De ce cred eu că…? (partea 2)

În acest context deci, urmează să exemplific printr-un studiu de caz „De ce cred eu că…?”

În curînd!”

Așa se încheia precedentul episod. Iată ca a sosit și acest „În curînd!”

Despre cine e de fapt vorba?

Despre un caz singular care respectă un tipar, o paradigmă „universală” a unor servicii mai mult sau mai puțin secrete, a unor servicii nedesprinse de tiparele vechii Securități. Așa cum eu am primit numele conspirativ de CORBU în DUI-ul meu, așa am să mă folosesc de PAPAGAL pentru a-l descrie pe Alin Cristea. Cu alte cuvinte CORBU versus PAPAGALUL. 🙂

Nu am să mă refer la condiția socială a respectivului personaj (divorțat, fără un venit constant și declarat), nici la cauzele actualului statut spiritual (membru sau nemembru al vreunei biserici evanghelice), nici la rădăcinile lui resentimentare, ci la locul și rolul malefic în peisajul blogosferei evanghelice românești.

De ce cred eu că PAPAGALUL e „omul lor”, infiltratul de servicii, stînca strecurată și ascunsă în rîndurile evanghelicilor, acel (s)pion din coastă ?

Răspunsul e unul facil: prin ceea ce este și face!

PAPAGALUL este o persoană care se supradimensionează ca rol și valoare. Această poziționare este însă și deformată în percepții. Adesea frizează ridicolul prin impostură. Joacă un rol multiplu:victimă, arbitru-judecător, torționar. Aici nu e vorba nici pe departe de planul pur, fizic. Prin această multiplicitate de personalități derutează. E prea suficient sieși ca să mai aibă nevoie de retușuri. E grilă/aj pentru toți și toate.

Ce face (și nu ar trebui) sau ce nu face (și s-ar impune) este o altă fațetă a personajului.

Care sunt omisiunile prin care se distinge PAPAGALUL? În materia lui preferată (întocmirea de clasamente, decernarea de premii, aducerea de elogii pînă la adulare), el omite pe adevăratele personalități ale mișcării evanghelice baptiste. Unde sunt evidențierile despre un Mihai Cornea, sau aprecierile pentru Marcu Nechifor, sau elogierea martirajul lui Richard Wurmbrand, sau menționarea contribuției benefice a lui Pitt Popovici, sau reliefarea trezirii spirituale inițiate de Duhul prin Liviu Olah la Timișoara și Oradea (dar nu numai), sau reactualizarea (fie și) în treacăt a mișcării de la Mediaș din anii  ’80 sau reamintirea aportului pozitiv a lui Taloș Alexandru Vasile (atenție, nu Talpoș!)? Cînd și unde a postat Alin Cristea ceva apreciativ despre aportul clarificator a lui Mitrofan Daniel prin mult contestatele cărți-document Pigmei și uriași respectiv Pași?!? După părerea mea, astfel de omisiuni sunt impardonabile! Alin Cristea, ca și expert al omisiunilor deliberate, nu doar că omite să scoată la suprafață merituoșii adevărați, dar el omite deliberat și creativ să menționeze dezastrele cu bătaie lungă aduse asupra baptiștilor de toți trădătorii/informatorii/Iuzii din fostul și actualul regim. Ați citit undeva, cîndva, din întîmplare vreun articol (fie el cît de mărunt) despre unul din multiplii conducători de cult de la 1947 încoace care au dat mîna cu Statul, în sensul colabotaționismului? Ceva, cît de cît, despre un Dan I., Covaci I., Mara C., Țunea I., Bunaciu I., Hușanu M., Bărbătei P., Rusu S., Talpoș V., Iosif Țon, Vădan V., Miheț T., Poplăceanu B., Trif I., Găvăgină, și despre mulți, mulți altii… Nu sunt oare simptomatice aceste omisiuni?!?

Dar PAPAGALUL „compensează” toate cele de mai sus prin niște comisiuni repugnabile. Contrastul abordării unora (aș zice de bună credință)  comparativ cu alții (de cea mai îndoielnică reputație) este izbitor.

