ANEXA 13 (b)–Incompletudinea unei „mărturii complete”- marca Iosif Țon

Așa cum aminteam în precedentul articol, datorită extensiei ANEXEI 13, dar și datorită „subiectului” , am împărțit în două anexa cu pricina.

Mai jos e o parte din dialogul purtat între Daniel Mitrofan (cercetătorul autorizat de a studia dosarele prelaților baptiști de la CNSAS) și Iosif Țon, mult și marele contestat desident care a făcut un adevărat slalom ideologico-spiritual în ultimii cincizeci și ceva de ani.

Iosif Țon pornește „în trombă cu aplombă” acest dialog cu o promisiune care ulterior avea să se dovedească că nu are nici o acoperire faptică. Iat-o: „ Nimic din spațiul public nu este tabu în această discuție dintre noi.” 

Legat de rapiditatea cu care a primit viza de turist pentru Austria în România comunistă a dictatorului Ceaușescu, rapiditate mai mult decît suspectă pentru un pocăit recent întors, Iosif Țon încearcă să ne fenteze. Fentele și eschivele practicate sunt demne a fi introduse într-un manual clasic de manipulare. Cea mai ilustrativă mostră de eschivare e episodul cu Rapa (Rîpă?!?-n.n). Cum de s-a întîlnit cu fostul profesor Rapa/Rîpă? De unde se știa? Oare de la Filologie, de  unde Iosif Țon avea pe un alt amic decăzut spiritual, pe numele lui Tiberiu Graur (fost director la Muzeul Etnografic al Transilvaniei)? Era (și/sau mai este) oare Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj un bazin electiv pentru cadrele de nădejde ale serviciilor secrete?!?

Așa -zisul ajutor pentru „credincioșii baptiști din România”, ajutor invocat drept argument la compromisul făcut cu Secu,avea să fie scump plătit de Iosif Țon printr-o mare imoralitate: trădare.

Culmea trădării, a (prea)curviei spirituale la care se pretează Iosif Țom e atunci cînd îl numește pe martirul Richard Wumbrandt „un dușman al nostru”. Pe cine include acest „al nostru”? De care parte a baricadei s-a postat Iosif Țon prin această infamă etichetare? „Dușman” pentru ce? Pentru că Richard Wumbrandt avea să fie în TOP 10 al celor mai populari 10 romîni din toate timpurile, sondaj efectuat de TVR?!?!

Mai la  vale detractorul Iosif Țon pare să se spovedească public prin „Odată eu i-am dezamăgit (pe coreligionarii baptiști-n.n.)…”. Oare numai odată? Nu cumva trădarea avea să fie un stil de viață, un mod de-a fi?

Place „la nebunie” finalul ANEXEI 13 cu care încheie Nicolae Rădoi:

„Mărturia completă,,, O farsă… !”

Cât de credibil este Iosif Ţon în lucrurile ce le spune

În primăvara anului 2007 Iosif Ţon a decis în sfârşit (după câteva luni de tăcere şi refuz sistematic de a răspunde mesajelor cu întrebări ale lui Daniel Mitrofan), să accepte dialogul la care îl invitase fratele Mitrofan. Găsiţi acest dialog la: http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/11/27/cazul- fr-ton-iosif
                                                                -pag.385-

Adevărul este că Iosif Ţon era tot mai iritat de întrebările puse de Daniel Mitrofan, dar încearcă să pară relaxat şi dornic de dialog. „Ți-am spus deja că scopul meu unic este să-mi apăr credibilitatea ca predicator al Cuvântului lui Dumnezeu. Pentru aceasta am decis să-ți răspund la orice întrebări vrei să-mi pui. Nimic din spațiul public nu este tabu în această discuție dintre noi.” Încurajat de această promisiune, fratele Daniel Mitrofan îi pune mai multe întrebări lui Iosif Ţon. Să vedem cât de serios a fost Iosif Ţon în a răspunde întrebărilor candide ale celui ce avea acces la dosarele Securităţii. Scuzându-şi acţiunile, Iosif Ţon a intrat tot mai mult în desişul mărturiilor îndoielnice şi evident confecţionate, care ridicau alte şi alte întrebări.

