Amendamente la un articol „salvator” (1)

În ciclul „Salvatorii…” , Nicolae Rădoi publică în 20 decembrie 2011 articolul intitulat: „ Vasile Talpoş „salvează” Biserica Baptistă din Iris-Cluj”.

Dintru început se impune o menţiune pentru evitarea unei confuzii impardonabile. E vorba nu numai de apropierea ca vârstă (ambii peste 60 de ani) ,loc de baştină (amândoi sălăjeni), pregătire teologică (doctori în teologie),câmp de lucrare (ambii pe malurile Dâmboviţei bucureştene) dar şi de unele similitudini nominale dintre „salvatorul” Vasile Talpoş şi pastorul Vasile Taloş. O mică-mare  diferenţă ! E vorba doar de un plus în dreptul primului. De fapt e vorba de un amărât de … „p”. Un „p”, să-i zicem de la…protejat ( de ştim noi cine), sau un „p” de la periculos ( pentru ştim noi cine).

Revenind la esenţa articolului, cred că unele din completările de mai jos, nu vor face decât să faciliteze cunoaşterea şi înţelegerea fenomenului „salvator”.

Vasile Talpoş , la finalul anilor  ‘60 a fost un seminarist aparte,care în perioada practicii de vară în biserica clujeană amintită, i-a impresionat atât de mult pe iriseni, încât o delegaţie a acestora s-au dus la Bucureşti să ceară insistent, ca la absolvire, să fie repartizat la Iris. Asta după „lupte seculare fratricide” pentru câştigarea redutei numită Vasile Talpoş, cu cei de la Biserica Baptistă nr 2 din Oradea, unde păstor la acea vreme era nimeni altul decât Nicolae Covaci (fostul preşedinte de cult). În treacăt fie spus, chiar dacă pe moment orădenii au „pierdut” bătălia cu clujenii, pe final bihorenii au fost infinit mai câştigaţi prin aducerea dedicatului, pe alocuri prea sincerului,inconfundabilului, cvasi-inegalabilului evanghelist Liviu Olah. Pe unii dintre cei care iniţial au fost susţinărorii ardenţi ai aducerii lui Talpoş la Iris, avea să-i coste mult, nu doar în planul sănătăţii trupeşti , ci cu mult mai grav, în cel al stării sufleteşti.

Pentru că în articolul mai-sus menţionat apare ,pe lângă Vasile Talpoş, şi numele lui Codreanu, se impune o nouă clarificare. La acea dată,la Iris, erau doi Codreanu: Iosif respectiv Teodor-Delea. Erau de două ori fraţi: şi biologic ,dar şi în Domnul.Nicolae Rădoi cred că face trimitere la cel mai în vârstă, la Iosif.

Relaţia Talpoş Vasile- Codreanu Iosif a fost una sinuoasă. Naivitatea,buna-credinţă, sacrificiile celui de-al doilea din prima parte a relaţiei au fost  „răsplătite” cum nu se poate mai neprincipial de către „salvatorul” Vasile, spre finalul ei.Problema de fond, dincolo de diferenţa de vărstă (Vasile putea să-i fie copil), mai presus de statura spirituală care-i departaja pe cei doi (net în favoarea diaconului Iosif C.), problema era una de orgoliu (ba chiar mai mult), care eroda relaţia dintre cei doi.Faptul că Vasile nu „ştia tot ce mişcă în front” ( în speţă, de unde au provenit banii pentru lărgirea construcţiei, pe cine anume avea Codreanu în spate când a angrenat biserica într-o aşa aventură, ş.m.a), acest fapt deci a fost „viermele” care a erodat relaţia dintre cei doi.

Partea a doua, pe curând…