Hazul cu și din necazul… DUI-ului

Atunci cînd am purces pe acest itinerar inedit, DUI-ul personal, printre multele confruntări cărora a trebuit să le facem față a fost și cea legată de tonul, atitudinea, conduita pe care să le folosim în împărtășirea nediscrimanatorie a filelor ce-l compun.

La vremea debutului, nu avusesem cunoștință decît despre un exemplu solitar: cel al fostului evanghelic  (actualul anglican) Dănuț Mănăstireanu. Nu prea știam cu ce „se mănîncă și mai ales digeră” o atare situație.

Cîte alternative am fi avut de ales?

În primul rînd, după lupte lăuntrice și opreliști dinafară, am fi putut să renunțăm pur și simplu la publicarea dosarului. Ar fi fost poate cea mai comodă soluție. Dar asta nu înseamnă că și cea mai utilă. Era foarte ușor să ne refugiem în schitul nostru lăuntric, adăpostindu-ne de orice risc și/sau rănire. Și de ce nu? Și de unele gafe…

O secundă alternativă ar fi putut s-o constituie abordarea devenită deja celebră și infaust-ponta-acătare: „copy-paste”. Am fi putut scana și publica fiece filă în plinătatea nudității ei. Adică fără nici un comentariu. Un astfel de precedent l-a creat ieșeanul de care aminteam mai-sus. Unul din avantajele unei astfel de atitudini ar fi fost degrevarea de orice răspundere decursă din hermeneutica notelor sau rapoartelor din dosar. Dezavantajul ar fi constat în ariditatea DUI-ului. Fără contextualizare, fără actualizare am fi pierdut pe drum mulți din vizitatorii pridvorului nostru virtual.

Adăugat la cele de mai sus, s-ar fi putut să abordăm dosarul într-un registru sobru, de o glacialitate impersonală, de o ariditate plicticoasă și cu accente ridicole de autocompătimire. Ceea ce am fi dorit cel mai puțin, dacă nu chiar deloc.

Și-n fine, dar nu ca marcă a epuizării paletei de alternative de abordare a DUI-ului, am fi putut (ceea ce sperăm că am și reușit în bună măsură) să apelăm la un ton satirico-hazliu decent, fără atingere a demnității celor ce-au apărut în „romanul foileton” numit CORBU. Că a fost vorba de ofițeri superiori sau inferiori; că ne-am referit la lucrători ordinari (păstori „de rînd”) sau extraordinari (frați-păstori-doctori-președinți); că am făcut trimitere la frați-informatori sau la cei urmăriți (unii mimînd ambele ipostaze); în nici un caz nu am intenționat să cădem în trivialitate sau vulgarism. Dincolo de amărăciunea, tristețea și surprinderea profund neplăcută de care am avut parte în tot acest parcurs, ba chiar și dincolo de rănile nevindecate care încă (unele) mai supurează, am dorit ca această armă paradoxalo-terapeutică numită „haz de necaz” să mai estompeze din efecte respectiv să facă agreabilă lectura pentru cititorii noștri.

În ce măsură am și reușit, „rămîne cum am stabilit”: proba timpului!

Pînă atunci, în speranța că v-am smuls sub anestezic măcar un zîmbet fie și la colțul gurii (dacă nu chiar un hohot), o pastilă a-la Nea Mărin:

Sunt convins că orice întâmplare poate fi folosită în aşa fel încât să scoată şi lacrimi şi hohote de râs...”

🙂

 

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.