Un prieten de-al meu (mai mult decît virtual), mi-a răscolit recent aminitirile de TR-ist…
Pentru cei născuți după Răscoala socială din Decembrie 1989, termenul de terist trebuie decodificat. Terist nu vine de la tera, tero, teri sau orice alt cuvînt ce are în structura lui cele două consoane, dar variază prin vocale.
Terist,pentru cei cu studii superioare făcute în instituțiile de învățămînt superior din România anilor saizeci,șaptezeici și optzeci, era termenul aplicat perioadei scurtate de ostaș al patriei.
Unii mai vîrstnici erau TR-iști de 6 luni. Ei făceau armata după facultate. La terminarea stagiului porneau de la gradul de sublocotenent și periodic erau avansați în grad, nu ca activi, ci ca rezerviști.
A doua categorie de TR-iști, și aici mă includ și pe mine, o făceau înainte de facultă. Ei trebuiau să se instruiască în ale armelor 9 luni.
Iată încă o mostră de discriminare chiar și între teriști!
La terminarea facultății mai urmau cîteva săptămîni de instruire militară pentru a primi gradul de sublocotenent. După care urmau acelaș patent al avansării ca TR-iștii de 6 luni.
Dar să revin la experiența mea de TR-ist…
Încă de pe „aceleași vremuri” aveam să fiu expus discriminării: eu tot sergent major am rămas, toată viața mea… de ostaș!
Dacă medicul-scriitor Vindecătoru alias Răsvan Cristian Stoica a făcut „tîrîș-grăbiș” la Fălticeni, Barthimeu a făcut acelaș lucru la Oradea-Mare, la „pifani”. -vezi mai-la-vale două imagini-
Asta se întîmpla în toamna anului ’75- primavara/vara lui ’76…
Comandant de batalion ne era un maior cu nume apropiat „mămăligii”, originar din zona Borșa-Răscruci, jud. Cluj. Eram adunați „mediciniștii” de la Cluj și Tîrgu-Mureș.
Apropos de tîrgul de pe Mureș: unul din foștii colegi de arme originar din orașul Stalin, devenit ulterior medic chirurg la clinică renumită tîrg-mureșeană, am aflat că după un timp a devenit mare politician. Inclusiv (fost) primar de Marosvásárhely. A schimbat partidele cum îmi schimb eu șosetele! 🙂 Acum e pe … linie moartă, politic vorbind!
Nu pot uita că în acea perioadă la Oradea se derula fenomenul spiritual numit „Liviu Olah”. Valul trezirii spirituale fără precedent nu putea să mă lase indiferent. Atît de mult m-a marcat persoana și lucrarea fratelului Liviu Olah (sincer să fiu, el era doar instrumentul, Duhul sfînt era autorul), încît mă făceam luntre și punte ca să particip la adunările Bisericii Baptiste Nr.2 de pe str Simion Bărnuțiu. Localul de cult era în apropierea renumitei fabrici „Înfrățirea”, iar cazarma mea în apropiere de renumitul cimitir orădean, Rulikowski.
Hainele civile mi le țineam la o rudenie ce locuia peste drum de cazarmă. Ispita m-a pus într-o zi să sap un mic tunel pe sub zidul (destul de gros) ce împrejmuia cazarma, pentru a evada pînă la vărana mea (așa o alintam pe verișoara mea Rozica) pentru a-mi schimba hainele ostășești cu cele civile.
Țin minte bine că în preajma sărbătorii Crăciunului, neavînd bilet de voie, m-am furișat prin acea nișă tip tunel pentru a putea participa la adunarea Bisericii, una ce vuia de credincioși!
Atmosfera era una copleșitoare. Nu-I puteai rezista prezenței Duhului Sfînt!
Cu profundă tristețe am aflat recent, că fosta clădire de pe Simion Bărnuțiu a fost demolată ca să fac loc ridicării unui imobil de P+4, construcție patronată de un investitor imobiliar din Cluj.
Păcat! Mare păcat!
-vezi aici:
https://crestintotal.ro/2022/10/19/demolarea-bisericii-baptiste-nr-2-din-oradea-inflameaza-comunitatea-baptista/
Baptiștii orădeni, dar nu numai, trebuiau să lupte pentru păstrarea clădirii, fie și ca (cel puțin) o aminitire-muzeu pentru posteritate. Ar fi fost o lecție obiectuală pentru cum se produc trezirile spirituale la români.
Și iată cum , pe nesimțite, am ajuns de la TR-ist de Oradea, la… trezirea spirituală a anilor șaptezeci, a trecutului secol și mileniu!
Închei cu un renumit șlagăr din repertoriul evanghelic carpato-danubiano-pontic:
„Adă Doamne ziua-ceea mai curînd,
Da , mai curînd…”
Barthimeu- Un alt orizont 