La întrebarea cum a fost posibil să primească viza de a merge în Austria, din moment ce tocmai se pocăise şi oferise în multe Biserici mărturia lui, lucrul acesta fiind foarte bine cunoscut de Securitate, Iosif Ţon declarase: Rapa mi-a spus că nu mai este profesor, deoarece între timp a devenit ofițer de Securitate. Mi-a spus că a primit dosarul cu cererea mea de vizită la Viena și că Securitatea a decis să mi se dea pașaport, cu condiția ca la întoarcere să le spun tot ce am putut afla despre englezul Brian Wood care mi-a trimis invitația: Cine este el și de ce locuiește la Viena. Eu m-am speriat foarte tare, pentru că am văzut cursa teribilă care mi se întinde. Dar, în clipa aceea, am auzit o voce foarte clară spunându-mi: “Spune-i da, căci aceasta este ca să mergi în Anglia și să studiezi acolo într-un seminar de mâna întâi”.

Şi iată întrebarea lui Daniel Mitrofan :

„Mi-a venit o întrebare pe când citeam cele pe care mi le-ați scris. În episodul cu Rapa și solicitarea referitoare la Brian Wood cum justificați “Da”-ul dumneavoastră. Care a fost argumentul intern? De ce studierea la unul din cele mai bune colegii cântărea mai mult decat principiul? Credeți că ați făcut o greșeală, sau mai bine zis, de unde ați știut că vocea interioară vine de la Dumnezeu? Sper că nu vă necăjesc.”

Răspunsul sincer al lui Iosif Ţon, aşa cum promisese? Nu a mai răspuns niciodată! În scrisoarea de răspuns Iosif Ţon elaborează scuzându-se pentru colaborarea cu autorităţile prin faptul că el voia să ajute pe credincioşii baptişti din România şi de aceea a acceptat să lucreze la îmbunătăţirea imaginii României în Apus.

Peste câteva zile Daniel Mitrofan îi mulţumeşte pentru că recunoaşte că după revenirea în România a continuat contactele cu Securitatea, dar revine cu întrebarea: “principiul” despre care vorbeam și care era conflictual cu vocea este acela de, nu găsesc un cuvânt mai
                                                                              -pag.386-

bun, “vânzare a fraților” care ar fi fost raportarea la Securitate despre alții, în contextul periculos de atunci. Deşi întrebarea a fost repetată, şi deşi Iosif Ţon a promis să răspundă la orice întrebări, răspunsul s-a lăsat aşteptat până astăzi.

Daniel Mitrofan revine:

„Într-adevăr, sunt câteva întrebări care aș dori să vi le pun. V-aș ruga să-mi detailați un pic despre aceste dialoguri: “Lui Popescu și Niculescu le spuneam mereu și despre dialogurile mele politice cu autoritățile.” În ce constau? După întâlnirea din Cișmigiu, bănueisc că Securitatea nu a dorit să vă scape din mână ușor. De asemenea, am citit într-un proces verbal, nu mai știu dacă la o ședință de comunitate, Uniune sau congres (pot să caut dar îmi va lua ceva timp) o afirmație sau a lui Țunea sau a inspectorului care ar suna cam așa: “fr. Țon și-a rezolvat situația cu autoritățile”. Care a fost modul de “cădere la pace” cu Departamentul și, probabil, cu alte organe? De asemenea, într-o discuție cu fr. Nicolescu, când a fost în țară, dânsul spunea referitor la Nota aceea cu “datoria de onoare”, despre care spuneți că a fost falsificată, că ați fi afirmat că ați fi avut o discuție cu un colonel sau grad mai mare de la Securitate sau externe (nu îmi mai aduc aminte exact) și că intenționați să vă impuneți condițiile dumneavoastră. Fr. Nicolescu argumenta că dacă nu este adevărată acea Nota în cauză, care ar fi fost discuția sau scrisoarea adevărată către e în acel context.”

Răspunsul lui Iosif Ţon la aceaste întrebări? A fost tot atât de sincer ca răspunsul la întrebarea precedentă, adică nu a mai venit niciodată. De fapt Iosif Ţon nu a oferit nici o informaţie concretă din tot ceea ce i s-a cerut şi îl incrimina.

