„N-am vrut”- de la a fi, la a trăi

Nu știm din cine și-a extras poetul ideea centrală și existențială. Din Iov, Solomon sau Ieremia?!?

Certamente e  că Daniel în prima treime a compoziției își centrează versurile pe revolta generată de lipsa de consultare (?!?) la apariția lui pe scena tragediei umane, una acompaniată de un evantai de ponoase de genul: „Mă doare existența, rai pustiu”. Briliant sumarizat!

A doua rebeliune e adresată indirect Făcătorului, ea avîndu-și sorgintea în „Cucuta strînsă în pahar”. Un fel de cupă a mîniei divine ce trebuiește sorbită pînă la ultimul strop.

Pe acest fundal, surprins, lamentatul primește o evanghelie transcendentă. Nu una oarecare, ci una cu impact etern și abundent.

Urmează punctul de răscruce: atitudinea ce trebuie adoptată față de o atare situație. Pentru facilitarea deciziei primește „O adiere”, un „har irezistibil”, decizie ce-l va face pe versificator să afirme că „trăiasc aievea în Christos”. Calvinistul din Daniel se bucură de strămutarea prin și spre credință.

Pentru a înlătura ultima îndoială legată de convingerea calvinistă, poetul încheie prin:„N-am vrut să fiu salvat, și totuși sunt”. Noua condiție e sumarizată sportiv și filozofic prin:

Scăpat de patimile jocului mărunt

Mă antrenez în sport duhovnicesc

Acum exist, și iată că trăiesc!”

 

                           N-AM  VRUT

 N-am vrut să fiu, şi iată că trăiesc

Mă văd silit să plâng, mărturisesc

Mă doare existenţa, rai pustiu

Şi mă condamn într-una că sunt viu

Căci nimeni nu m-a întrebat de vreau

Cucuta strânsă în pahar s-o beau

Şi nimeni nu m-a întrebat de pot

Purta povara jocului netot

 

Aşa m-am plâns, că totul e deşert

Destinul tragic l-am ştiut ca cert

Dar am primit o veste transcendentă

Despre o viaţă nouă, abundentă

Ce-i oferită-n dar, prin simplu crez

Cum n-am avut curajul să visez…

 

O adiere m-a făcut sensibil

Şi-am fost atins de har irezistibil

 

Acum trăiesc aievea în Christos

Cel mai fantastic vis şi mai frumos

În El am fost predestinat să fiu

Înveşmântat în hainele de fiu

Am Tată-n cer şi sunt moştenitor

Al bogăţiilor ce nu-şi iau zbor

Din lumea umbrelor fără fiinţă

Sunt strămutat în ceruri prin credinţă

 

N-am vrut să fiu salvat, şi totuşi sunt

Scăpat de patimile jocului mărunt

Mă antrenez în sport duhovnicesc

Acum exist, şi iată că trăiesc!

            Februarie 2000

P.S.  Am fi curioși să aflăm contextul în care s-a zămislit acest poem. Nu de alta dar ne e dat un reper temporal, fapt neîntîlnit pînă acum. Poate ne ajută Daniel. 🙂                         

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.