Daniel Chiu, poetul, pare să schimbe registrul structural al poeziilor sale cu o dexteritate de admirat.
Structural privită producția poetică, am putea afirma că primele două versuri fac matricea. La finalul poeziei (admițînd că celelalte versuri-duo pot fi grupate în quartete pentru a forma cele patru strofe), în ultimul catren ne apre o sciziune a matricei primare prin tocmai versurile ce descriu prohodul gîndului neîmplinit.
Cea ce urmează pare o joglerie lexicală doinită. E un joc de cuvinte pe marginea gîndului. E aproape un melos într-o tonalitate minoră; e și dulce dar și ucigător. Cuvintele cheie la care poetul face recurs sunt malul, valul, frunzele și gîndul. Dar cel mai uzitat e ultimul. E gîndul pe care Daniel îl descrie paradoxal („ucigător, dar dulce”); unul care să-l teleporteze în și pentru o veșnicie; un gînd care la rîndu-i să fie repetat de „Vântul istovit de sete”. Dar cum nu s-a găsit așa ceva, poetul se resemnează cu plînsul inimii și-al gîndului (paradoxal!).
MAL DE APĂ
Mal de ape, val de mare
Frunze volbura-n cărare
Gând ucigător, dar dulce
Către tine stă să urce
Gând ce-aş vrea cuvânt să fie
Să mă poarte-o veşnicie
Şi să-l scriu cu mii de semne
Să-l citesc, şi să mă-ndemne
Gând ce-aş vrea să mi-l repete
Vântul istovit de sete
Să se tânguie înaltul
Că nu e în lume altul
Însă nu găsesc cuvântul
Plânge inima şi gândul
Val de mare, mal de ape
Gândul o să mi-l îngroape
Îmi rămân doar triste, pale
Frunze volbura-n cărare
Barthimeu- Un alt orizont 