Atitudinea lui şi răspunsurile lui sunt identice cu ale celorlalţi colaboratori ai securităţii. Iată ce concluzionează Daniel Mitrofan: „Ca să mă înțelegeți vreau să vă spun că am discutat cu câteva persoane care au colaborat și au fost informatori (cu scopul de a facilita recuperarea). Nu știu ce se întamplă, toți în cursul anilor și-au făcut un sistem ermetic de dezvinovățire și justificare al acțiunilor, sistem care i-a ajutat să doarmă linistiți noaptea și care să potolească conștiința. N-am putut ajunge șocant, zguduitor, “Duceți-vă căci niciodată nu v-am cunoscut” în ciuda minunilor, propovăduirii, scoaterii dracilor etc. Când mă gândesc la dumneavoastră pendulez și încă nu știu unde să văîncadrez. Chiar azi, am descoperit documentul “Poziția mea” și ieri am dat peste o declarație de a dumneavoastrăa (Declaraţie învinuit din27 noiembrie 1974 –
                                                                            -pag. 387-

„Prin luna septembrie sau octombrie 1974 SCARFE m-a vizitat la domiciliu spunându-mi că a revenit în Romania unde urmează să rămână timp de un an pentru a-şi continua studiile teologice. In cadrul acestor studii SCARFE urmează să culeagă date şi informaţii despre intregul fenomen religios din societatea româneasca, inclusiv dizidente, fracţiuni religioase, pe care să le folosească la intocmirea lucrarii sale de doctorat.” – declaraţie prin care, în opinia mea, îl expuneaţi în faţa securităţii. Am în fata mea o informare a lui Ţunea cu privire la vizita lui Iancu Moscovici şi într-o etapă a vizitei acestuia eraţi si dumneavoastră prezent şi se reda un dialog:

Dl. Moscovici: “Am primit scrisorile tale trimise în Anglia, dar nu ţi-am răspuns decât in ultimul timp, când m-am convins că nu mergi pe urmele lui Wurmbrand.”

Dl. Ţon: “Imi pare bine că ne întilnim aici şi că putem discuta despre Wurmbrand având aceeaşi părere despre el si anume că [e] un duşman al nostru prin tot ce face”. (Bucureşti, 27 martie 1973)

Deci Wurmbrand era duşman al lui Moscovici (care era agent) şi al lui Iosif Ţon! Ce anume îl determina pe Iosif Ţon să îl declare duşman « al nostru » pe Wurmbrand? Nimic altceva decât faptul că Wurmbrand era declarat de Securitate «duşmanul nostru!»

Daniel Mitrofan întreabă din nou şi concluzionează:

Cum ar trebui să interpretez lucrurile acestea? Vă mărturisesc că am găsit o notă către Departament în care, Ţunea sau Bunaciu sau altcineva dintre mai marii noştri (nu o am la îndemână) dădea o listă cu versetele din Biblie care puteau fi folosite la subjugarea și obedienţa credincioşilor. Un alt lucru care a tăiat în inima mea greu a fost acela, poate v-am mai spus, o indicaţie către păstorii colaboratori să fie prietenoşi, zâmbitori, amabili etc. Eu i-am iubit pe aceştia tocmai că m-au cucerit prin îmbrătişarea lor, prin sărutul lor, prin zâmbetul lor, prin interesarea lor faţă de problemele mele, ca să găsesc acum că au fost informatori și că au pervertit tot ce era frumos, dragostea frăţească, creştinească.

Până când Iosif Ţon nu va veni cu o mărturisire completă recunoscând vinovăţia trădării fraţilor săi în mai multe rânduri, nu putem concluziona decât că şi el a pervertit tot ce era frumos, dragostea frăţească, creştinească.

Cât de manipulativă este „Mărturia completă a preotului Iosif Ţon” ? (?-n.n.)

