandemic, the theology of Christ’s suffering and the temperate immnology on the brink of the Crucifixion and Resurrection were the antidote to boredom, routine, and temporary isolation.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.