Dacă tiparul după care lucrează Dumnezeu cu ai Lui e „ sus- jos- mai sus”, atunci cel puțin trei persoane l-au respectat: Iov, Moise respectiv Christos.
La început Iov a fost o somitate pe plaiurile Răsăritului. Prin caracter (primordial) și prin conduită (ca efect al caracterului), a fost sus! Ca nu după mult timp să urmeze„josul” suferinței multilaterale (pierderi de bunuri și dragi, ca într-o cascadă a nenorocirilor). Pînă și cea care era chemată să-i fie cel mai de nădejde ajutor, sfetnic, prieten (aici e vorba de nevastă-sa ), i-a dat un bodicec pe toboganul încercărilor… Ca la final, după ce ajunge să se repoziționeze în raport cu Creatorul lui, să fie propulsat de Acesta din urmă mai sus ca la începuturi
Moise a fost omul lui 40-40-40. 40 de ani a fost sus, a fost cineva la curtea lui Faraon. După aceea, a fost al doilea „de 40”: cei petrecuți pe pășune, cînd a fost jos, a fost un „un nimeni” după standardele noastre. Pentru ca finalul vieții să-l prindă (încă alți 40 de ani) mai sus. Adică să fie cineva. Dar nu oricine! Ci tocmai „gura lui Dumnezeu”…
Și în fine Christorul lui Dumnezeu, după ce a lăsat sus la Tatăl gloria cerească, s-a coborît în cea mai adîncă Vale a Plîngerii. Pentru ca în final să calce cu moartea-I pe Moarte, și să ajungă cu mult mai sus decît era înainte de întrupare.
Așa că, să sperăm!
Barthimeu- Un alt orizont 