Gînduri (negre) îngrămădite, gînduri (negre) frămîntate…

Cînd gînduri negre se frămîntă cu grămada înlăuntrul meu, mîngîierile Tale îmi înviorează sufletul.”- Pslamul 94:19

În 4 Septembrie a anului curent începeam reflecția pe marginea versetului de mai-sus cu o necesară reconsiderare a înțelepciunii arhaice în materie de psihoterapie. O înțelepciune și cu valențe meloterapeutice…

Trei cuvinte ne erau în atenție: „Cînd”, „frămîntă” respectiv „grămada”. „Gînduri negre” era sintagma pivot/subiect a meditației.

„Cînd”, ca și dimensiune temporală, ascundea multe subînțelesuri. Unul pregnant era intermitența. Noi n-am fost capacitați de Creator să rezistăm la „focul continuu” al gîndurilor negre. „Cînd”, pe traseul sinuos al efemerei călătorii terestre, însemna vîrfurile, piscurile, crestele cînd Răul era la culme. Cînd Întunecatul ne dădea tîrcoale…

Pe 20 Septembrie reveneam cu „frămîntarea” gîndurilor negre. Atunci se încerca o analogizare a procesului prin trei fenomene: frămîntarea aluatului culinar, frămîntarea lutului artistului plastic respectiv frămîntarea tinei cu paiele pentru cărămizi. Cînd e să vină „gîndurile negre”, ele nu vin lin, domol, liniștit. Ba dimpotrivă! Frămîntarea, neostoirea, agitația e ceea ce le caracterizează.

Și iată că la aproape două luni de la ultima postare, revenim cu„grămada”. Dacă „frămîntrea” are valențe calitative, „grămada” le poartă pe cele cantitative.

Imaginile plastice pe care le-am găsit potrivite pentru „grămada… gîndurilor negre” sunt cele de mai-jos.

Ce au teascul și tolcerul în comun, cel puțin un lucru?

Răspunsul nostru instant e :exitul !

Ispititorul, Gînditorul tuciuriu, se mulțumește și dacă din multitudinea gîndurilor negre, la final rafineză cel puțin unul care să fie (tra)dus în practică. Să ne imaginăm în ce mocirlă ideatică a înnotat psalmistul David ( pe care noi îl considerăm de jure autorul Psalmului 94) cînd a copt aventura numită Batșeba ?!? Sau la ce cote frămîntate și îngrămădite a trăit Iuda Iscariotul pînă să-L vîndă pe Isus?!?

Admiterea realității se întîlnește la amîndoi. Remușcarea au experimentat-o ambii. Dar pocăința veritabilă doar David!

Din adîncul (po)căinței, al regretului, al abandonării păcatului, doar „mîngîierile Tale (făcînd aluzie la Dumnezeu Duhul Sfînt) îmi înviorează sufletul!”

Ce redivivus apoteotic!

Publicitate

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.