În octombrie 2007, după ce a fost deconspirat de studiul efectuat 

                                                                      -pag. 388-

de fratele Daniel Mitrofan la CNSAS din care ieşea clar că Iosif Ţon a fost în slujba Securităţii, acesta a venit public cu o mărturie (pe care o declara completă) despre colaborarea lui cu cei ce îşi propuseseră să distrugă credinţa în Domnul Isus în România. Puteţi citi informaţiile care au dus la această mărturie la http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/11/27/cazul-fr- ton-iosif

În patru articole precedente am arătat că Mărturia completă nu era nici pe departe completă, deoarece autorul, ce voia să convingă pe cititori de sinceritatea lui, lăsa afară din mărturie ceea ce era mai important, şi anume că şi după 1968, anul în care profesează că s-a pocăit din nou şi a rupt-o cu colaborările subterane, Iosif Ţon a continuat să slujească Securitatea.

Nu sunt doar informaţiile care lipsesc ce deranjează în Mărturia completă! Sunt manipulările de informaţie şi de imagine la care procedează peste tot în acea mărturie confecţionată cu scopuri foarte precise. Vorbind despre oferta pe care i-a făcut-o Richard Wurmbrand de a se stabili în Apus, Iosif Ţon ne spune în mărturia sa: I-am explicat atunci că eu simt că am o obligaţie pentru fraţii mei din România şi că, la terminarea studiilor, mă voi întoarce la fraţii mei.

Observaţi expresia „fraţii mei” care se repetă obsesiv în această parte a Mărturiei complete. Iosif Ţon îşi „iubea” atât de mult fraţii, încât nu a vrut să stea departe de ei, mai ales că Securitatea avea nevoie ca el să fie în apropierea lor.

După această declaraţie de dragoste Iosif Ţon introduce cea mai importantă explicaţie. Oare care să fie cea mai importantă explicaţie a Mărturiei complete? Ea este plină de explicaţii, dar cea mai importantă în ochii lui Iosif Ţon este, incredibil, aceasta: „Acum este locul unde trebuie să fac cea mai importantă explicaţie. Când eu am căzut de la credinţă, mi-am dezamăgit fraţii. Nu prin modul de viaţă pe care l-am trăit în acei ani, incluzând aici faptul că devenisem informator al Securităţii, ci faptul în sine că mi-am abandonat credinţa şi astfel mi-am trădat fraţii.”

Deci păcatul mare al lui Iosif Ţon nu a fost că s-a făcut informator aducând suferinţă credincioşilor pe care i-a turnat, ci faptul că nu s-a mai dus la Biserică şi nu a mai participat la serviciile Bisericii! Aici se vede fariseismul lui Iosif Ţon şi dorinţa lui de a strecura ţânţarul şi a înghiţi cămila în scopul derutării cititorilor!

Ce consideră Iosif Ţon trădare? Nu faptul că a promis Securităţii că va oferi informaţii despre fraţii americani cu care va veni în contact
                                                           -pag.389-

la Viena, ci faptul că nu ar fi acceptat să plece în America la invitaţia lui Richard Wurmbrand! Odată eu i-am dezamăgit pe fraţii mei şi ei m-au iertat. Acum, dacă aş pleca în America, i-aş trăda a doua oară şi i-aş dezamăgi a doua oară!

De fapt i-a trădat a doua oară când a promis că va oferi informaţii Securităţii dacă i se aprobă plecarea la Viena. Atunci Iosif Ţon a trădat a doua oară pe fraţii săi. Dar despre acest lucru nu vrea să vorbească în Mărturia completă! El distrage atenţia de la ceea ce este cu adevărat important şi pune un accent fals pe ceea ce este neimportant. De fapt trebuie să ne întrebăm cu seriozitate: Ce este trădare în ochii lui Iosif Ţon? El nu a considerat păcat mare faptul că a devenit informator, ci a considerat păcat mare faptul că nu a mai frecventat cercul credincioşilor Bisericii. Până astăzi, el nu consideră trădare faptul că a promis că va da informaţii despre fraţii cu care venea în contact în Apus, ci consideră că ar fi fost trădare alegerea de a rămâne în Apus. Desigur, având în vedere angajamentele sale mari faţă de Securitate, rămânerea în Apus ar fi fost o trădare. Nu a fraţilor însă, ci a Securităţii. Acest lucru nu vrea Iosif Ţon să îl declare nici în Mărturia completă şi nici în faţa celor ce îi cunosc bine slujba. Mărturie completă în Mărturia completă? O farsă pentru cei creduli. ”

                                                 -va urma-