„Nu știu alții cum sunt, dar…”

barthimeu

„Nu știu alții cum sunt, dar…” noi cînd ne gîndim la ziua nunții noastre, parcă retrăim gustul unei chisălițe.

Zeama de fructe e sanogenă, cu cîteva condiții. Să nu fie amestecate poamele pădurețe cu cele de soi. Să fie fierte  temperat. Să se bea cu măsură.

Bucuria conjugării maritale cu cea care, frumos exprimat de psalmist, ne-a căzut (prin sorți) ca o frumoasă moștenire, avea să fie încununată înaintea altarului. Asta după aproape un deceniu de orientare, concentrare, observare minuțioasă din penumbră, prietenie, relații „frățești” (asta deoarece nu s-a  inventat termenul de surorești 🙂 ), o frăție nemusulmană (Doamne ferește!) confirmată prin botez în același timp și aceeași comunitate iriseană…

Bucuria acestri inedite aventuri prin credință a fost oarecum umbrită de cîteva neprevăzute. Cea mai… , cea mai… amară a fost chiar dimineața unui septembrie ’80. Eram la intrarea în auditoriul Adunării și noi încă nu știam dacă avem popă-predicator sau nu. „DECEBAL” era pe listă, dar lipsea primașul. Apoi să vezi stress, nervi „pocăiești” (fără înjurăturile de care vorbea mai dăunăzi o drezină bihoreană 🙂 ) și ambalare pe mire!

Dar de cine era vorba în definitiv?!? Cine lipsea la apel?!?

Cel care se introducea pe sine, și era (de unii doar) recunoscut ca „Olah secundum” era motivul. Ce pastișare! Asta deoarece fratele Liviu era inconfundabil, inegalabil și inimitabil prin anvergura caracterului și lucrării.

Cel cu care ne întîlneam pe creasta fenomenului Mediaș al  anilor ’80, cînd cu acele evanghelizări renumite, era subiectul. Mai apoi pentru cel în discuție  am făcut loby pe lîngă DECEBAL pentru a fi invitat la evanghelizările de la Iris.

Cel care și pentru care am făcut multe sacrificii în naivittea noastră creștină era absentul.

Așadar, bomba avea să fie detonată de absența celui cu care ne-am înțeles omenește, prietenește, creștinește. Dar nici tu măcar un telefon (de ultimă oră), nici tu telegramă de urgență, nici tu o scrisoare de informare, nimic din tot ce putea să ne pună în temă pe marginea deciziei de-a nu mai veni…

Asta da prietenie! Ăsta da parolism!

Să fi fost acela momentul deprecierii hoșavului de SBS (Sebeș-Blaj-Sebiș)?!? De atunci să fi debutat acrirea compotului constantinian?!? Cum pot și trebuie interpretate inițiativele de desprindere postdecembristă a Comunității Baptiste Arad II (sau cum e recunoscută- de Sebiș)?!? O  picanterie: ar fi interesant de văzut cine s-a raliat atunci (ca membrii fondatori ai noii comunități) și acum cîteva zile (printr-o conferință de trei zile) la spiritul sebișan…

„Nu știu alții cum sunt, dar…” noi cînd ne gîndim la chisălița noastră bizantinoidă de acum 33 de ani, ni se cam sterpezesc sentimentele…

5 gânduri despre „„Nu știu alții cum sunt, dar…””

  2. Nu primise sarcină. Pe lângă asta dacă uzăm de modelul ”rațele și vânătorii”, tu erai din cârdul de ”rațe”, el din gașca de gonaci. Dacă ar fi participat, pe lângă că ar fi crescut prestigiul unora la care ar fi trebuit scăzut(tu și familia ta), ar fi generat și o grozavă confuzie în ierarhiile lor de vânători: nu aveau toți privitorii timp să înțeleagă care cu cine ține. Așa că oamenii jucau simplu: noi și voi, pe noi ne promovăm, pe voi vă faultăm cu orice ocazie. Chestia cu prestigiul mergea bine, cu această armă firească l-au ridicat pe colegul tău NG la o treaptă de sus în piramida pândacilor. Tu erai programat la defăimare nu la prestigiu.
    Pe mine m-ar bucura să aflu, de aceea îți scriu să știi că atunci când am auzit prima dată de numele tău era cu ”steluță”, ”e mai ciudat el”, probabil umblai pictat fără să știi. Nu m-a interesat că nu te cunoșteam, dar după ce ne-am cunoscut am întrebat și am primit tot răspunsuri cu ”clătinat din cap”.
    Timp n-am avut, dar fiindcă te-a dat afară și de pe masarotundă și am aflat apoi cine-i barthimeu, am început să mă întreb oare cât sunt de ușor de influențat și eu personal de ”păreri” și cât de mult îmi este decalibrat sistemul propriu de evaluare.
    Într-o lume în care domnește măria sa Obișnuința ce are ca sfetnic Amăgirea (sunt în concediu și am terminat de citit ”Labirintul lumii și raiul inimii” de Comenius) ce credit să mai dai ”părerilor”?
    ”Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori”.
    Mă mai gândesc câteodată că agentul Decebal și ceata lui de ” prezbiteri” l-au ”ordinat” pe dânsul.
    Pentru mine acele ordinări,,,nu le consider. Dar te întreb, vă întreb pe voi care credeți în ele: ce valoare poate avea ordinarea unui securist de către alți securiști ca el? ”I s-a părut nimerit Duhului Sfânt” sau colonelului Banciu și departamentului?
    Nu e treaba mea. consider toate cultele o creație a celui rău, Domnul nu le-a poruncit, dar vă întreb pe voi: când vedeți în cadrul acestor culte două ierarhii: una amărâtă și dispersată de oameni sinceri și una puternică și centralizată de teleghidați, nu vă deranjează?
    Decebal și ai lui, profesorul, Baciu, Mihu și alți agenți au creat mii de clone după chipul lor, i-au ”ordinat” ca pe ”evadatul” IT și acum voi, vechile rățuște le măcăiți ”unsul Domnului, unsul Domnului!”.

    Răspunde

    1. Măi Veste Bună!
      Sper că nu ai dat de borcanul cu melancolie… Că de butoi nici așa!
      Mai cred că ești realist și că trebuie să te mulțumești cu o alegere ușor imorală. E vorba de alegerea dintre rău, mai rău și cel mai rău, una din care nu putem evada cînd vine vorba de relațiile interumane. Chestia cu (o)cultele e veche de cînd lumea. Nu o putem noi rezolva din condei. Chestia e să nu ne cramponăm în și de ele, ci să le fentăm. 🙂 Istoria recentă ne dovedește că se poate mișca ceva, dacă rămînem în El, chiar și din interior. Asta e valabil în baza lui Ioan 17, cînd cu „nu te rog să-i iei din lume (și aici poți uneori citi „din culte”), ci să-I păzești…”.
      Radiografia cu ierarhiile e cam voalată. Cred că la developare tristețea și-a pus amprenta.
      În rest si fii iubit mult și să iubești pe măsură! 🙂

      Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.