Oana Maria Bogdan prin lentila mileniului?

Cred că un pas important al omenirii va fi cel al renunțării la proprietate. Cînd nu vor mai exista teritorii care să aparțină unui om, trib, neam sau  corporație , vom reuși să conviețui armonios pe planeta Pământ.Eu am încredere că acest lucru se va întîmpla în timpul vieții mele.”- din Oana Maria Bogdan-evidențierile fontice îmi aparțin.

Postarea reflecției de mai sus a fostei ministeriabile din guvernul Cioloș ( la Ministerul Culturii) pe unul din canalele de socializare virtuală a stîrnit furori. Printre cei prinși în această mreajă m-am revăzut și pe mine.

În timpul meu de reflecție nocturnală mi-a venit o idee trăznită!

Cum ar fi să „hermenutizez” declarația de mai sus Oanei în registru scriptural? Dar dacă distinsa doamnă crede (sincer, sper!) în mileniul ce va să vină, după spusele Apocalipsului și a lui Isaia, mie de ani în care toate idealurile descrise de Oana Maria Bogdan ( ba chiar mai multe) vor deveni realitate?

Dacă Oana realmente și sincer are „încredere că acest lucru se va întîmpla în timpul vieții …(ei-n.m.)”, atunci s-ar putea să avem o foarte mare surpriză! Ca Oana să aibă o credință nestrămutată în Scripturi și în Domnul descris de Ele, o credință mai mare ca a multor creștini evanghelici! Ceea ce ar fi grozav, nu-i așa?!? 🙂 🙂 🙂

Prin urmare i-am transmis Oanei Mariei Bogdan pe contul ei de Facebook următoarea interpelare:

Prin prisma propriei Dvs declarații ( vezi mai sus-n.m.) , stimată d-nă Bogdan, vreau sincer să vă întreb: Prin ce modalitte concretă credeți că aceste idealuri vor fi implenetate nu doar la nivel național, ci cu mult mai dificil, la nivel global? Eu, după modesta mea înțelegere, văd posible toate acestea printr-un singur mod și context: prin domnia milenială, pe Pământ, a lui Isus Christos prin prisma a ceea ce ne oferă Sfintele Scripturi în cartea Apocalisului și a profetului Isaia! Ca atare vin și întreb: credeți și Dvs în această posibilitate?!? În varianta că și Dvs agreați această variantă (de fapt unica variantă posibilă) aveți deplina mea adeziune. Altfel totul devine o mega utopie, variantă în care eu mă dezic de orice simpatie pe care am avut-o față de PLUS, al cărui motor politic sunteți, după cum vă caracteriza însuși Dacian Cioloș.”

Aștept să vedem dacă Oana Maria Bogdan va replica, și mai ales cum! 🙂

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s