Personajul împarte sudalme după cum consideră de cuviință, fără distincție. Că e o doamnă (Elisa, Rodica, Flori, etc.) care merită un minim respect, pentru Alin Cristea nu contează. Mahalagioaică pentru el e o etichetă predilectă. Că a suferit persecuție și oprobiu datorită credinței în Christos, pe PAPAGAL nu-l impresionează. Pentru el un Rădoi N. e un mahalagiu/guguștiuc. Că cineva e erudit și face o critică uneori acidă la adresa celor care derutează mișcarea baptistă contemporană, nu-l restrînge pe PAPAGAL să distribuie etichete gen „paranoic”, fără a cunoaște în profunzime semantica, semiologia și terapia unei astfel de patologii. Și culmea, un PAPAGAL pune diagnostic unui medic! Altă notă a imposturii! Că cineva care a renunțat la a se mai „duela” cu un PAPAGAL aflat mereu pe aceeași coardă resentimentară impregnată de o vădită invidie, nu-l restrînge pe Alin Cristea la a înceta denigrarea, calomnierea, dezinformare. Clasa dintre Marius Cruceru și Alin Cristea e strigătoare și strivitoare! Batjocorirea unor pastori pe care nu-i cunoaște, dar pe care îi pune pe eșafodul calomniei (gen Daniel Chiu) datorită exclusivului motiv că aduc critici întemeiate lui Iosif Țon , a devenit o plăcere demonică a PAPGALULUI. Anatemizarea sistematică (de sorginte profund răzbunătoare) a lui Paul N. respectiv UEO face parte din meniul preferat al personajului nostru. Ca și cum nu la Emanuel și-ar fi urmat cursurile teologice. Asta-i soarta mîinii întinse care hrănește: ajunge să fie mușcată!

De pe coarda calomnierii și denigrării, PAPAGALUL  sare sprinten și voios pe cea a elogiului în scop recuperator, reparator. La loc de (prea) mare cinste în demersul cosmetizant a lui Alin Cristea, al unuia dintre cei mai controversați și compromiși lideri de opinie, se află Iosif Țon. Cu cît Iosif Țon e mai contestat și diagnosticat în adevărata lui esență, cu atît elogiul, înălțarea pe piedestal e mai ridicol de pregnantă. Nu contează pentru Alin Cristea sinuozitățile morale , spirituale și teologice ale idolului lui. Ce primează e sarcina: reabilitatea în mentalul public a lui Țon. De fapt prin aversiunile față de UEO, Mănăstireanu, Țon, Cristea, Nădăban și (poate) alții fac (sperăm neplanificat) un corp comun. Un adevărat batalion antiemanuelist. În aceeași cheie a contrabalansării se înscrie și supraevidențierea Istoriei Evanghelice a lui Marius. Nu Cruceru, ci Silveșan. Și nu e de mirare. Silveșan, asemenea PAPAGALULUI, e înscris în aceeași cursă a elogiului răscumpărător adus unora precum Țon, Bunaciu, Talpoș. După părerea mea foarte mult din ce apare sub egida Istorie Evanghelică (cărți editate sub patronaj academic, simpozioane, articole, eseuri) nu e altceva decît minimalizarea impactului produs de Daniel Mitrofan (prin Pigmei și Uriași respectiv Pași) și respectiv implementarea în metalul baptiștilor a unor informatori care și-au umanizat trădarea.

Economia prezentei postări nu îmi permite epuizare descrierii adevăratei naturi și conduite a PAPAGALULUI alias Alin Cristea.  Nefericirea face ca el să se înscrie în categoria blatiștilor. A celor care sunt și continuă să creeze breșe în comunitatea creștină evanghelică.

Iată „De ce cred eu că...” Alin Cristea e o tălănguță în turma evanghelică, una care sună în dungă și dogit. Dar să sperăm că nu peste mult timp vom fi „Izbaviți di talanguță!” 🙂

Doamne ajută!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.